Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 138 din 26 martie 2012, Tribunalul Constanța a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.G. din art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (actul material din 3 septembrie 2010).
S-a respins cererea formulată de parchet de reținere a infracțiunii în formă continuată prev.de art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din 13 august 2010 și 3 septembrie 2010).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu aplicarea art. 68 alin. (2) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a constatat că cele 2 bancnote de câte 50 RON puse la dispoziția denunțătorului au fost recuperate de organele judiciare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul dreptului de a exercita o funcție publică, prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus pentru inculpatul P.G. suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În baza art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul V.I.D. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul V.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul dreptului de a exercita o funcție publică, prev de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus pentru inculpatul V.I.D. suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpați să plătească statului câte 750 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpații P.G. și V.I.D. erau încadrați, în cursul anului 2010, în funcția de controlori trafic auto în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, funcții în baza cărora aveau ca atribuții de serviciu verificarea respectării legislației rutiere de către transportatori și de a aplica sancțiuni în temeiul O.G. nr. 43/1997.
La data de 31 august 2010, martorul denunțător F.Ș. a formulat un denunț împotriva inculpatului P.G., în care arăta că acesta, în calitate de funcționar public, a pretins și primit la data de 12 august 2010 două sticle de whisky marca J.B., în schimbul acceptului său de a trece prin punctul de control trafic Palas, un transport agabaritic fără a avea autorizație specială de transport.
Conform declarațiilor martorului, acesta desfășura activități de agent transport în cadrul SC T. 02 S. SA Agigea, și în această calitate avea atribuții de asigurare a încărcării, descărcării autovehiculelor, escortarea transporturilor agabaritice, repartizarea autovehiculelor și utilajelor din parcul auto diferiților beneficiari.
La data de 12 august 2010 martorul a trebuit să efectueze un transport agabaritic, pe o rută ce nu depășea 500 m în interiorul Municipiului Constanța.
În vederea obținerii autorizației speciale de transport, F.Ș. s-a deplasat la D.R.D.P. Constanța unde a luat legătura cu funcționara desemnată pentru eliberarea autorizațiilor speciale de transport -martora B.C. F.Ș. arată că B.C. a invocat că nu poate elibera autorizația specială de transport întrucât distanța de deplasare este foarte scurtă și nu poate stabili valoarea de taxare, apoi i-a comunicat că în punctul de control se afla de serviciu P.G., din cadrul DRDP.
F.Ș. a arătat că s-a deplasat la punctul de control Palas unde a discutat cu inculpatul P.G., și în final acesta i-a permis trecerea cu transportul agabaritic. Din declarațiile martorului F.Ș., ale martorului F.M. și din cuprinsul scrisorii de transport nr. 2146 din 12 august 2010, tribunalul a reținut că la data de 12 august 2010 s-a efectuat transportul cu trailer a unei macarale, pe ruta Valu lui Traian -centură Constanța - Cumpăna.
De asemenea, martorul F.Ș. a arătat că în schimbul trecerii transportului pe drumul public fără achitarea taxei, i s-a sugerat de către inculpatul P.G. oferirea unui beneficiu material. Astfel, cei doi au convenit ca F.Ș. să-l contacteze pe P.G. a doua zi, aspect ce se confirmă implicit prin declarațiile martorei B.C., în partea în care aceasta relatează că a fost sunată de P.G., care i-a cerut să-l contacteze pe F. și să-i solicite să ia legătura telefonic cu el. Or, tribunalul a reținut că aceasta s-a întâmplat a doua zi după data de 12 august 2010, și inculpatul P.G. nu a indicat o justificare pertinentă a interesului de a fi contactat de F.Ș.
Conform susținerilor martorului F.Ș., acesta s-a întâlnit cu inculpatul P.G. la data de 14 august 2010 și i-a înmânat cu acea ocazie două sticle de whisky marca J.B., pe care le avea acasă de la un eveniment onomastic anterior.
La data de 02 septembrie 2010 ora 10,24, martorul F.Ș. s-a deplasat la punctul de control trafic auto unde își exercita atribuțiile de serviciu inculpatul P.G., aflat în zona stației P. situată la intrarea în municipiului Constanța pe b-dul I.C. Brătianu (intrarea dinspre Valu lui Traian) unde l-a abordat pe acesta comunicându-i că are de efectuat un transport de la zona de șantier a autostrăzii, martorul referindu-se că transportul este "tot ca data trecută”, respectiv transportarea unui utilaj greu (macara) pe un trailer.
Sensul discuției a fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a obține autorizație specială de transport, iar în cadrul acestei discuții P.G. a încuviințat efectuarea acestui transport, cu condiția ca martorul să-i dea anterior un telefon, pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care verifică activitatea inculpatului, și astfel să constate neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către acesta, sau să constate lipsa autorizației speciale de transport.
În final cei doi au schimbat jumătăți de frază în sensul că F.Ș. îl va contacta telefonic pe inculpat, acesta încuviințând de principiu intenția martorului, dar fără să fixeze o dată sau oră, și de asemenea fără să facă vreo solicitare martorului.
În aceeași zi, la ora 13,55, martorul F.Ș. a revenit la punctul de control trafic auto, solicitând să fie lăsat să vorbească cu inculpatul, căruia i-a comunicat faptul că transportul a trecut, și solicitând să îl contacteze ulterior pe inculpat, întrebându-l când anume ar putea să îl sune, iar inculpatul răspunzându-i că a doua zi se află în același loc, de dimineață până la ora 14. Tribunalul a reținut, cu privire la aceste aspecte, că întreaga inițiativă de contactare pentru solicitarea încuviințării transportului și pentru o întâlnire ulterioară a aparținut martorului F.Ș.
La data de 03 septembrie 2010, orele 11,10 -11,11, martorul F.Ș. s-a deplasat la aceeași locație, unde inculpatul P.G. desfășura activități de control trafic auto, și după un schimb de cuvinte, în care inculpatul l-a întrebat pe martor ce are la el, acesta i-a oferit o sumă de bani, aspect care rezultă în mod expres din reproșul inculpatului "Ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”. Discuțiile din data de 02 septembrie și 03 septembrie 2010 au fost înregistrate audio și video cu aparatură tehnică aflată asupra martorului, întrucât acesta, la data de 31 august 2010 formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G., denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.
