Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 53 din 14 februarie 2001, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpata L.I. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, inculpata a fost obligată la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
S-a reținut că, în perioada august – octombrie 1999, inculpata, în calitate de administrator și asociat la S.C. A.C.I. S.R.L. Brașov, a cumpărat furaje și combustibil de la două societăți comerciale din Ploiești, pentru plata cărora a emis mai multe file C.E.C., în valoare de 925.252.733 lei și respectiv, 44.176.000 lei, pentru care nu avea acoperire.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 245 din 16 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.
Inculpata a declarat recurs.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 4458 din 19 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.I.
Împotriva acestei ultime decizii, petiționara a formulat contestație în anulare, în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen., solicitând rejudecarea recursului.
Contestația în anulare nu este fondată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că cele două condiții prevăzute expres de art. 386 lit. b) C. proc. pen., imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această împiedicare, nu sunt întrunite cumulativ, în cauză, așa cum prevăd dispozițiile C. proc. pen.
În cauză, condamnata dovedește prin adeverința medicală imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată a recursului, dar nu și imposibilitatea de a încunoștința instanța despre aceasta.
În consecință, urmează a se respinge contestația în anulare formulată de condamnata L.I., ca nefondată, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de condamnata L.I. împotriva deciziei nr. 4458 din 19 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, ca nefondată.
Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.