Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 124 din 28 iunie 2012, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M.I.M. și G.I.F., în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) Cod penal, pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., în infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.
1. A fost condamnat inculpatul M.M., la:
- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și 37 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 1255 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, rămasă definitivă prin neapelare (fila 44 UP) și, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit acest rest cu pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani si 6 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare, în pedepsele cele mai grele, rezultând astfel două pedepse de: 7 ani si 6 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 ani si 6 luni închisoare și, respectiv, 3 ani închisoare și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
2. A fost condamnat inculpatul M.I.M., la:
- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
3. A fost condamnat inculpatul G.I.F., la:
- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în seara zilei de 08/ 09 septembrie 2011;
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 15 decembrie 2011 lăzi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006, au fost obligați în solidar inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la plata sumei de 2359,193 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Municipal Slatina, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate A.P., sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății (fila 27 UP și 118, 119 cercetare judecătorească).
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.P. și, pe cale de consecință, au fost obligați în solidar inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.P.
S-a respins cererea de acordare a daunelor materiale, ca nefondată (în raport de precizarea angajatorului de la fila 129 cercetare judecătorească).
Au fost obligați inculpații la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat și la câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă A.P.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, emis la data de 05 ianuarie 2012 în Dosarul nr. 798/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și, respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită De art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a). și art. 75 lit. a) C. pen.;
- M.I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și, respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.;
- G.I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. și, respectiv, violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 37 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen.
S-a reținut că, în seara zilei de 8/9 septembrie 2011, inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., din aceeași localitate, au pătruns fără drept și fără consimțământ în domiciliul părții vătămate A.P., unde l-au lovit cu pumnii, picioarele și scânduri din lemn, pe care le-au rupt dintr-un gard, cauzându-i leziuni care au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
În ziua de 08 septembrie 2011, fiica părții vătămate A.P., respectiv martora A.M.F., în jurul prânzului, s-a deplasat la un magazin din localitate pentru a face cumpărături, loc în care se aflau și inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., aceștia din urmă solicitându-i să le cumpere băuturi, însă au fost refuzați de martoră.
În seara zilei de 8/9 septembrie 2011, martora A.M.F. și sora acesteia A.P. se aflau la poarta locuinței lor, stând de vorbă cu martorii B.C.T., B.G., Ș.S. și G.I., când, în jurul orelor 22,00, la poarta părții vătămate au oprit cei trei inculpați, care au fost aduși cu c căruță de către R.C.
După susținerea inculpaților, aceștia mergeau la un prieten al inculpatului M.I.M., fiind invitați pentru a participa la un grătar, deși inițial inculpatul M.M. îi invitase la ziua sa onomastică în acea seară.
Când au ajuns în dreptul locuinței părții vătămate A.P., inculpatul M.M. s-a oprit să vorbească cu martorul G.I. cu privire la niște obiecte de îmbrăcăminte pe care le-ar fi avut de recuperat de la acesta și, nemulțumit de răspunsul primit, l-a lovit pe martor cu pumnul, astfel că în apărarea acestuia a intervenit martorul B.C.T., însă și acesta a fost lovit atât de inculpatul M.M., cât și de inculpații M.I.M. și G.I.F. și cum în imediata apropiere a acestuia se afla și martora A.M.F., a fost și aceasta lovită cu pumnul de către inculpatul M.M.
Între timp, martorul G.I. s-a retras în curtea locuinței părții vătămate A.P., iar martorii A.M.F., A.I.P. și B.T. s-au retras spre un stâlp aflat în fața locuinței părții vătămate, context în care la aceștia a venit inculpatul M.I.M. care i-a reproșat martorei A.I., pe care a confundat-o cu sora acesteia, A.M., că peste zi l-a luat peste picior și a vrut să o lovească cu un scaun, situație în care a intervenit martorul B.T., care a împins-o în scopul de a o feri de lovitură, fiind lovit în schimb el.