După ce martorul a plecat din locul respectiv, la ora 11,15 au intervenit organele de urmărire penală, care au constatat că inculpatul se afla în posesia a două bancnote de câte 50 RON, ale căror serii erau notate în procesul-verbal încheiat de aceste organe. Rezultă din procesele verbale încheiate, coroborate cu susținerile inculpatului din momentul depistării sale, că cele două bancnote au fost înmânate de organul de urmărire penală martorului F.Ș., pentru ca acesta să le înmâneze inculpatului, lucru ce s-a și întâmplat. Declarația martorului P.F.M., coleg de serviciu cu inculpatul P. și aflat la fața locului, nu infirmă, ci confirmă implicit primirea banilor de către P.G., în mod direct, excluzând apărarea acestuia în sensul că a găsit banii pe jos după plecarea lui F. Astfel, martorul a indicat faptul că între momentul în care F.Ș. a plecat și momentul în care a intervenit organul de urmărire penală, nu a existat o perioadă în care P.G. să se dea jos din mașină, să aibă timp să găsească bancnotele de 50 RON, și aceasta fără a fi văzut de P.F.M.
Inculpatul a susținut în momentul intervenției poliției, ca și în cursul procesului, că l-a împrumutat pe F.Ș. în ziua anterioară, pentru ca acesta să-și cumpere rovignetă, iar F.Ș. i-a returnat o parte din împrumutul acordat.
Tribunalul a reținut că aceste susțineri sunt neadevărate, întrucât contextul în care s-a petrecut înmânarea banilor, relațiile anterioare neutre dintre cei doi, infirmă posibilitatea unui împrumut acordat de inculpat martorului.
Cu privire la această faptă, tribunalul a reținut că, în cursul judecății, martorul F.Ș. a declarat că în realitate, la data de 02 septembrie 2010 nu a efectuat nici un transport agabaritic care să impună obținerea unei autorizații de transport specială. Acest fapt rezultă implicit și din aceea că martorul nu a indicat existența vreunor înscrisuri sau martori care să confirme efectuarea transportului respectiv, spre deosebire de transportul din 12 august 2010 care este dovedit atât cu scrisoarea de transport cât și cu declarația șoferului trailerului, P.F.M.
Având în vedere aceste date, precum și faptul că la data de 30 august 2010 martorul formulase plângere penală pentru o infracțiune de corupție împotriva inculpatului, tribunalul reține că activitățile din datele de 02 și 03 septembrie 2010 au fost efectuate de martor, la solicitarea organului de urmărire penală, cu scopul de a se dovedi comportamentul ilegal al inculpatului în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel se explică faptul că atât la data de 02 septembrie 2010, cât și la data de 03 septembrie 2010, martorul F.Ș. avea montată aparatură tehnică de înregistrare pe corpul său.
Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.
În cazul faptei din 03 septembrie 2010, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost determinat prin intervenții repetate ale martorului F.Ș., să săvârșească o faptă de luare de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu cu privire la o activitate de transport inexistentă. Astfel, singurul scop avut în vedere de martor în cadrul activităților din 02 și 03 septembrie 2010 a fost acela de a-l determina pe P.G. să accepte luarea unei sume de bani reprezentând mită pentru acceptarea tranzitării unui presupus transport agabaritic fără achitarea autorizației speciale de transport, deci de a obține probe spre a demonstra comportamentul anterior al acestuia.
Având în vedere întrunirea condițiilor prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul a înlăturat din complexul probator mijloacele de probă referitoare la activitățile desfășurate de inculpat la datele de 02 și 03 septembrie 2010, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, tribunalul a reținut că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât fapta de primire de bani…a funcționarului public trebuie realizată în scopul de a … nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. În speță, din situația de fapt stabilită rezultă că nu a existat în realitate o îndatorire de serviciu a inculpatului P.G., la data de 02 septembrie 2010, pe care acesta să nu o fi realizat-o, în referire la un transport agabaritic efectuat de martorul F.Ș., câtă vreme transportul respectiv a fost fictiv.
Din examinarea conținutului rechizitoriului, tribunalul a reținut că inculpatul P.G. a fost trimis în judecată strict pentru fapta din 03 septembrie 2010, și nu a fost trimis în judecată pentru fapta din 12 august 2010.
Față de situația de fapt reținută, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de luare de mită în sensul reținerii dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a art. 254 alin. (2) C. pen. având în vedere calitatea de organ de control a inculpatului P.G.
Reținând că inculpatul a fost determinat să comită infracțiunea de luare de mită din data de 3 septembrie 2010 iar probele au fost obținute în mod nelegal, tribunalul a dispus achitarea, iar pentru fapta din 12 august 2010 a reținut că inculpatul P.G. nu a fost trimis în judecată și cu privire la această faptă.
Cu privire la inculpatul V.I.D., s-a reținut că la data de 29 iunie 2010, aflându-se la un punct de control trafic auto, a efectuat cântărirea ansamblului auto compus din autocamionul "Y" și remorca "Z", aparținând SC T.C. SRL, fiind eliberat bonul de cântar nr. 1578 și constatând că masa cântărită pe osie depășește limita legală admisă. Față de această situație, inculpatul a emis procesul-verbal de contravenție nr. 3500801, prin care a aplicat amendă de 30.000 RON societății SC T.C. SRL administrată de martorul G.A.
Despre emiterea procesului-verbal de contravenție și aplicarea amenzii, martorul G.A. a aflat de la șoferul autocamionului (acesta refuzând să semneze procesul-verbal), motiv pentru care s-a deplasat la punctul de control și a purtat o discuție în contradictoriu cu inculpatul V.I.D. asupra corectitudinii aplicării amenzii. Despre această discuție relatează în declarațiile sale martorul G.A. Prin urmare, rezultă că martorul G.A. a cunoscut atât data încheierii procesului-verbal de contravenție, motivul aplicării sancțiunii precum și valoarea importantă a amenzii aplicate.
Conform susținerilor martorului E.I., ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție acesta a fost predat pentru a fi comunicat prin poștă societății contraveniente. Din declarațiile martorului G.A., precum și din conținutul procesului-verbal de contravenție, tribunalul reține că adresa sediului societății SC T.C. SRL a fost preluată din licența de transport emisă pentru societatea comercială respectivă, această adresă fiind una veche, care între timp fusese schimbată și fusese comunicată la Oficiul Registrului Comerțului, însă modificarea respectivă nu operase și pe formularul de licență de transport.
Astfel, rezultă că adresa anterioară a societății a fost Constanța, strada I.A. iar adresa sediului la data încheierii procesului-verbal de contravenție și la data comunicării acestuia, era Constanța, strada M.
