Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Olt, secția penală, prin Sentința penală nr. 103 din 8 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1827/104/2010, a admis pe fond cererea de rejudecare formulată de inculpatul D.C.M. deținut în P.M.S. Craiova, și în baza art. 5221 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a anulat în parte Sentința penală nr. 198 pronunțată la data de 3 decembrie 2007 de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1398/104/2007, desființată în parte prin Decizia nr. 82 pronunțată la data de 10 iunie 2008, de Curtea de apel Craiova în Dosarul nr. 1398/104/2007 în sensul că:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acest inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.
A înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi conform art. 76 alin. (3) C. pen.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.C.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
A dedus din durata acestei pedepse principale a închisorii aplicată la contopire timpul arestării provizorii în vederea extrădării de către autoritățile spaniole în intervalul 25 iunie 2009 până la 07 august 2009 și cel executat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis la data de 28 iulie 2008 de Tribunalul Olt cu începere din 07 august 2009.
A revocat acest din urmă mandat de executare a pedepsei închisorii și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a acestei pedepse.
A menținut restul dispozițiilor sentinței, așa cum a fost desființată în apel.
A respins cererea de suspendare a executării sentinței supusă rejudecării ca nefondată.
A dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la nr. 1827/104/2010 condamnatul D.C.M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se rejudece cauza ce a format obiect al Dosarului nr. 1398/104/2007, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1398/104/2007 în care s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 9 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul D.C.M., la 7 ani închisoare.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat același inculpat la 6 ani închisoare.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza art. 64 alin. (1) lit a), b) și c) C. pen. rap. la art 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor după executarea pedepsei principale pe o perioada de 2 ani.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.412.139 RON despăgubiri civile către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt plus dobânzile legale de la data săvârșirii faptelor și până la achitarea efectivă a debitului.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-au luat măsurile asigurătorii pe bunurile mobile și imobile ale inculpatului.
La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului, o copie a hotărârii de condamnare definitive s-a dispus să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului de Justiție.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu a fost prezent la judecata cauzei în condițiile în care nu a avut cunoștință de acest proces și ulterior a fost extrădat ca urmare a mandatului european de arestare la data de 25 iunie 2009. În plus, condamnatul a invocat faptul că deși a fost prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu echivalează cu participarea sa la judecata cauzei, deoarece această din urmă instanță a constatat că recursul respectiv era peste termen, iar calea de atac nu a fost formulată de către condamnat, ci de o altă persoană și s-a dispus o soluție de respingere ca inadmisibil a acestui recurs, întrucât nu a exprimat voința inculpatului și nu au fost astfel îndeplinite condițiile de fond, de validitate a acestuia. De asemenea, s-au invocat drepturi care izvorăsc din Protocolul Adițional la Convenția Europeană de Extrădare, din Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice și din art. 6 alin. (3) al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Instanța a constatat prin încheierea cu caracter interlocutoriu din 22 iunie 2010 că este întemeiată în principiu cererea de rejudecare.
În acest sens s-a avut în vedere că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv. Din prima perspectivă s-a constatat că așa cum rezultă din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de fond în primă instanță și în apel, judecata cauzei a avut loc în condițiile în care persoana în cauză a fost condamnată definitiv în lipsa sa, atâta timp cât la nici una din procedurile judiciare din aceste instanțe inculpatul nu a fost prezent. Pe de altă parte, s-a constatat că, deși condamnatul a fost prezent la judecata recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu echivalează cu prezența sa la judecată, deoarece cu privire la această din urmă cale de atac instanța menționată a dat o soluție de respingere ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea condițiilor de fond de validitate a căii de atac, pe temeiul că recursul a fost făcut de o altă persoană fără știința și împuternicirea inculpatului. Constatarea a fost confirmată și de faptul că hotărârea primei instanțe și a celei de apel au rămas definitive la împlinirea termenului de apel, motiv pentru care s-a trecut la executarea acestora prin emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 28 iulie 2008.
Pe de altă parte, s-a constatat prin această încheiere că din punct de vedere subiectiv judecata în lipsă a condamnatului de față nu este urmare a propriei conduite de a se sustrage procedurilor judiciare. În acest sens, s-a arătat că nu există nicio probă care să dovedească contrariul și aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din pașaportul său, condamnatul a părăsit teritoriul României încă din data de 7 decembrie 2006, adică înainte de a fi trimis în judecată în cauza de față. Așa fiind, rezultă că părăsirea teritoriului României de către inculpat este expresia decât a dreptului său la liberă deplasare. Este adevărat că din dosarul de urmărire penală rezultă că în faza actelor premergătoare la data de 2 mai 2006 condamnatului i s-a luat o notă explicativă de către organele de control financiar însă aceasta nu rezultă din dosar că are caracter de cauză a părăsirii teritoriului României ci doar de condiție a acesteia.