Inculpații au plecat pentru foarte scurt timp de la locul conflictului, revenind în circa 15 minute tot cu căruța condusă de martorul R.C. și au început să arunce cu pietre în curtea locuinței părții vătămate, după care au și intrat în interiorul acesteia și au lovit pe martorii A.I., B.T., sub privirea martorei A.E., care nu a putut interveni pentru a stăpâni situația datorită derulării rapide a acțiunilor inculpaților.
Ca urmare a zgomotului creat, a ieșit din casă partea vătămată A.P. și, observându-i pe inculpați în curtea locuinței sale, i-a rugat să se liniștească și să părăsească domiciliul său unde pătrunseseră fără drept, amintindu-le acestora că față de ei a avut întotdeauna o conduită corespunzătoare, context în care inculpații și-au cerut scuze și au dat chiar noroc cu acesta (a se observa declarația de la fila 95 dosar cercetare judecătorească) și, când partea vătămată a încercat să se întoarcă pentru a se deplasa înapoi în domiciliul său, pe neașteptate, a fost lovit de către inculpatul M.M. cu o ulucă peste față și apoi cu aceeași ulucă și peste burtă.
Din cauza acestor lovituri puternice, partea vătămată A.P. a căzut jos, iar în acest context, inculpații M.I.M. și G.I.F. au continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele, fără a ține seama că partea vătămată era deja căzută și, prin urmare, în neputință de a se apăra.
Partea vătămată A.P. a fost ridicat în stare de inconștiență, pe brațe, de către martorul B.C.T. și întrucât starea victimei era gravă, la fața locului s-a deplasat o ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean Slatina, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
După aceasta, cei trei inculpați au fugit în timp ce căruța a rămas în drum.
S-a reținut că starea de fapt descrisă a rezultat în mod indubitabil din declarațiile martorilor B.C.T. (fila 91), A.M.F. (fila 93), A.I.P. (fila 94), A.E. (fila 95).
Ca urmare a agresiunii exercitate de către inculpați, partea vătămată A.P. a suferit leziuni ce au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului medico - legal aflat la fila 11 dosar UP).
La termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a solicitat, pentru o mai mare acuratețe juridică, schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunii de violare de domiciliu reținută în sarcina celor trei inculpați, care împreună au pătruns fără drept și în timpul nopții în curtea locuinței părții vătămate A.P., în sensul reținerii art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., în loc de art. 192 alin. (2), cum în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu.
Instanța de fond a admis cererea și a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul că a schimbat încadrarea juridică, din infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., în infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.
S-a reținut că faptele inculpatului M.M. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P. împreună cu inculpații M.I.M. și G.I.F. și apoi a lovit pe acesta cu o ulucă peste față și peste burtă chiar la poarta locuinței sale, încât acesta a căzut inconștient jos, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și de față fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. și A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece așa cum rezultă din fișa cazierului judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, din această pedeapsă fiind eliberat condiționat la data de 6 octombrie 2009 conform sentinței penale 1631/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 1.255 de zile.
S-a mai reținut că faptele inculpatului M.I.M. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P. împreună cu inculpații M.M. și G.I.F. și apoi l-a lovit cu pumnii și picioarele în timp ce partea vătămată se afla căzută la pământ, în stare de inconștiență, chiar la poarta locuinței sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și de față fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. și A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen.
S-a constatat că faptele inculpatului G.I.F. care, în noaptea de 08/ 09 septembrie 2011, a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate A.P. împreună cu inculpații M.M. și M.I.M. și apoi a lovit partea vătămată cu pumnii și picioarele în timp ce acesta se afla căzut la pământ, în stare de inconștiență chiar la poarta locuinței sale, cauzându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și de față fiind mai multe persoane, respectiv martorii B.C.T., A.M.F., A.I.P. și A.E., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și, respectiv, tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen.
Prin apărătorii aleși, inculpații M.I.M. și G.I.F. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.
