Asupra cauzei penale de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 157 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 2873/117/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R.A., zis „B.”, fără antecedente penale, de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul R.A. a cantității de 1,4 grame cannabis (THC) - cantitate rămasă în urma analizelor de laborator, iar în temeiul art. 18 alin. (1)din aceeași lege, s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:
Prin Rechizitoriul nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Cluj - emis la data de 04 martie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul R.A. zis „B.”, pentru comiterea infracțiunilor de deținere fără drept a unei parole cod de acces sau date informatice în scopul săvârșirii infracțiunii de transfer neautorizat de date, prev. și ped. de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operațiuni prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prev. și ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.
Prin același act de sesizare, au fost trimiși în judecată și inculpații H.A.A. și L.Z., fiecare pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. și ped. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În privința inculpatului R.A., în actul de inculpare s-a reținut în esență faptul că, în perioada 2006 - 2010, a deținut în mod repetat, fără drept, programe, parole, coduri de acces sau date informatice, respectiv date de identificare ale cardurilor unor instituții bancare din străinătate, în special în SUA (serii de carduri și coduri PIN), în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 161/2003; totodată, în aceeași perioadă, folosind o adresă de e-mail, a transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale unor carduri emise de instituții bancare din străinătate, în special din SUA și coduri PIN aferente, unor persoane aflate pe teritoriul SUA (în zona Chicago, New York și San Diego), în vederea efectuării de către acestea a unor operațiuni financiare frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului W.U. pe numele său, al coinculpaților H.A.A. și L.Z., precum și a martorilor B.C., C.I.S., R.E., B.E., Ț.F.V., B.M., T.S., B.C.C., J.D.E., N.A.I., H.V.L., H.C.C., racolați de inculpatul L., obținând în această modalitate suma de 479.864 dolari SUA; de asemenea, în luna octombrie 2010, a deținut fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 1,8 g cannabis (THC), substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 07 martie 2011 sub nr. 1743/117/2011.
La termenul din data de 12 aprilie 2011, din oficiu, instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a pus în discuția părților și a dispus, în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la inculpatul R.A. și formarea unui nou dosar având ca obiect infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținută în sarcina acestuia, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
Audiat în cauză, inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în întregime fapta reținută în sarcina sa prin actul de inculpare, pe care o regretă, solicitând ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește, dorind să uzeze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În faza de urmărire penală, având în vedere infracțiunile în sistem informatic pentru care inculpatul R.A. a fost cercetat în Dosarul nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, prin Încheierea penală nr. 222/C/P din 08 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de organul de urmărire penală și s-a autorizat efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința sus-numitului din mun. Cluj-Napoca, str. V.F., jud. Cluj;
Cu ocazia efectuării acestei percheziții domiciliare, au fost ridicate mai multe bunuri, printre care și 2 pliculețe transparente care conțineau o substanță vegetală de culoare verde, sigilate cu sigiliul X; două plicuri cu inscripția „w.s.” și un plic transparent conținând o substanță verde, bunuri introduse într-un plic sigilat cu sigiliul X.
Ulterior efectuării percheziției domiciliare, organele de urmărire penală au înaintat substanțele ridicate de la locuința inculpatului, Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj, pentru a se stabili dacă acestea conțin sau nu substanțe prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Din raportul de constatare tehnico-științifică din data de 12 octombrie 2010, întocmit de instituția mai sus menționată a rezultat faptul că, proba nr. 1a, constituită dintr-o punguță de material plastic transparent cu ziplock, ce conținea fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde olive, era constituită din 1,8 g cannabis și că, în urma analizelor de laborator, în proba respectivă s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, substanță ce se regăsește pe Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
În concluziile aceluiași raport s-a precizat faptul că, celelalte substanțe ridicate de la locuința inculpatului nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope aflate sub incidența Legii nr. 143/2000 și că din proba nr. 1a mai rămas cantitatea de 1,4 g cannabis, care a fost sigilată cu sigiliul Y, fiind depusă la camera de corpuri delicte.
Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului, respectiv cea de a deține cantitatea de 1,8 g cannnabis, fără drept, pentru consum propriu, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind vorba de o atingere minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală; astfel, raportat la cantitatea mică de substanță interzisă deținută, persoana inculpatului în vârstă de 29 ani, student, aflat la prima confruntare cu legea penală; atitudinea sinceră a acestuia și regretul față de fapta comisă și care reprezintă o experiență nefericită în viața sa, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.A. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. (1)din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON, apreciind-o ca suficientă pentru reeducarea sus-numitului.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul R.A. a cantității de 1,4 grame cannabis (THC) (cantitate rămasă în urma analizelor de laborator), iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeași lege, s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, solicitând desființarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, a se constata netemeinicia soluției de achitare și a se aplica o sancțiune de natura și în limitele prevăzute în textul incriminator.