În consecință, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă la o adresă de la care SC T.C. SRL se mutase, prin adresa nr. AV 2366 din 06 iulie 2010, iar Poșta l-a returnat către DRDP cu această mențiune la data de 22 iulie 2010.
În această situație, după verificarea sediului actual al SC T.C. SRL, șeful de serviciu E.I. a dispus recomunicarea procesului-verbal de contravenție la noul sediu -ce coincide cu domiciliul martorilor G.A. și G.Ț. - prin intermediul inculpatului V.I.D. În acest sens, martorul arată că, în situația returnării de către poștă a proceselor verbale de contravenție, sarcina recomunicării acestora prin agent procedural revenea lucrătorului DRDP care a încheiat procesul-verbal de contravenție, în speță acesta fiind inculpatul V.I.D.
Inculpatul V.I.D. a încheiat un proces verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție, din care rezultă că la data de 26 iulie 2010 s-a deplasat la sediul din strada M. al societății contraveniente și a comunicat prin afișare acel Proces-verbal de contravenție nr. 3500801 din 29 iunie 2010, precum și tichetul de cântar nr. 1578.
În acest proces-verbal s-a mai menționat că la afișare a asistat martora B.C., menționându-se datele de identificare ale acesteia, iar procesul-verbal de afișare fiind semnat de martoră.
Tribunalul a reținut că procesul-verbal de contravenție trebuia comunicat contravenientei în termen de 30 de zile de la încheiere, conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în caz contrar fiind incidente dispozițiile privind constatarea prescripției executării sancțiunii aplicate.
Din declarațiile martorilor G.A. și G.Ț., tribunalul a reținut că administratorul SC T.C. SRL, cunoscând încheierea procesului-verbal și data încheierii, a urmărit comunicarea lui, având interes pentru a-l contesta, și în acest scop și-a atenționat soția să verifice zilnic cutia poștală. Tribunalul a mai reținut și împrejurarea că G.A. a putut aprecia că are șanse reale de a i se admite plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, având în vedere că depășirea masei pe osie a fost de numai 500 kg - de la 11.500 kg admis legal, la 12.000 kg constatat -și de asemenea avea interes în formularea plângerii, suma amenzii fiind importantă - 30.000 RON.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut ca fiind reale susținerile celor doi martori, confirmate parțial și implicit și de declarația martorei P.E., în sensul că au urmărit zilnic comunicarea procesului-verbal de contravenție. Astfel fiind, rezultă din probele administrate că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin depunere în cutia poștală a martorului G.A., la data de 05 august 2010. La acea dată, martora P.E. a sesizat un bărbat care a introdus ceva în cutia poștală, apoi a fost întrebată de G.Ț. - contrar comportamentului anterior obișnuit al acestei martore - dacă a observat pe cineva depunând acel înscris în cutia poștală. Faptul că G.Ț. a apelat la martoră în acea zi pentru a afla mai multe informații dovedește că într-adevăr fusese preocupată de comunicarea procesului-verbal de contravenție, și că la data de 05 august 2010 era prima dată când avea în posesie acest proces-verbal.
În ce privește mențiunile din procesul-verbal de afișare încheiat de inculpatul V.I.D., privind data afișării procesului-verbal de contravenție și persoana care a asistat la această operațiune, tribunalul a arătat că acestea sunt nereale, pentru următoarele considerente:
- inculpatul a menționat în scris că a făcut afișarea la data de 26 iulie 2010, aspect care nu se confirmă, câtă vreme rezultă din adresa DRDP că martora B.C. s-a aflat în concediu de odihnă până la data de 27 iulie 2010 inclusiv, deci prima sa zi de lucru a fost 28 iulie 2010. Or, tot martora declară în mod constant că, ulterior venirii sale din concediul de odihnă, inculpatul a venit la biroul ei și i-a solicitat să semneze un proces-verbal de afișare - cel referitor la SC T.C. SRL. Prin urmare, acest aspect se putea realiza cel mai devreme la data de 28 iulie 2010, rezultând că data de 26 iulie 2010 înscrisă pe actul de afișare este falsă. Apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia avea în posesie de dinainte un exemplar de proces-verbal de afișare semnat în alb de martoră, pe care l-ar fi putut astfel încheia real la data de 26 iulie 2010, este contrazisă de declarația martorei B.C., care își amintește în mod cert faptul că inculpatul i-a solicitat semnarea acelui proces-verbal de afișare, deci acesta nu avea unul semnat de dinainte, pentru că într-o asemenea situație nu mai era necesar să apeleze la semnătura martorei. Inculpatul nu a contestat declarațiile martorei și nu a solicitat să facă dovezi în sensul că relatarea martorei privind semnarea procesului-verbal după ce s-a întors din concediu, este nereală.
- martora B.C. a declarat că în realitate nu s-a deplasat și nu a asistat la afișarea procesului-verbal de contravenție, declarație susținută și de inculpat.
În ce privește apărarea inculpatului V.I.D. potrivit căreia s-a deplasat în mod real la data de 26 iulie 2010 la sediul SC T.C. SRL din strada M., unde a,,comunicat” procesul-verbal de contravenție prin aruncarea acestuia peste gard, în curtea imobilului, tribunalul o va înlătura ca fiind nesinceră, pentru considerentele următoare:
- procedeul aruncării pe sol a unui înscris - cum ar fi un proces-verbal de contravenție -cu intenția de a fi găsit de destinatar, este neverosimil, întrucât orice persoană care ar intenționa un asemenea gest își reprezintă faptul că înscrisul respectiv s-ar putea deteriora de la intemperii, ar putea fi luat de vânt, ar putea trece neobservat fiind purtat în iarbă, etc. Nu rezultă din nici o probă că inculpatul cunoștea programul persoanelor care locuiau în imobilul de pe strada M., astfel încât să fie sigur că în scurt timp cineva din imobil va descoperi pe jos procesul-verbal de contravenție. În fapt, inculpatul nu cunoștea nici faptul că la acea adresă locuiește curent martorul G.A., deoarece singura informație obținută de la Registrul Comerțului a fost aceea că la adresa respectivă este stabilit. sediul SC T.C. SRL, dar asta nu însemna automat că și administratorul acestei firme își are domiciliul permanent la aceeași adresă.
- s-a dovedit că, la data de 05 august 2010 inculpatul a introdus procesul-verbal de contravenție în cutia poștală amplasată la gardul de la stradă al imobilului, astfel încât nu există nici o explicație logică a faptului că nu a procedat în același mod și la data de 26 iulie 2010.
