Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 729/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 4 martie 2002, Tribunalul Brăila a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. și art. 181 C. pen., pe inculpații B.I. și C.G.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 (deținere ilegală de droguri de risc pentru consum propriu).

În baza art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat sancțiunea amenzii administrative de câte 400.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:

La data de 13 februarie 2001, cei doi inculpați au fost depistați de organele de poliție având asupra lor patru fiole de fortral care face parte din categoria droguri de risc și câte o seringă, pe care le-au cumpărat dintr-o farmacie.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 222/ A din 16 mai 2002, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a desființat, în parte, sentința și, rejudecând, a condamnat pe inculpații B.I. și C.G.C. la câte 2 ani închisoare fiecare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a două fiole cu fortral.

Prin recursul declarat, inculpații au solicitat menținerea hotărârii de achitare, pronunțată de prima instanță.

Recursul inculpaților este, în parte, fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că susținerile inculpaților, în sensul că trebuie menținută, ca temeinică și legală soluția de achitare pronunțată de instanța de fond, nu sunt întemeiate.

Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat, corect, că fapta celor doi inculpați, prin conținutul ei concret nu este lipsită, în mod vădit, de importanță, așa cum prevede art. 181 C. pen.

Instanța de apel, în consecință, a înlăturat, în mod justificat dispoziția de achitare a celor doi inculpați și i-a condamnat, în mod corect, la câte 2 ani închisoare, însă, a făcut o greșită individualizare în ceea ce privește modalitatea de executare a acestor pedepse.

În acest sens, instanța de apel nu trebuia să omită împrejurările favorabile celor doi inculpați, reținute, temeinic și justificat, prin sentință, de către instanța de fond.

Sub acest aspect, trebuia să se aibă în vedere că inculpații, sunt tineri, fără antecedente penale, cu o bună conduită anterior săvârșirii faptei, B.I. având școala profesională, urmând să-și satisfacă stagiul militar, iar, C.G.C., cu o pregătire școlară de 10 clase, se află în prezent în cursul executării stagiului militar.

De asemenea, nu în ultimul rând, instanța de apel trebuia să aibă în vedere, la individualizarea pedepsei, împrejurarea că ambii inculpați au manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând faptele.

Aceste date și elemente constituiau suficiente temeiuri pentru ca instanța de apel să concluzioneze că scopul pedepselor aplicate celor doi inculpați, poate fi realizat și fără executarea efectivă a acestora și, drept urmare, să facă aplicațiunea art. 81 C. pen.

Pentru aceste considerente, recursurile inculpaților vor fi admise și se va casa decizia instanței de apel, numai privitor la individualizarea pedepselor, în sensul că se va dispune suspendarea condiționată a executării acestora, conform art. 81 C. pen., fixându-se un termen de încercare de 4 ani.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de inculpații B.I. și C.G.C. împotriva deciziei penale nr. 222 din 16 mai 2002 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor sub aspectul modului lor de executare.

În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor, fixând termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., pune în vedere inculpaților prevederile art. 83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea măsurii suspendării condiționate, a executării pedepselor.

Înlătură dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.