Asupra recursurilor de față ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 29 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.P. la 3 ani închisoare și a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus perioada de prevenție de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea microbuzului marca F. ce aparține inculpatului.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată A.V.F. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 euro către partea vătămată A.V.F. reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10 decembrie 2009, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada 2007-2009, inculpatul V.P. a racolat, transportat și exploatat în Italia mai multe persoane, cetățeni români, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit și asigurarea condițiilor decente de locuit.
Dosarul penal a fost înregistrat la data de 16 decembrie 2009 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova cu numărul 214D/P/2009, urmând a fi efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Prin ordonanța nr. 214D/P/2009 din 05 ianuarie 2010, s-a dispus delegarea lucrătorilor de poliție din cadrul B.C.C.O. Craiova, în vederea efectuării anumitor activități în cauză.
În urma cercetărilor a fost stabilită identitatea inculpatul V.P.
Primele victime identificate, care au fost racolate, transportate și exploatate în Italia de către inculpatul V.P. au fost A.V.F. și L.C.
Din declarațiile acestora s-a stabilit faptul că, în vara anului 2007, inculpatul V.P. a discutat cu partea vătămată A.V.F., căruia i-a promis un loc de muncă în Italia, urmând să primească un salariu de aproximativ 400 de euro pe lună, în condițiile în care, cazarea și masa erau suportate de către angajatorul italian.
Deplasarea din România în Italia s-a efectuat cu un microbuz aparținând lui V.P., iar alte două persoane racolate de către inculpat și care au mers în Italia la acea dată, au fost P.G. și B.F.L..
Cu ocazia audierii numitului A.V.F. s-a stabilit că, după două zile de la plecarea din țară, au ajuns în Italia, în Regiunea Callabria, iar inculpatul V.P. i-a transportat la o fermă al cărei patron italian era un anume „S.”.
La ieșirea din România, la vamă, V.P. le-a solicitat celor trei documentele de identitate, pe care nu le-a mai înapoiat.
Inculpatul V.P. i-a lăsat pe cei trei la fermă, spunându-le că urma să se întoarcă după aproximativ două ore, când lua legătura cu patronul, stabilea condițiile privind locurile lor de muncă.
Datorită faptului că inculpatul V.P. nu s-a mai întors, partea vătămată A.V.F. a sunat-o pe mama acestuia în România și a discutat despre promisiunea făcută de fiul său, ceea ce l-a determinat pe inculpat să se întoarcă în acel loc în ziua următoare, când a transportat pe partea vătămată la o distanță de aproximativ 2-3 km de locul în care se afla ferma spunându-i că urma să îngrijească o turmă de oi, care aparținea unui alt italian, pe nume „P.”.
Cazarea numitului A.V.F. s-a realizat într-un garaj, având pereții și acoperișul deteriorate, fără apă și curent electric, acesta trebuind să-și asigure singur hrana cu toate că nu a primit vreo sumă de bani.
După ce a muncit aproximativ o lună de zile, partea vătămată A.V.F. i-a solicitat patronului italian „P.” salariul, iar acesta i-a spus că a avut o înțelegere cu V.P., căruia i-a plătit suma de 900 de euro, atât pentru aducerea lui în Italia, cât și pentru perioada în care acesta îngrijise de turma de oi, iar în plus i-a replicat că nu se obligase să-i asigure hrană.
În cele din urmă, numitul A.V.F. a fost obligat să fugă de la ferma cetățeanului italian, pe nume „P.” și să abandoneze turma de oi, după care l-a căutat și întâlnit în cele din urmă pe V.P., care l-a readus în România.
La întoarcerea în țară, inculpatul V.P. i-a promis părții vătămate A.V.F. că o să-i plătească el suma de 800 euro pentru munca prestată, ceea ce nu s-a realizat.
În timpul audierii sale, partea vătămată a declarat că dorește tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. pentru traumele suferite în perioada în care s-a aflat în Italia și obligarea acestuia la plata sumei de 800 euro, plus dobânzi din anul 2007 până în prezent.