- susținerea inculpatului că a aruncat peste gard procesul-verbal, în loc să sune la intrare și să înmâneze actul unei persoane din imobil pentru că avusese un conflict verbal cu G.A., și dorea să evite o nouă dispută - este nefondată, întrucât inculpatul nu cunoștea dacă martorul locuiește la acea adresă sau dacă la momentul respectiv se afla în imobil, cum de altfel nu rezultă nici existența comportamentului violent verbal al martorului G.A., care să-l determine pe inculpat să procedeze astfel cum susține, pentru a evita o nouă confruntare verbală cu martorul.
Un alt aspect pe care îl semnalează martorul G.A. și pe care inculpatul V.I.D. îl confirmă implicit în declarația sa, este acela că, după trecerea perioadei de 30 de zile în care procesul-verbal trebuia comunicat, martorul s-a întâlnit cu un angajat al DRDP (Z.N.) căruia i-a cerut explicații asupra faptului că nu i s-a comunicat procesul-verbal de contravenție, și susținând că nu a primit un astfel de proces-verbal. Rezultă că acel angajat l-a sesizat pe inculpatul V.I.D. asupra acestui aspect, și în acel moment inculpatul s-a sesizat despre faptul că procesul-verbal nu fusese recomunicat, luând decizia de a face comunicarea respectivă. Or, astfel fiind, rezultă că această recomunicare s-a realizat după scurgerea perioadei de 30 de zile prevăzută de lege, confirmându-se și în acest mod că inculpatul a comunicat pentru prima dată procesul-verbal la data de 05 august 2010, și deci a încheiat în fals procesul-verbal prin care atestă, în calitate de agent procedural, că acea comunicare s-ar fi realizat la 26 iulie 2010, în prezența martorei B.C.
Tribunalul a reținut că prin probele administrate nu s-a stabilit. o intenție preordinată a inculpatului de a comunica procesul-verbal de contravenție după expirarea perioadei de 30 de zile prevăzute de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, special pentru a priva SC T.C. SRL de un drept procesual. În lipsa unor astfel de probe, rezultă că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal, iar ulterior, când a fost sesizat de angajatul DRDP, a încercat să-și acopere propria neglijență prin încheierea unui proces-verbal de afișare datat astfel încât să se încadreze în termenul legal de comunicare.
După primirea procesului-verbal de contravenție la data de 05 august 2010, martorul G.A. a formulat plângere contravențională la Judecătoria Constanța, la data de 09 august 2010, apoi a formulat plângere penală la data de 12 august 2010, semnalând că la data de 03 august 2010 a efectuat demersuri la DRDP întrebând de ce nu i s-a trimis copia procesului-verbal de contravenție, că la data de 05 august 2010 a găsit la cutia poștală un proces-verbal întocmit de V.D. și datat 26 iulie 2010, dar depus la cutia poștală în ziua de 05 august 2010.
În cadrul plângerii contravenționale, martorul G.A., în calitate de administrator al SC T.C. SRL, a invocat prevederile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în sensul că executarea sancțiunii dispuse este prescrisă. Aceeași cerere a fost reiterată și oral de avocatul societății contraveniente, în ședința din 20 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța.
Prin Sentința civilă nr. 12476 din 24 iunie 2011, Judecătoria Constanța a admis plângerea contravențională și a aplicat sancțiunea "avertisment” în locul amenzii de 30.000 RON. În privința excepției prescripției executării sancțiunii, instanța a reținut că o comunicare tardivă a procesului-verbal nu constituie un motiv de nelegalitate și implicit de nulitate a procesului-verbal de contravenție, ci o împrejurare ulterioară încheierii acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001"Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”
Tribunalul a reținut că, în conformitate cu acest text, petenta contravenientă SC T.C. SRL avea dreptul de a invoca - în cadrul unei contestații la executare - excepția prescripției executării sancțiunii, motivată de comunicarea cu întârziere a procesului-verbal de contravenție.
În condițiile în care inculpatul V.I.D. a încheiat un proces-verbal, în calitate de funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin care a atestat în mod nereal că data comunicării procesului-verbal s-a situat în interiorul termenului prevăzut de ordonanță, iar acest proces-verbal își produce efectul specific de a face dovada celor constatate personal de funcționarul respectiv, tribunalul reține că, pe perioada de la redactarea procesului-verbal și până la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 12476 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Constanța, SC T.C. SRL prin administrator a fost lipsită de posibilitatea exercitării unui drept recunoscut de lege, și anume acela de a beneficia de prescripția executării amenzii aplicate.
În acest sens, nu este relevant faptul că instanța a admis plângerea pe fond și a înlocuit amenda cu un avertisment, deoarece această soluție nu putea fi prevăzută cu certitudine de petenta contravenientă, fiind doar o chestiune de apreciere a instanței de judecată. Prin urmare, pe perioada de până la rămânerea irevocabilă a sancțiunii avertismentului aplicat de instanță, SC T.C. SRL avea un interes actual de a beneficia de dreptul invocării excepției prescripției executării sancțiunii.
De altfel, dacă această prescripție ar fi fost cert conturată -în prezența unui proces-verbal de afișare întocmit corect - societatea contravenientă ar fi putut aprecia ca inoportună introducerea unei plângeri contravenționale pe fond, exercitând doar dreptul de a se opune executării silite prin invocarea prescripției executării, cu posibilitatea evitării cheltuielilor cu avocatul ales efectuate în procesul civil.
După formularea plângerii penale de către martorul G.A. împotriva inculpatului V.I.D., organele de urmărire penală au dispus citarea martorei B.C., pentru a lămuri prin declarația acesteia împrejurările în care s-a încheiat procesul-verbal de afișare semnat de martoră.
Din declarația martorei și a inculpatului P.G., tribunalul a reținut că a existat o discuție între cei doi referitoare la citarea martorei la organul de poliție.
Discuția a fost înregistrată de martoră cu telefonul mobil, și pusă ulterior la dispoziția organelor de urmărire penală. Această discuție a fost înregistrată pe suport optic și transcrisă în procesul-verbal încheiat la 03 septembrie 2010.
Având în vedere caracteristicile ei, această înregistrare întrunește elementele unei înregistrări a convorbirilor purtate în mediul ambiental, reglementată de art. 914 C. proc. pen.
