Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală s-a amânat pronunțarea asupra apelurilor promovate în cauză, la data de 15 februarie 2013.
A menținut starea de arest a apelanților-inculpați G.M., I.D.C., V.M.C. și C.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la starea de arest a inculpaților G.M., I.D.C., V.M.C. și C.M., instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 564 din 31 august 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală, în dosarul nr. 19034/3/2012, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.D.C., la o pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 349 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin sentință, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. raportat, la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.Ș.M. la o pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare ii interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata V.M. la o pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.C. la o pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 3201 C proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost admisă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 37 lit. b) C. pen. și cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la o pedeapsa de 6 ani închisoare si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. cu referire la art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., la o pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate privind pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penala nr. 816/2004 pronunțata de Tribunalul București si a fost contopit restul de pedeapsa ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioara, de 1247 zile închisoare, cu pedeapsa aplicata inculpatului prin prezenta sentința, de 1 an si 4 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1247 zile închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160."
Conform art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că și la acest moment temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților C.M., G.M., I.D.C. și V.M.C., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, Curtea a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reținute în sarcina fiecăruia. De asemenea, Curtea a apreciat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar si sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiții, Curtea a avut în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre apelanții-inculpați, gravitatea acestora, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, ceea ce justifică o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea în libertate a inculpaților prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică.
Curtea a considerat că motivele invocate de apelanții-inculpați, în raport cu aspectele anterior menționate, nu sunt în măsură să justifice continuarea procesului penal cu aceștia în stare de libertate.
De asemenea, nu este de neglijat nici faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță față de inculpații din prezenta cauză, care atrage incidența art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Ca urmare, Curtea, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 681 C. proc. pen., cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., raportat la art. 300 C. proc. pen. și art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva inculpaților a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, a menținut starea de arest a acestora.
S-a mai arătat că motivele invocate anterior, privitoare la menținerea stării de arest, conduc, implicit, și la soluția de respingere a cererilor de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulate de inculpați.
Împotriva hotărârii de menținere a stării de arest, au declarat recurs inculpații G.M., I.D.C. și C.M.
Astăzi, în ședință publică, în fața instanței de recurs, recurenții inculpați C.M. și G.M. au declarat că își retrag recursurile formulate împotriva încheierii prin care s-a menținut starea lor de arest, solicitând să se ia act de manifestarea lor de voință.
Recurentul inculpat I.D.C., prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat să se aprecieze cu privire la măsura luată de instanța de apel, privind menținerea stării de arest a acestuia.
Examinând hotărârea atacată în raport actele și lucrările dosarului și de susținerile recurenților inculpați, înalta Curte urmează ca în baza art. 385 alin. (2) C. proc. pen. să ia act de manifestarea de voință a recurenților inculpați C.M. și G.M. în sensul că aceștia își retrag recursurile.
În ce privește recursul declarat de inculpatul l.D.C., înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul l.D.C. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr. 564 din 31 august 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 349 din 11 mai 2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2033 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată prin sentință, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani si 2 luni închisoare.
Ținând cont de gradul ridicat de pericol social al faptelor presupus a fi săvârșite de inculpat, înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaților.
Există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Din probele dosarului rezultă că luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul l.D.C. s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În plus, analizând faptele pentru care inculpatul este cercetat, gradul lor de pericol social concret, împrejurările în care s-au săvârșit și urmările acestora, precum și datele care caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, se constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar față de stadiul actual al procesului penal, existând deja o hotărârea judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsura privativă de libertate.
De altfel, inculpatul l.D.C. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri pentru care a fost trimis în judecată, beneficiind de prevederile art. 3201 C. proc. pen. privind procedura simplificată.
În acest context, înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Având în vedere cele menționate, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul l.D.C. este nefondat, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În baza art. 385 alin. (2) C. proc. pen. se va lua act de declarațiile inculpaților C.M. și G.M. că își retrag recursurile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul l.D.C. împotriva încheierii din 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în dosarul nr. 19034/3/2012 (2920/2012).
Ia act de declarațiile formulate de recurenții inculpați C.M. și G.M. în sensul că își retrag recursurile declarate împotriva aceleiași încheieri.
Obligă recurenții inculpați C.M. și l.D.C. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat G.M. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publicării, 28 martie 2013.