Instanța de fond a apreciat această cerere ca nefondată, reținând că ceea ce deosebește infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 C. pen., de infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., este intenția cu care a acționat inculpatul, respectiv latura subiectivă, iar pentru stabilirea intenției cu care acționează inculpatul, este necesară o analiză minuțioasă a tuturor împrejurărilor de fapt, care contribuie la definirea formei de vinovăție, fiind fără relevanță că nu s-a urmărit moartea victimei.
S-a reținut că, în speță, inculpații au acționat împreună, inculpatul M.M. lovind partea vătămată în mod repetat cu o ulucă până a doborât-o la pământ, în vreme ce inculpații M.I.M. și G.I.F. au continuat acțiunea ilicită a primului inculpat lovindu-o cu pumnii și cu picioarele, deși victima era deja în stare de inconștiență, în cadrul unei activități indivizibile și îndeplinind fiecare in parte, printr-o acțiune simultană si conjugată, toate actele ce caracterizează infracțiunea de tentativă de omor calificat.
S-a constatat astfel că aceștia au acceptat și consecințele acțiunii lor comune, nefiind relevant care dintre loviturile aplicate au condus la rezultatul din actele medico-legale.
S-a mai reținut că, în cazul coautoratului, nu trebuie să se efectueze neapărat o activitate materială care să se realizeze în întregime de către fiecare coautor, ci este suficient ca, prin activitatea sa, caracterizată prin unitate de rezoluție cu a celuilalt coautor, să contribuie în mod direct și hotărâtor la rezultatul produs.
Instanța de fond a reținut că rezoluția în baza căreia au acționat inculpații este dovedită cu elementele exterioare ale faptei lor: lovituri concomitente și repetate, cu intensitate, afectând o zonă vulnerabilă și determinând pneumotorax, iar după ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpații M.I.M. și G.I. au continuat să-l lovească, apoi au plecat lăsându-l în stare de inconștiență, sporind astfel riscul de a i se agrava starea și așa precară în care acesta se afla, conturându-se, fără echivoc, latura subiectivă, căci, chiar dacă nu s-a urmărit rezultatul, evident acesta a fost acceptat.
S-a reținut că în spiritul celor mai sus precizate este și practica judiciară în materie, fiind invocată decizia nr. 107 din 18 ianuarie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a reținut că „fapta de a lovi victima în abdomen cu o sticlă spartă, cauzându-i o plagă înjunghiată cu eviscerație de intestin subțire, care a necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor, omor calificat sau, după caz, omor deosebit de grav, indiferent dacă, potrivit actelor medico-legale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viața victimei întrucât existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții. Noțiunea de punere în primejdie a vieții, utilizată în actele medico-legale, privește aspectele medicale, în timp ce tentativa la infracțiunea de omor, aspectele juridice.”
La individualizarea judiciară a pedepselor, s-a ținut seama de criteriile de prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei săvârșite, modul și condițiile în care a fost comisă, precum și de persoana și conduita făptuitorilor atât în faza de urmărire penală, cât și în fata instanței.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată A.P. s-a constituit parte civilă în cauză (fila 56 cercetare judecătorească) cu suma de 1.800 lei, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferența de bani neinclusă în cuantumul indemnizației de boală aferente pentru 7 zile de spitalizare, la care s-au adăugat încă 19 zile ulterior externării și cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor materiale, instanța a observat că din cuprinsul adresei de răspuns a angajatorului părții civile, respectiv SC P.O.M.V. SA (fila 129 dosar cercetare judecătorească) rezultă în mod clar că valoarea netă a indemnizației de concediu medical nu a fost mai mică decât salariul net pe care partea civilă l-ar fi încasat dacă ar fi lucrat în toate zilele în care i s-a acordat concediu de boală, astfel că această cerere a fost respinsă ca nefondată.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, tribunalul a apreciat că acordarea unei sume de 8.000 lei cu titlu de daune morale este echitabilă, motiv pentru care a obligat în solidar pe inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F. la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.P..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F.