Cu ocazia cercetărilor a rezultat că numitul B.F.L. a fost transportat în Italia împreună cu A.V.F. și P.G. de către inculpatul V.P., iar de aproximativ trei ani, familia sa nu a mai primit informații despre el.
Din declarațiile numiților B.I. și P.E., tatăl și respectiv sora părții vătămate B.F.L., a rezultat că inculpatul V.P. i-a asigurat despre faptul că l-a ajutat pe B.F.L. să-și schimbe locul de muncă, nemaifiind nevoit să îngrijească la oi, ci să aibă grijă de niște case de vacanță.
În urmă cu un an, un bărbat din comuna P.M., județul Dolj, pe nume B.M., s-a întors din Italia și i-a predat lui B.I. cartea de identitate a fiului său, spunând că a găsit-o în Italia la o fermă de oi.
Acest fapt l-a determinat pe numitul B.I. să reclame organelor de poliție dispariția fiului său în Italia, iar în urma verificărilor efectuate prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, pe teritoriul Italiei, nu au fost obținute date care să ducă la stabilirea locului în care s-ar afla numitul B.F.L..
Continuându-se cercetările au fost identificate alte persoane care au fost transportate în Italia de către inculpatul V.P., în cursul anului 2009, printre care M.C., S.L. și L.C..
În urma discuțiilor purtate de către părțile vătămate cu inculpatul V.P., acesta din urmă i-a asigurat că le poate găsi un loc de muncă în agricultură la cules de măsline și mandarine, salariul pe care îl vor primi pentru munca prestată va fi între 25-30 euro/zi, hrana va fi asigurată de angajatorul italian, iar pentru chirie urmau să plătească câte 120 euro pe lună.
De asemenea, inculpatul V.P. le-a spus că el le va asigura transportul cu microbuzul său până în Italia, contra sumei de 150 euro de persoană, bani pe care urmau să-i plătească după ce primeau banii pentru munca prestată de la angajatorul italian.
În cursul lunii octombrie 2009 părțile vătămate M.C., S.L. și L.C. au plecat din România cu destinația Italia fiind conduși de către inculpatul V.P. cu microbuzul său marca „F. Transit L”, până în localitatea Corigliano Calabro, fiind cazați într-un imobil închiriat de către un patron italian pe nume „C.”, unde se mai aflau și alți cetățeni români.
La trecerea prin Punctul de Frontieră Nădlac, inculpatul V.P. le-a cerut actele de identitate victimelor, motivând că trebuie să le prezinte autorităților, fără a le mai înapoia ulterior.
La două zile de la sosirea în Italia, cei trei au mers la muncă la cules de măsline și mandarine, iar după aproximativ două săptămâni au primit de la patronul italian „C.", suma de 100 euro pentru a-și cumpăra mâncare.
Motivând că acolo nu mai existau posibilități de a mai lucra, inculpatul V.P. le-a solicitat celor doi concubini M.C. și S.L. să-și facă bagajele, deoarece urmau să plece în căutarea unui alt loc de muncă. După ce i-a transportat cu microbuzul timp de aproximativ o jumătate de oră într-o direcție necunoscută, V.P. a oprit autovehiculul într-o stație de autobuz și i-a abandonat fără bagaje.
Din acel moment M.C. și S.L. au început să cerșească pentru a face rost de bani pentru mâncare și transport, intenționând să ajungă în România. După aproximativ o lună de zile aceștia au reușit să ajungă la Roma, iar la indicațiile altor cetățeni români au reușit să contacteze reprezentanții Ambasadei României în Italia.
În jurul datei de 20 decembrie 2009, M.C. și S.L. au ajuns la Craiova cu un autocar al firmei A.S., biletele fiind achiziționate prin intermediul Crucii Roșii, de către Ambasada României din Roma.
Potrivit declarației părții vătămate L.C., acesta a lucrat pentru patronul italian „C.” timp de aproximativ o lună la cules de mandarine și măsline fără să primească salariu.
