Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 87 din 21 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru inculpații S.M. și S.A. privind reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpații S.M. și S.A. din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 182 C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul S.A. din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.A.S la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani calculată cu începere de la data executării pedepsei.
Conform art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 4 octombrie 2010 la zi.
Prin aceeași sentință, în baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 și 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.M. la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 și 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, calculată cu începere de la data executării pedepsei.
Conform art. 33, 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară.
Potrivit art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 961 din 19 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău definitivă prin neapelare la 8 decembrie 2009, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de cea aplicată prin sentință, având de executat în total pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive.
Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 4 octombrie 2010 la zi.
De asemenea, prin aceeași sentință, în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de o lună închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata de 2 ani și o lună ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G. la o pedeapsă de o lună închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și o lună.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.
Au fost obligați în solidar pe inculpații S.M. și S.A. la 2.249,37 RON despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare) către partea civilă Spitalul Județean Buzău.
Au fost respinse cererile privind acordarea de daune morale formulată de către părțile civile S.A., S.M. și T.C.
Au fost obligați inculpații S.A. și S.M., în solidar, la 4.500 RON despăgubiri civile către partea civilă T.C.
Au fost obligați inculpații S.A. și S.M. la câte 800 RON cheltuieli judiciare către stat, iar inculpații T.C. și T.G. la câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 800/P/2010 din 19 ianuarie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților S.M.M. și S.A.S. pentru infracțiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. pentru S.M. și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților T.C. și T.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 3 octombrie 2010, în jurul orelor 17.50, în timp ce inculpații se aflau în incinta barului SC B.E.B. din comuna Cochirleanca, inculpatul S.M.M. l-a lovit în mod repetat cu trei sticle de bere goale, în zona capului, pe T.C., iar cu gâtul ultimei sticle, i-a aplicat o lovitură în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie, în timp ce inculpatul S.A. îl imobilizase, ținându-l de gât. Prin această acțiune s-a tulburat grav ordinea și liniștea publică din bar, unde se aflau 14 persoane.
De asemenea, inculpatul T.C. l-a agresat pe S.A.S. iar T.G. pe S.M.M., cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1 - 2 zile îngrijiri medicale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv plângerile formulate, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, raportul de expertiză medico-legală, actele medico-legale, declarațiile martorilor, declarațiile părților civile, precum și declarațiile inculpaților, instanța a reținut în fapt următoarele:
Inculpații S.M.M. și S.A.S. sunt frați gemeni. De asemenea, inculpații T.C. și T.G. sunt frați.
În luna ianuarie 2010 între inculpatul S.A.S. și T.G. a existat un incident, astfel că între părți a existat o stare tensionată.
La data de 3 octombrie 2010, inculpatul T.G. s-a deplasat la barul SC B.E. SRL din satul Boboc, comuna Cochirleanca unde se mai aflau martorii V.C.C., A.I., B.G., C.F.L., C.C., barmanul C.G.C., S.N. și S.C.
T.G. a cumpărat o cafea și s-a dus la masa de tenis din bar, unde se aflau V.C. și A.I.
După aproximativ 30 de minute, respectiv la orele 16.30 - 17.00, în bar au venit inculpații S. însoțiți de martorul T.D.
Cei trei s-au aflat la masă și au comandat cafea și suc. La scurt timp a intrat în bar și inculpatul - parte civilă T.C., împreună cu martorul B.L. T.C. a vorbit cu fratele său, timp în care B.L. a plecat din bar. T.C. a ieșit și el din bar, iar când a vrut să se urce în mașină, martorul B.L. l-a rugat să se întoarcă în bar și să îl cinstească. Astfel, cei doi au revenit în bar și au comandat două cafele. În timp ce stătea la bar, inculpatul T.C. i-a observat pe frații S. și l-a întrebat pe barman dacă ei sunt „gemenii" care l-au lovit pe fratele său la începutul anului 2010, iar barmanul i-a răspuns afirmativ.
Astfel, inculpatul T.C. s-a dus la inculpatul S.A.S., adresându-i o întrebare (pe care acesta i-o adresase fratelui său la incidentul din ianuarie 2010).
În acel moment, inculpații S. s-au ridicat de la masă și a izbucnit un conflict între cei trei. Ulterior a intervenit și inculpatul T.G.