În motivarea apelului s-au adus hotărârii atacate critici sub aspecte de nelegalitate, dar și sub aspectul temeiniciei soluției de achitare.
În primul rând, s-a apreciat nelegală soluția de disjungere, în urma căreia, inculpatul R. a fost judecat în acest dosar doar pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aceasta deoarece, există o evidentă legătură de conexitate între faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (determinată de împrejurările că sunt comise de aceeași persoană, în aceeași perioadă de timp, au fost cercetate deodată, una fiind descoperită cu ocazia administrării probațiunii pentru dovedirea celorlalte), iar în interesul unei bune administrări a justiției se impune judecarea deodată a tuturor infracțiunilor și tuturor inculpaților trimiși în judecată, fiind posibilă reunirea prezentei cauze cu cea aflată încă pe rolul Tribunalului Cluj (în care se judecă celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului R., precum și cele comise de inculpații H.A. și L.Z.).
Un alt argument în sprijinul solicitării de trimitere a cauzei spre rejudecare, este și cel referitor la aplicabilitatea dispoz. art. 3201 C. proc. pen. de care, în opinia apelantului, inculpatul se poate prevala doar dacă, recunoaște în integralitate faptele reținute în actul de sesizare, respectiv, toate infracțiunile ce i se rețin în sarcină.
În susținerea solicitării subsidiare, s-a arătat că judecătorul fondului nu a apreciat corect gradul de pericol social concret al faptei de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în raport cu criteriile stabilite de legiuitor.
S-a menționat că, este evidentă preocuparea inculpatului privind activități legate de droguri, ținând seama de faptul că la percheziția domiciliară au fost găsite și alte substanțe, chiar dacă în urma analizelor de laborator s-a stabilit că nu cad sub incidența Legii nr. 143/2000.
Apoi, nu poate fi ignorată împrejurarea că inculpatul, deși a recunoscut prezenta faptă, are de mulți ani preocupări serioase și în alte tipuri de activități infracționale, pe care însă, le neagă vehement.
Prin Decizia penală nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinței penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat apelul Parchetului nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la critica apelantului privind soluția de disjungere a cauzei a considerat-o nefondată, deoarece față de poziția procesuală a inculpatului R.A. față de infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., instanța de fond în mod corect pentru o bună înfăptuire a justiției a dispus disjungerea cauzei cu privire la această infracțiune. S-a apreciat că atâta timp cât judecarea infracțiunii disjunse se poate realiza exclusiv pe baza mijloacelor de probă, constând în declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției, procesul-verbal de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico-științifică, mijloace de probă care nu sunt comune cu cele care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului R. pentru restul infracțiunilor, disjungerea este oportună pentru buna desfășurare a cauzei.
Cu privire la critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în condițiile în care inculpatul a recunoscut doar una din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, instanța de prim control judiciar a considerat-o nefondată.
În opinia instanței sintagma prevăzută în art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. „în totalitate” se referă la fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în sensul că fiecare faptă trebuie recunoscută în totalitate și nicidecum nu se referă la recunoașterea tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
În ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea a considerat-o temeinică, instanța de fond valorificând eficient criteriile prevăzute de art. 101 alin. (2) C. pen. pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei și, concluzionând judicios că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege prin incriminarea respectivei fapte.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj solicitând casarea Deciziei penale nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj și desființarea Sentinței penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării.
În motivele scrise de recurs și susținute de către reprezentantul Parchetului la termenul din 05 aprilie 2012 se arată că procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. și beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se aplică numai dacă inculpatul recunoaște toate infracțiunile ce i se rețin în sarcină prin actul de sesizare pentru a beneficia de procedura simplificată și de cauza de reducere a pedepsei, or inculpatul nu a recunoscut toate infracțiunile ci doar una singură, cea pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, instanța nepronunțându-se și pe celelalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, motiv pentru care în opinia Parchetului se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Un alt motiv de critică se referă la greșita achitare a inculpatului R.A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în contextul în care așa cum rezultă din probele dosarului inculpatul are preocupări și activități infracționale, în care a implicat mai multe persoane și care au încetat doar odată cu intervenția organelor abilitate.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 3859 pct. 172, 14 și 10 C. proc. pen.
La termenul de judecată din 05 aprilie 2012 a fost invocată excepția inadmisibilității recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj de către apărătorul inculpatului R.A., pe motiv că acesta nu este motivat, nefiind indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Înalta Curte a respins această excepție, având în vedere faptul că în C. proc. pen. nu se prevede obligativitatea prezentării motivelor de recurs într-o anumită formulare. Esențial este în opinia Înaltei Curți de a se arăta în ce constă critica hotărârii recurate. Or, în recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj sunt expuse criticile formulate împotriva hotărârii instanței de apel, iar încadrarea în drept a acestor critici poate fi făcută și oral, de către reprezentantul Parchetului cu ocazia susținerii motivelor de recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră fondat, prioritar pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 teza I și 172 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, cât și cea de prim control judiciar a făcut o greșită aplicare a legii penale, în sensul că dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. au fost interpretate și aplicate greșit, fapt ce a dus la disjungerea nejustificată a cauzei.
