Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 726/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.

D E C I Z I A  NR.726                                                               DOSAR NR.4967/2001

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.D.C. împotriva deciziei penale nr.293 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia.

            Au lipsit: recurentul care a fost reprezentat de apărător din oficiu avocat C.N., partea civilă A.E. și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei oraș Calan.

            Procedura de citare îndeplinită.

            Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 – 209 lit.a,e și g Cod penal și aplicarea unei pedepse corespunzătoare, iar în subsidiar reducerea sancțiunii penale aplicate pentru infracțiunea de tâlhărie.

            Procurorul a pus concluzii de respingere.

           

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.133 din 26 aprilie 2001, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul M.D.C., la 5 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și 2 lit.a,d,e Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal. S-a făcut și aplicarea art.67 Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

            Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara zilei de 28 august 2000, după  ce  inculpatul cu  victima  și  alte  două persoane  – condamnate prin aceeași hotărâre – au consumat băuturi alcoolice în locuința unei cunoștințe, a izbucnit un scandal  în  urma  căruia partea vătămată a plecat fiind urmărită de ceilalți. În  momentul  când au ajuns-o, unul din ei a lovit-o cu pumnii în față, iar altul i-a sustras portmoneul pe care l-a dat recurentului.

            Ulterior, cu toții au mers la domiciliul unuia din ei și acolo și-au însușit o sumă de bani și actele de identitate ale victimei.

            Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.293/A/2001 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia.

            Împotriva acestei soluții inculpatul a declarat recurs.

            Apărătorul inculpatului a criticat hotărârile sub aspectul legalității și temeiniciei, susținând că în mod greșit fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art.26 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și 2 lit.a,d,e Cod penal, în sarcina acestuia neputând fi reținută decât infracțiunea de furt –întrucât nu s-a dovedit că asupra victimei au fost exercitate violențe. În subsidiar a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea în mod corespunzător a pedepsei aplicate, spre minimul special.

            Recursul nu este fondat.

            Analizând decizia Curții de Apel Alba Iulia, prin prisma motivelor invocate de recurent, se constată că în mod corect fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.a,d și e, întrucât din probele administrate rezultă cu certitudine că între inculpați a existat o înțelegere anterioară cu privire la săvârșirea infracțiunii și recurentul, a fost de față când victima a fost lovită.

            Rezultă, de asemenea, că în timpul exercitării violenței portofelul i-a fost furat și dat recurentului, faptă ce constituie complicitate la tâlhărie, cum corect au reținut instanțele.

            Cu privire la solicitarea recurentului referitoare la reducerea pedepsei aplicate, din probele administrate în cauză nu rezultă împrejurări care să justifice reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe atenuante, având în vedere și caracterul calificat al infracțiunii.

            Față de cele de mai sus, recursul urmează să fie respins.

            Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Respinge recursul declarat de inculpatul M.D.C. împotriva deciziei nr.293 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

            Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.