Asupra recursurilor penale de față constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 327 din data de 14 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 784/100/2011 al Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul A.A.D., din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a dispus condamnarea inculpatului A.A.D., la următoarele pedepse:
- 2 ani închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen;
- 1 an închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.D.V., în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pt. daune morale.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O.” Baia Mare a sumei de 6.908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126 lei - costul actului medico-legal avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 348/P/2010 din data de 24 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul A.A.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 321 C. pen. și de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A.A.D. la data de 02/ 03 ianuarie 2010, în loc public și în prezența mai multor persoane, a aplicat o lovitură de mare intensitate asupra capului părții vătămate B.D.V. și i-a cauzat acestuia o leziune craniană primejdioasă vieții.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de constatare (f. 6); procesul-verbal de consemnare a plângerii (f. 7); declarațiile părții vătămate (f. 14-15, 54-56); declarații martori (f. 17-100); acte medico-legale (f. 37-38, 62-63) și declarațiile inculpatului (f. 51-53, 106, 128).
În cadrul cercetării judecătorești instanța de fond a procedat la audierea inculpatului A.A.D. și a părții vătămate B.D.V., precum și a martorilor V.O.V., B.V., M.I.A., V.A., V.D., L.R. și M.G. (f. 18, 40, 41, 82, 83, 84, 85, 86, 92).
De asemenea, la termenul de judecată din data de 07 iunie 2011, în temeiul art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanța a dispus citirea depozițiilor date în cursul urmăririi penale de martorii I.G.V. și A.D.M., constatând imposibilitatea audierii directe a acestora.
Prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2011 instanța a dispus, conform art. 124 C. proc. pen., efectuarea unui supliment la raportul de expertiză din 10 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal Baia Mare, constatând că există neclarități sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor suferite de partea vătămată (f. 104).
Partea vătămată B.D.V. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 5.760,71 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale și respectiv, 15.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale (f. 13).
De asemenea, în cauză s-a constituit în calitate de parte civilă și Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O.” Baia Mare, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 6.908,71 lei și dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părții vătămate (f.25).
La termenul de judecată din data de 07 iunie 2011 inculpatul A.A.D. și-a reiterat poziția de recunoaștere a săvârșirii faptei de care este acuzat, însă a solicitat conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul A.A.D. și partea vătămată B.D.V. locuiesc în Asuaju de Sus, județul Maramureș, iar la data de 02/ 03 ianuarie 2010 au participat la o petrecere organizată în localul aparținând I.F.P.C. din aceeași localitate.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că în jurul orei 02 a.m., în timp ce mai multe persoane se aflau în fața localului, s-a produs un incident în sensul că partea vătămată B.D.V. a încercat să îl lovească cu pumnul pe martorul A.D.M. Martorul A.D.M. a precizat că partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice și că nu a reușit să îl lovească, acesta ferindu-se (fila 33 dosar urmărire penală).
Întrucât inculpatul A.A.D. a observat incidentul, iar martorul menționat îi era rudă, s-a apropiat de partea vătămată și i-a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin, în care se afla o cantitate nedeterminată de lichid.
Din declarația părții vătămate B.D.V., coroborată conform art. 75 C. proc. pen., cu declarațiile martorilor B.V., I.G.V. și M.I.A., a rezultat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în timp ce stăteau față în față, iar în urma loviturii aceasta din urmă a căzut pe spate la pământ (f. 17, 19, 21, 55 dosar urmărire penală și f. 11, 82). De asemenea, aspectele privind modul în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, respectiv cu o sticlă de vin în care mai era lichid și în zona parietală (deasupra frunții) a capului părții vătămate sunt confirmate prin declarațiile martorilor B.V. și M.G. (f. 41, 86), infirmând astfel susținerile acesteia din urmă cu privire la faptul că a fost lovit în ceafă (f. 18).
În urma loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o porțiune de drum asfaltat, iar martorii audiați au precizat că aceasta a început să sângere abundent în zona cefei, astfel încât a fost dusă de urgență la spital (f.82, 83, 86).
