Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Argeș, secția penală prin Sentința penală nr. 552 din 2 iulie 2012 l-a condamnat pe inculpatul B.C.R.M., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, fixându-se termen de încercare de 4 ani, iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
S-a constatat că partea civilă P.G. nu mai are pretenții împotriva inculpatului.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 5 octombrie 2007, după ce asistase la un scandal izbucnit între prietenul său P.C. și tatăl părții vătămate, în persoana numitului P.M., inculpatul B.C.R.M., aflat la volanul autoturismului său, a ajuns la un moment dat în dreptul imobilului cu numărul 8 din cartierul Prundu - Bănănăi, moment în care a observat-o pe celălalt sens de mers pe partea vătămată P.G., care se deplasa pe jos, pe marginea drumului, grăbindu-se să ajungă la locul unde tatăl său a fost agresat.
Pe fondul scandalului izbucnit, conducătorul auto a adoptat o atitudine agresivă și în mod nefiresc s-a hotărât ca brusc să vireze spre stânga, spre pieton, trecând peste axul drumului și intrând pe contrasens, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia.
Traiectoria nefirească imprimată autoturismului a făcut ca impactul să devină inevitabil; sesizând apropierea autoturismului, pietonul s-a rotit spre stânga cu 90 de grade spre a se feri, moment în care a fost lovit de autoturism cu partea frontală stânga față în zona piciorului drept, răsturnat pe capotă, după care, în cădere, victima a fisurat cu brațele parbrizul și a spart oglinda retrovizoare stânga. A fost proiectată în șanț, ca efect al forței centrifuge generate de autoturism în mișcarea de virare spre dreapta spre a reveni pe banda pe care se deplasa inițial.
O asemenea traiectorie nefirească a autoturismului condus de inculpat, urmată de impactul acestuia cu victima care s-a deplasat în mod regulamentar pe marginea drumului, a făcut dovada certă a comportamentului agresiv al inculpatului, provocat și de incidentul la care a asistat, comportament care, din punct de vedere al vinovăției, a determinat instanța să excludă în mod categoric culpa.
Practic, inculpatul și-a folosit autoturismul pe care l-a condus ca pe o armă sau ca pe un instrument apt să producă leziuni asupra părții vătămate, nefiind vorba aici de o neglijență sau imprudență în nerespectarea regulilor de circulație, ci de o încălcare voită a acestora.
Situația de fapt a fost stabilită de judecătorul fondului prin administrarea următoarelor mijloace de probă: declarația inculpatului, declarația părții vătămate - parte civilă, declarația martorului direct M.Ș., declarațiile martorilor indirecți, înscrisuri, ce a reprezentat documentul depus de ofițerul de poliție judiciară M.S., odată cu audierea acestuia de către instanță, din care a reieșit faptul că acesta nu a fost de acord cu constatările celorlalți polițiști și ale procurorului de caz, emițând în acest sens un referat care nu a fost luat în semnat de procuror și nici atașat la dosarul cauzei, declarația notarială a părții vătămate, dată în data de 27 ianuarie 2011 și depusă la penultimul termen de judecată de avocații inculpatului, prin care s-a validat versiunea acestuia din urmă. Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la ultimul termen de judecată și a arătat că acea declarație a fost dată sub amenințare, fiind lipsită de libertate de către inculpat și de prietenii acestuia.
De asemenea, acestea s-au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu planșele foto, și expertiza medico-legală, din care a reieșit că partea vătămată a suferit leziuni traumatice vindecabile în 120 de zile de îngrijiri medicale.
S-a reținut că, față de conținutul expertizei tehnico-judiciare, a reieșit că în mod intenționat inculpatul a condus autoturismul proprietatea sa pe o traiectorie nefirească, de virare pe contrasens spre culoarul de deplasare al pietonului, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia.
În raport cu situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea.
Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte: viteza relativ mică a autoturismului condus de inculpat, zona corpului victimei lovită ca urmare a impactului, leziunile suferite de partea vătămată.
Un alt factor determinant în aprecierea că inculpatul a acționat cu intenția de a o vătăma pe victimă și nu cu aceea de a o ucide a constat în zona corpului lovită de autoturismul inculpatului, respectiv zona genunchiului drept, zonă care nu a fost una letală.
De altfel, și în concluziile raportului de expertiză medico-legală s-a arătat că leziunile suferite au constat în entorsă gravă genunchi drept operată, tumefacție cu laxitate articulată genunchi drept, leziuni ce au necesitat spre vindecare un număr de cca. 120 de zile de îngrijiri medicale, dar care nu au produs infirmitate (nu se precizează dacă leziunile au pus sau nu în pericol viața părții vătămate). Chiar dacă victima a încercat să se ferească, s-a putut observa, conform raportului de expertiză tehnică auto, că această acțiune a constat într-o rotire cu 90 de grade și nu într-o deplasare, ceea ce a condus la concluzia că, și în cazul în care partea vătămată nu se ferea, zona lovită tot nu ar fi fost una letală.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se că inculpatul a fost infractor primar și că incidentul s-a produs pe fondul unui conflict preexistent între familiile celor doi.
