Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 21 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012 a Curții de Apel București, s-a menținut starea de arest a inculpaților B.M. și G.B.N.
Verificând din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3001 alin. (1) rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea a reținut următoarele:
- B.M., inculpat și cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a) teza I-a din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13 din legea nr. 78/2000; șantaj în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 17 lit. d1) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit. c)) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fals în înscrisuri sub semnătură privată (o infracțiune), prev. și ped. de art. 290 alin. (1) C. pen.; fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 C. pen. (șase infracțiuni), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- G.B.N., inculpat și cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a), teza I-a din Legea nr. 78/2000, șantaj în legătură directă cu o infracțiune de corupție, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap la art. 17 lit. d1) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Măsura arestării preventive față de inculpații B.M. și G.B.N. a fost dispusă pe temeiul dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea nr. 246 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data încarcerării, cei doi inculpați fiind prezumați a fi comis următoarele fapte:
Pentru inculpatul B.M., s-a reținut că:
În perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, administrând în fapt SC E. SRL București, în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
În aceeași perioadă de timp l-a determinat pe învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte al Biroului Politic Județean al Partidului Național Liberal - Filiala Ilfov, ca prin influența și autoritatea acestuia, să identifice la un preț convenabil un spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL București, în comuna Vidra, județul Ilfov și să-i faciliteze încheierea unor contracte comerciale cu autoritățile locale în fruntea cărora se aflau membri P.N.L. - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000;
În luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților SC C.R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București, deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d1) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru inculpatul G.B.N., s-a reținut că:
În perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, în legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
În calitate de secretar general al Primăriei Sector 1 București a deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat de Primăria Sector 1 cu SC C.R.S. SA, societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen.;
În luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M., asupra reprezentanților SC C.R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către N.M., deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d)1 și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza acestei încheieri, pe numele inculpaților au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 1/ U din 26 ianuarie 2012 (inculpatul B.M.) și 2/ U din 26 ianuarie 2012 (inculpatul G.B.N.) care astfel cum rezultă din adresa nr. 469801 emisă de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă la data de 15 februarie 2012, au fost puse în executare, prin încarcerarea inculpaților la data de 27 ianuarie 2012.
În principal, ambii inculpați - prin apărătorii lor - au invocat nelegalitatea măsurii arestării preventive, motivat de faptul că procurorul care a efectuat actele premergătoare s-a aflat în stare de incompatibilitate cu inculpatul B.M., astfel cum o atestă cererea de abținere formulată la data de 16 ianuarie 2002, întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. g) C. proc. pen., cerere care - de altfel - a și fost admisă; în acest context a subliniat că Înalta Curte de Casație și Justiție - admițând propunerea de arestare preventivă - nu a cunoscut această împrejurare ce a intervenit ulterior.
În combaterea acestei susțineri, această instanță a constatat că într-adevăr, procurorul de caz a formulat o cerere de abținere, dar motivul a fost altul și nu „relațiile de dușmănie” ci fundamentul cererii de abținere l-au constituit dispozițiile art. 48 lit. c)) C. proc. pen., în sensul eliminării, prevenirii oricărei suspiciuni cu privire la imparțialitatea respectivului procuror, fost coleg cu inculpatul B.M.
În plus, la momentul formulării cererii de abținere, încă nu exista un proces penal, (art. 48 lit. g) C. proc. pen., făcând referire la părțile din proces) acesta nu începuse, fiind vorba doar de faza actelor premergătoare.
Nu se poate susține nici că, la momentul pronunțării încheierii nr. 246 din 26 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție nu cunoștea această „împrejurare nouă ce a intervenit după luarea măsurii arestării preventive”, deoarece instanța supremă a avut la dispoziție toate actele efectuate în faza de urmărire penală (inclusiv actele premergătoare), așa încât nu se poate vorbi de elemente noi, survenite ulterior instituirii măsurii arestării preventive, elemente ce ar demonstra că menținerea acestei măsuri nu mai este justificată.
Cât privește „nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, actelor procesuale și procedurale, a măsurii arestării preventive și cea a prelungirii arestării preventive”, evocată de apărătorul inculpatului B.M., este de observat că aceasta nu se sprijină pe argumente ce țin de textul de lege ce consacră încălcările care atrag nulitatea (art. 197 C. proc. pen.), iar - pe de altă parte - aceste susțineri exced cadrului procesual, putând fi caracterizate ca premature, dacă ne raportăm la dispozițiile art. 300 C. proc. pen.