Frații S. și frații T. s-au lovit reciproc. Astfel, inculpatul S.M.M. l-a lovit cu sticle de bere în regiunea capului pe inculpatul - parte civilă T.C. și cu gâtul unei sticle l-a lovit în zona spatelui. În acest timp, inculpatul S.A.S. l-a ținut imobilizat pe T.C. Acesta a fost internat în Spitalul de Urgență Buzău în perioada 3 - 13 octombrie 2010 cu diagnosticul „plagă contuză hemitorace, cu interesarea plămânului, diafragmului și ficatului". Din raportul de primă expertiză medico-legală al S.J.M.L. Buzău a rezultat că leziunile pe care le-a prezentat T.C. s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător posibil ciob de sticlă, că necesită pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, cu consecința punerii în primejdie a vieții".
T.G., în timpul conflictului l-a lovit pe S.M.M., iar T.C. l-a lovit pe S.A.S. Frații S. au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare câte 1 - 2 zile îngrijiri medicale (certificatele medico-legale din 12 octombrie 2010 eliberate de S.J.M.L. Buzău).
S.A.S. și S.M.M. s-au constituit părți civile cu câte 10.000 RON reprezentând daune morale.
T.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 RON daune morale și 10.000 RON despăgubiri materiale (9.000 RON reprezentând suma de bani pe care nu a putut să o câștige din munca în construcții pe o perioadă de 90 de zile și 1.000 RON cheltuieli efectuate pentru îngrijirile medicale).
În drept, s-a reținut că faptele inculpaților S.A.S. și S.M.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar faptele inculpaților T.G. și T.C. infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost săvârșită în coautorat de către inculpații S., fiind statuat în practica judiciară că este coautor nu numai participantul care prin acțiunile sale realizează în mod direct rezultatul, dar și acela care face imposibilă rezistența, apărarea, care împiedică victima să combată producerea rezultatului.
S-a apreciat că, chiar dacă lovitura care a pus în primejdie viața părții civile T.C. a fost aplicată de către inculpatul S.M.M., activitatea inculpatului S.A.S. a pus victima în imposibilitatea de a se apăra, acesta din urmă prevăzând astfel rezultatul produs și acționând nemijlocit pentru realizarea lui.
Astfel, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 180 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S.A.S.
Cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 182 C. pen. și această cerere s-a considerat că se impune a fi respinsă deoarece gâtul de sticlă cu care a fost tăiat T.C. a fost apt de a produce moartea, zona vizată a fost vitală, iar partea vătămată a fost lovită întâi cu sticlele în cap și ulterior cu gâtul de sticlă în hemitoracele drept.
S-a invocat ca jurisprudență Decizia penală nr. 3570 din 8 iunie 2005 a instanței supreme prin care s-a stabilit că, lovitura unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle ca urmarea unor plăgi care după suturare au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor și nu lovire sau alte violențe deoarece într-o astfel de situație, numai datorită întâmplării, rezultatul letal nu s-a produs.
Față de natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturii care a produs plaga înjunghiată, s-a concluzionat că încadrarea juridică a faptei este corectă.
Prima instanță a arătat că, în favoarea inculpaților S., nu se poate reține circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât aceștia, în intervalul în care au fost interpelați de către T.C., nu se aflau sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, nefiind agresați fizic sau verbal de acesta din urmă.
S-a constatat însă că atitudinea lui T.C. a determinat începerea acestui conflict, deoarece știind că inculpații S. sunt sportivi (practică box) și cunoscuți ca fiind agresivi, nu ar fi trebuit să îi acosteze.
Cu toate acestea, s-a apreciat că atitudinea inculpatului parte civilă T.C. nu se circumscrie în acțiunile care ar putea determina reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpaților S., nefiind vorba de violență sau de o altă acțiune ilicită gravă.
În favoarea inculpaților S. au fost reținute însă circumstanțele atenuante având în vedere și atitudinea inculpaților T., faptul că părțile s-au lovit reciproc pe fondul unei stări tensionate preexistente.
S-a reținut că inculpatul S.M.M. a mai fost condamnat prin Sentința penală nr. 961 din 19 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., sentință care a rămas definitivă la data de 8 decembrie 2009 iar prezenta faptă este comisă în interiorul termenului de încercare, fiind incidente astfel dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.
S-a precizat că nu vor fi reținute dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. deoarece niciunul dintre inculpați nu a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost reținute în rechizitoriu.