în apelul parchetului au fost invocate critici de nelegalitate, sub aspectul reținerii circumstanțelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., în ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, arătându-se că nu se impunea reținerea acestei circumstanțe generale de agravare privind săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună întrucât această agravantă este prevăzută pentru forma calificată a infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
De asemenea, au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii atacate sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, în sensul că pedepsele aplicate celor trei inculpați sunt prea blânde față de gravitatea faptelor comise, condițiile concrete în care au fost săvârșite și datele care caracterizează persoana inculpaților.
Inculpatul G.I.F. a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
În motivarea apelului sub acest aspect, s-a arătat că leziunea care a pus în pericol viața victimei este cea de la nivelul toracelui și ea a putut fi produsă cu o scândură, aspect care rezultă din actele medico-legale, iar din probele administrate rezultă că singurul care a aplicat lovituri cu scândura a fost inculpatul M.M.
Într-o altă teză, s-a solicitat în cadrul motivelor de apel, admiterea apelului, în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât inculpatul nu a acționat cu intenția de a produce decesul victimei și nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, loviturile aplicate de inculpatul G. nefiind apte să ucidă o persoană.
Un alt motiv de apel l-a constituit greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, lipsind sub aspectul laturii subiective intenția, iar în subsidiar, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat, neexistând probe certe de vinovăție cu privire la săvârșirea faptei de către acesta.
Într-o teză subsidiară, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, aceasta fiind prea aspră, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia relativ sinceră, în sensul că a recunoscut infracțiunea de violare de domiciliu, iar amenda administrativă aplicată anterior privește o faptă comisă în minorat.
Inculpatul G.I. a invocat critici și sub aspectul daunelor morale, arătând că acestea sunt stabilite într-un cuantum foarte ridicat, raportat la împrejurările că victima se afla în stare de ebrietate în momentul comiterii faptei.
Inculpatul M.M., în apelul formulat, a invocat critici sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că inculpatul nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea producerii morții victimei, loviturile aplicate de inculpat nefiind apte să producă o asemenea consecință.
În ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, s-a susținut că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului, deși nu există probe certe, în sensul că inculpatul a pătruns în curtea imobilului părții vătămate, existând contradicții evidente între declarațiile martorilor audiați sub acest aspect.
Într-o teză subsidiară, s-a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu.
Inculpatul M.I.M. a invocat, de asemenea, critici sub aspectul încadrării juridice a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pentru aceleași argumente expuse și în motivele de apel ale celorlalți doi inculpați, susținându-se că inculpatul nu a urmărit și nu a acceptat posibilitatea producerii morții victimei și nu a avut nicio înțelegere concomitentă sau anterioară cu ceilalți coinculpați, în sensul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, fiecare inculpat acționând în baza propriei rezoluții infracționale spontane.
În subsidiar, au fost invocate critici de netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, solicitându-se reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 374 din 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și de inculpații M.M., M.I.M. și G.I.F., împotriva sentinței penale nr. 124 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 44/104/2012.
A desființat, în parte, hotărârea în ceea ce privește latura penală și, rejudecând:
A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F. în pedepsele componente.
A înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., pentru ambii inculpați.
În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe fiecare din inculpații susmenționați la pedeapsa de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la pedeapsa de câte 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa rezultantă de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.M. în restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare și pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile din cauză pe care, la rândul ei, a descontopit-o în pedepsele componente.
A înlăturat dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., pentru inculpatul M.M.
În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A menținut dispozițiile art. 61 C. pen., privind revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa rezultantă de mai sus, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A dedus în continuare arestarea preventivă a inculpaților M.I.M., G.I.F. și M.M. de la 28 iunie 2012 la zi și a menținut starea de arest.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care câte 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansat din fondurile Misterului Justiției.
Prin încheierea din 21 decembrie 2012 pronunțată în dosarul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 196 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită din minuta și dispozitivul deciziei penale nr. 374 din 7 decembrie 2012, în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. la infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., săvârșită de inculpatul M.M.