În subsidiar, apărătorul inculpatul B.M. a susținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., având în vedere că nu există probe sau indicii care să justifice arestarea preventivă și nici să ducă la concluzia că inculpatul B.M. - pus în libertate - s-ar sustrage, or ar influența în vreun fel procesul penal, împrejurări de natură a conduce la înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de nu părăsi țara.
Examinând această cerere, prin prima motivelor invocate de apărătorul inculpatului B.M. și a textelor de lege consacrate de art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen., dar și prin prisma conformității măsurii preventive cu scopul instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, Curtea a reținut și a constatat următoarele:
Acuzația adusă inculpatului B.M., vizând comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, s-a sprijinit pe probe din care rezultă presupunerea rezonabilă, că acest inculpat - în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, împreună cu inculpatul G.B.N. - secretar general al Primăriei Sectorului 1 București, au exercitat, în fapt, administrarea SC E.S. SRL, în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, context în care au efectuat acte de comerț, inclusiv operațiuni financiare legate de deschiderea, creditarea, debitarea conturilor bancare, plata filelor CEC, a ordinelor de plată și, prin autoritatea pe care o aveau pe raza Sectorului 1 și, respectiv Sectorului 4, și făcând uz de funcțiile publice, importante deținute - au obținut beneficiul cumpărării în condiții avantajoase, a deșeurilor colectate selectiv de pe raza sectoarelor 1 și 4 de către SC C.R.S. SA și SC R.E.S.R. SA, prin încheierea unor contracte de exclusivitate și pe o durată fermă de timp, relevante sub acest aspect fiind o serie de convorbiri telefonice din care spicuim: „…nu am cont. Și tre să le alimentez contul…”convorbire telefonică dintre B.M. și G.C.R. din data de5 octombrie 2011,vol.5,filele 111-117); R.G. - director R. „Să trăiți, să trăiți Domn procuror”, „A rămas să ne vedem astăzi cu omul dvs.….”, B.M. - „Păi vin și eu”, convorbire telefonică din 8 august 2011, ora 11:48:07, vol. 3 filele 275-276, „B.M.” „Păi ați spus că nu-l băgați în C.A.”, R.G. „Putem să-i dăm drumul pe 2 ani, pe 3 ani” dar eu aș vrea să dăm drumul la acesta, ca să începem și noi, pe parcurs, rezolvăm restul prin anexe, că anexele nu le mai duc prin C.A.”…. și lăsăm exclusivitatea pe 5 ani”, convorbire telefonică din 29 septembrie 2011, ora 11:57:57, vol. 4 filele 360-363, convorbire telefonică dintre V.M.S. - director în cadrul SC C.R.S. SA cu G. angajat la aceeași companie: „După aia mi-a dat SMS că gagiu e procuror…. Ai înțeles?.. ăsta de la E.? G. - V.M.S.: „ Ăla din umbră”, vol. 8, filele 209-211).
De asemenea, există dovezi din care rezultă aceeași presupunere rezonabilă că inculpatul G.B.N. și-a exercitat în mod direct influența asupra lui N.M., profitând de situația de „debitor” al Primăriei Sectorului 1 în relația cu SC C.R.S. SA și, prin intermediul inculpatului B.M. asupra lui V.M.S. reprezentant al aceleiași companii de salubrizare, pentru derularea contractului comercial, încheiat cu SC E. SRL, în momentul în care livrările de deșeuri reciclabile către această societate au fost stopate, datorită lipsei unui cântar la punctul de lucru din comuna Vidra (plățile fiind efectuate de către SC R. SA doar pe bază de documente justificative, în acest caz a bonului de cântar), precum și pentru lipsa unei autorizații de mediu.
Că sumele de bani erau încasate de SC C.R.S. SA, în baza contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de salubrizare, rezultă din plățile efectuate de Primăria Sectorului 1 București, autoritate publică, în cadrul căreia inculpatul G.B.N. ocupa o importantă funcție cu atribuții de decizie în plan financiar; drept urmare s-a reținut că reprezentanții societății de salubrizare puteau avea serioase temeri cu privire la ivirea unor probleme legate de plata cu întârziere a facturilor.
