Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012) s-a dispus admiterea cererii formulată de inculpatul S.O.
În temeiul art. 1602 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a stabilit conținutul obligațiilor la care a fost supus inculpatul S.O. prin încheierea din data de 3 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 586/2/2012, în sensul că încuviințat inculpatului să părăsească teritoriul țării, în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013.
A pus în vedere inculpatului să facă dovada deplasării efective în afara teritoriului țării.
În temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și M.A.A.
A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților M.A. și M.A.A., dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii s-a impus inculpaților următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a județului Ilfov fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
c) să se prezinte la Poliția de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de coinculpații și martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
g) să nu exercite activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.
În temeiul art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.
Asupra cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații M.A. și M.A.A., s-au reținut următoarele:
În cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.
Instanța a constatat că în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, examinând, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608 C. proc. pen., îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii, precum și cele prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inc. M.A. și M.A.A. sunt admisibile în principiu, îndeplinind condițiile de formă, cerute de prevederile art. 1606 alin. (2) C. proc. pen., dar și condiția prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
La termenul din data de 10 ianuarie 2013, instanța a admis, în principiu, cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în alin. (2) al aceluiași text se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
S-a reținut astfel că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, o primă condiție, privind admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar alte două privind temeinicia și oportunitatea acesteia, aspecte care vizează examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie:
a) suspiciunea rezonabilă, reținută ca temei al arestării preventive, să vizeze săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau a unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depășească 18 ani.
Din examinarea actelor dosarului a rezultat că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată), prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.
Inculpatul M.A.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. trafic de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; fals intelectual, în forma participației improprii (instigare mediată) prevăzut și pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raporta la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (de corupție), prevăzută și pedepsită de art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracțiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depășește 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.
b) să fie îndeplinită premisa legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive;
Prin rechizitoriul, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție s-a reținut că, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul M.A. ar fi pretins suma de 500.000 euro denunțătorului P.F. (din care ar fi primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcției în exercitarea atribuțiilor de serviciu și de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului (23 de loturi, în suprafață totală de 23,8 ha) și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite).
De asemenea, s-a reținut în sarcina sa că l-ar fi determinat pe finul său S.O. să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul P.F., prin care denunțătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului, contract întocmit și autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăție, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În sarcina inculpatului M.A.A. s-a reținut că acesta, ar fi pretins, direct și indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunțătorului P.F., lăsând să se creadă că are influență asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului și amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov, G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.
În plus, în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că l-ar fi determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului, contract de împrumut întocmit și autentificat la data de 6 iulie 2011 (fără vinovăție de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).
S-a constatat că, potrivit încheierii din data de 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, Dosar nr. 10876/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M.A. și M.A.A., pentru motivele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681 C. proc. pen., existând probe directe și indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
S-a considerat, atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât și cu ocazia menținerii acesteia că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii pentru care aceștia sunt cercetați, de modalitatea concretă în care au acționat inculpații, calitatea de primar în care a acționat aceștia, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Măsura arestării preventive a fost menținută succesiv până în prezent.
c) să existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce privește aprecierea asupra circumstanțelor care să determine liberarea provizorie sub caracter judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., caracterul unor motive pertinente și suficiente iar zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.
În privința inculpaților M.A. și M.A.A., Curtea a apreciat că în cauză această din urmă condiție este îndeplinită având în vedere că nu mai subzistă temerea că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Având în vedere că au fost audiați, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate, inculpații și toți martorii propuși prin rechizitoriu sau de către inculpați, că s-a procedat la audierea interceptărilor realizate pe parcursul urmăririi penale, că s-a dispus de către instanță efectuarea de expertize tehnice asupra interceptărilor, nu mai poate fi invocat riscul influențării procesului de către inculpații arestați în cauză.
Instanța a avut în vedere și decizia nr. XVII din 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, din considerentele căreia, se relevă că, în soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, trebuie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.
În concret, s-a apreciat că raportat la stadiul cercetării judecătorești, dar și durata de timp în care inculpații M.A. și M.A.A. s-au aflat în stare de arest preventiv, de mai mult de 1 an, nu se mai poate susține o „exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale" (Neumeister c. Austria).