Prin constatările preliminarii întocmite de Serviciul medico-legal Baia Mare s-a arătat că partea vătămată B.D.V. a prezentat leziuni traumatice - fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană, leziuni care i-au pus viața în primejdie și care s-au putut produce prin cădere și lovire de corpuri dure (f.38 dosar urmărire penală).
Prin certificatul medico-legal nr. 151 din 24 februarie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal Baia Mare au fost reiterate aceleași concluzii privind leziunile suferite de partea vătămată, al căror mecanism de producere a fost de cădere și lovire de corpuri dure, necesitând pentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale (f. 37).
Ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală din 10 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal Baia Mare au fost confirmate cele 3 tipuri de leziuni - fractură craniană occipitală dreaptă, contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă și hemoragie subarahnoidiană post traumatică, arătându-se că acestea au pus în primejdie viața victimei și că „s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent dur” (f. 63 dosar urmărire penală).
Având în vedere neconcordanțele concluziilor privind mecanismul de producere a leziunilor, față de actele medico-legale anterioare și în absența unor elemente noi, la termenul de judecată din data de 10 mai 2011 instanța a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză menționat, având ca obiectiv stabilirea leziunilor și a mecanismului de producere pentru fiecare dintre acestea.
Prin suplimentul din 06 iunie 2011 la raportul de expertiză din 10 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal Baia Mare s-a precizat că „mecanismul de producere a fracturii occipitale dreaptă este posibil cădere de la același nivel cu lovire de o suprafață plană dură”, iar contuzia cerebrală hemoragică dreaptă este urmarea directă a căderii, datorată mecanismului de decelerare pe care îl suferă creierul în interiorul cutiei craniene în cadrul unei căderi. Totodată, s-a precizat că leziunea cerebrală este cea care a pus în primejdie viața părții vătămate (f. 104).
În raport de concluziile menționate, instanța de fond a reținut că aspectele privind modul în care s-a produs lovirea părții vătămate de către inculpat sunt confirmate atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și de constatările medico-legale, fiind certă împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid nedeterminată în zona frontală a capului părții vătămate, lovitură în urma căreia aceasta a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt, această cădere fiind cauza directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.
Inculpatul A.A.D. a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat, însă a precizat că nu a avut intenția de a o ucide pe partea vătămată și că a lovit-o întrucât l-a văzut pe B.D.V. agresându-l pe vărul său (f. 92).
În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A.A.D., constând în aceea că la data de 02/ 03 ianuarie 2010, într-un loc public, i-a aplicat părții vătămate B.D.V. o lovitură cu o sticlă în cap, în urma căreia aceasta a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din tentativă al infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., reținând următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, deși a folosit un instrument vulnerant susceptibil să producă leziuni grave și a vizat o zonă vitală a corpului părții vătămate, acesta nu a aplicat o lovitură de mare intensitate, aspect confirmat prin actele medico-legale întocmite în cauză și care nu au relevat existența unor leziuni externe semnificative în zona lovită. Practic, inculpatul a aplicat o singură lovitură cu o sticlă de vin în care era parțial lichid în zona frontală superioară a capului părții vătămate, determinând astfel dezechilibrarea acesteia, iar în urma căderii, pe o porțiune de drum cu asfalt, s-a produs leziunea „fractură occipitală dreaptă” și consecutiv, leziunea cerebrală care i-a pus viața în primejdie.
Or, având în vedere caracterul spontan al atacului și modul în care acesta s-a produs, instanța reține că deși există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată și producerea leziunii traumatice primejdioasă pentru viața părții vătămate, inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții acesteia și nu a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat, ci doar a vătămării victimei.
În consecință, prima instanță a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă în sensul vătămării corporale a părții vătămate și respectiv culpă cu prevedere conform art. 19 pct. 2 lit. a) C. pen. în ceea ce privește rezultatul mai grav produs, punerea în primejdie a vieții victimei, forma de vinovăție sub aspectul laturii subiective a infracțiunii fiind praeterintenția.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. privind starea de provocare, tribunalul a reținut că din probele administrate, inclusiv declarația martorului A.D.M., a rezultat că partea vătămată doar a încercat să-l lovească pe acesta, fără a reuși, împrejurare care în mod evident nu era susceptibilă să determine o puternică tulburare inculpatului și care să afecteze procesul normal de formare a voinței acestuia.
