Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul I.G., în calitate de moștenitor al lui G.I. A solicitat obligarea pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 1.500.000 euro reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui reclamantului, dispusă prin sentința penală nr. 147 din 31 martie 1960 a Tribunalului București și decizia nr. 1233 din 16 iulie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar de Regiune Militară București pentru fapte prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.
Prin sentința civilă nr. 1728 din 21 septembrie 2010 Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea, s-a constatat caracterul politic al condamnării și a fost obligat pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 5.000 Euro, cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 condamnarea autorului reclamantului (G.I.) la 6 ani închisoare corecțională și 3 ani de interdicție corecțională cu suspendarea exercitării drepturilor și confiscarea totală a averii pentru fapte prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. constituie de drept condamnare cu caracter politic ce dă naștere dreptului reclamantului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege.
Potrivit art. 2 din această lege toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 au fost înlăturate de drept.
S-a reținut că reclamantul a făcut dovada cu acte de stare civilă că este în grad de rudenie, în calitate de fiu, cu persoana condamnată și în atare situație este îndreptățit să solicite despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare. De asemenea, cu actele depuse la dosar, a fost dovedită situația de fapt învederată în acțiune și făcând aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 221/2009, la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a ținut seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege nr. 118/1990.
Curtea de Apel Galați - secția I civilă prin decizia nr. 5/A din 18 ianuarie 2012, a admis apelul declarat de Statul Român împotriva sentinței civile nr. 1728 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins cererea de acordare a daunelor morale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G. împotriva aceleiași sentințe civile.
În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, referitor la daunele morale, că prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii.
Totodată, s-a reținut că prin decizia nr. 12 înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Împotriva acestei decizii reclamantul G.I. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul a arătat, în esență, că s-a încălcat principiul neretroactivitătii legii civile, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practica după intrarea ei în vigoare.
Recurentul susține că introducerea cererii de chemare în judecată înainte de apariția O.U.G. nr. 62/2010, creează un drept de despăgubiri, care nu sunt plafonate în nici un mod.
Totodată, susține recurentul, nu s-a respectat principul egalității de drepturi, respectiv art. 16 alin. (1) din Constituția României care stabilesc că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Faptul că legiuitorul nu a intervenit pentru a modifica legea, nu este imputabil petenților și nu este un temei legal, ca cererile să fie respinse, ci este obligatoriu ca cererile să fie judecate în acord cu prevederile constituționale și internaționale.
Recurentul consideră că nu s:au respectat tratatele internaționale privind drepturile omului și precizează că în prezent pe lângă prevederile Legii nr. 221/2009 nemodificată mai sunt incidente și prevederile Declarației Universale ale Dreptului Omului, art. 2-9, art. 13, art. 19, art. 23-25, Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 3, art. 5, art. 7 (în Anexa 1), Rezoluția APCE nr. 1096 din 1996 și Rezoluția APCE nr. 1481 din 2007, Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 3 privind dreptul la despăgubiri, care de altfel, sunt și reglementările internaționale pe baza cărora s-a emis Legea nr. 221/2009.
Pentru toate aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii prin care a solicitat acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 221/2009 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 731 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.
Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în med categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional ia Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Nici susținerea privind dispozițiile art. 16 din Constituție privind discriminarea nu poate fi reținută întrucât dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este unul suveran. Reglementarea acestor măsuri prezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a unor acte adoptate sau săvârșite de fostul regim și, în același timp, o repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Astfel fiind, în aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii de genul celor menționate mai sus instanțele au obligația de a respecta întocmai prevederile actelor normative cu caracter reparator.
Așadar, față de cele reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva deciziei civile nr. 5/A din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați - secția a I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.