Pentru hrană primeau la două trei zile câte 10-12 euro după intense rugăminți la patronul italian, care nu se obligase să le asigure și hrana zilnică.
În urma discuțiilor avute cu patronul italian „C.”, partea vătămată L.C. a aflat că acesta nu-i datora nicio sumă de bani și că trebuia să-l anunțe cu câteva zile înainte despre intenția de a pleca din Italia. Asistând la discuție, inculpatul V.P. s-a oferit să-i plătească 100 euro pentru a ajunge în România, el urmând să-i recupereze de la cetățeanul italian.
În perioada în care s-a aflat în Italia, partea vătămată L.C. a discutat cu mai multe persoane, în legătură cu activitatea inculpatului V.P., constatând că acesta din urmă a adus în Italia foarte mulți cetățeni români, pentru a lucra pe plantațiile numitului „C.” și a altor cetățeni italieni, de la care primea diferite sume de bani, atât pentru aducerea fiecărui cetățean român în Italia, cât și pentru munca prestată de aceștia.
Pentru traumele suferite și pentru munca prestată, partea vătămată L.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. și s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.
Existând date că inculpatul V.P. își continuă activitatea infracțională, privind racolarea de persoane, transportul și exploatarea acestora prin executarea unei munci în Italia, s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării și înregistrării, pe bandă magnetică sau alt suport tehnic, a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de către inculpat. Prin încheierea nr. 25 din ședința din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, a fost admisă cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2010, ora 16:00.
În luna martie a anului 2010, inculpatul V.P. a adus-o în România, din Italia, pe minora B.I.A., zisă „I.”, în vârstă de aproximativ 15 ani și 6 luni și a lăsat-o la bunicii săi.
În scurt timp, inculpatul V.P. a luat legătura cu doi cetățeni italieni, respectiv „E.” și „N.”, care i-au solicitat să o ia pe minoră cu el și să o aducă din nou în Italia, în momentul revenirii sale.
Cunoscând faptul că minora B.I.A., zisă „I.” era preferata celor doi cetățeni italieni, pentru întreținerea de relații sexuale, a acceptat propunerea lor și s-a deplasat în comuna N., județul D., la domiciliul minorei, unde a purtat discuții cu bunicii fetei, în vederea obținerii consimțământului acestora.
Pentru a câștiga încrederea bunicilor fetei, inculpatul V.P. le-a spus acestora că minora B.I.A., zisă „I.” urma să meargă cu el în Italia, unde acesta se obliga să îi găsească un loc de muncă în agricultură la cules de căpșuni, putând câștiga între 25 și 30 euro pe zi.
În ziua de 18 martie 2010, inculpatul V.P. a luat-o pe minora B.I.A., zisă „I.” și încă patru persoane din comuna P.M., județul Dolj, pe care le-a transportat în Italia cu microbuzul său.
Inculpatul V.P., neavând procură de la părinții minorei B.I.A., zisă „I.” în vederea deplasării împreună cu aceasta în străinătate, a plătit suma de 50 de euro unui vameș, al cărui nume nu îl cunoaște potrivit propriei declarații și a reușit, astfel, să o scoată pe minoră din țară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.
În timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul V.P. a convins alte persoane să meargă în Italia la muncă, unde le-a promis că li se vor încheia contracte de muncă de către angajatorii italieni, salariul promis fiind de 35 euro pe zi.
Pentru a stopa activitatea infracțională a inculpatului s-a luat hotărârea opririi în trafic a microbuzului condus de către inculpat și conducerea tuturor persoanelor la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii acestora.
Astfel, la data de 16 aprilie 2010 în jurul orelor 18:00 microbuzul F. Tranzit condus de către inculpatul V.P. a fost oprit la aproximativ 10 Km distanță de municipiul Craiova, în zona „S.I.” în timp ce circula pe direcția Craiova - Drobeta Turnu Severin.
În autovehiculul inculpatului au fost descoperite și identificate mai multe persoane, după cum urmează: D.I., R.I., G.M., G.I.D., C.F., M.V.E. și I.B..