Întrucât martora B.C. a înregistrat cu un telefon mobil -aparat permis a fi deținut legal - propria convorbire în mediul ambiental purtată cu o altă persoană, sunt incidente dispozițiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora,,Înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții”. Astfel, tribunalul a reținut conținutul convorbirii purtate între martoră și inculpatul P.G., transcris la dosar, ca mijloc de probă legal admis.
Potrivit conținutului acestei convorbiri, inculpatul P.G. i-a indicat martorei ce anume trebuie să vorbească în fața organului de urmărire penală care o citase, astfel:
- i-a indicat să protesteze față de o presupusă depășire a atribuțiilor acestui organ, care efectua verificări asupra unui proces-verbal încheiat de DRDP, deși acesta putea fi contestat în instanța civilă, precum și că Poliția Rutieră nu avea competențe să se implice în verificarea respectivă;
- a asigurat-o pe martoră că ea nu răspunde de data înscrisă de V.I.D. pe procesul-verbal, singurul aspect pe care trebuia să-l confirme martora fiind acela că procesul-verbal a fost afișat pe poartă.
- a încurajat-o pe martoră să susțină că nu mai ține minte data afișării, pentru că a fost la mai multe afișări, în condițiile în care martora menționase în fraza anterioară că știe data înscrisă, de 26, pe procesul-verbal;
- i-a indicat martorei să susțină că s-a deplasat cu V.I.D. la a fișare, dar că a stat mai retrasă, la cca 10 metri (întrucât martora indicase anterior posibilitatea ca imobilul să aibă cameră de supraveghere care să fi surprins momentul când s-a deplasat acolo "domnul D.”)
- i-a indicat martorei să susțină că știe că contravenientul este o persoană violentă, care a venit și la DRDP și a amenințat "în stânga și-n dreapta”, și de aceea a stat mai retrasă la momentul afișării (la o casă mai în spate).
- i-a indicat martorei locația și aspectul casei la care să susțină că s-a dus la afișare (o stradă undeva pe la stadion, cu o poartă., cu un gard pietruit, cu niște fier forjat)
- a îndemnat-o pe martoră să meargă cu V.I.D. la locul respectiv pentru a observa topografia, atenționând-o totodată să nu fie văzuți și să se susțină că s-au dus special pentru asta.
- i-a indicat martorei să justifice că în ziua respectivă era în concediu și trecuse pe la serviciu pentru niște probleme de rezolvat - aspect ce dovedește că inculpatul știa că la data menționată pe procesul-verbal martora figura în concediu de odihnă, așa cum rezultă din adresa și foaia de pontaj comunicate de DRDP.
La data de 13 august 2010 martora a dat o declarație olografă la organul de urmărire penală, în legătură cu plângerea penală depusă de către SC T.C. SRL împotriva lui V.I.D., în care a făcut următoarele precizări:
- a mers în mai multe rânduri împreună cu V.I.D. pentru afișarea unor procese verbale;
- la sfârșitul lunii iulie a venit la serviciu din timpul liber pentru a rezolva o problemă personală, s-a întâlnit cu V. care a rugat-o să-l însoțească pentru afișarea unui proces-verbal;
- s-a deplasat cu autoturismul inculpatului undeva în zona stadionului;
- inculpatul a coborât singur din mașină, martora rămânând în mașină
- a văzut poarta imobilului, acesta având un gard din fier forjat
- a văzut o dată persoana căreia i s-a afișat procesul-verbal, la sediul DRDP când acesta a avut o discuție în contradictoriu cu ing E.
Tribunalul a arătat că, în această declarație, martora a urmat aproape cuvânt cu cuvânt indicațiile inculpatului P.G., în ce privește: faptul că nu mai ține minte data afișării pentru că a fost la mai multe afișări; faptul că a mers la serviciu pentru a rezolva o problemă, fiind în timpul liber (concediu); faptul că s-a deplasat în zona stadionului; faptul că a stat într-un loc în care nu putea fi eventual surprinsă de o cameră de supraveghere de la imobilul lui G.; faptul că gardul imobilului era din fier forjat; faptul că l-ar fi văzut pe G. la DRDP discutând în contradictoriu. În consecință, tribunalul reține că inculpatul P.G. a avut o influență reală asupra martorei, în ceea ce privește declarația dată de aceasta.
Ulterior, martora B.C. a revenit asupra declarației, arătând în esență că nu s-a deplasat niciodată pentru a asista la afișarea procesului-verbal de contravenție, împreună cu V.I.D., ci a cedat cererii acestuia de a semna la birou, în ziua de 28 iulie 2010, acel proces-verbal de afișare. De asemenea, martora a arătat că inculpatul P.G., a venit la biroul ei de mai multe ori, spunându-i ce anume trebuia să declare la poliție. Martora a confirmat că s-a deplasat cu inculpatul V.I.D. pentru a vedea topografia locului unde s-a susținut că a asistat la afișare, și de asemenea a indicat că V.I.D. a recunoscut într-o discuție că a făcut acea afișare la data de 5 august 2010 - cum rezultă și din discuția înregistrată cu P.G.
Tribunalul a reținut că aceste din urmă susțineri ale martorei B.C. se confirmă prin probele administrate, astfel încât rezultă că prima declarație a martorei, dată asupra unor aspecte esențiale asupra cărora a fost întrebată, este mincinoasă.
Reținând că din probele dosarului rezultă vinovăția inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. și a inculpatului V.I.D. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Considerând că scopul educativ al pedepselor poate fi atins fără privare de libertate, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pentru ambii inculpați.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații P.G. și V.D.I.
Parchetul a criticat greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea de luare de mită, precum și netemeinicia pedepselor aplicate celor doi inculpați.
În apelul său inculpatul P.G. a criticat greșita să condamnare pentru comiterea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, arătând că nu a influențat în nici un mod declarația martorei B.C.
Criticile formulate de inculpatul V.D.I., vizează greșita sa condamnare pentru faptele ce i se rețin în sarcină, arătând că faptelor le lipsește unul din elementele constitutive, solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar a solicitat achitarea sa pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin Decizia penală nr. 141/P din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul P.G. împotriva Sentinței penale nr. 138 din 26 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 11244/118/2011.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă tribunalul Constanța și inculpatul V.D.I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte Sentința penală apelată, numai cu privire la inculpatul V.D.I. și, rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului V.D.I. din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C pen. în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.
În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.D.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului V.D.I., pe o perioadă de 2 ani și 2 luni, termen de încercare stabilit. în condițiile art. 82 C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul P.G. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că soluția de achitare a inculpatului P.G. sub aspectul infracțiunii de luare de mită este corectă cât timp nu rezultă împrejurarea că primirea de către inculpatul P.G. a sumei de 100 RON a fost condiționată de îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, mai ales că transportul respectiv nu a avut loc.