Mai mult, s-a constatat că persoanei condamnate nu-i poate fi refuzat dreptul de a cere rejudecarea cauzei chiar în ipoteza teoretică în care acesta a fost de rea-credință atunci când prin părăsirea țării a determinat ca procedurile judiciare să se desfășoare în lipsa sa. Argumentul a fost cel de interpretare după metoda logică a normei de procedură de la art. 5221 alin. (1) C. proc. pen.: dacă legiuitorul ar fi înțeles să excludă de la dreptul la rejudecarea cauzei pe cel care a fost de rea-credință în a determina judecata în lipsă, ar fi făcut acest lucru în mod expres. Nefăcând acest lucru rezultă că nici judecătorul care aplică legea în cauza penală cu ocazia rejudecării nu poate face acest lucru.
În altă ordine de idei s-a mai reținut ca argument și faptul că în chiar Legea nr. 302/2004 la art. 69 intitulat rejudecarea persoanelor extrădate se face referire la asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă în condițiile acestei norme.
Referitor la condiția ca persoana condamnată să fi fost extrădată, s-a reținut că împotriva acestuia au fost exercitate proceduri în baza Legii nr. 302/2004, prin punerea în executare a mandatului european de arestare, prin arestarea sa provizorie la data de 25 iunie 2009 de către autoritățile spaniole în vederea predării către Statul Român și prin predarea efectivă a acestuia la data de 7 august 2009 și depunerea sa în arestul D.G.P.M. București.
În consecință, în baza art. 5221 alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în principiu cererea de rejudecare și s-a stabilit termen în acest scop cu citarea părților.
Cu privire la fondul cauzei s-a constatat că este întemeiată cererea de rejudecare. în acest sens s-a reținut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Biroului Teritorial Olt - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din 13 aprilie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul D.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.
Din rechizitoriu s-a reținut că instanța a fost sesizată că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M. a înființat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din aluminiu".
S-a mai sesizat instanța că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de numitul C.V., lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON și că în aceeași perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de numita C.C. 68 mașini de cusut și mașini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale.
În această situație, organele de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândute către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.569,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în valoare totală de 601.299,0626 RON impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON și TVA în sumă de 96.005,7326 RON.
Din verificările rulajului contului deschis de către SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. la B.R.D. Slatina, a rezultat că în perioada iunie 2003 - septembrie 2004, a încasat pe baza ordinelor de plată emise de către SC C.T. SRL Slatina suma de 2.225.000 RON iar de la SC C.C. SRL Slatina suma de 85.200 RON. Din aceste sume virate în contul societății inculpatul D.C.M. și-a însușit prin ridicare în numerar, de regulă imediat după ce sumele intrau în cont, suma de 2.658.650 RON.
De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul pe lângă această sumă și-a însușit și suma de 368.000 RON reprezentând contravaloarea mărfurilor achitate în numerar cu chitanțe de către SC C.C. SRL Slatina și suma de 123.000 RON achitată conform celor 41 chitanțe emise de SC C.T. SRL Slatina.
S-a arătat că din suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de la B.R.D. Slatina și cele două societăți cu care a avut raporturi comerciale, suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit și TVA-ul neachitate datorită neevidențierii activităților desfășurate, a veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate.
Cu adresa nr. 10581/8 mai 2007 s-a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 2.412.139 RON reprezentând prejudiciul cauzat statului împreună cu majorările de întârziere și penalitățile aferente debitelor.
În cauză au fost audiați martorii C.V., C.L.C., C.C. propuși prin rechizitoriu și martorul Z.N. și s-au administrat probele cu cele două expertize de specialitate.
Trecând la judecata pe fond după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanța a procedat conform art. 5221 alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) și (2) C. proc. pen. la ascultarea inculpatului, a martorilor propuși prin rechizitoriu, cu mențiunea că în cazul martorului V.I. după ce s-au epuizat toate formele procedurale în vederea ascultării sale s-a trecut conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. la citirea declarației sale din cursul urmăririi penale, la administrarea probelor cu expertizele de specialitate grafică și contabilă. S-a mai reținut că în cazul martorului C.S. propus în apărare de inculpat s-au întreprins demersuri prin citarea cu mandat de aducere a acestuia atât la domiciliu cât și la locuința sa, însă nu s-a prezentat și nici nu a fost adus în instanță, în condițiile în care existau date că s-ar afla în Italia.
Pe baza probelor administrate în cauză instanța a reținut situația de fapt în sensul că inculpatul D.C.M. în luna februarie 2003 a înființat SC S.M. SRL Slatina având ca obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din aluminiu".
S-a mai reținut că în urma unei verificări efectuate de organele financiare - Garda Financiară și Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, s-a constatat că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de martorul C.V. lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON. În aceeași perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de martora C.C., 68 mașini de cusut și mașini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate în contabilitate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale.
Din probele administrate cât și din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală a rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC S.M. SRL Slatina un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale și 5 carnete chitanțiere, toate aceste documente cu regim special nefiind prezentate la control și nici un alt document al firmei. S-a reținut că această conduită ilicită a inculpatului este în concurs cu aceea tot ilicită a martorului C.S. căruia acesta i-a încredințat o parte a activității firmei, incluzând relațiile comerciale menționate în schimbul asigurării unui loc de muncă la activitatea de vulcanizare a firmei martorului, în condițiile în care în mod substanțial produsul infracțiunilor a profitat acestui martor.