De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului A.A.D., constând în aceea că i-a aplicat o lovitură cu o sticlă în cap părții vătămate B.D.V. în timp ce se aflau într-un loc public și în prezența mai multor persoane, determinând astfel un scandal public prin starea de temere și revoltă provocată acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și respectiv de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea corespund scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, împrejurările și modul în care acestea s-au produs, urmările grave pentru sănătatea părții vătămate, dar și lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului.
În temeiul art. 33 lit. b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., constatând că infracțiunile care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în condițiile concursului ideal, instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal și apreciind prin prisma lipsei antecedentelor penale și asumării responsabilității faptelor de către inculpat că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
De asemenea, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., apreciind că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestui drept, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a reținut că partea civilă B.D.V. nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris privind achitarea sumei de 5.760,71 lei către Spitalul Județean de Urgență, astfel încât suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale nu are suport probator.
În ceea ce privește pretențiile formulate pentru repararea prejudiciului moral, instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar în raport de faptul că partea civilă a necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale și că viața i-a fost pusă în primejdie, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, apreciind că aceasta constituie o reparație echitabilă și suficientă pentru daunele morale provocate.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța de fond a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O.” Baia Mare a sumei de 6.908,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate, precum și a dobânzii aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea efectivă.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, suma de 126 lei - costul actului medico-legal avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, să se constate că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă. Hotărârea atacată a fost criticată și sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, care a fost apreciată ca fiind prea mică în raport de fapta comisă.
S-a solicitat a se avea în vedere că din actele medicale administrate în cauză, respectiv certificatul medico-legal,a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice, fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană, al căror mecanism de producere a fost de cădere și lovire de corpuri dure, necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile constatate au pus în primejdie viața victimei. În aceste condiții, având în vedere și restul probelor administrate, s-a apreciat că indiscutabil încadrarea juridică reținută prin actul de sesizare este cea corectă.
S-a arătat că inculpatul a acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a victimei, aplicând o singură lovitură și neputând continua agresiunea, deoarece partea vătămată a căzut și a rămas inconștientă, intervenind astfel și alte persoane. Instrumentul folosit este apt să condusă la suprimarea vieții părții vătămate, fiind vorba de o sticlă de vin de 750 ml și vizându-se o zonă vitală, iar lovitura a fost aplicată cu intensitate, conducând la căderea victimei.
În subsidiar, s-a arătat că dacă se va menține încadrarea juridică stabilită de către instanța de fond, pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată aplicată este absolut inaptă să realizeze scopul pedepsei prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.
Prin decizia penală nr. 175/ A din 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr. 327 din 14 iunie 2011, pe care a desființat-o în parte doar în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Pronunțând o nouă hotărâre, a condamnat pe inculpatul A.A.D.:
În baza art. 182 alin. (2) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă la pedeapsa de - 3 ani închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice la pedeapsa de - 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 33 lit. b) C. pen., contopește cele două pedepse și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de - 3 ani închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani și a încredințat supravegherea în toată această perioadă, Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Pe durata termenului de încercare,a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte la datele pe care Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș le va stabili la sediul acestei instituții;
b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
e. să nu ia legătura cu partea civilă B.D.V.
A făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II a C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.
A menținut restul prevederilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Analizând apelul declarat prin prisma probelor de la dosar a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmării penale și al judecății, interpretând în mod coroborat atât depozițiile testimoniale ale martorilor oculari cât și concluziile medico legale cuprinse în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale și a suplimentului la raport efectuat în cursul judecății.
Așa cum și prima instanță a reținut, inculpatul A.A.D. i-a aplicat părții vătămate, cu ocazia conflictului respectiv, o singură lovitură cu sticla în zona frontală, sticla spărgându-se iar partea vătămată suferind o contuzie cerebrală hemoragică frontală. Mecanismul de producere a acestei lovituri a fost confirmat de toate depozițiile testimoniale, coroborate cu și cu declarațiile constante ale inculpatului.