Față de aceste circumstanțe, tribunalul a apreciat că scopul preventiv și educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., a fost realizat prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 C. pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel inculpatul B.C.R.M. și partea civilă P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul - parte civilă a formulat critici în privința modului de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, mai ales în raport cu atitudinea nesinceră manifestată de el, inculpatul pretinzând în mod nereal că victima ar fi lovit parbrizul mașinii cu un lemn, deși în realitate parbrizul a fost crăpat, iar nu spart, în momentul coliziunii.
Totodată, s-a criticat și modul de soluționare a laturii civile, apelantul susținând că în mod greșit s-a reținut de către tribunal faptul că acesta ar fi renunțat la pretențiile sale, cât timp el a înțeles să nu-și însușească acea declarație notarială.
La rândul său, apelantul - inculpat a adus sentinței critici cu privire la soluția de condamnare, susținând că trebuia a fi reținută starea de necesitate în favoarea sa, întrucât partea vătămată a fost cea care l-a agresat, iar în subsidiar acesta a criticat și modalitatea de individualizare a pedepsei, pe motiv că aceasta este prea aspră.
Examinând hotărârea atacată cu apel prin prisma motivelor ce s-au invocat, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum au impus prevederile art. 371 alin. ultim C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 5836/P/2007 din data de 17 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului B.C.R.M. și s-a dispus trimiterea sa în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., constând în aceea că la data de 5 octombrie 2007, în timp ce conducea autoturismul pe str. B din orașul Pitești, prin nerespectarea regulilor de circulație, respectiv a disp. art. 35 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a accidentat-o pe partea vătămată P.G., producându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 120 zile de îngrijiri medicale.
S-a menționat în rechizitoriu că, potrivit concluziilor formulate de expertul auto numit în cauză, inculpatul a avut posibilități concrete și reale de evitare a accidentului, dacă ar fi adoptat o conduită preventivă și nu ar fi imprimat autoturismului la volanul căruia se afla o traiectorie nefirească, de intrare pe contrasens spre culoarul de deplasare a pietonului.
Prin Sentința penală nr. 1205/2009, Judecătoria Pitești, învestită prin acest rechizitoriu, a restituit dosarul procurorului, pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 C. proc. pen., însă această hotărâre a fost casată prin Decizia penală nr. 714/R/2009 a Tribunalului Argeș, fiind trimisă cauza la aceeași instanță de fond, în vederea continuării judecății.
În rejudecare, instanța de fond a administrat probe, după care a pronunțat o nouă sentință, cu nr. 307 din 11 februarie 2011, prin care din nou a dispus restituirea cauzei la parchet, de această dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea refacerii urmăririi penale, ca urmare a nerespectării competenței după materie.
Judecătorul a constatat că inculpatul, cu intenție directă, a pus în executare hotărârea sa de a suprima viața victimei, respectiv a părții vătămate, iar acțiunea de a ucide a inculpatului a avut o forță distructivă mare, aptă să provoace decesul. Prin urmare, a fost comisă fapta de omor, în forma tentativei, iar pentru această infracțiune urmărire penală s-a efectuat în mod obligatoriu de procuror.
Și această hotărâre a judecătoriei a fost casată, Curtea de Apel Pitești dispunând, prin Decizia penală nr. 725/R/2011, trimiterea cauzei la Judecătoria Pitești, în vederea continuării judecății.
Curtea a observat că, după ce instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în ședința din 11 februarie 2011, în tentativă la infracțiunea de omor, a omis a dispune în consecință și a declina cauza la tribunal, instanță competentă, din punct de vedere material, a soluționa cauza.
În al treilea ciclu procesual, fiind din nou învestită pentru continuarea judecății, Judecătoria Pitești a verificat la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011 încadrarea juridică dată faptei și, constatând că inculpatul, cu intenție directă, a pus în executare intenția sa de a suprima viața victimei, folosind ca mijloc pentru ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri autoturismul pe care îl conducea, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu în infracțiunea de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. și a dispus, la aceeași dată, declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș (prin Sentința penală nr. 2373/2011 a Judecătoriei Pitești).
Primind dosarul, Tribunalul Argeș s-a dezînvestit la rândul său, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
A fost declanșat conflictul negativ de competență, fiind sesizată Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea acestuia.