În acest sens, se cuvine a evidenția convorbirea dintre inculpatul B.M. și martorul N.F.: „o să-i zic și eu lui B.: fă mă și tu plățile în martie pentru decembrie!, să vedem cum le convine!” (vol. 8 filele 130-132).
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că există probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte în Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal, filiala Ilfov, la rugămintea inculpatului B.M. (cu care se afla în relații de strânsă prietenie), l-a ajutat pe acesta să identifice un spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL, din comuna Vidra, județul Ilfov, printr-un consilier județean, membru al Partidului Național Liberal, filiala Ilfov, T.M. zis „M.M.”, care avea relații cu W.M.A.M., reprezentant al societății locator; în acest context, se evidențiază convorbirea telefonică purtată de B.M. cu N.F. la 30 septembrie 2011: „ști că M. are control pe …. pe arab, înțelegi, …, eu lucrez o lună cu M. și cu firma lui de pază, după aia, o să-i dau o mare … înțelegi? Dar, ca să-l țin aproape aicea, până intru și eu și sunt cunoscut în sat… „Îl țin aproape, după aia, îi spun Mariane, nu mai pot să-ți plătesc” (vol. 4 filele 416-417).
Prin intermediul lui T.H.P.Ș. a primit și ajutorul primarului P.N.L. din comuna Ciolpani județul Ilfov, C.B. (convorbire telefonică din 26 octombrie 2011, vol. 5, filele 249-252).
O altă acuzație adusă aceluiași inculpat, B.M., este aceea de favorizare a infractorului în legătură directă cu o infracțiune de corupție, context în care Curtea a reținut că există date din care rezultă că inculpatul B.M. în baza informației cu caracter clasificat „Strict Secret”, privind luarea unor măsuri specifice punerii în executare a autorizației din 26 mai 2011 emisă de Curtea de Apel București, în ce privește convorbirile purtate în mediul ambiental în biroul procurorului B.M.I., cercetat în Dosarul nr. 120/P/2011, având ca obiect traficul de influență în favoarea unor hoți de autoturisme, primită de la jandarmul R.C.C., învinuit în cauză, la data de 11/ 12 iunie 2011, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în timpul desfășurării activităților specifice, însoțit de învinuit, a supravegheat perimetrul sediului și a fotografiat sediul și autoturismele de serviciu ale autorităților de stat implicate, după care a luat legătura telefonic cu ziariștii S.O.R. și S. (fostă A.) A.I., care au publicat știrea primită și fotografiile efectuate pe site-ul www.luju.ro; aceste date au aptitudinea de a crea presupunerea rezonabilă că între jandarmul R.C.C. și inculpatul B.M. a existat o înțelegere în sensul divulgării informațiilor legate de punerea în aplicare a măsurilor de interceptare și înregistrare, învinuitul informându-l pe inculpatul B.M. și la data de 13 noiembrie 2010, când au fost efectuate asemenea demersuri în Dosarul nr. 352/P/2010, al D.N.A. - Serviciul Teritorial București, așa cum rezultă din actele atașate în copie certificată pentru conformitate cu originalul (vol. 2 filele 107-119).
Cât îl privește pe inculpatul G.B.N., acuzat de comiterea infracțiunii de conflict de interese, Curtea a constatat că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de secretar general al Primăriei Sectorului 1 București, deținea controlul asupra modalității de executare a contractului încheiat cu SC C.R.S. SA, verificând prestațiile efectuate, de colectare a deșeurilor și plată a acestora și în același timp, beneficiind prin intermediul SC E. SRL, societate pe care o administrează și deține, în fapt, de cumpărarea acelorași deșeuri, banii plătiți de Primăria Sectorului 1 ajungând, în acest mod, în posesia inculpatului.
Așadar, susținerile inculpaților - făcute prin intermediul apărătorilor - în sensul că nu există probe care să arate că ei au săvârșit faptele de care sunt acuzați, nu pot fi primite; art. 143 C. proc. pen. cere să existe „probe sau indicii temeinice” că persoana acuzată „a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”.
Prin urmare, Curtea a constatat întrunite exigențele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în privința existenței motivelor rezonabile că este posibil ca cei doi inculpați să fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Cât privește condițiile consacrate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea a constatat că inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni a căror pedeapsă prevăzută de lege este de mai mare de 4 ani închisoare.