Examinând hotărârea atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în sensul că desfășurarea conflictului a avut loc în două etape, respectiv, inițial, în seara de 8 septembrie 2011, în jurul orei 22:00, cei trei inculpați au avut conflict cu martorul G.I., iar în cursul acestui conflict inculpatul M.M. a aplicat lovituri acestui martor, dar și martorului B.C.T., care a intervenit în favoarea martorului G.I., după care, acest din urmă martor s-a retras în curtea locuinței părții vătămate. Conflictul a continuat între inculpatul M.I. și martora A.I. (fiica părții vătămate), pe fondul unei neînțelegeri pe care au avut-o anterior în cursul aceleiași zile, inculpatul reproșându-i acesteia că a râs de el în cursul zilei, motiv pentru care a intenționat să o lovească, însă în apărarea acesteia a intervenit martorul B.T., care s-a interpus între cei doi, fiind astfel lovit de inculpat. Această primă etapă a conflictului s-a terminat, inculpații plecând de la fața locului, însă au revenit în scurt timp și au început să arunce cu pietre în curtea locuinței părții vătămate, după care au pătruns fără drept în curte, fără permisiunea acesteia, ocazie cu care inculpații au avut un nou conflict cu martorii A.I. și B.T. În cursul acestui conflict, toți trei inculpații au fost înarmați cu scânduri, aspect recunoscut de inculpatul G.I.F., inculpatul relatând că în timp ce se deplasau spre domiciliul părții vătămate, atât el, cât și ceilalți doi inculpați, au rupt câte o scândură din gardul celor care locuiau pe uliță (fila 39-40 dosar u.p.). în aceste condiții, partea vătămată a ieșit în curte, în încercarea de aplanare a conflictului, le-a solicitat inculpaților să părăsească curtea locuinței, aceștia s-au conformat, însă, ajungând în fața porții, partea vătămată a fost lovită de inculpatul M.M. cu o scândură în zona feței, în urma loviturii aplicate, partea vătămată fiind doborâtă la pământ, după care inculpatul M.M. a mai lovit-o pe partea vătămată cu scândura și în zona toracelui, apoi toți cei trei inculpați au lovit victima cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, în timp ce era căzută la pământ, după care au părăsit locul faptei, lăsând-o pe partea vătămată în stare de inconștiență.
S-a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că loviturile cu scândura au fost aplicate părții vătămate numai de către inculpatul M.M., având in vedere probatoriul just administrat de instanța de fond.
Astfel, s-a reținut că, deși la urmărirea penală martorii audiați au susținut că toți cei trei inculpați au lovit pe partea vătămată cu scândurile, ulterior, fiind audiați în instanță, martorii au precizat că inculpatul M.M. a lovit-o pe partea vătămată cu scândura, iar ceilalți doi inculpați au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, elocvente în acest sens fiind depozițiile martorilor A.M., A.I. și A.E. (filele 93-95 dosar instanță de fond).
S-a constatat că depoziția martorului B.C.T., audiat la instanța de fond, care a relatat că și ceilalți doi inculpați ar fi lovit-o pe victimă cu scândura (fila 91 dosar instanța de fond), este singulară și nesusținută de celelalte probe administrate, motiv pentru care, pe acest aspect, nu a fost avută în vedere.
Cu toate acestea, s-a reținut că împrejurarea că numai inculpatul M.M. a lovit-o pe victimă cu scândura nu poate conduce la o altă concluzie asupra încadrării juridice a faptei, care a fost corect reținută de prima instanță, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, s-a constatat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță contribuția tuturor celor trei inculpați în calitate de coautori, în condițiile în care au acționat conjugat, săvârșind împreună acte de violență asupra părții vătămate, neavând relevanță faptul că unele lovituri, respectiv cele aplicate de inculpații G. și M.I., au fost de o gravitate mai redusă și nu puteau singure să producă rezultatul periculos.
A fost avut în vedere că acțiunea inculpatului M.M. de a aplica victimei două lovituri cu scândura în zona feței și a toracelui s-a întrepătruns cu acțiunea celorlalți doi inculpați care au continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului în timp ce era doborâtă la pământ.