Această din urmă instanță a stabilit, în conformitate cu art. 43 alin. (1) C. proc. pen., că a fost competent tribunalul a se pronunța asupra cauzei, în conformitate cu art. 41 alin. (1) C. proc. pen..
Fiind efectuată cercetarea judecătorească și constatându-se de către tribunal după terminarea acesteia că infracțiunea s-a încadrat în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen., iar competența materială ar fi aparținut unei instanțe inferioare în grad, respectiv judecătoria, această cauză a rămas în competența exclusivă a tribunalului, care a avut posibilitatea să aprecieze, în funcție de fapta cu care a fost învestit, asupra încadrării juridice a acesteia și să pronunțe orice soluție în dosar.
La data de 27 martie 2012, dosarul a fost din nou înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, care după administrarea și a altor probe a hotărât, prin Sentința penală nr. 552 din 2 iulie 2012, condamnarea inculpatului B.C.R.M. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
În baza art. 81 din cod, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În considerente, Tribunalul a reținut, ca situație de fapt, cele arătate la începutul prezentei expuneri, și anume că în mod intenționat inculpatul a condus autoturismul pe o traiectorie nefirească, de virare pe contrasens, spre culoarul de deplasare al pietonului, punând în pericol viața și integritatea corporală a acestuia și făcându-se vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
2. Împotriva acestei sentințe, au formulat în termen legal apeluri inculpatul B.R.M. și partea civilă P.G., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, apelanta parte civilă a solicitat majorarea pedepsei stabilite inculpatului, apreciind că sancțiunea aplicată este prea blândă raportat la circumstanțe reale ale cauzei, iar în latură civilă a solicitat acordarea de despăgubiri materiale pentru cele 120 zile îngrijiri medicale.
Apelantul inculpat B.C.R.M. a solicitat instanței de prim control judiciar a reține starea de necesitate, dar și legitima apărare, invocând că probele cauzei au relevat că între părți nu a existat vreun conflict, iar cel care a agresat inculpatul a fost partea vătămată.
De asemenea, apelantul inculpat a mai cerut a se reține în favoarea sa scuza provocării, în plan subsidiar, apreciind că se impune reindividualizarea judiciară a pedepsei.
Curtea, în urma propriului examen asupra cauzei, a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, din care a rezultat în mod neîndoielnic faptul că inculpatul, în momentul în care a văzut-o pe victimă mergând pe celălalt sens de mers, în mod deliberat a schimbat brusc direcția de deplasare a autoturismului la volanul căruia se afla, trecând peste axul drumului și pătrunzând pe contrasens, spre a o lovi pe aceasta.
Impactul victimei cu autovehiculul a devenit inevitabil, deși pietonul s-a rotit spre stânga cu 90 de grade, spre a se feri. În momentul în care acesta din urmă a fost lovit de autoturism cu partea frontală stânga - față în zona piciorului, a fost răsturnat pe capotă, fisurând cu brațele sale parbrizul și oglinda retrovizoare din stânga.
Astfel a explicat expertul auto desemnat în cauză avariile suferite de autoturism, iar concluziile formulate de acesta s-au coroborat cu declarația dată de martorul ocular M.Ș. și au contrazis apărarea formulată de inculpat, prin care s-a tins a se demonstra că victima ar fi încercat să îl agreseze, lovind cu un corp dur parbrizul autovehiculului său.
Încadrarea juridică dată faptei a fost cea corectă, făcându-se pe deplin dovada că inculpatul a acționat cu intenția de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, iar în ceea ce privește modalitatea în care pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată, Curtea a constatat că aceasta nu a reflectat pe deplin gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, mijloacele folosite, urmările produse, precum și cele care s-ar fi putut produce.
În raport cu aceste criterii, care s-au regăsit printre cele enumerate cu titlu exemplificativ în art. 72 C. pen., instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 din cod, ar putea fi atins, sub aspectul prevenției, doar prin aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen., cu fixarea unui termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia au putut fi impuse condamnatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 din același cod, în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b).
Pentru cele ce preced, apelul promovat de partea vătămată a fost fondat sub acest aspect, a fost admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și s-a desființat în parte sentința, în sensul celor mai sus-arătate, în vreme ce apelul declarat de inculpat a fost privit ca nefondat, prin prisma acelorași considerente.
Nu a fost aplicabilă în speță vreuna dintre cauzele care au înlăturat caracterul penal al faptei, astfel cum a susținut apelantul-inculpat în apărarea sa, prin care tinde la pronunțarea achitării. O atare soluție ar fi fost în contradicție flagrantă cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, din care a rezultat vinovăția inculpatului pentru fapta comisă la data de 05 octombrie 2007, în împrejurările descrise anterior.