Referitor la criticile formulate de inculpatul P.G. cu referire la greșita sa condamnare pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă reține instanța de prim control judiciar că nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză relevând existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.
Cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului V.D.I. a reținut instanța de prim control judiciar că sunt întemeiate atât apelul parchetului cât și al inculpatului numai cu privire la încadrarea juridică a celor trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.
În raport de situația de fapt ce rezultă din conținutul probelor administrate în cauză, reține instanța de apel că în sarcina inculpatului V.D.I. nu poate fi reținută decât o singură infracțiune prev.de art. 289 C. pen.
Cu privire la infracțiunea prev.de art. 246 C. pen. se apreciază că are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public sau de alt funcționar se încadrează în prevederile art. 246 C. pen. numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în codul penal.
În ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la fals intelectual Curtea de Apel Constanța a apreciat că această faptă se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. în sensul că au fost atestate necorespunzător, fapte asupra cărora se face mențiunea că s-au petrecut întru-totul.
În raport de argumentele prezentate, a apreciat instanța de prim control judiciar că în sarcina inculpatul V.D.I. va reține o singură infracțiune prev. de art. 289 C. pen. sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.
Criticile formulate de parchet cu privire la netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților au fost apreciate ca nefondate, reținând instanța de prim control judiciar că pedepsele aplicate de instanța fondului au fost bine dozate în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații P.G. și V.I.D.
Criticile formulate de parchet vizează greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Se susține de către parchet că în situația unui transport agabaritic inexistent, inculpatul P.G. a condiționat trecerea acestuia pe calea publică de primirea sumei de 100 RON anterior efectuării traseului, astfel că acest aspect are mai puțină relevanță în condițiile în care inculpatul își crease o practică de a primi sume de bani în scopul de a nu-și îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu.
Criticile parchetului vizează și greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului V.I.D. - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Din acest punct de vedere Parchetul susține că în mod eronat instanța de control judiciar a apreciat că infracțiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar față de infracțiunea de fals intelectual.
Se arată că din probele dosarului rezultă că au avut loc două acțiuni distincte ale inculpatului V.I.D., una proprie de fals intelectual, iar alta de determinare a unei alte persoane de a semna procesul-verbal în vederea producerii aceleiași consecințe juridice, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen.
Referitor la absorbția infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. în aceeași infracțiune unică prev. de art. 289 C. pen., se arată că motivarea instanței de fond este neconvingătoare și în contradicție cu materialul probator administrat în cauză, fapt pentru care parchetul solicită a se menține, soluția dispusă de instanța de fond în privința inculpatului V.I.D.
Parchetul formulează critici și în considerarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., arătând că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde în raport de activitatea infracțională ce li se reține în sarcină.
Recurentul inculpat P.G. invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. arătând că s-a omis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 C. pen., sens în care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recurentul inculpat V.I.D., în susținerea recursului său invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., solicitând a se reține că fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
În cazul în care nu se va da curs acestor apărări, inculpatul V.I.D. invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. cu consecința aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mic față de care să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. cât și din perspectiva dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. apreciază Înalta Curte că recursurile declarate de inculpați și parchet nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza unei analize obiective și judicioase a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just încadrate juridic de instanța de prim control judiciar, în mod corect reținându-se că sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului P.G. și art. 289 C. pen. în cazul inculpatului V.I.D.
Motivul de recurs formulat de parchet referitor la greșita achitare a inculpatului P.G. pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.
Cu privire la această faptă rezultă că la data de 2 septembrie 2010, martorul F.Ș. s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului P.G. unde i-a comunicat că are de efectuat un transport al unui utilaj greu iar sensul discuției a fost ca inculpatul să permită martorului transportul fără a deține autorizație specială de transport. În cadrul acestei discuții inculpatul P.G. a încuviințat efectuarea acestui transport cu condiția ca martorul să-i dea anterior un telefon pentru ca nu cumva în acel moment să fie cineva care-i verifică activitatea și astfel să constate neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În aceeași zi, la prânz, martorul F.Ș. revine la punctul de control trafic auto și îi comunică inculpatului că transportul a trecut, întrebându-l în același timp când să-l contacteze. Inculpatul P.G. i-a spus martorului să revină a doua zi până la ora 14.00, astfel că a doua zi martorul s-a deplasat la locul de muncă al inculpatului unde i-a oferit suma de 100 RON, ocazie cu care inculpatul i-a spus „ce dracu faci mă, umbli cu banii așa?”.
Toate discuțiile au fost înregistrate audio și video cu aparatura tehnică aflată asupra martorului, întrucât aceasta formulase plângere penală împotriva inculpatului P.G. denunțând aspectele referitoare la fapta din 12 august 2010.
Înalta Curte reține că soluția de achitare dispusă de instanța de fond și menținută și de instanța de apel cu privire la infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului P.G., este legală și temeinică, criticile formulate de parchet sub acest aspect fiind nefondate și lipsite de puterea de a determina adoptarea unei soluții contrare celei adoptate de instanțele inferioare.
Toate probele invocate de parchet pentru dovedirea infracțiunii de luare de mită pretins a fi comisă de inculpatul P.G., au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. pen., fapt pentru care apreciază Înalta Curte că în mod corect au fost înlăturate din ansamblul probator.
Rezultă din actele dosarului că inculpatul P.G. a fost „determinat” să comită fapta de luare de mită, martorul denunțător F.Ș. audiat în faza de cercetare judecătorească arătând că, după formularea denunțului „s-a pus la cale un flagrant” în sensul de a invoca un transport fictiv pentru care trebuia să plătească o taxă specială. Arată martorul că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al inculpatului și abia în a treia zi a reușit să-l determine pe inculpat să primească suma de 100 RON.
Totodată martorul declară că nici un moment inculpatul nu a solicitat expres anumite bunuri sau beneficii referitoare la permisiunea de a trece transportul.
Față de împrejurarea că în realitate nu a existat nici un transport agabaritic, martorul denunțător nu a solicitat vreo autorizație de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri pentru efectuarea unui transport special nu se poate reține că inculpatul P.G. a pretins sau primit bani sau alte foloase ori a acceptat promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, singura concluzie care se impune este aceea de neîndeplinire a elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită cu consecința achitării inculpatului pentru această infracțiune.
Dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. sunt incidente în cauză, rezultând cu prisosință că inculpatul a fost determinat să comită fapta în scopul obținerii probelor.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de parchet în susținerea acestui motiv de recurs nu își găsește aplicare în cauza dedusă judecății.
Din probele dosarului nu rezultă că inculpatul P.G. avea predispoziție de a comite infracțiunea, situație ce ar fi dat legitimitate activităților desfășurate de organele de urmărire penală.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru fapta din 12 august 2010 constând în aceea că ar fi primit cu titlu de mită 2 sticle de whisky de la denunțător, faptă care de altfel nu a fost dovedită în nici un mod, declarațiile martorului denunțător nefiind confirmate de probele administrate în cauză.
De asemenea martorul denunțător a declarat în fața instanței de fond cu ocazia audierii că nici un moment inculpatul P.G. nu i-a pretins în mod expres bunuri sau bani cu titlu de mită, singurele expresii folosite de acesta fiind „mai târziu” sau „o să vedem”.
Din nici o manifestare a inculpatului P.G. nu rezultă intenția acestuia de a pretinde bunuri cu scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu, chiar martorul denunțător arătând că s-a deplasat trei zile la rând la locul de muncă al inculpatului și abia în a treia zi a reușit să-i înmâneze suma de 100 RON.
În raport de aceste argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că organele de urmărire penală nu s-au limitat la investigarea într-un mod pasiv a activității infracționale a inculpatului, cât timp nu existau indicii asupra comportamentului infracțional al acestuia care să le îndrituiască să efectueze acte de urmărire penală sub acest aspect.
Potrivit art. 1 C. proc. pen. - scopul procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar rolul organelor de urmărire penală, conform art. 202 C. proc. pen., trebuie să fie unul activ de strângere a probelor necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluționări a acestuia și nu acela de „a determina” o persoană să comită o faptă penală pentru a produce probe.
Pentru toate argumentele prezentate, Înalta Curte consideră că soluția de achitare dispusă de instanța de fond cu privire la infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și 2 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina inculpatului P.G. este legală și temeinică și corespunde exigențelor unui proces echitabil conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. invocat în recursul Parchetului nu este incident în cauză, schimbarea încadrării juridice dispusă de instanța de prim control judiciar în privința inculpatului V.I.D. fiind legală și temeinică.
Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatul V.I.D. rezultă că la data de 29 iunie 2010, acesta se afla la un punct de control trafic auto și a efectuat cântărirea unui ansamblu auto compus aparținând SC T.C. SRL pentru care s-a eliberat un bon de cântar cu nr. 1578. Întrucât a constatat că masa cântărită pe osie depășește limita legală admisă, inculpatul a întocmit Procesul-verbal de contravenție nr. 3500801 prin care a aplicat amendă în sumă de 30.000 RON societății comerciale administrată de martorul G.A.
Șoferul autocamionului a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție, situație în care îl anunță pe administratorul G.A. despre cele întâmplate.
În aceste condiții, martorul G.A. se deplasează la punctul de control unde are loc o discuție contradictoriu cu V.D.I. moment în care a și aflat despre existența acestui proces-verbal de contravenție.
Din declarația martorului E.I. și G.A., rezultă că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat prin poștă la vechiul sediu, cât timp SC T.C. SRL la data întocmirii procesului-verbal de contravenție avea ca sediu str. M. din Constanța.
În aceste condiții procesul-verbal de contravenție a fost returnat de poștă către DRDP la data de 22 iulie 2010.
Martorul E.I. a dispus recomunicarea procesului-verbal la noul sediul al societății care coincide cu domiciliul martorilor G.A. și G.Ț.
În acest sens inculpatul V.D.I. a încheiat un proces-verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție din care rezultă că la data de 26 iunie 2010 s-a deplasat la sediul din str. M. și a afișat acel proces-verbal de contravenție precum și tichetul de cântar.
Rezultă că la afișare a asistat și martora B.C. fiindu-i menționate datele de identificare ale acesteia, întrucât a semnat procesul-verbal de afișare.
În mod constant martorii G.A. și G.Ț. au susținut că „zilnic au verificat cutia poștală pentru a intra în posesia procesului-verbal e contravenție întrucât doreau să facă plângere la judecătorie „. De altfel și martora P.E., vecină cu cei doi martori, a susținut împrejurarea că inculpatul a fost prezent la locuința contravenientului la data de 5 august 2010 astfel că aceasta este și data la care contravenientul a intrat în posesia procesului-verbal de contravenție.
Așadar, mențiunile din procesul-verbal de afișare sunt nereale, întrucât s-a trecut data de 26 iulie 2010, aspect ce nu se confirmă din probele administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât martora B.C. se afla în concediu, aceasta revenind la data de 28 iulie 2010; martora în mod constant a declarat că inculpatul s-a prezentat la locul său de muncă pentru a semna acest proces-verbal de afișare după data de 28 iulie 2010; de altfel martora din declarațiile date a confirmat în cele din urmă împrejurarea că nu s-a deplasat și nu l-a însoțit pe inculpatul V.D.I. la afișarea procesului-verbal de contravenție la data de 26 iulie 2010 așa cum a fost întocmit.
Cert este că inculpatul a omis comunicarea în termen a procesului-verbal de contravenție, iar în momentul când a fost sesizat de angajatul DRDP a încercat să-și acopere neglijența prin încheierea unui proces-verbal afișat datat astfel încât să se încadreze în termenul de comunicare.
Facem mențiunea că martorul G.A. a formulat plângere după primirea procesului-verbal de contravenție, respectiv la 12 august 2010, întrucât la data de 5 august 2010 l-a găsit în cutia poștală.
Prin Sentința civilă nr. 12476/2011, Judecătoria Constanța a admis plângerea formulată și a aplicat inculpatului sancțiunea avertisment.
Așadar, în raport de activitatea infracțională desfășurată de inculpatul V.I.D., în mod corect a apreciat instanța de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale unei singure infracțiuni unice de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.
Înalta Curte reține, în urma propriei sale analize a materialului probator că infracțiunea de fals reținută în sarcina inculpatului V.I.D. constă în încheierea procesului-verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție din care rezultă că la data de 26 iunie 2010 s-a deplasat în str. M. unde a afișat acel proces-verbal de contravenție precum și tichetul de cântar, menționând de asemenea că la afișare a asistat și martora B.C.