Cu privire la acțiunea civilă, instanța a respins cererile privind acordarea daunelor morale formulate de către părțile civile întrucât prin atitudinea lor, prin modalitatea în care le-au fost cauzate leziunile și prin rolul pe care l-au avut în desfășurarea conflictului, nu le-a fost produs nici un prejudiciu moral, iar acordarea unor sume de bani cu acest titlu ar reprezenta o îmbogățire fără just temei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații S.A. și S.M.M., criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie.
Prin Decizia penală nr. 191 din 13 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.A.S. și S.M.M., iar conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și în baza art. 88 C pen. s-a computat din pedepse reținerea și arestarea preventivă a acestora de la 4 octombrie 2010 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a arătat că, atât situația de fapt reținută de instanța de fond, încadrarea juridică dată faptelor cât și individualizarea faptelor au fost stabilite în mod corespunzător și cu respectarea integrală a cadrului legal.
Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză - declarațiile martorilor, coroborarea cu declarațiile inculpaților, cu procesele-verbale de constatare și planșele fotografice, rezultă cu deplină certitudine că, inculpatul S.M.M. a lovit partea vătămată T.C. cu sticle de bere în zona capului, după care cu gâtul unei sticle sparte l-a lovit în zona spatelui, în timp ce inculpatul S.A.S. a imobilizat victima.
De asemenea, în acest conflict inculpatul T.G. a lovit pe coinculpatul S.M.M., iar T.C. a lovit pe S.A.S., celor doi inculpați fiindu-se cauzate leziuni traumatice corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 1 - 2 zile îngrijiri medicale conform mențiunilor din certificatele medico-legale din 12 octombrie 2010.
Urmare loviturilor grave primite de partea vătămată T.C. s-a dispus internarea sa în Spitalul de Urgență Buzău în perioada 3 - 13 octombrie 2010, constatându-se că acesta prezintă diagnosticul „plagă contuză hemitorace cu interesarea plămânului, diafragmului și ficatului".
Ulterior, s-a efectuat o expertiză medico-legală reținându-se că leziunile pe care le-a prezentat victima s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător posibil ciob de sticlă, care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 - 45 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în primejdie viața, astfel că fragmentul de sticlă folosit împotriva victimei, după aplicarea în prealabil a unor lovituri cu sticle de bere, putea să-i provoace moartea loviturile fiind aplicate cu intensitate și în zone vitale, rezultatul letal neproducându-se din motive independente de voința inculpaților S.
Așa fiind, față de ansamblul probelor administrate, față de natura obiectului folosit în agresiune, zona vitală a corpului vizată de agresor și intensitatea loviturii care a produs zona înjunghiată, s-a considerat că fapta inculpaților, comisă cu intenție, nu poate constitui infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., faptă în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, cerere apreciată ca fiind vădit neîntemeiată, sau cea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a precizat că nu subzistă nici pretinsa stare de provocare prev. de art. 37 lit. b) C. pen., în favoarea inculpaților S. chiar dacă le-au fost puse întrebări referitoare la incidentul din luna ianuarie 2010 de către victima T.C., întrucât inculpații S. nu se aflau sub influența unei puternice tulburări sau emoții, nefiind agresați fizic sau verbal de către acesta ori altă acțiune ilicită gravă.
Nici motivul de apel privind reindividualizarea pedepselor ce s-au aplicat celor doi inculpați - apelanți, nu a fost apreciat ca fiind fondat, întrucât pedepsele stabilite în sarcina acestora s-a făcut cu raportarea criteriilor de individualizare a pedepselor conform art. 72 și 52 C. pen., ținându-se seama de gravitatea faptelor deduse judecății, iar inculpatul - arestat S.M.M. a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen., care impune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare în baza art. 83 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 961 din 19 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău.
Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.A.S. și S.M.M. care au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Invocând acest motiv de recurs, s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe solicitate și cereri care trebuiau să garanteze drepturile inculpaților, făcând trimitere la cererea de probe aflată la dosar prin care au solicitat atașarea foii clinice de observație a părții vătămate și a actelor medicale care au stat la baza întocmirii raportului medico-legal privind pe partea civilă T.C., impunându-se a se efectua o nouă expertiză medico legală la Institutul Național Medico-Legal „M.M.".
Instanța constată că, la termenul din 6 octombrie 2011, după susținerea cererii de probatorii respective, instanța a apreciat motivat că solicitarea de a fi atașată foaia de observație de la Spitalul Județean de Urgență Buzău nu este utilă, fiind avută în vedere la efectuarea primei expertize medico-legale, constatând însă întemeiată cererea de reaudiere a părții vătămate T.C. și a martorilor C.G., V.C., A.I., T.D. și S.F.