Este de menționat împrejurarea că inițial în cauză urmărirea penală a fost începută față de inculpat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. (fila 8 d.u.p.) și că timp de aproape 10 luni de zile cercetările în dosar au fost derulate sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.
Abia în data de 25 octombrie 2010 s-a dispus de către procuror recalificarea juridică a faptei în infracțiunea de tentativă de omor calificat (fila 50 d.u.p.), după care s-a întocmit raportul de expertiză medico-legală din data de 10 noiembrie 2010 (fila 62-63 d.u.p.).
Acest raport de expertiză medico-legală a fost completat în cursul judecății cu un supliment (fila 104-105), instanța de fond apreciind în mod corect că primul raport de expertiză medico-legală enumera doar leziunile suferite de partea vătămată (contuzie cerebrală hemoragică frontală dreaptă, hemoragie subarahnoidiană post traumatică, fractură craniană occipital drept), faptul că acestea sunt vindecabile în 40-45 de zile de îngrijiri medicale și că au pus în primejdie viața victimei.
Din acest punct de vedere în mod cert raportul de expertiză medico-legală trebuia completat cu privire la mecanismul de producere a fiecărei leziuni și stabilirea legăturii de cauzalitate între fiecare dintre ele și urmarea produsă, respectiv punerea în primejdie a vieții victimei.
Din aceste considerente, de altfel, instanța de apel a respins solicitarea acuzării de efectuare a unei noi expertize medico-legale în cauză, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 125 C. proc. pen., deoarece raportul de expertiză și suplimentul la raport nu se contrazic, suplimentul de expertiză fiind dispus în concordanță cu prevederile art. 124 C. proc. pen. și lămurind aspectele sus-menționate.
S-a concluzionat astfel prin suplimentul la raportul de expertiză că leziunea cerebrală care a pus în primejdie viața părții vătămate a fost fractura craniană occipitală dreaptă și contuzia cerebrală hemoragică dreaptă suferite în urma căderii.
Prin urmare, raportat și la celelalte date concrete ale speței, nu lovitura aplicată frontal de către inculpat a pus în primejdie viața victimei, ci leziunile ulterioare, suferite în cădere, sens în care Curtea a precizat că în mod corect a apreciat prima instanță că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., rezultatul socialmente periculos producându-se cu forma de vinovăție a praeterintenției, nefiind întrunite deci elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.
De cealaltă parte însă apelul declarat de Parchet a fost considerat fondat sub aspectul modalității de individualizare atât a pedepsei aplicate, cât și a modalității de executare.
Curtea a apreciat că raportat la faptele concret comise, la urmările produse asupra integrității fizice a părții vătămate, raportat la nr. de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării și la toate celelalte date concrete ale speței, aplicarea unei pedepse rezultante de doar doi ani închisoare, suspendată condiționat în temeiul art. 81 C. pen., nu este în măsură să corespundă criteriilor prev. de art. 52 C. pen.
Pentru a se putea vorbi de o reeducare efectivă a inculpatului, este necesar ca acesta să realizeze posibilele consecințe ale unor astfel de fapte, sens în care a considerat că este necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum sporit, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A.A.D.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat incidența cazului de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. întrucât încadrarea juridică dată faptelor este greșită, în mod neîntemeiat dispunându-se schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen, art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Totodată, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.,a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la respingerea cererii în probațiune constând în efectuarea unei noi expertize medico-legale, în condițiile art. 125 C. proc. pen., cu toate că, în mod evident există contradicții esențiale între concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cursul urmăririi penale și suplimentul la acest raport, efectuat în faza cercetării judecătorești, de natură a influența soluția adoptată de către instanțele investite cu judecarea cauzei.
Inculpatul A.A.D. a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 și a solicitat redozarea pedepsei întrucât în cadrul operațiunii de individualizare instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, și i-au aplicat inculpatului în raport de gradul de pericol social concret,urmările produse și valorile lezate o pedeapsă ridicată și a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe întrucât aceasta instanță a aplicat corect criteriile de individualizare.