Fiind întrebați cu privire la prezența lor în microbuz, pasagerii mai sus menționați au declarat că intenționau să treacă frontiera de stat a României, destinația finală fiind Italia, unde inculpatul V.P. le promisese locuri de muncă în agricultură.
Partea vătămată G.M. a declarat faptul că inculpatul V.P. i-a promis că se va ocupa de întocmirea unui contract de muncă legal pe care urma să îl semneze cu angajatorul italian. Pentru transportul în Italia și găsirea locului de muncă urma să-i plătească inculpatului suma de 150 euro, iar pentru chirie trebuia să plătească 100 euro pe lună.
Aceeași promisiune mincinoasă în legătură cu întocmirea unui contract de muncă de către angajatorul italian a făcut-o inculpatul V.P. și părții vătămate C.F. căreia i-a mai spus că va câștiga 27 euro pe zi va avea cazarea asigurată într-o casă, însă va trebui să-și procure singură mâncare din banii pe care urma să-i câștige.
De asemenea, din declarația părții vătămate R.I. rezultă că inculpatul V.P. i-a promis prin intermediul numitului G.I.D. obținerea unui contract de muncă în agricultură în Italia regiunea Calabria, urmând să câștige suma de 35 euro pe zi, iar din banii pe care urma să-i câștige trebuia să plătească 150 euro inculpatului.
Analizând materialul de urmărire penală s-a constatat faptul că inculpatul V.P. obișnuia să racoleze persoane din mediul rural cu o situație materială precară, cărora le promitea încheierea unor contracte de muncă în agricultură, bine plătite, precum și asigurarea unor condiții optime de cazare și masă.
În realitate, inculpatul V.P., fără a percepe bani pentru transport de la victime, le transporta în Italia, iar la trecerea frontierei de stat a României le solicita documentele de identitate, care rămâneau asupra sa până când primea banii de la cetățenii italieni pentru persoanele aduse la muncă.
De cele mai multe ori patronii italieni (C., P., N., E. ș.a.) nu le mai dădeau niciun ban lucrătorilor cetățeni români, motivând că înțelegerea au avut-o cu inculpatul V.P. căruia i-au plătit și nu mai datorează nimic. Dacă cetățenii români solicitau plata salariului, urmau să presteze în plus activități care de cele mai multe ori nu erau remunerate.
În urma audierii părților vătămate care au lucrat în Italia fiind transportate de către inculpatul V.P., a rezultat o discrepanță evidentă între condițiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării și a mesei descrise de acesta și cele care le-au fost oferite de către angajatorul italian.
În legătură cu condițiile oferite victimelor infracțiunii de trafic de persoane de către inculpat și angajatorii italieni au fost apreciate ca fiind concludente discuțiile interceptate între inculpatul V.P. și concubina sa aflată în Italia.
Victimele traficului de persoane erau aduse în stare de dependență față de inculpat în condițiile în care nu aveau asupra lor actele de identitate pe care le oprea inculpatul la sosirea în Italia, nu dețineau vreo sumă de bani și nici nu vorbeau limba italiană.
Deseori părțile vătămate renunțau să mai aștepte primirea vreunei sume de bani pentru munca prestată în folosul italienilor (uneori chiar luni de zile), dorind doar să se întoarcă în tară.
S-a concluzionat că faptele inculpatului V.P. desfășurate în perioada 2007-2010, de recrutare, transportare și, uneori, de cazare a persoanelor vătămate în Italia, prin acte de inducere în eroare a acestora, urmărind exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condițiile de muncă referitoare la durata programului de muncă, la activitățile efectiv executate la cazarea și asigurarea hranei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..