Ca atare, prima condiție prevăzută de lege pentru reținerea dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită.
A doua condiție impusă de exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen., presupune existența unor probe care să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar apărătorii au invocat faptul că nu există astfel de probe la dosar.
Textul de lege consacrat de art. 148 lit. f), C. proc. pen., trebuie interpretat atât în litera, dar și în spiritul său, deoarece nu se poate vorbi, în acest context, de existența unor probe asupra unor comportamente viitoare; pericolul concret pentru ordinea publică reprezintă o apreciere pe care judecătorul o face asupra comportamentului viitor al inculpatului și, tocmai de aceea, se ajunge la concluzia că există situații în care măsura arestării preventive, în baza temeiului indicat, este obligatoriu a fi instituită.
Nu există dispoziții legale, care să consacre criterii în funcție de care să se stabilească existența pericolului concret pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii - dacă punerea în libertate a inculpatului prezintă un atare pericol pentru ordinea publică nu pot fi decât gravitatea concretă a faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, pericol ce este pus în evidență de legiuitor prin însăși pedeapsa stabilită în text și, un alt criteriu este cel legat de circumstanțele personale ale inculpatului. Procedând la analiza pericolului concret pentru ordinea publică, instanța va descoperi, fie că ambele criterii justifică luarea celei mai aspre măsuri preventive, fie că unul din cele două criterii poate avea un rol determinant, astfel încât uneori, spre exemplu, gravitatea deosebită a faptei săvârșite este suficientă pentru a justifica - prin ea însăși - luarea măsurii preventive, chiar dacă circumstanțele personale ale inculpatului ar înfățișa aspecte pozitive.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu se referă doar la săvârșirea unor acte de violență, pentru că dacă ar fi așa, legea ar consacra posibilitatea luării măsurii arestării preventive în baza acestui temei numai în cazul infracțiunilor săvârșite prin recurgerea la acte de violență.
Acest gen de pericol este relevat nu numai de temerea că, odată puși în libertate, inculpații ar comite fapte penale, dar - în speță - s-ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de faptele săvârșite de cei doi inculpați.
Pornind de la criteriile dezvoltate în jurisprudență în susținerea argumentului pericolului pentru ordinea publică, Curtea a constatat că gravitatea potențialelor fapte comise de către inculpații B.M. și G.B.N., existând presupunerea rezonabilă, că de pe pozițiile deținute, care le confereau acestora autoritate și influență, au organizat, condus și administrat o societate comercială în numele căreia, au încheiat, în fapt, în mod direct, contracte de exclusivitate în condiții avantajoase, cu eludarea legii, și s-au implicat totodată, în mod direct, în activitatea acesteia, luând contact cu partenerii de „afaceri” în mod direct și uzând de funcțiile publice, de autoritate pe care le dețineau (partenerii cunoscând că derulau afaceri cu un prim procuror și respectiv, un secretar general de primărie), apelând la prieteni cu poziții de autoritate în partide politice pe plan local, prin rugăminți și promisiuni de contra servicii, la nevoie; această atitudine de dispreț total față de valorile sociale și morale, sunt de natură a pune în lumină o conduită reprobabilă, precum și degradarea morală a inculpaților, având în vedere circumstanțele factuale reținute; aceste atitudini induc și întrețin opiniei publice sentimentul de insecuritate, iar intervenția fermă a organelor judiciare demonstrează că se tinde spre evitarea repetării unor astfel conduite de către alte persoane, aflate pe aceleași poziții de conducere.
Revenind la gravitatea faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, Curtea a apreciat că această gravitate extremă este de natură să ateste pericolul concret pentru ordinea publică.