În această situație s-a verificat la SC C.T. SRL Slatina situația livrărilor făcute de către SC S.M. SRL Slatina către această societate, ocazie cu care s-a constatat că există 76 facturi emise de SC S.M. SRL Slatina pentru cantitatea de 571.696 kg lingouri din aluminiu în valoare totală de 2.822.296,8680 RON și o factură pentru componente instalație de turnare metal în valoare de 110.000 RON, conform Notei de constatare nr. X/2004 și anexelor la această notă.
S-a mai reținut că la controlul efectuat la data de 9 mai 2006 au fost identificate un număr de 38 facturi conform procesului-verbal de constatare nr. X/2006 prin care a fost livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri din aluminiu în valoare de 100.283,15 RON către SC C.T. SRL Slatina în perioada 2 iunie 2003 - 28 septembrie 2003.
S-a mai reținut că aceste operațiuni comerciale nu au fost înregistrate în evidența financiar contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat, conform obligațiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfășurată și veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit declarat și a TVA-ului. În acest sens s-au avut în vedere probele ce rezultă din actele de control întocmite de către reprezentanții Gărzii Financiare - Secția Olt și ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Control Financiar în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpat datorează cu titlu de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina în valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON și TVA în sumă de 960.057,7326 RON. Aceste probe se coroborează cu cele din adresa nr. 19729/5 aprilie 2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt potrivit căreia la această dată SC S.M. SRL Slatina figura cu obligații fiscale în sumă totală de 2.412.139 RON.
Pe de altă parte, s-a mai constatat că atunci când a întocmit și depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat" și „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru perioada menționată inculpatul a menționat sume mult mai mici decât cele reale.
S-a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia situația sa în cadrul firmei la care figura ca administrator era una pur formală și că astfel vinovăția sa ar fi cel mult sub forma culpei, deși utilă, este neconcludentă. Cu privire la această apărare există elemente de fapt care o susțin, anume cele din declarația de inculpat în care arată că toată activitatea era desfășurată de martorul C.S. căruia i-a predat ștampilele și chitanțele în scopul ca să fie angajat și menținut în serviciu la secția de vulcanizare a firmei SC G. SRL a acestuia, care se coroborează cu cele din declarațiile martorilor B.M. și Z.N. care menționează că inculpatul a lucrat în cadrul acestei secții în mod constant, că nu au observat și nici nu au auzit ca inculpatul să aibă preocupări de natura administrării unei firme comerciale, din declarația martorului V.I. care arată că a observat la martorul C.S. un facturier al firmei SC S.M. SRL, dar și că acesta i-a răspuns că a înființat o firmă pe numele inculpatului și i-a atras atenția că nu este treaba sa, dar și cu cele din raportul de expertiză criminalistică din 18 martie 2011 al Î.N.E.C. București în care la capitolul concluzii se menționează că în activitatea firmei SC S.M. SRL un număr de două chitanțe aparținând acesteia nu au fost scrise și semnate de inculpat, iar o factură fiscală nu a fost completată de acesta, dar și cu multitudinea de proceduri întreprinse fără rezultat în scopul ascultării martorului C.S. ce probează elemente de obstrucționare de către acesta a actului de justiție. Cu toate acestea apărarea inculpatului se înlătură întrucât acesta a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte atunci când a acceptat cu încălcarea atribuțiilor oficiale decurgând din calitatea de administrator al acestei din urmă firme, ca activitatea comercială a acesteia să fie îndreptată prin participarea sa alături de cel menționat la activități de evaziune fiscală, de spălare a banilor și de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma prezentată anterior pe baza unui mobil ce are la bază nevoile materiale și a unui scop de satisfacere a unor nevoi materiale curente din venitul de la un loc de muncă în cadrul firmei acestui din urmă martor. Că activitatea ilicit penală a inculpatului nu era doar formală a rezultat din aceea că acesta a efectuat acte materiale și de dispoziție ce țin de administrarea firmei prin semnarea de primire a carnetelor de facturi, prin încheierea convențiilor comerciale de achiziție și desfacere de neferoase, prin implicarea în executarea acestora și prin invocarea neglijenței în organizarea evidenței contabile a acesteia. S-a reținut aici că au caracter concludent pentru aceste din urmă constatări elementele de fapt cu valoare de probe, ce sunt în sensul menționat mai sus, prezentate în declarațiile martorilor C.V., C.C., care se coroborează cu probele în același sens din declarația de inculpat asistat de apărător din cursul urmăririi penale. Mai mult, nu numai că susținerea inculpatului este în contradicție cu realitatea, dar invocă în mod fals propria culpă în neîndeplinirea unor obligații de administrare a firmei.