De asemenea, impactul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților s-a diminuat, atât prin trecerea unei perioade de timp semnificative de la săvârșirea acestora și de când s-a luat măsura arestării preventive, cât și prin reacția promptă a organelor judiciare față de aceste fapte.
Instanța a reținut că inculpații au circumstanțe personale favorabile, respectiv nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu au săvârșit fapte de violență, au avut, până la momentul săvârșirii faptelor în prezenta cauză un bun renume în societate, au un domiciliu stabil, familii organizate.
Așa cum s-a reținut în decizia pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
În consecință, faptele pentru care sunt cercetați și elementele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpații M.A. și M.A.A. justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate la acest moment nu mai prezintă pericolul ca aceștia să încerce zădărnicirea aflării adevărului, lăsarea acestora în libertate și stabilirea obligațiilor în condițiile art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen. fiind garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, Curtea a admis cererile de liberarea provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.A. și M.A.A.
A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților M.A. și M.A.A.
Asupra cererii formulate de inculpatul S.O.:
Inculpatul S.O. este judecat în prezenta cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în stare de libertate.
Față de acesta, prin încheierea din data de 3 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, impunând acestuia obligațiile arătate la art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. printre care cea de a nu depăși limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței.
La termenul din data de 10 ianuarie 2013, inculpatul S.O. a solicitat instanței încuviințarea de a părăsi țara, pentru perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013, invocând motive profesionale, dar și de sănătate ale soției sale.
Instanța, analizând atât motivele invocate dar și înscrisurile doveditoare, depuse la dosar, a constatat că cererea formulată de inculpat este întemeiată.
S-a avut în vedere că inculpatul S.O., a fost prezent în fața instanței la fiecare termen de judecată, pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, ceea ce denotă înțelegerea de către acesta a dispozițiilor instanței și a conștientizării importanței respectării acestora.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: act adițional la contractul de coordonare proiect faza PUZ și actele medicale care atestă starea de sănătate a soției sale, din care rezultă necesitatea ca aceasta să sufere o intervenție chirurgicală în țara al cărei cetățean este, respectiv Statele Unite ale Americii, rezultă necesitatea ca inculpatului să i se încuviințeze, potrivit art. 1602 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., de către instanță, să părăsească teritoriul țării, pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii, în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție solicitând respingerea cererilor formulate de inculpații M.A., M.A.A. și S.O.
S-a motivat că subzistă în continuare condiția impusă de cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru fiecare dintre inculpați avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce se impută inculpaților M.A.A. și M.A. este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și pericolul concret la faptelor reținute, de împrejurările și modalitatea în care au acționat și de rezonanța socială negativă a unor asemenea fapte se apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora iar cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt neîntemeiate.
De asemenea, s-a susținut că și cererea inculpatului S.O. este neîntemeiată și constituie o cerere de ridicare a controlului judiciar prev.de art. 1603 C. proc. pen. nefiind identificate motive temeinice pentru admiterea sa.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul parchetului este fondat numai cu privire la inculpatul S.O.
Referitor la inculpații M.A. și M.A.A., se reține că în raport cu dispozițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și prevederile deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, corect s-au apreciat întemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, dispunându-se liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, în temeiul dispozițiilor art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., de către prima instanță.
În conformitate cu prevederile art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Prin decizia nr. 17/2011, publicată în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că după constatarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute la art. 1606 C. proc. pen., a condiției prevăzute la alin. (1) al art. 1602 C. proc. pen., precum și a subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori a inculpatului.
Prin aceeași decizie, s-a statuat că, gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
Raportând cele enunțate la cauza dedusă judecății, corect s-a apreciat că nu există nici un fel de date, indicii, probe din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpații M.A. și M.A.A. să săvârșească alte infracțiuni, ori că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, că vor altera sau distruge mijloace de probă.
În acest sens, trebuie avut în vedere că au fost audiați toți inculpații dar și martorii din rechizitoriu, inclusiv cei propuși în apărare, instanța de fond dispunând amânarea cauzei la 7 februarie 2013 pentru realizarea expertizei tehnice asupra interceptărilor din data de 18 septembrie 2011 și 19 septembrie 2011 și ascultarea a doi martori, în apărarea inculpaților.