În consecință, s-a apreciat că, în mod just, în raport de probatoriile administrate (declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor audiați la urmărirea penală), s-a reținut participarea tuturor inculpaților la comiterea faptei și, de asemenea, a fost corect reținută forma de vinovăție sub forma intenției indirecte, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind nefondate.
Cum în susținerea tezei de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, inculpații au mai invocat și lipsa unui mobil și existența unor relații anterioare bune între părți, s-a reținut că, pentru stabilirea existenței intenției de a ucide, nu pot fi luate în considerare numai elemente izolate, ca relațiile anterioare bune între părți și lipsa unui mobil, atâta timp cât consecințele faptei penale au la bază circumstanțele reale în care inculpații au acționat, respectiv lovituri repetate, aplicate de cei trei inculpați împreună, fiind astfel evident că, deși nu au urmărit, au acceptat totuși posibilitatea producerii rezultatului.
De asemenea, nu a putut fi ignorată nici împrejurarea că, după ce au adus victima în stare de inconștiență, inculpații au plecat de la locul faptei și nu au întreprins nimic pentru a înlătura consecința faptelor, fiindu-le indiferentă posibilitatea de agravare a stării în care victima se afla.
Referitor la împrejurarea că, în apelurile formulate de inculpații M.I. și G.I., au fost invocate critici și în sensul că se impunea încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., raportat și la concluziile actelor medico-legale, în sensul că leziunile care au pus în primejdie viața victimei sunt cele de la nivelul toracelui, iar acestea au fost aplicate cu un corp contondent (posibil scândură) - iar din probe nu rezultă că acești doi inculpați ar fi lovit victima cu scânduri, instanța de apel a constatat ca fiind neîntemeiate aceste critici pentru argumentele arătate anterior, în sensul că inculpații au acționat conjugat, prin acțiuni comune, aplicând lovituri simultane și repetate victimei cu pumnii și picioarele, împreună cu inculpatul M.M., după ce acesta lovise victima cu scândura și o doborâse la pământ, practica judiciară statuând în mod constant că în această situație există coautorat la infracțiunea de tentativă de omor, neavând relevanță că unele dintre lovituri au fost de o intensitate mai mică și numai loviturile aplicate de unul dintre inculpați a fost de natură să producă rezultatul periculos, cât timp prin loviturile aplicate în comun aceștia au slăbit puterea victimei de a se apăra.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpați, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor, care au fost just reținute de instanța de fond în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
În ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, s-a constatat că în mod greșit a fost aplicată inculpaților circumstanța de agravare, prev. de art. 75 lit. a) C. pen., referitoare la comiterea infracțiunii de trei sau mai multe persoane împreună, în condițiile în care această agravantă este prevăzută pentru forma calificată a infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., astfel că s-a dat o dublă semnificație aceleiași circumstanțe de agravare, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind apreciate ca întemeiate.
Constatând că această critică este și în favoarea inculpaților, au fost admise atât apelul parchetului, cât și apelurile acestora, fiind desființată sentința penală, în sensul înlăturării circumstanțelor agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., reținute în sarcina fiecăruia dintre cei trei inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1), 2 C. pen.
Criticile formulate de inculpați sub aspectul vinovăției în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, au fost apreciate ca nefondate, fiind dovedit cu declarațiile tuturor martorilor audiați, precum și cu declarațiile părții vătămate, că inculpații au pătruns împreună în curtea locuinței părții vătămate, fără permisiunea acesteia, fiind necesară intervenția părții vătămate pentru a-i determina pe aceștia să părăsească imobilul.