În ședința publică din 5 iulie 2011 instanța, ca urmare a cererii inculpatului, survenită în cursul dezbaterilor, ce privea schimbarea de încadrare juridică din art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a pus-o în discuție pe baza motivației referitoare la nivelul prejudiciului cauzat de inculpat Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, care potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit nu ar depăși suma de 500.000 euro. Cu toate acestea instanța a constatat că au caracter concludent celelalte acte fiscale menționate mai sus care atestă un prejudiciu ce depășește această sumă ce include TVA, impozit pe profit, majorări și penalități pentru neplata la termen a acestora până la nivelul lunii aprilie 2005 dar, mai ales, pentru faptul că la acest TVA și la acest impozit pe profit au curs în continuarea acestei luni a anului 2005, majorări și penalități de întârziere. De aceea, s-a constatat că nu urmează să fie schimbată încadrarea juridică a faptei penale de evaziune fiscală în sensul solicitat, iar în acest caz că nu operează obligația de a pune în vedere dreptul de a cere amânarea ori lăsarea mai la urmă a cauzei, așa cum pretinde art. 334 C. proc. pen. Instanța a mai arătat că de altfel, chiar acceptând ideea contrarie, deși lipsită de bază faptică, potrivit căreia ar fi urmat să fie totuși schimbată încadrarea juridică în sensul solicitat de inculpat prin apărător și că trebuia să i se pună în vedere dreptul menționat, totuși nu se poate accepta că acestuia i-ar fi fost încălcate drepturile procesuale, atâta timp cât el a fost cel care a adresat această solicitare instanței iar, în plus, că nu operează sancțiunea nulității relative prevăzută pentru situația de față nefiind întrunite condițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. dacă am accepta că aceasta reprezintă o neregularitate.
Faptele săvârșite de inculpat așa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, s-a constatat că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. - infracțiuni aflate în concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen.
De aceea, instanța a stabilit că acțiunea penală se va soluționa prin condamnarea inculpatului pentru fiecare din infracțiuni la pedeapsa închisorii.
Solicitarea din dezbateri a inculpatului privind achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen a fost apreciată ca nefondată, deoarece era dovedită comiterea infracțiunilor de mai sus de către inculpat, dar și vinovăția sa pe baza elementelor de fapt menționate.
La individualizarea pedepselor ce s-au stabilit pentru fiecare infracțiune comisă, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în acest sens, instanța a ținut seama de circumstanțele concrete în care a acționat inculpatul, forma de vinovăție ca fiind intenția indirectă, mobilul faptelor sale constând în nevoia de a avea venituri salariale de la un loc de muncă chiar prin acceptul încălcării legii penale, cele privind nivelul prejudiciului infracțional cât și de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale. Acestei din urmă circumstanțe cu caracter personal a inculpatului prin raportare la ansamblul criteriilor de individualizare i s-a dat valoare juridică de circumstanță atenuantă în baza normelor cu caracter dispozitiv ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în considerarea faptului că prin coborârea nivelului pedepselor închisorii sub minimul special se pot atinge scopul și funcțiile acestei sancțiuni.
În defavoarea inculpatului nu a putut fi reținută împrejurarea că s-ar fi sustras urmăririi penale și judecății din primul ciclu procesual pe baza elementelor de fapt expuse anterior atunci când s-a făcut referire la admiterea în principiu a cererii de rejudecare prin încheiere.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și (3) din Legea nr. 241/2002 pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) din C. pen. Sub aspectul laturii civile instanța în baza dispoz. art. 14 C. pen. și art. 346 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 2.412.139 RON către Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt plus dobânzile legale de la data săvârșirii faptelor și până la achitarea efectivă a debitului.
Ca urmare a pluralității de infracțiuni sub forma concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din cauza de față s-a procedat la contopirea pedepselor principale ale închisorii prin aplicarea conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a pedepsei mai grele.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată la contopire timpul arestării provizorii în vederea extrădării ca și perioadă de detenție în baza mandatului de executare emis.
Ca urmare a acestor dispoziții de mai sus s-a revocat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la 28 iulie 2008 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței așa cum a fost desființată în calea de atac a apelului.
Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței de condamnare s-a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât nu au fost invocate niciun fel de temeiuri care să impună aprecierea că este inoportună continuarea executării acesteia.
În consecință, s-a admis pe fond cererea de rejudecare și s-a dispus anularea în parte a sentinței în sensul menționat anterior și a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinței.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. ca urmare a acestei soluții s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, Parchetul și condamnatul.
Parchetul, cu referire la motivele scrise depuse la dosar, a apreciat, în principal, că în mod justificat prima instanță a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., întrucât este vorba de o persoană extrădată care a fost judecată și condamnată în lipsă, însă, pentru că probatoriul administrat în cadrul procedurii judecării nu a avut nicio influență asupra hotărârii pronunțată în cursul primei judecăți, cererea condamnatului trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Mai mult, s-a apreciat că de vreme ce instanța sesizată cu rejudecarea cauzei a reținut aceeași stare de fapt, dar și vinovăția condamnatului, la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în mod nejustificat s-a procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate inițial, ca urmare a reținerii unor circumstanțe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., care nu rezultă din ansamblul cauzei.