Înalta Curte analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate apreciază că recursurile formulat sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse:
Inculpatul A.A.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen. reținându-se faptul că în noaptea de 02/ 03 ianuarie 2010 inculpatul A.A.D. și partea vătămată B.D.V. au participat la o petrecere organizată într-un local din localitatea Asuaju de Sus. În jurul orelor 02 în fața localului, în prezența mai multor persoane, între partea vătămată B.D.V. și martorul A.D.M. a avut loc o altercație, probele testimoniale atestând că partea vătămată a încercat să lovească martorul cu pumnul fără însă a reuși.
Inculpatul A.A.D. a observat incidentul și, întrucât martorul îi era rudă, s-a apropiat de partea vătămată și i-a aplicat o lovitură în cap cu o sticlă de vin pe care o avea în mână și care conținea o cantitate nedeterminată de lichid. În urma loviturii partea vătămată a căzut la pământ, pe spate, pe o porțiune de drum asfaltat, martorii oculari arătând că aceasta sângera abundent în zona cefei, astfel că a fost transportată de urgență la spital, în aceste condiții încetând actele de agresiune ale inculpatului A.A.D.
Potrivit actelor medico-legale întocmite în cauză, partea vătămată a suferit leziuni traumatice importante, respectiv fractură craniană occipitală, contuzie cerebrală și hemoragie subarahnoidiană, leziuni produse prin cădere și lovire de corpuri dure în cadrul unei auto-heteropropulsii, care i-au pus în primejdie viața și care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale (a se vedea certificatul medico-legal și concluziile preliminare - f. 37, 38 dos. u.p.).
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, menținându-se aceleași constatări în ce privește leziunile suferite de partea vătămată, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare și consecința punerii în primejdie a vieții; în schimb, în privința mecanismului de producere a leziunilor, s-a concluzionat că acestea s-au putut produce prin lovire cu un corp dur contondent (f. 62-63 dos. u.p.)
Pe parcursul judecății, prin încheierea penală din data de 10 mai 2011 s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală, în condițiile art. 124 C. proc. pen. (f. 94 ). Potrivit suplimentului întocmit de către același expert medic-legist, mecanismul de producere pentru fractura craniană occipitală dreaptă este posibil de cădere de la același nivel cu lovire de o suprafață plană dură în cadrul unei auto sau heteropropulsii; contuzia cerebrală hemoragică dreaptă este urmarea directă a căderii, ca efect al decelerării; se concluzionează că această leziune este primejdioasă pentru viața victimei și că între cele două leziuni există raport de cauzalitate (f. 104-105, dos fond).
În privința procedurii urmate, se poate observa că deși instanța fondului a solicitat completarea raportului de expertiză întocmit anterior de către Serviciul medico-legal Județean Baia Mare în fapt, ținând seama de obiectivele stabilite, suntem în prezența unei veritabile noi expertize. Aceasta întrucât nu s-a solicitat completarea raportului anterior întocmit, care conținea concluzii privind mecanismul de producere al leziunilor, ci s-a urmărit elucidarea unei contradicții flagrante între certificatul medico-legal și raportul de expertiză. Că este așa, rezultă fără echivoc din chiar încheierea din data de 10 mai 2011 prin care s-a dispus efectuarea suplimentului la expertiză, instanța motivând astfel administrarea probei (f. 93 verso - dos. fond). Constatăm așadar că instanța nu a respectat dispozițiile procedural-penale privind expertizele, suplimentul de expertiză impunându-se doar în situația în care se constată caracterul incomplet al expertizei, în timp ce, ori de câte ori există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor, se dispune, conform art. 125 C. proc. pen., efectuarea unei noi expertize.
Mai mult, cu toate că în mod judicios s-a solicitat în fața instanței de fond admiterea cererii în probațiune constând în efectuarea unei noi expertize medico-legale față de evidentele contradicții existente între actele medico-legale întocmite succesiv în prezenta cauză, cererea a fost respinsă. Potrivit încheierii din data de 7 iunie 2011 (f. 113), instanța de fond a motivat soluția arătând că nu există neclarități sub aspectul mecanismului de producere a leziunilor, cu toate că au fost exprimate concluzii contradictorii tocmai cu privire la obiectivul în discuție.