Manifestarea expresă a voinței părții civile, în formă autentică, din care a rezultat fără echivoc faptul că aceasta nu a mai avut pretenția ca inculpatul să o despăgubească pentru prejudiciul pe care el l-a cauzat, a condus la soluția pronunțată de Tribunal asupra laturii civile a cauzei, sub acest aspect soluția fiind legală și temeinică.
În consecință, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familia, prin Decizia penală nr. 139/A din 20 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de partea civilă P.G., împotriva Sentinței penale nr. 552 din data de 02 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3421/280/2009**.
A desființat, în parte, sentința atacată, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.C.R.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. cu toate consecințele și, în baza art. 861 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 C. pen., l-a lipsit pe inculpat de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
A menținut restul dispozițiilor Sentinței penale.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.C.R.M., împotriva aceleiași sentințe, pe care l-a obligat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
3. Împotriva Deciziei penale evocate a declarat recurs în termen legal recurentul inculpat B.C.R.M., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.
În invocarea mai multor cazuri de casare pretins a fi incidente în cauză - art. 3859 pct. 12, 14, 10, 172, 18 C. proc. pen., apărătorul ales al recurentului inculpat a arătat că se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și constatarea faptului că în mod greșit instanțele nu au avut în vedere apărările formulate și dovedite cu probe și anume starea de legitimă apărare, precum și starea de necesitate, potrivit art. 44, art. 45 C. pen.
În acest sens se învederează aspectul că, din moment ce partea vătămată a sărit în fața mașinii conduse de inculpat, având un comportament violent și spărgând geamul de la parbriz, inculpatul nu a avut decât posibilitatea de a vira în șanț. Mai mult decât atât, s-a arătat de către apărare, că instanțele nu au avut în vedere, la deliberare, întregul conținut al declarației autentice dată în fața notarului de către partea vătămată, declarație valabilă și în prezent, dar de care instanțele au ținut seama numai în soluționarea acțiunii civile.
Se apreciază că soluția ce se impune era cea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) sau e) C. proc. pen. și nu de condamnare.
În plan subsidiar, recurentul inculpat a înțeles să solicite reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor înfățișate, dar și în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:
Evaluarea prioritară a criticilor circumscrise cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. determină concluzia că instanța de prim control judiciar a omis a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți (inculpat) de natură a garanta drepturile lor și a influența soluția procesului.
În speță, motivele de apel formulate de inculpat constituie fără îndoială, cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului și, prin urmare, omisiunea Curții de a se pronunța asupra unui motiv de apel atrage casarea deciziei în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
În concret, se observă că în criticile avansate de inculpat în apel, instanța de prim control judiciar se impunea a răspunde pretinselor cauze de natură a înlătura caracterul penal al faptei - starea de necesitate, legitimă apărare, dar și cu privire la scuza provocării care a fost invocată ca fiind incidentă în cauză.
Observând considerentele deciziei recurate se poate constata că instanța de apel s-a limitat a face considerații de ordin general cu privire la situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, fără însă a proceda la o analiză proprie judicioasă a probelor cauzei și mai ales, fără a răspunde criticilor inculpatului.
Singura mențiune cu privire la cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei invocate de inculpat se concretizează într-o frază în care se subliniază că o atare soluție (de achitare) ar fi în contradicție flagrantă cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, din care rezultă vinovăția inculpatului.
Pe de altă parte, nu există nicio referire la critica ce viza pretinsa scuză a provocării.
Or, o asemenea manieră de efectuare a controlului jurisdicțional de către instanța de apel, în lipsa unei examinări propriu zise a stării de fapt, a probatoriului cauzei prin prisma criticilor cu care inculpatul o investise, este de natură a atrage incidența cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În acest sens se impune observația că instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea instanței de fond, ci trebuie să analizeze cauza și să răspundă argumentat la criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.
În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă disp. art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană impun instanțelor să-și motiveze deciziile, această obligație nu implică existența unor răspunsuri detaliate la orice problemă ridicată, însă se cere a fi examinate în mod real problemele esențiale ce au fost supuse spre judecată instanței, în considerentele hotărârii trebuind să se regăsească rațiunile care au fundamentat pronunțarea acesteia.
Or, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu a evaluat punctual criticile înfățișate, cu trimitere la probele cauzei, limitându-se așa cum arătam în precedent, la a face aprecieri cu caracter general ori a prelua din considerațiile judecătorului fondului.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul B.C.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din data de 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Pitești.
Onorariul parțial, în sumă 50 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.C.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 139/A din data de 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Pitești.
Onorariul parțial, în sumă 50 RON, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2013.
Procesat de GGC - LM