Dacă în apel se va aprecia că cererea de rejudecare a condamnatului, pe fond, este întemeiată, procurorul, în subsidiar, a solicitat majorarea pedepselor ce s-au aplicat condamnatului, în limite care să reflecte corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Condamnatul, a apreciat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, susținând atât în motivele scrise, cât și prin cele arătate de apărător, că atât probatoriul ce s-a administrat în primul ciclu al procesului, cât și cel administrat nemijlocit de către instanță, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, potrivit art. 5221 C. proc. pen., nu conturează participația acestuia la săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 și, respectiv, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., considerente pentru care a fost invocată o soluție corespunzătoare de achitare, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu demonstrează vinovăția sa la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, motiv pentru care a solicitat o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost privit ca fondat, însă numai cu privire la aspectul de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate condamnatului.
De principiu, instituția rejudecării celor judecați în lipsă în caz de extrădare, instituită prin art. 5221 C. proc. pen., are drept scop garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, în a cărui substanță se regăsește dreptul la apărare.
Cu alte cuvinte, persoana extrădată are dreptul la o nouă judecată, finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanța de rejudecare constată, după readministrarea probatoriului și/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanțe, decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în ce privește situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancționator.
Mai mult, dacă în urma probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, situația de fapt și vinovăția rămân aceleași, cererea condamnatului - inculpatului va putea fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanțiere conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința sancțiunii.
În cauza de față, s-a apreciat că în mod judicios a reținut prima instanță, în aplicarea dispozițiilor prev. de art. 5221 C. proc. pen., că trebuie admisă în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul D.C.M., întrucât, așa cum rezultă de la dosar, este vorba de o persoană extrădată care a fost judecată și condamnată în lipsă.
S-a apreciat totodată, în sensul considerentelor de principiu, mai sus invocate, că și soluția de admitere în fond a cererii de rejudecare este întemeiată, întrucât după readministrarea probatoriului și a celorlalte probe noi, judecătorul tribunalului s-a aflat în situația, parțial justificată, de a decide atenuarea tratamentului sancționator aplicat inițial pentru cele trei infracțiuni atribuite acestuia, acelea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și art. 390 alin. (1) C. pen.
Faptele respective, rezultând din împrejurările descrise în actul de sesizare, cât și din cele reținute de instanțe în primul ciclu al procesului, situație de fapt rămasă neschimbată, după rejudecare, se pot rezuma astfel:
În luna februarie 2003, condamnatul-inculpat D.C.M. a înființat SC S.M. SRL Slatina având ca obiect de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din aluminiu".
În perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004, societatea respectivă a livrat către SC C.T. SRL Slatina, lingouri de aluminiu în valoare de 3.966.596,5680 RON, iar în aceeași perioadă, a mai livrat către SC C.C. SRL, 68 mașini de cusut și mașini de încheiat, în valoare de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate în contabilitate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale, cum astfel a rezultat din verificările organelor fiscale.
Totodată, a mai rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC S.M. SRL Slatina, un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale și 5 carnete chitanțiere, toate cu regim special și neprezentate la control, iar din verificări a rezultat că situația livrărilor la SC C.T. SRL Slatina, de către SC S.M. SRL Slatina, a pus în evidență faptul că există 76 facturi emise de SC S.M. SRL Slatina, pentru cantitatea de 571.696 lingouri de aluminiu (în valoare de 2.822.296,8680 ROn) și o factură pentru componente instalație de turnare metal în valoare de 110.000 RON.
A mai rezultat că la controlul din 9 mai 2006, au fost identificate un număr de 38 facturi, prin care a fost livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri aluminiu, în valoare de 100.283,15 RON către SC C.T. SRL Slatina, în perioada 2 iunie 2003 - 28 septembrie 2003.
Operațiunile comerciale mai sus arătate nu au fost înregistrate în evidența financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, iar acesta nu a declarat la organele fiscale activitatea desfășurată și veniturile realizate, fapt ce a condus la plata impozitului pe profit și a TVA-ului.
S-a mai reținut că aceste operațiuni comerciale nu au fost înregistrare în evidența financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat, conform obligațiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfășurată și veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit declarat și a TVA-ului.
Au fost considerate în acest sens ca fiind semnificative împrejurările de fapt ce rezultă din actele de control întocmite de către reprezentanții Gărzii Financiare - Secția Olt și ai Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt - Activitatea de Control Financiar, în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina, în sumă de 3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON și TVA în sumă de 960.057,7326 RON.
S-a reținut că aceste împrejurări de fapt se coroborează cu cele decurse din adresa nr. 19729/5 aprilie 2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, potrivit căreia, la această dată, SC S.M. SRL Slatina, figura cu obligații fiscale în sumă totală de 2.412.139 RON
Pe de altă parte, s-a mai constatat că atunci când a întocmit și depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat" și „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru perioada menționată, inculpatul a declarat sume mult mai mici decât cele reale.
Însă, aplicând pentru condamnat, în cadrul rejudecării, pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, de 6 luni închisoare și de 2 luni închisoare, pentru infracțiunile atribuite, demonstrate de probatoriu, tribunalul a făcut o greșită individualizare judiciară, reținând nejustificat în favoarea acestuia circumstanțele atenuante, cu caracter personal, prevăzute de art. 74, cu efectul prevăzute de art. 76 C. pen.