Se constată că nu există nicio dovadă că în prezent ordinea publică ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpaților M.A. și M.A.A. în libertate, necunoscuți cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 și 63 de ani și familii organizate, sănătatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la alegerea măsurii ce urmează a fi luată față de o persoană, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
În acord cu decizia nr. 17/2011, a înaltei Curte de Casație și Justiție, se apreciază că gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpați și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică, atâta vreme cât nu se identifică fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin lăsarea în libertate a inculpaților.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpații sunt arestați preventiv de 1 an și 1 lună, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea măsurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este real și actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relațiilor sociale.
Art. 5 parag. 3 din Convenție impune instanțelor naționale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională; apoi ca orice privare de libertate a unui acuzat chiar și pentru o perioadă scurtă de timp să fie justificată convingător de autorități, iar argumentele pro și contra repunerii în libertate să nu fie generale și abstracte.
În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea europeană a statuat că autoritățile nu au oferit motive „relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea menținerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni și jumătate (2 august 2002-19 noiembrie 2002), având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză și nu au ținut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenție. Prin urmare, a constatat încălcarea art. 5 parag. 3 din Convenție.
În același sens, Curtea europeană s-a pronunțat și în cauzele Tarău (nr. 3584/02 din 24 februarie 2009), Mihuță (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010), Jiga (nr. 14.352/04 din 16 martie 2010), pronunțate împotriva României. S-a motivat de fiecare dată că instanțele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal și la situația sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaților și nu au oferit nici o explicație pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societății sau cum ar fi împiedicat ancheta.
Ca atare, măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpaților M.A. și M.A.A. dispusă de prima instanță este admisibilă pentru că infracțiunile pentru care inculpații au fost arestați preventiv și trimiși în judecată sunt sancționați cu pedepse care nu depășesc 18 ani închisoare, cât și întemeiată, în acord cu decizia nr. 17/2011, a înaltei Curte de Casație și Justiție și art. 5 parag. 3 din Convenție.
Măsura dispusă, argumentată judicios, complet și complex de prima instanță este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind o măsură alternativă detenției preventive restrictivă dar neprivativă de libertate, în cadrul obligațiilor prev.de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., fiind instituite suficiente obligații în sarcina inculpaților de natură să garanteze buna desfășurare a procesului penal și sancțiunea neîndeplinirii acestor obligații care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, critica parchetului vizând netemeinicia soluției dispuse de prima instanță este nefondată.
În ceea ce-l privește pe inculpatul S.O., se reține că prin încheierea din 3 februarie 2011, Curtea de Apel București a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, fiindu-i impuse obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., printre care și aceea de a nu depăși limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței.
Inculpatul S.O. a solicitat încuviințarea de a părăsi țara pentru perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013, invocând motive profesionale dar și medicale ale soției sale.
Instanța i-a încuviințat cererea de a se deplasa în Statele Unite ale Americii în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013 motivând că este justificată de necesitatea unei intervenții chirurgicale ce urmează să o suporte soția inculpatului în țara respectivă.
Dispoziția instanței este supusă recursului, contrar celor susținute de apărătorul inculpatului S.O.
În fapt, cererea inculpatului constituie o ridicare a controlului judiciar prevăzută de art. 1603 C. proc. pen., întrucât în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2011 inculpatul nu își mai poate îndeplini niciuna dintre obligațiile prevăzute la art. 1602 alin. (3) lit. b)-e) C. proc. pen. și nu se mai poate realiza nici un control al modului în care își respectă obligațiile stabilite de instanță în perioada respectivă.
Ca atare, calificarea cererii inculpatului S.O. era aceea de ridicare a controlului judiciar, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1609 alin. (10) C. proc. pen., dispozițiile privind recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie se aplică în mod corespunzător și în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.
Prin urmare, măsura dispusă de prima instanță față de inculpatul S.O. este supusă recursului, potrivit dispozițiilor art. 1609 alin. (10) C. proc. pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 1603 control judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.
Înalta Curte, apreciază că raportat la stadiul cercetării judecătorești dar și la natura și gravitatea faptelor presupus comise de inculpat, nu se justifică admiterea cererii inculpatului S.O., critica parchetului sub acest aspect fiind întemeiată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție , în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012). Va casa în parte încheierea atacată numai cu privire la inculpatul S.O. și rejudecând va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat și se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 10 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).
Casează, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpatul S.O. și rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat.
Menține celelalte dispoziții alte încheierii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.