A prorogat discuția privind necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale, după administrarea probelor încuviințate. După audierea părții vătămate și administrarea probei testimoniale, la termenul din 5 decembrie 2011, instanța de apel a respins proba cu expertiza medico-legală solicitată, cu motivarea că expertiza efectuată la I.M.L. Buzău a avut la bază actele medico-legale eliberate anterior.
Prin urmare, se constată că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la cererea de probatorii formulată de recurenții inculpați, astfel încât nu devine incident cazul de casare invocat și nici nu poate fi primită cererea de admitere a recursului, de casare a deciziei atacate și de trimitere a cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești.
Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrarea juridică. În temeiul acestui caz de casare, recurenții inculpați au solicitat să se constate că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen., neexistând intenția de suprimare a vieții victimei T.C.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că recurenții inculpați au acționat coordonat, inculpatul S.M.M. lovind partea vătămată T.C. cu sticle în cap și, apoi, cu gâtul unei sticle sparte, în zona spatelui, în timp ce inculpatul S.A.S. a imobilizat partea vătămată, fiindu-i înfrântă orice încercare de a opune rezistență și a se apăra.
Leziunea cauzată părții vătămate a constat în plagă contuză hemitorace, cu interesarea plămânului, diafragmului și ficatului, viața părții vătămate fiind pusă în primejdie, ceea ce denotă intensitatea cu care a fost aplicată lovitura cu corpul tăietor-înțepător, apt a produce moartea.
Pentru salvarea vieții părții vătămate s-a intervenit chirurgical, de urgență, în ziua comiterii faptei.
Având în vedere, modalitatea de acțiune împotriva părții vătămate, natura obiectului folosit în agresiune, zona corporală vizată și intensitatea loviturii aplicate, instanța constată că recurenții inculpați au acționat cu intenție indirectă de a suprima viața părții vătămate T.C., prevăzând rezultatul faptei lor, pe care deși nu l-au urmărit, l-au acceptat a se produce
Pentru cele expuse, în acord cu instanțele de fond, instanța de recurs consideră că faptele inculpaților S.A.S. și S.M.M. întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, fiind neîntemeiată cererea de încadrare juridică a faptei în vătămare corporală gravă.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 C. pen., următoarele împrejurări, cu caracter exemplificativ, pot fi considerate circumstanțe atenuante:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii,
b) stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba produsă,
c) atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.
Se apreciază că pedepsele aplicate recurenților inculpați constituie o justă individualizare a pedepsei în raport de datele care îi caracterizează, gravitatea faptei și circumstanțele comiterii acesteia.
Realizând o corectă individualizare, instanța de fond a redus cuantumul pedepselor aplicate recurenților inculpați, sub minimul special de 7 ani și 6 luni închisoare prevăzut pentru tentativă la omor calificat și sub minimul special de un an închisoare prevăzut pentru ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, ținând seama de actele desfășurate de inculpații T., în aceleași împrejurări, precum și de situația de conflict preexistentă între inculpați.
Diminuarea în continuare a pedepselor, pentru aceleași motive, ar rupe echilibrul care trebuie să existe între datele ce caracterizează inculpații și natura infracțiunilor comise, dintre care una este infracțiune îndreptată împotriva vieții, iar alte împrejurări favorabile recurenților inculpați, instanța de recurs nu a identificat, pentru a le da, eventual, efectul juridic al circumstanțelor atenuante judiciare.
Tot din prisma justei individualizări a pedepsei, se remarcă faptul că, între recurenții inculpați, s-a realizat o diferențiere, ceea ce se justifică luând în calcul împrejurarea că acțiunea recurentului inculpat S.M.M. a fost determinantă în lezarea corporală a părții vătămate și este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist.
Înalta Curte mai precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potențială de a constitui circumstanțe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete și la persoana inculpatului.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită cererea recurenților inculpați de reducere a pedepselor aplicate prin acordarea unei eficiente sporite dispozițiilor art. 74 C. pen.
Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de de inculpații S.A.S. și S.M.M. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Va deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 4 octombrie 2010 la 4 aprilie 2012.
Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.A.S. și S.M.M. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 4 octombrie 2010 la 4 aprilie 2012.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2012.
Procesat de GGC - AS