Rezultă așadar că prezența martorei B.C. la afișarea procesului-verbal de contravenție a fost consemnată chiar din momentul executării falsului intelectual, iar faptul că ulterior întocmirii în fals a procesului-verbal de afișare inculpatul V.I.D. a cerut martorei să semneze acel proces-verbal nu a făcut decât să „desăvârșească” activitatea infracțională, fără a se putea reține însă două acțiuni distincte care să fie susceptibile de a realiza latura obiectivă a două infracțiuni de fals intelectual și respectiv instigare la fals intelectual.
Datele necorespunzătoare adevărului cuprinse în procesul-verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție referitoare la participarea martorei B.C. au fost efectuate cu prilejul întocmirii înscrisului, împrejurare ce ține de esența infracțiunii de fals intelectual.
Falsificarea înscrisului oficial se produce cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, această cerință a legii decurgând din natura specifică a falsului prev. de art. 289 C. pen.
Ca atare, faptul că martora B.C. „a confirmat” participarea sa la afișarea procesului-verbal de contravenție prin aplicarea ulterioară a semnăturii, nu constituie o nouă infracțiune cât timp activitatea de alterare a adevărului s-a realizat cu prilejul întocmirii înscrisului, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului decât pentru o singură infracțiune de fals intelectual.
Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., Înalta Curte împărtășește punctul de vedere exprimat de instanța de apel conform căruia această infracțiune este absorbită de infracțiunea de fals intelectual.
Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen. abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Voința legiuitorului a fost aceea de a sancționa îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, ori, din acest punct de vedere nu i se poate reproșa inculpatului V.I.D. că a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu el sancționând societatea comercială în cauză pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind greutatea maximă admisă pentru ansamblul auto aparținând SC T.C. SRL.
Activitățile ulterioare desfășurate de inculpat privind menționarea unor date necorespunzătoare adevărului în procesul-verbal de afișare a procesului-verbal de contravenție, constituie elementul material al infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., fapt pentru care apreciază Înalta Curte că încadrarea juridică dată faptei de către instanța de apel cu privire la inculpatul V.I.D. este corectă, nefiind susceptibilă de a fi schimbată în sensul criticilor formulate de parchet.
Pentru toate argumentele prezentate Înalta Curte consideră că vinovăția inculpatului V.D.I. sub aspectul comiterii infracțiunii de fals intelectual a fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă, fapt pentru care apreciază că toate criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate și nu pot determina o soluție contrară celei pronunțate de instanța de control judiciar.
Existența unei erori grave de fapt este determinată de contradicția dintre situația de fapt reținută de instanță și conținutul real al probelor, ori, în cauza dedusă judecății nu poate fi percepută o asemenea eroare gravă de fapt.
Probele administrate în cauză au un caracter cert, neîndoielnic și confirmă situația de fapt stabilită, declarațiile martorilor G.A., G.Ț., P.E., B.C.V., precum și proba cu înscrisuri fiind elocvente în acest sens.
Susținerea inculpatului V.I.D. în sensul de a se reține că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni nu este întemeiată.
Față de modul în care a acționat inculpatul, menționarea unor date necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii procesului-verbal de afișare, atitudinea de negare a faptei adoptată pe parcursul procesului penal, sunt împrejurări de natură să conducă la scăderea încrederii în instituțiile statului, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că nu se poate reține că fapta comisă de inculpat, prin atingerea minimă adusă relațiilor sociale ocrotite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Nici recursul declarat de inculpatul P.G. în considerarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu este fondat.
Situația de fapt stabilită de instanța de fond are la bază probe certe, lipsite de echivoc, ce fac dovada vinovăției inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. constând în esență în aceea că a determinat-o pe martora B.C.V. să declare mincinos în fața organelor de poliție în legătură cu activitățile desfășurate de colegul său V.I.D. referitor la afișare procesului-verbal de contravenție la sediul SC T.C. SRL.
Atât instanța de fond cât și cea de control judiciar au realizat o analiză amplă și judicioasă a probelor ce fac dovada vinovăției inculpatului P.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, analiză pe care o împărtășește și Înalta Curte, relevante în acest sens fiind proba cu înscrisuri, declarațiile martorei B.C.V., precum și înregistrările discuțiilor purtate în mediul ambiental dintre martoră și inculpat din care rezultă activitatea inculpatului de determinare a martorei de a declara într-un anumit mod.
Aceste înregistrări au un caracter legal fiind efectuate în deplin acord cu disp.art. 916 alin. (2) C. proc. pen., de către martora B.C.V. cu telefonul propriu.
Este adevărat că martora a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, însă această împrejurare nu poate conduce la stabilirea unei alte situații de fapt, cât timp martora a revenit asupra poziției sale și a arătat adevărata stare de lucruri care se coroborează cu înregistrarea discuției din mediul ambiental purtată cu inculpatul P.G.
Declarația dată de martoră în fața primei instanțe, în mod direct și nemijlocit este elocventă în acest sens, martora arătând că inculpatul P.G. i-a spus să meargă la poliție să declare că a fost la afișarea procesului-verbal, să descrie casa, culoarea acesteia, împrejurimile.
Mai arată martora că a efectuat acea înregistrare în ideea de a ține minte ce să declare la poliție.
Față de toate argumentele prezentate reține Înalta Curte că soluția pronunțată de instanțele inferioare cu privire la inculpatul P.G. este legală și temeinică, astfel că toate criticile formulate de inculpat sub aspectul greșitei sale condamnări nu sunt fondate.
Criticile formulate deopotrivă de parchet și de inculpatul V.I.D. în considerarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu sunt întemeiate.
Apreciază Înalta Curte că pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost just individualizate, instanțele inferioare având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. realizând o proporție între gradul de pericol social concret al faptelor și sancțiunea penală aplicată inculpaților.
Natura infracțiunilor comise, modalitatea de comitere a faptelor, poziția manifestată de inculpați pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, sunt împrejurări care justifică regimul sancționator aplicat inculpaților, neexistând elemente care să facă posibilă înăsprirea pedepselor conform criticilor formulate de parchet, dar nici aplicarea unor pedepse mai blânde conform susținerilor inculpaților.
Și modalitatea de executare a pedepselor a fost bine individualizată în mod corect apreciind instanțele inferioare că scopul educativ și coercitiv al pedepselor reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. poate fi admis fără privare de libertate și chiar fără executarea lor.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate toate recursurile declarate în cauză.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații P.G. și V.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 141/P din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat P.G. la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat V.I.D. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2013.
Procesat de GGC - LM