S-a reținut că, deși cu ocazia audierii la instanța de apel, partea vătămată a revenit parțial asupra declarațiilor anterioare date la urmărirea penală, susținând că atunci când a ieșit din casă inculpatul M.I. era la poartă, iar în curte se aflau numai inculpații M.M. și G. (fila 110 dosar instanța de apel), a fost înlăturată această declarație, având în vedere că este în contradicție cu declarațiile date anterior de partea vătămată în cauză (fila 14 dosar u.p.), în care a relatat că inculpații au părăsit curtea locuinței sale numai ca urmare a insistențelor sale și, de asemenea, este în contradicție și cu declarațiile celorlalți martori audiați, care au relatat constant atât la urmărirea penală, cât și la instanța de fond, că inculpații s-au aflat în curtea locuinței părții vătămate și au părăsit-o la insistențele acesteia, relevante în acest sens fiind declarațiile martorei A.M. (fila 93 dosar instanța de fond), A.I. (fișa 94), A.E. (fila 95), B.G. și B.C. (filele 91-92 dosar instanță de fond).
Criticile formulate de inculpatul M.M. în sensul că se impunea reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., au fost apreciate, de asemenea, ca nefondate. S-a reținut în acest sens că, într-adevăr, inculpatul a formulat o astfel de cerere la instanța de fond (fila 171 dos. instanță de fond), însă această cerere a intervenit cu mult după începerea cercetării judecătorești, când probatoriul era deja administrat, astfel că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora recunoașterea trebuie să intervină până la începerea cercetării judecătorești.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, criticile formulate de aceștia au fost apreciate ca întemeiate, iar criticile formulate de parchet ca nefondate.
S-a constatat că faptele comise de inculpați sunt grave, însă, s-a reținut că la stabilirea și individualizarea pedepsei se impune a se avea în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și circumstanțele personale ale inculpaților, conduita anterioară a acestora și urmările faptei.
Sub acest aspect, în ce privește pe inculpații M.I. și G.I.F., având în vedere conduita anterioară bună, împrejurarea că anterior nu au fost condamnați pentru infracțiuni de violență, iar din depozițiile martorului S.R., audiat la instanța de fond, rezultă că aceștia au avut un comportament anterior bun în societate, instanța de apel a apreciat că se impunea reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, respectiv câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) Cod și, respectiv, 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.
În ce privește pe inculpatul M.M., având în vedere atitudinea sinceră, cooperantă și de regret manifestată de acesta pe tot parcursul procesului penal, s-a apreciat că se impunea reținerea în favoarea sa a dispozițiilor prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., scopul pedepsei putând fi realizat și prin aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus, respectiv 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.
Totodată, s-a constatat că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată, instanța de fond reținând în mod just existența și întinderea certă a prejudiciului moral cauzat părții civile prin faptele inculpaților, suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale fiind corect apreciată de prima instanță în raport de urmările cauzate prin fapta inculpaților, vârsta părții vătămate și gravitatea leziunilor suferite, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind apreciate ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații M.M., M.R.M. și G.I.F.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpații M.M. și M.I.M. au fost întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul intimat inculpat G.I.F. nu a indicat motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
La termenul de judecată din data de 18 martie 2013, acesta din urmă, personal, a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat. în calea de atac a recursului, Ministerul Public a susținut că decizia atacată este netemeinică sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor trei inculpați, care, astfel cum au fost reduse de către instanța de apel, nu corespund criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol social crescut al acestora, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților.
S-a susținut că reținerea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege, nu se justifică, astfel că s-a solicitat admiterea recursului declarat și, în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaților la un cuantum cel puțin egal cu cel stabilit de către instanța de fond.
Recurenții intimați inculpați M.M. și M.I.M. au solicitat admiterea recursurilor și, pe fond, reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea unei mai largi eficiente circumstanțelor personale.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpații M.M. și M.I.M. prin prisma cazului de casare invocat, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că este întemeiat doar recursul declarat de Ministerul Public, în vreme ce recursurile promovate de inculpați M.M. și M.I.M. sunt nefondate pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de cea de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost condamnați, încadrarea juridică a acestora fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reține că în cauză, pedepsele aplicate celor trei inculpați nu au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor și circumstanțelor personale ale acestora.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că pedepsele de câte 3 ani închisoare (pentru M.I.M. și G.I.F.) și, respectiv, 6 ani și 6 luni închisoare (pentru M.M.), aplicate de instanța de apel, nu sunt corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., sub aspectul cuantumului acestora. Se reține în acest sens că infracțiunile săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, fiind necesar să se țină seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și de cele personale ale inculpaților, cunoscuți în comunitate ca fiind persoane violente, M.M. având și antecedente penale.