Așa cum rezultă din actele dosarului inculpatul R.A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 215D/P/2009 din 4 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) (deținere fără drept a unei parole cod de acces sau date informatice în scopul săvârșirii infracțiunii de transfer neautorizat de date), a infracțiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operațiuni prevăzută de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin același rechizitoriu s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpaților H.A.A. și L.Z., fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Raportat la normele care guvernează competența după materie, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) C. proc. pen., competența soluționării cauzei în prima instanță revenea tribunalului („dacă competența după natura faptelor - pentru primele două infracțiuni competența aparține judecătoriei, iar pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu competența aparține tribunalului - aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad).
La termenul de judecată din 12 aprilie 2011 Tribunalul Cluj a pus în discuție din oficiu și a admis, în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe inculpatul R.A. și formarea unui nou dosar (2873/117/2011) având ca obiect infracțiunea de deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce privește recunoașterea inculpatului a acestei infracțiuni.
Prin Sentința penală nr. 157 din 12 aprilie 2011 a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. achitarea inculpatului R.A. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în temeiul art. 181 alin. (3) și art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.
Înalta Curte apreciază greșită această soluție de disjungere a cauzei în condițiile în care între infracțiunile reținute în sarcina inculpatului R.A. există o evidentă legătură de conexitate, existând probe care să ducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul acestora, au fost comise în aceeași perioadă de timp, au fost cercetate deodată, una fiind descoperită (deținerea de droguri) cu ocazia administrării probațiunii pentru dovedirea celorlalte, iar pentru o mai bună înfăptuire a justiției se impunea judecarea cauzelor împreună.
Faptul că inculpatul a recunoscut încă din faza urmăririi penale doar infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în fața instanței a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. numai față de această infracțiune nu reprezintă un motiv pentru a se dispune disjungerea cauzei, cu atât mai mult, cu cât aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. nu era incidentă în cauză (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), întrucât aplicarea procedurii simplificate și ca urmare beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se acordă numai dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate „faptele reținute în actul de sesizare a instanței” și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În mod expres textul de lege, respectiv art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi aplicabil, printre alte condiții prevede că recunoașterea faptelor trebuie să fie totală.
Or, în cauză inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare pentru săvârșirea a trei infracțiuni, aflate în concurs, iar instanța a aplicat procedura simplificată doar pentru o singură faptă, respectiv cea care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care a fost recunoscută de către inculpat.
În baza propriului demers analitic Înalta Curte constată că prin aplicarea procedeului disjungerii și acordării beneficiului dispozițiilor de favoare a art. 3201 C. proc. pen., instanțele au rezolvat în mod greșit acțiunea penală, nerespectarea dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecății.
Aplicând procedura simplificată, instituită de art. 3201 numai pentru una dintre infracțiunile ce au făcut obiectul judecății în cauză, instanțele au pronunțat hotărâri prin care au făcut o greșită aplicare a legii, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Disjungerea cauzei în condițiile îndeplinirii cerințelor conexității a generat o rezolvare trunchiată a acțiunii penale, astfel încât instanța fondului nu s-a pronunțat unitar cu privire la persoana și faptele cu care a fost învestită prin actul de sesizare, conform art. 317 C. proc. pen., ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În aceste împrejurări, Înalta Curte, în raport de prezenta fază procesuală în care se constată aspectele evocate în precedent, vizând greșita aplicare a legii și omisiunea de a se pronunța cu privire la elemente esențiale ce s-ar fi impus a fi rezolvate în cadrul aceleiași cauze penale, instituția disjungerii nefiind incidentă, concluzionează că soluția ce se impune a fi pronunțată, este trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, în speță Tribunalul Cluj, care va proceda la judecarea cauzelor reunite, respectiv a tuturor infracțiunilor cu care a fost învestită prin actul de sesizare și va putea dispune aplicarea procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. numai după îndeplinirea tuturor condițiilor cuprinse în acest articol, respectiv: instanța să fie competentă să judece cauza și legal sesizată; inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață; inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței; inculpatul să solicite ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de fond urmează a avea în vedere și celelalte critici din motivele de recurs ale Parchetului.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul, va casa decizia penală și sentința penală și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimatul inculpat R.A.
Casează decizia penală atacată și Sentința penală nr. 157 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Cluj, secția penală și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.
Procesat de GGC - AS