Evaluând periculozitatea infracțiunilor presupus săvârșite de inculpați, nu este avută în vedere doar natura respectivelor infracțiuni (de corupție), ci și modalitatea efectivă de comitere, pentru că pericolul concret pentru ordinea publică nu rezultă - în mod necesar - din faptul că inculpații și-au constituit o societate comercială, încercând să-și suplimenteze veniturile (idee pe care aceștia au încercat în mod constant să o acrediteze), ci un atare pericol rezultă din modul în care au inițiat și organizat o asemenea activitate. Sunt relevante, în acest sens, interceptările convorbirilor telefonice, amintite și exemplificate mai sus, care atestă că reușita acestui demers era asigurată prin folosirea permanentă a atributelor conferite de funcțiile ce le dețineau în sistemul public. Cei doi inculpați forțau încheierea de contracte care să aducă profituri substanțiale firmei, recurgând la constrângeri; cei abordați fiind reprezentanții unor societăți comerciale ce aveau, la rândul lor, contracte cu Primăria sectorului 1, unde cel de-al doilea inculpat, G., ocupa funcția de secretar general, poziție din care prin activitățile ilicite reținute în sarcina sa, a pus în real pericol normala desfășurare a contractelor pe care le încheiaseră anterior cu administrația locală.
Uzând de atributele funcției ocupate, inculpații nu se foloseau doar de influența și autoritatea de care se bucurau, ci foloseau și metode de constrângere, prin luarea unor măsuri coercitive împotriva celor care nu manifestau receptivitate la solicitările lor. Sub acest aspect, trebuie subliniat comportamentul inculpatului B.M. care, în calitatea sa de procuror, a încercat nu doar să stopeze un control al organelor abilitate la societatea pe care o deținea, dar să și intimideze și sancționeze pe cei în drept să facă un asemenea control.
Demersurile făcute de inculpați aveau rolul nu doar de a obliga anumite societăți comerciale să încheie contracte, dezavantajoase uneori din punct de vedere financiar pentru ele, dar și de a le determina să încalce dispozițiile legii și să se expună unor sancțiuni administrative sau penale. Pentru că, deși știau că supunându-se indicațiilor, „ordinelor” inculpaților, încalcă legea, acestea recurgeau, totuși, la o atare conduită, alegând din două rele, pe cea mai puțin rea, așa încât, au înțeles că e preferabil să-și asume un asemenea risc decât să se expună măsurilor pe care le-ar fi putut lua inculpații împotriva lor.
Inculpatul B.M., care prin natura funcției sale era primul chemat să vegheze la respectarea legii, nu numai că nu avea o atare conduită, dar îi obliga și pe cei cu care interacționa să o încalce.
Mai trebuie subliniat și faptul că periculozitatea activităților ilicite desfășurate de cei doi inculpați se deduce nu doar din natura faptelor, ci și din perioada mare de timp pe parcursul căreia acestea s-au derulat, respectiv pe parcursul unei perioade de aproximativ 6 luni, astfel încât nu se poate susține că inculpații au nesocotit și nu au realizat gravitatea comportamentului lor situat în afara legilor.
Nu în ultimul rând, a apreciat instanța, se impune a evidenția calitatea de magistrat și respectiv aceea de consilier, în care acționau inculpații, împrejurare de natură a spori gravitatea faptelor; de pe aceste poziții, amenințările voalate lansate de cei doi inculpați erau extrem de credibile pentru partenerii de afaceri, întrucât aceștia își dădeau seama de instrumentele aflate la îndemâna inculpaților, prin care puteau să-și impună voința.
De asemenea, pericolul concret pentru ordinea publică este pus în evidență și de faptul că asemenea comportamente alimentează sentimentul - la nivelul percepției generale - că în structurile statului acționează și persoane care fac uz de metode ce pot fi caracterizate de tip mafiot și prin care respectivele persoane își satisfac propriile interese, împiedicându-i și pe ceilalți să-și desfășoare activitatea în mod cinstit.
S-a mai susținut, din partea apărătorului inculpatului G.B.N., că pentru acesta nu ar mai subzista temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive, deoarece - pentru una din faptele reținute în sarcina acestuia - s-a dat o soluție de absolvire a răspunderii penale.
Acest aspect, însă, nu este suficient, pentru a justifica revocarea măsurii preventive, având în vedere gravitatea faptelor de care acesta este acuzat, a modului de operare, aspecte dezbătute pe larg în cele ce preced.
În virtutea considerentelor expuse, Curtea de Apel a menținut starea de arest a celor doi inculpați.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs cei doi inculpați criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate.
Înalta Curte, analizând încheierea prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.
Prima instanță a motivat pe larg atât legalitatea cât și temeinicia luării măsurii preventive în cazul celor doi inculpați, cu trimiterea la probele relevante, motiv pentru care Înalta Curte nu va relua această analiză probelor constatând doar că ele justifică aprecierea de către un observator independent că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.