Cât privește criticile formulate de Ministerul Public, vizând greșita reținere în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii substanțiale a pedepselor, se reține că, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpați, nu se impune recunoașterea circumstanțelor atenuante anterior menționate în favoarea nici unuia dintre inculpați, gravitatea infracțiunilor săvârșite fiind pusă în evidență în primul rând prin limitele de pedeapsă cu care legiuitorul a înțeles să sancționeze astfel de fapte, având în vedere valorile sociale lezate prin acest gen de infracțiuni, prin modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională, persoana inculpaților și urmările produse asupra părții vătămate, reflectate în conținutul certificatului medico-legal aflat la dosarul cauzei, din care rezultă că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 18-19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața.
În aceste condiții, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova apar ca întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpaților fiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de majorare a cuantumului pedepselor, ca efect al îndepărtării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpaților.
Astfel fiind, înalta Curte apreciază că pedepsele rezultante de câte 7 ani și 6 luni închisoare (pentru M.I.M. și G.I.F.) și, respectiv, de 8 ani închisoare (pentru M.M.), cu executare în regim de detenție, sunt apte să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.
În mod corelativ, înalta Curte apreciază că nu poate fi primită solicitarea recurenților intimați inculpați M.M. și M.I.M. de reducere a cuantumului pedepselor ce le-au fost aplicate.
Așa fiind, pentru argumentele anterior expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează a fi admis în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și se va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților M.M., M.I.M. și G.I.F., urmând ca, în rejudecare, să fie descontopite pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F., în pedepsele componente, care vor fi repuse în individualitatea lor și se vor majora pedepsele aplicate inculpaților anterior menționați, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar pedepsele aplicate acelorași inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., vor fi majorate de la câte 1 an închisoare la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații M.I.M. și G.I.F., urmând ca aceștia să execute pedepsele cele mai grele, de câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
De asemenea, va fi descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpatului M.M., în pedepsele componente, care vor fi repuse în individualitatea lor și se vor majora pedepsele aplicate inculpatului anterior menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., de la 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 61 alin 1 C. pen., se va contopi restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare, cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului, rezultând pedepsele de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pedeapsa de 1255 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi cele două pedepse anterior stabilite, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.
Totodată, în baza art. 38515pct. l lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații M.M. și M.I.M. vor fi respinse, ca nefondate.
În temeiul dispozițiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a recurentului intimat inculpat G.I.F., în sensul retragerii recursului promovat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 15 decembrie 2011 la 18 martie 2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții intimați inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 374 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților M.M., M.I.M. și G.I.F. și, în rejudecare:
1. Descontopește pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- pedepsele de câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.;
- pedepsele de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.
Majorează pedepsele aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la câte 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Majorează pedepsele aplicate inculpaților M.I.M. și G.I.F. pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. de la câte 1 an închisoare la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele aplicate fiecăruia din inculpații M.I.M. și G.I.F., urmând ca aceștia să execute pedepsele cele mai grele, de câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpatului M.M. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.;
- restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., de la 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. la 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M., pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. contopește restul de pedeapsă de 1255 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Olt, definitivă prin neapelare, cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului, rezultând pedepsele de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și pedeapsa de 1255 zile închisoare.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., contopește cele două pedepse anterior stabilite, urmând ca inculpatul M.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.
II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.M. și M.I.M. împotriva aceleiași decizii penale.
III. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.I.F. împotriva aceleiași decizii penale.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și a arestării preventive de la 15 decembrie 2011 la 18 martie 2013.
Obligă recurenții inculpați M.M. și M.I.M. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat G.I.F. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2013.