Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 decembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului M.G.N.
Curtea de Apel, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive iar probele administrate nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta și în continuare sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, urmările produse și impactul negativ asupra opiniei publice.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpatul M.G.N. a declarat recurs, în criticile formulate, arătând în esență că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 403/A din 18 decembrie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație și deținere în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronice falsificate.
În fapt, în sarcina inculpatului M.G.N. s-a reținut, în esență că, la data de 4 noiembrie 2011, a efectuat tranzacțiii o frauduloase în valoare de 6.100 RON, la ATM-ul aparținând Băncii R, Agenția D.T., cu un card falsificat ce avea embosat ca titular pe numitul C.G.C., iar pe banda magnetică avea înscrise datele cardului părții vătămate D.L., la data de 20 septembrie 2011 a efectuat tranzacții frauduloase la ATM Piața Amzei cu cardul falsificat, emis de W.F.N.A. din S.U.A., iar în data de 2 aprilie 2012 a deținut în scopul punerii în circulație instrumentele de plată falsificate cu nr. X1, X2, X3, emise de W.F.N.A. Bank.
Același inculpat a deținut un echipament în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, pe care l-a pus la dispoziția inculpatei M.E., în vederea copierii cardurilor bancare de către aceasta și a pus la dispoziția unor persoane datele cardurilor bancare copiate de către inculpata M.E., în vederea confecționării de carduri bancare falsificate.
Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea faptului că există indicii ce dovedesc comiterea infracțiunilor de către inculpat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat prin sentința de condamnare în primă instanță pronunțată de Tribunalul București și în apel prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.N., Înalta Curte apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății.
Se constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care recurentul inculpat este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, fiind pronunțată în cauză o hotărâre de condamnare nedefinitivă.
Înalta Curte are în vedere procesul-verbal de sesizare din oficiu, sesizarea părții vătămată D.L., sesizarea W.F.N.A., declarațiile inculpatului, procesele-verbale de redare convorbiri telefonice, procesele-verbale de percheziții domiciliare/informatice, declarațiile martorilor, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșă foto și imagini video, procesele-verbale de supraveghere operativă, procesele-verbale și planșele foto, planșele foto cu articole de vestimentație găsite cu ocazia efectuării de percheziții domiciliare, procesele-verbale de verificare a datelor conținute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați, rapoartele de constatare tehnico-științifică, CD-urile cu imagini video de la unități bancare și centre comerciale, dovezile de depunere bunuri ridicate de la inculpați, la camera de corpuri delicte, documente bancare.
Faptul că inculpatul a recunoscut fapta fiind judecat în baza art. 3021 C. proc. pen. nu prezintă relevanță pentru încadrarea juridică și gradul de pericol social al faptei.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind punere în circulație și deținere în vederea punerii în circulație a instrumentelor de plată electronice falsificate, poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât și din circumstanțele personale ale inculpatului ori din modul în care acesta a acționat, care ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului social al faptelor săvârșite de inculpat, se ține seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanța valorilor puse în pericol, activitatea infracțională în care a fost implicat inculpatul, constatându-se totodată că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 2 aprilie 2012 nu depășește limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
De asemenea se are în vedere faptul că inculpatul este recidivist existând astfel suspiciunea rezonabilă că lăsat în libertate, recurentul inculpat ar putea săvârși alte infracțiuni.
Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.
Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului M.G.N. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impun menținerea detenției provizorii.
Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat M.G.N. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.N. împotriva încheierii din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 31367/3/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. .
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2013.