Astfel, luând în seamă gradul de pericol social al faptelor săvârșite, decurs din modalitățile de comitere, cât și din întinderea mare a prejudiciilor cauzate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste fapte, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitor, într-adevăr, necunoscut cu antecedente penale, însă cu o atitudine de nerecunoaștere a învinuirilor, Curtea, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., după ce vor fi înlăturate dispozițiile prevăzute de art. 74 și 76 C. pen., a aplicat pentru condamnat pedepse majorate astfel: 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; și 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost recontopite pedepsele astfel majorate, inculpatul având, în final, de executat pedeapsa de 6 ani închisoare, cu 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 C. pen.
S-a dedus detenția executată începând cu 7 august 2009, la zi.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Prin urmare, în sensul configurat mai sus, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul parchetului, cu consecința desființării sentinței.
Adoptând soluția aceasta, apelul declarat de inculpatul D.C.M., pentru criticile de nelegalitate și netemeinicie arătate în precedent, a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În consecință, în baza Deciziei nr. 236 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la desființarea sentinței numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor în sensul celor precizate în precedent.
3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs în termen legal condamnatul, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție, în contextul invocării cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea judiciară a pedepselor, dar și beneficiul dispozițiilor de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
A arătat recurentul condamnat prin apărătorul său că pedepsele astfel stabilite de către instanța de apel sunt mult prea aspre, iar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în contextul în care recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, a criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:
Aprecierea instanțelor potrivit căreia sunt îndeplinite în cauza de față condițiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. este întemeiată, în contextul în care inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei, neavând cunoștință de proces și fiind extrădat în baza mandatului european de arestare din 25 iunie 2009.
Prezența inculpatului la termenul din 19 ianuarie 2010 în fața instanței de recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a respins ca inadmisibil recursul, constatând neîndeplinirea condiției de fond a căii de atac (recursul fiind formulat de o altă persoană fără știința și împuternicirea inculpatului) - nu a echivalat cu prezența la judecată a inculpatului, în înțelesul legii, astfel încât, în mod just, instanțele au concluzionat că au fost satisfăcute exigențele art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. atât în plan obiectiv cât și subiectiv.
Prin urmare, judecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1398/104/2007 al Tribunalului Olt, în care inculpatul D.C.M. fusese trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) Legea nr. 656/2002, art. 290 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen. - s-a produs, astfel cum rezultă din examinarea actelor dosarelor de fond, de prim control judiciar, în lipsa acestuia la toate procedurile judiciare derulate.
Prezența inculpatului la instanța de recurs, la termenul din 19 ianuarie 2010, în contextul unui recurs apreciat ca inadmisibil, nu a fost de natură și în măsură să înlăture concluzia incidenței art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., considerându-se, deplin fondat, că era vorba de exercitarea invalidă a unei căi de atac, despre care inculpatul nu avea cunoștință, iar un argument în plus în raționamentul instanțelor l-a constituit și faptul că hotărârile primei instanțe și a celei de apel au rămas definitive la împlinirea termenului de recurs, trecându-se în fapt la emiterea mandatului de executare a pedepsei din 28 iulie 2008.
În fine, s-a constatat că și coordonata subiectivă a lipsei la judecată a condamnatului, în sensul cerințelor art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. - este îndeplinită, neexistând vreo dovadă că absența acestuia ar fi fost urmarea unei conduite de sustragere de la procedurile judiciare, actele cauzei confirmând contrariul.
Efectuând propriul demers analitic cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție arată:
Instanța fondului procedând la judecata în fond după admiterea în principiu a cererii de rejudecare s-a conformat prevederilor art. 5221 alin. (2) raportat la art. 405 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ascultând inculpatul, martorii din rechizitoriu, iar în urma evaluării materialului probator al cauzei a reținut o situație de fapt susținută de întreg materialul probator administrat în cauză.
De altfel, condamnatul la prezentul moment procesual nu a contestat acuzațiile ce i se aduc, ci dimpotrivă a solicitat aplicarea dispozițiilor de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în integralitate faptele astfel cum au fost stabilite prin actul de inculpare.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în rejudecare instanța a reținut aceeași stare de fapt, pe larg expusă în considerentele hotărârii și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor, procedând însă la reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inițial, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante judiciare - art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu consecința reducerii cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminatoriu.
În exercitarea controlului judiciar, instanța de apel a apreciat însă că nu se impunea atenuarea tratamentului sancționator aplicat inițial într-o asemenea măsură, iar reținerea în favoarea condamnatului a circumstanțelor atenuante cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., este nejustificată.
Instanța de prim control judiciar și-a argumentat soluția de reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate prin Sentința penală nr. 103 din 8 iulie 2011 de către Tribunalul Olt, secția penală - în sensul majorării cuantumului - prin aceea că gradul de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat în modalitățile de comitere, întinderea mare a prejudiciilor cauzate, dar și elementele ce privesc pe făptuitor, deși necunoscut cu antecedente penale, însă manifestând o conduită de nerecunoaștere a învinuirilor - impun un regim sancționator suficient de ferm.