Aceeași poziție a fost adoptată și de către instanța de apel, care a respins cererea în probațiune formulată atât prin memoriul cuprinzând motivele de apel, cât și oral, la dezbaterea căii de atac. S-a apreciat că din coroborarea concluziilor actelor medico-legale cu celelalte probe administrate în cauză nu rezultă existența unor contradicții asupra stării de fapt (f. 20 verso, dosar apel).
Înalta Curte apreciază că această din urmă motivare este esențial eronată, noua expertiză nu vizează elucidarea unor contradicții între actele medico-legale și restul probelor administrate ci, așa cum rezultă explicit din cuprinsul art. 125 C. proc. pen., are drept scop exclusiv elucidarea inadvertențelor sau contradicțiilor existente în actul medico-legal contestat. Tot eronat a apreciat instanța de apel că dispoziția de efectuare a unui supliment de expertiză a primei instanțe este conformă cu prevederile art. 124 C. proc. pen., urmărind completarea actului anterior, în care nu se stabilește mecanismul de producere al leziunilor; dimpotrivă, în raportul de expertiză medico-legal se concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent dur, astfel că susținerile noastre au fost în mod neîntemeiat înlăturate.
În același timp, se observă că atât instanța fondului cât și instanța de apel au nesocotit, alături de normele procedural penale și reglementările privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală (O.G. nr. 1/2000 republicată) și normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale (Ordinul nr. 1134/C-255/2000). Invocăm pe această cale încălcarea dispozițiilor art. 7 din Ordinul nr. 1134/2000, conform cărora medicul legist care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la efectuarea unei noi expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiză în aceeași cauză. Ori, în cauză, toate actele medico-legale au fost întocmite de către același medic-legist din cadrul Serviciului medico-legal Județean Baia Mare, dr. P.N., care, în plus, așa cum am arătat, formulează și concluzii contradictorii. În aceste condiții se impune cu necesitate administrarea probei cu noua expertiză, existând serioase și întemeiate îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor, neputându-se admite, fără a se verifica în prealabil pe calea unei noi expertize, modificarea concluziilor privind mecanismul de producere a leziunilor.
Analiza actelor dosarului relevă faptul că încălcările invocate de către parchet nu au caracter pur formal, dimpotrivă administrarea probei cu noua expertiză medico-legală se impune cu necesitate pentru aflarea adevărului în cauză, conform art. 62 C. proc. pen. dar și în virtutea rolului activ, instanța de judecată având obligația, iar nu facultatea, de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Cu atât mai mult apare ca surprinzătoare soluția dată de instanța de apel, inclusiv discuția privind costurile expertizei și suportarea acestora, câtă vreme, ne aflăm în cadrul unui proces penal pe parcursul căruia cheltuielile judiciare sunt avansate de către stat și aceasta întrucât atât instanța de fond cât și cea de control judiciar au ținut seama la stabilirea încadrării juridice a faptei inculpatului de concluziile cuprinse în suplimentul de expertiză în care se reține că mecanismul de producere al leziunilor este posibil cădere de la același nivel cu lovirea de o suprafață dură. În raport de concluziile menționate, cele două instanțe au decis că fapta inculpatului constituie vătămare corporală gravă, în modalitatea punerii în primejdie a vieții, iar nu tentativă la infracțiunea de omor calificat, întrucât inculpatul a aplicat o singură lovitură în zona frontală a capului, cu o sticlă de vin în care se afla o cantitate de lichid, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de asfalt, această cădere fiind cauza directă a producerii leziunilor, iar nu lovitura în sine.
Sunt cuprinse și referiri vizând forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat, fiind însușită apărarea formulată de către inculpat în sensul că nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, lovirea acesteia fiind determinată de actul de agresiune exercitat asupra martorului cu care se afla în relații de rudenie în pofida dubiilor și contradicțiilor existente între actele medicale care reclamau și impuneau efectuarea și clarificarea situației juridice față de neclaritățile evidente.
Față de aceste aspecte Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3859 pct. 10 motiv pentru care va admite recursurile formulate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel – Curtea de Apel Cluj.
Cu prilejul rejudecării apelului, instanța va avea în vedere și celelalte motive invocate de recurentul inculpat referitoare la redozarea pedepsei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A.A.D. împotriva deciziei penale nr. 175/ A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.