Inculpații prin apărător au invocat faptul că actele premergătoare au fost efectuate de un procuror care s-a declarat incompatibil în baza art. 48 lit. g) C. proc. pen., și ca atare actele întocmite de acesta sunt nule.
Relațiile de dușmănie dintre inculpatul B. și procurorul anchetator erau anterioare actelor premergătoare efectuate în cauză și având în vedere că întreaga acuzare se bazează pe înregistrarea convorbirilor telefonice, iar acestea sunt lovite de nulitatea absolută, măsura preventivă nu mai are suport probator.
Mai mult, la momentul în care C.S.M. a dat avizul pentru luarea măsurii arestării preventive și atunci când instanțele au analizat cererea de luare a acestei măsuri preventive nu au cunoscut starea de incompatibilitate a procurorului, întrucât cererea de abținere nu se afla la dosar.
Înalta Curte, analizând critica formulată constată că aceasta este nefondată.
Art. 197 C. proc. pen. vorbește de „încălcările dispozițiilor penale care reglementează desfășurarea procesului penal” și care atrag „nulitatea actului”.
Procurorul M.F. și-a desfășurat activitatea în faza actelor premergătoare, ca atare, actele încheiate în această fază anterioară demarării procesului penal nu sunt guvernate de regulile înscrise în art. 197 C. proc. pen.
Chiar dacă am accepta că faza actelor premergătoare este parte componentă a procesului penal, starea de incompatibilitate invocată nu se înscrie în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât să se poată vorbi de o nulitate absolută a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, deoarece această incompatibilitate nu poate fi echivalată cu o încălcare a normelor privind compunerea instanțelor de judecată. Oricât de extensiv am interpreta normele de procedură penală, cel care instrumentează faza de urmărire penală nu poate fi considerat ca membru al completului de judecată, sau ca făcând parte din compunerea instanței, astfel încât să-i fie aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) sau art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., așa cum se susține în concluziile scrise depuse de inculpat.
Mai mult, la acest moment procesual, al discutării legalității și temeiniciei menținerii arestării preventive, instanța de recurs nu se poate pronunța cu privire la nulitatea unor acte efectuate anterior sesizării instanței, chiar dacă ele ar aduce o vătămare, acesta fiind un atribut al instanței care soluționează fondul cauzei.
S-a invocat, de asemenea, ca motiv de netemeinicie și nelegalitate al încheierii primei instanțe faptul că aceasta face referire atunci când vorbește de faptul că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive și de infracțiunea de favorizare a infractorului, pentru care, însă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Înalta Curte, analizând critica formulată, constată că este nefondată întrucât în încheierea atacată, la începutul analizei privind legalitatea și temeinicia măsurii preventive sunt precizate infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul B.M., în conformitate cu dispozitivul actului de sesizare a instanței.
Mențiunea referitoare la infracțiunea de favorizare a infractorului apare la pag.13 din încheiere, unde se arată infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul.
Prima instanță nu se putea afla într-o eroare cu privire la infracțiunile pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive, așa cum invocă apărarea, pentru că nici la momentul luării măsurii arestării preventive nu a fost avută în vedere infracțiunea de favorizare a infractorului, instanța apreciind la acel moment că situația de fapt nu este suficient de bine conturată încât să justifice aprecierea că există indicii temeinice de săvârșire a unei asemenea infracțiuni.
În ceea ce privește temeinicia celor dispuse prin încheierea primei instanțe, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun menținerea stării de arest.
Întrucât a fost făcută o analiză amplă a acestor aspecte de către prima instanță, atât din prisma dispozițiilor art. 148 lit. f) rap. la art. 143 C. proc. pen., cât și din prisma oportunității menținerii măsurii preventive la acest moment procesual, al începutului cercetării judecătorești, instanța de recurs nu va relua argumentele expuse, apreciindu-le ca pertinente.
De aceea, constatând că încheierea este temeinică și legală, că nu este oportună la acest moment înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin gravă, va respinge recursurile inculpaților în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate, urmând ca aceștia să fie obligați la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M. și G.B.N. împotriva încheierii din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012.
Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de câte 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat G.B.N. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2012.