La examinarea aspectelor ce țin de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, în contextul criteriilor generale de individualizare astfel cum legiuitorul le-a reglementat în art. 72 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție arată:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt din 13 aprilie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul D.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și fals în înscrisuri sub semnătură privată - art. 290 alin. (1) C. pen.
Activitatea infracțională a constat în aceea că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M. a înființat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerțul cu ridicata al deșeurilor din aluminiu".
S-a mai sesizat instanța că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de numitul C.V., lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON și că în aceeași perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de numita C.C. 68 mașini de cusut și mașini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activități comerciale neevidențiate și pentru care nu s-au achitat obligațiile fiscale.
În această situație, organele de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândute către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.569,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON și TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în valoare totală de 601.299,0626 RON impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON și TVA în sumă de 96.005,7326 RON.
Din verificările rulajului contului deschis de către SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. la B.R.D. Slatina, a rezultat că în perioada iunie 2003 - septembrie 2004, a încasat pe baza ordinelor de plată emise de către SC C.T. SRL Slatina suma de 2.225.000 RON iar de la SC C.C. SRL Slatina suma de 85.200 RON. Din aceste sume virate în contul societății inculpatul D.C.M. și-a însușit prin ridicare în numerar, de regulă imediat după ce sumele intrau în cont, suma de 2.658.650 RON.
De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul pe lângă această sumă și-a însușit și suma de 368.000 RON reprezentând contravaloarea mărfurilor achitate în numerar cu chitanțe de către SC C.C. SRL Slatina și suma de 123.000 RON achitată conform celor 41 chitanțe emise de SC C.T. SRL Slatina.
S-a menționat că din suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de la B.R.D. Slatina și cele două societăți cu care a avut raporturi comerciale, suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit și TVA-ul neachitate datorită neevidențierii activităților desfășurate, a veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate.
Cu adresa nr. 10581/8 mai 2007 s-a arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 2.412.139 RON reprezentând prejudiciul cauzat statului împreună cu majorările de întârziere și penalitățile aferente debitelor.
Materialul probator administrat în cauză în rejudecare a confirmat existența faptelor reținute în sarcina condamnatului, vinovăția acestuia în săvârșirea lor.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor [art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea 656/2002] și evaziune fiscală [art. 9 alin. (1) lit. b) - alin. (3) din Legea nr. 241/2005] sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a condamnatului D.C.M., în timp ce pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată -art. 290 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să constate incidența cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale, anume prescripția specială a răspunderii penale.
Corecta individualizare judiciară a pedepsei aplicate condamnatului pentru săvârșirea infracțiunilor ce întrunesc cerințele răspunderii penale presupune considerarea pericolului social al faptelor, evaluat prin modalitatea concretă de comitere, prin urmările produse, îndeosebi în planul prejudiciului creat, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului.
Efectuând propriul examen asupra operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, astfel cum instanța de prim control judiciar a făcut-o, că în cauză nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea condamnatului.
Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. prevăd că o conduită bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii poate constitui circumstanță atenuantă judiciară cu efectele ce decurg potrivit art. 76 C. pen. în planul atenuării răspunderii penale.
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în considerarea pericolului concret al faptelor săvârșite, a cuantumului prejudiciilor cauzate, aspectul unei conduite anterioare bune a condamnatului nu poate fi valorificat drept o circumstanță atenuantă judiciară, știut fiind că persoana infractorului - criteriu de individualizare judiciară a pedepsei - nu trebuie să aibă un caracter preponderent, ci se impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infracțională, în scopul determinării aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.
În fata instanței de recurs recurentul condamnat a invocat aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., poziția sa procesuală constând în recunoașterea integrală a faptelor de care e acuzat și însușirea lor, în plan faptic, conform descrierii din actul de sesizare a instanței de judecată.
O asemenea posibilitate a fost conferită în urma constatării ca neconstituționale a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, sens în care s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011.
De asemenea, Curtea Constituțională, prin aceeași decizie, a constatat că alineatul final din art. 3201 C. proc. pen. e neconstituțional.
Urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, prin care a fost declarat neconstituțional art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., întrucât marja de apreciere lăsată instanței cu prilejul respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate (art. 3201 C. proc. pen.) este de natură a lipsi textul de precizie și claritate, în absența cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă, prin O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost modificat art. 3201 C. proc. pen.
În cauza de față chestiunea ce se impune a fi rezolvată este aceea dacă în procedura reglementată în prevederile art. 5221 C. proc. pen. este aplicabilă judecata în cazul recunoașterii vinovăției prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., în împrejurarea în care, în cauza de față, atât formularea cererii de rejudecare, cât și încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare, a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, aflându-ne astfel în ipoteza dispozițiilor tranzitorii.
Procurorul a susținut în concluziile sale în raport cu acest aspect că o asemenea procedură nu este incidență, judecata cauzei privind pe inculpatul D.C.M. derulându-se până la soluționarea definitivă, anterior apariției Legii nr. 202/2010 (act normativ care a reglementat procedura simplificată instituită de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.).