De asemenea, s-a reținut că fapta inculpatului V.P. de racolare a minorei B.I.A., zisă „I." și de transportare a acesteia în Italia în scop de exploatare sexuală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
S-a apreciat că starea de fapt a fost parțial recunoscută de către inculpatul V.P. și se probează cu: proces-verbal de sesizare din oficiu; declarații de părți vătămate; declarații de martor; adresa din 29 octombrie 2009 eliberată de I.G.P.R. - I.G.P. - Serviciul de Investigare a Fraudelor privind investigațiile desfășurate pe teritoriul Italiei în legătură cu dispariția numitului B.F.L.; adresa din 12 februarie 2010 eliberată de A.S.; proces-verbal, privind efectuarea unui control al traficului rutier și oprirea unui microbuz de transport persoane condus de către inculpatul V.P., în care s-au aflat mai multe persoane pe care acesta intenționa să le transporte în Italia la muncă; încheierea nr. 25 din 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau alt suport tehnic a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de inculpatul V.P.; încheierea nr. 25 A din 15 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, privind prelungirea termenului de aplicare a autorizației din 16 martie 23010, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2010, ora 16:00; proces-verbal de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate, în baza autorizațiilor din 16 martie 2010 și din 15 aprilie 2010, emise de Tribunalul Dolj, care au fost redate în formă scrisă; încheierea nr. 4 din 17 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, prin care dispune arestarea preventivă a inculpatului V.P., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2010 și până la data de 15 mai 2010, inclusiv,; mandat arestare preventivă din 17 aprilie 2010, emis de Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, în Dosarul penal nr. 5202/62/2010; încheierea nr. 5 din 12 mai 2010, a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 mai 2010 și până la data de 14 iunie 2010, inclusiv,; încheierea nr. 8 din 11 iunie 2010, a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, care dispune prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului V.P., pe o perioadă de 5 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 și până la data de 19 iunie 2010, inclusiv,; adresă de înaintare privind încheierea nr. 106 din 14 iunie 2010, a Curții de Apel Craiova, prin care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 până la data de 04 iunie 2010, inclusiv; copie a certificatului de înmatriculare a autoturismului marca „F. Transit L”; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și declarațiile inculpatului.
Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului respectiv, declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, fișa de cazier judiciar, convorbiri telefonice coroborate cu celelalte probe de la urmărirea penală și cu nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor, a reținut vinovăția în parte a inculpatului pentru faptele ce a fost trimis în judecată, respectiv săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen..
S-a argumentat că susținerile inculpatului prin apărător, precum că din probele administrate nu rezultă elementele de vinovăție reținute în sarcina inculpatului nu pot fi primite din următoarele motive:
Partea vătămată A.V.F. a declarat atât la urmărirea penală, cât și la instanță cum a plecat din România, de cine a fost însoțit, unde a muncit, felul cum a fost plătit, precum și modalitatea de conviețuire în această țară, declarația coroborându-se cu declarațiile celorlalte părți vătămate date la urmărirea penală respectiv M.C. și S.L. (care deși legal citați nu s-au prezentat la instanță pentru a depune mărturie) confirmându-se vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată.
De asemenea, s-a arătat că susținerile apărării în sensul că declarațiile părții vătămate A.V.F. nu pot fi luate în considerare, nu pot fi primite deoarece acestea nu au fost contracarate de nici o altă probă, iar martorii propuși de apărare în circumstanțiere respectiv T.L. și T.F. nu au putut demonstra contrariul.
Cât privește săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a argumentat că aceasta nu poate fi reținută în sarcina inculpatului pentru următoarele motive:
Din declarațiile martorului Ș.I.L. - concubinul lui B.I.A. rezultă că acesta a transportat-o pe aceasta în Italia în anul 2008, că acesta o ținea acasă pentru a-i face menajul și a-i spăla hainele, însă după circa două luni s-a certat cu aceasta pe motiv că ar fi avut legături sentimentale cu băiatul lui S.. La întoarcerea în țară aceasta a refuzat să-l însoțească rămânând în continuare în Italia.
De asemenea, B.I.A. nu a depus nici o plângere împotriva inculpatului V.P. și nu a dat nici o declarație privind desfășurarea activității infracționale a acestuia cu toate că instanța a făcut toate demersurile pentru a o aduce la instanță în vederea audierii.