În opinia procurorului, în acest context în care a avut loc o judecată definitivă, potrivit unor norme procesual penale ce nu reglementau la acel moment procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, în rejudecarea cauzei potrivit art. 5221 C. proc. pen. nu se poate constata incidența art. 3201 C. proc. pen.
Examinând în baza propriului demers această problematică, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:
Dispozițiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. (modificate prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010) prevăd că în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Alin. (2) al aceluiași articol statuează că dispozițiile art. 404 - 408 din același cod se aplică în mod corespunzător.
Rațiunea și scopul instituției de drept procesual penal a rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare constau în oferirea unor garanții efective, de ordin procesual persoanei extrădate sau predate la un proces echitabil, a respectării efective a dreptului acesteia la apărare, a asigurării audierii sale, a interogării martorilor cauzei, ascultării părților din proces, a administrării probelor în condiții de publicitate, nemijlocire, contradictorialitate.
Prin urmare, persoana extrădată beneficiază de dreptul la o nouă judecată în cadrul căreia normele ce reglementează desfășurarea procedurilor judiciare, cele ce garantează drepturi și stabilesc obligații procesuale - sunt pe deplin aplicabile, elocvente în acest sens stând prevederile alin. (2) al art. 5221 C. proc. pen., potrivit cărora dispozițiile art. 404 - 408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.
Examinând reglementările invocate - art. 404 - 408 C. proc. pen., prin analiză sistematică, se poate observa că dispozițiile art. 405, care privesc rejudecarea (în cadrul instituției revizuirii, dar pe deplin aplicabile în speță) statuează că rejudecarea se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, ceea ce face trimitere în mod direct la Capitolul II, Secțiunea I din Partea specială a C. proc. pen., anume "Judecata în primă instanță - Desfășurarea judecării cauzelor", respectiv art. 313 - 360 C. proc. pen.
Este lesne de văzut că noua instituție de drept procesual penal - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 3201 C. proc. pen., se regăsește în cuprinsul normelor invocate, neputând constitui o excepție de la normele ce reglementează derularea judecății în primă instanță, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut expres că rejudecarea după extrădare ori predare în baza unui mandat european de arestare se supune acelorași norme procesual penale.
Deși recurentul condamnat a înțeles să invoce beneficiul normelor de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. în fața instanței de recurs, art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 (în cazul dispozițiilor tranzitorii, precum în speța de față) prevede că în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
În cauza dedusă judecății, condițiile cerute de lege sunt întrunite, condamnatul urmând a beneficia, în împrejurarea pledoariei de nevinovăție cu privire la toate faptele reținute în sarcina sa, astfel cum au fost constatate și descrise prin actul de trimitere în judecată de către procuror, - de dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Curtea Constituțională a arătat că textul art. 3201 C. proc. pen. este constituțional doar în măsura în care în raport cu principiul constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile, se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești. În prezenta cauză, s-a procedat la rejudecarea cauzei după extrădare, în urma admiterii în principiu a cererii de rejudecare formulată de condamnat anterior intrării în vigoare a legii privind accelerarea soluționării proceselor, astfel încât sunt incidente dispozițiile tranzitorii.
Fără a se putea contesta instituției reglementate în art. 3201 C. proc. pen. componente de drept penal substanțial, deoarece prevede o cauză de reducere cu o treime a pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul amenzii penale - caracterul retroactiv al acestor norme este pe deplin aplicabil, în discuție fiind, așadar, o lege mai favorabilă.
Pe de altă parte, se impune să amintim, în același sens, că relativ la criteriile de delimitare a normelor de drept penal substanțial de cele de procedură penală, așezarea acestor norme în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor.
Faptul că textul în dezbatere figurează în C. proc. pen. nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal substanțial, susceptibilă deci a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai favorabilă.
În fine, un ultim argument în sensul celor susținute este și acela al criteriului obiectului de reglementare al normei.
În virtutea considerentelor ce preced, constatând justificat beneficiul condamnatului D.C.M. în a i se aplica prevederile de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 236 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
În urma casării deciziei penale atacate, rejudecând, Înalta Curte de Casație și Justiție va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:
- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
Se va proceda la aplicarea unor noi pedepse pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, urmând ca în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b), 35 C. pen., condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În considerarea scopului general și special al prevenției sociale, a necesității restabilirii ordinii de drept încălcate prin săvârșirea infracțiunilor, dar și a unei reale reinserții sociale a condamnatului, precum și a incidenței art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prin aplicarea unor pedepse de 3 ani și 3 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și respectiv 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, scopurile pedepsei vor fi îndeplinite.
Astfel cum s-a arătat în precedent, în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată răspunderea penală a condamnatului nu mai poate fi angajată, astfel încât conform art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva sa.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării provizorii în vederea extrădării, de către autoritățile spaniole, de la 25 iunie 2009 la 7 august 2009 și durata executată de la 7 august 2009 la 5 aprilie 2012.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul D.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 236 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată și în rejudecare:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:
- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;
- 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul D.C.M. la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 3 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării provizorii în vederea extrădării, de către autoritățile spaniole, de la 25 iunie 2009 la 7 august 2009 și durata executată de la 7 august 2009 la 5 aprilie 2012.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.
Procesat de GGC - AS