Din declarația martorei E.M., bunica minorei B.I.A., care a avut-o în îngrijire de la vârsta de 6 ani, a rezultat că V.P. la rugămintea acesteia a dus-o în România, nu i-a cerut nici un ban pe transport fiind rudă cu aceasta. A mai declarat că Ionela s-a reîntors în Italia cu V.P. fără să fi cerut bani pe transport, iar aceasta ajungând în Italia a sunat anunțându-l că a ajuns bine și nu s-a întâmplat nimic. La telefon aceasta a spus că muncește pe o plantație de portocali.
Față de această situație, prima instanța a apreciat că infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu există, din nici o probă nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit astfel de fapte, inculpatul fiind achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen..
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptelor, nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor dar și faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, sunt elemente față de care va aplica o pedeapsă orientată spre minim respectiv 3 ani închisoare, care să fie executată cu privare de libertate.
Totodată, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenția de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
Având în vedere că persoanele au fost transportate cu automobilul proprietate personală a inculpatului, instanța, potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 678/2001, a dispus confiscarea microbuzului marca F..
Față de dispozițiile art. 998 C. civ. și având în vedere că partea vătămată A.V.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 euro, instanța a admis acțiunea civilă formulată de acesta și a obligat inculpatul să-i plătească această sumă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul V.P..
În motivele scrise parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, greșita achitare a inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, având în vedere probele administrate, greșita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului excesiv de redus al sancțiunii.
Inculpatul a criticat sentința apelată solicitând achitarea pentru fapta prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a apreciat că se impune suspendarea executării pedepsei.
Prin decizia nr. 87 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.P..
A fost desființată, în parte, sentința atacată, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnat inculpatul la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
Potrivit art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., făcându-se aplicarea art. 57 C. pen..
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reținut, în esență, că este întemeiat doar motivul de apel privind greșita individualizare a pedepsei, cuantumul acesteia fiind eronat stabilit față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat al pericolului social al faptei, modul de comitere, amploarea fenomenului infracțional, datele ce caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, dar având o atitudine nesinceră), cuantumul pedepsei fiind prea redus.
S-a reținut, totodată, că este nefondată critica invocată de parchet privind greșita achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, probele administrate neconfirmând comiterea faptei care nu există în materialitatea ei, având în vedere declarațiile martorilor Ș.I.L. și E.M. și împrejurarea că numita B.I.A. nu a depus plângere împotriva inculpatului și nu a dat declarații, deși prima instanță a făcut demersuri în sensul audierii acesteia.
Cu privire la apelul inculpatului s-a arătat că acesta este nefondat, vinovăția sa fiind cert stabilită și neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea, în acest sens fiind avute în vedere declarațiile părților vătămate M.C. și S.L. și a celorlalte persoane transportate de inculpat. Relativ la individualizarea pedepsei sub aspectul modalității de executare s-a argumentat că nu se impune aplicarea art. 81 sau 861 C. pen..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs:
-inculpatul V.P., invocând, în esență, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorului ales nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu partea vătămată S.L. și M.C. a căror audiere era utilă aflării adevărului în cauză (art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.), greșita neaplicare a legii penale mai favorabile având în vedere modificarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin Legea nr. 230/2010 (art. 3859 pct. 20 C. proc. pen.), comiterea unei grave erori de fapt ce a condus la condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în condițiile în care probele administrate nu dovedesc vinovăția inculpatului (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) astfel că se impunea achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., greșita individualizare a pedepsei în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. și neacordarea eficienței cuvenite dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen. (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) impunându-se reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea executării acesteia, nulitatea actelor de procedură îndeplinite de instanțe având în vedere că ședințele de judecată au fost publice și nu secrete după cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001;
-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova invocând greșita achitare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 probele administrate și care s-au coroborat dovedind vinovăția inculpatului (cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).
Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate și în limitele dispozițiilor art. 3856 raportat la art. 3857 C. proc. pen. se constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat, iar cel declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. nefondat pentru considerentele ce urmează.
Din verificarea actelor dosarului și a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a judecății instanței de recurs reține că prima instanță și instanța de apel și-au format convingerea și au dispus soluțiile criticate în recurs, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru care, între altele, inculpatul a fost trimis în judecată, preponderent pe probele administrate în cursul urmăririi.
Astfel, deși s-a procedat la audierea părții vătămate A.V.F. și a unor martori, părțile vătămate M.C. și S.L. care, prin declarațiile lor ar fi fost în măsură să ofere date care să contribuie la o mai bună stabilire a activității desfășurată de inculpat și a circumstanțelor derulării acesteia, nu au fost audiate. Se impune a se observa că părțile vătămate anterior indicate ar fi fost transportate - potrivit datelor ce rezultă din actele dosarului - în Italia alături de partea vătămată L.C., fiind cazați într-un imobil închiriat de patronul italian („C.”) unde se aflau și alți români, cele trei părți vătămate fiind la muncă, o perioadă de timp, împreună. Rezultă, așadar, că stabilirea completă a situației de fapt presupunea, cu necesitate audierea părților vătămate în cursul cercetării judecătorești; totodată se impunea reaudierea părții vătămate L.C., caracterul devolutiv al căii de atac a apelului permițând instanței de prim control judiciar să complinească eventualele lacune ale cercetării judecătorești derulată în fața primei instanțe.
Dispunerea unei soluții de către instanță preponderent pe baza probelor administrate în cursul unei etape procesuale esențialmente nepublică după cum este urmărirea penală este incompatibilă, în speță, cu exigențele art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 6 și 289 C. proc. pen..
Dificultățile inerente activității de asigurare prezenței în fața organului judiciar a unei părți nu îl exonerează pe acesta de obligația administrării probelor de o manieră efectivă și care să asigure apărării exercitarea concretă și completă a drepturilor sale procesuale, prin adresarea de întrebări părții respective și conducerii apărării într-un sens ori în altul în cunoștință de cauză și prin raportare la probele administrate în mod contradictoriu.
Fundamentarea unei soluții pe probe ce nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești constituie, totodată un impediment insurmontabil pentru instanța pusă în situația de a-și forma convingerea pe probe deja administrate într-o altă etapă procesuală și nu în mod nemijlocit în fața sa, ceea ce, de asemenea, nu poate fi acceptat.
Se apreciază, așadar, că în ceea ce privește încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor de către instanță, criticile apărării sunt fondate.
Se impune, astfel, admiterea recursului inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate doar în ceea ce privește soluția dispusă cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite instanței de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va proceda la audierea părților vătămate M.C. și S.L., va reaudia de o manieră completă pe partea vătămată L.C. și va administra în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate orice alte probe apte a contribui la aflarea adevărului în cauză, urmând a analiza și celelalte critici invocate de recurentul inculpat.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de apărare vizând nulitatea actelor de procedură anterior efectuate datorită caracterului public al ședințelor de judecată, instanța de recurs constată că acesta nu poate fi primit, având în vedere că regula, în materie, o constituie caracterul public al ședințelor de judecată, în cazul trimiterii în judecată atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 12, cât și pentru cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 (aceasta din urmă atrăgând obligativitatea derulării cercetării judecătorești în ședință secretă, potrivit art. 24 din Legea nr. 678/2001) în mod corect instanțele apreciind că desfășurarea cercetării judecătorești se impunea a se efectua în ședință publică, excepțiile de la regula caracterului public al ședințelor de judecată fiind de strictă interpretare.
Referitor la criticile parchetului privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 se constată că acestea sunt nefondate, în condițiile în care, cu privire la această infracțiune probele nu au fost apte a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului, în acest sens avându-se în vedere declarațiile martorilor Ș.I.L., E.M. și poziția procesuală a părții vătămate B.I.A. care nu a formulat plângere împotriva inculpatului.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va fi admis recursul inculpatului, casată, în parte, decizia atacată numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel, Curtea de Apel Craiova.
În temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva deciziei penale nr. 87 din 21 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpatul V.P. numai în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiași decizii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 martie 2013.