Decizia nr.740 Dosar nr.4869/2002
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Judecătoria Râmnicu Vâlcea în cauza privind pe inculpații R.D. și I.M. precum și pe partea vătămată S.E.C.
Părțile au lipsit.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a pus concluzii de stabilire a competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
C U R T E A
Asupra conflictului negativ de competență;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr.1720 pronunțată la 29 martie 2002 în dosarul nr.347/2002, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petiționarul S.E.C. și a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.9015/2001 al Tribunalului Dolj, având ca obiect recursurile formulate împotriva sentinței nr.1982 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.625 din 27 mai 2002 a admis recursurile, a casat sentința nr.1982/2001 a Judecătoriei Craiova și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță și anume, Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Împotriva deciziei nr.625 din 27 mai 2002 a formulat contestație în anulare partea vătămată Simoiu Evdalian Claudiu, care a fost admisă prin decizia nr.771 din 24 iunie 2002 (dosar nr.1041/2002) de Tribunalul Vâlcea, s-a anulat decizia penală atacată, s-au admis recursurile declarate împotriva sentinței penale nr.1982 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova și s-a casat sentința nr.1982 din 7 mai 2001 trimițându-se cauza pentru rejudecare la Judecătoria Craiova.
Prin sentința penală nr.3788 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea care prin sentința penală nr.1027 din 16 octombrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova.
- 2 -
În baza art.43 alin.1 și 3 Cod procedură penală a sesizat Curtea Supremă de Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Analizând lucrările dosarului se constată următoarele:
Trebuie remarcat, în primul rând, că decizia nr.771 din 24 iunie 2002 prin care Tribunalul Vâlcea a admis contestația în anulare împotriva deciziei aceluiași tribunal nr.625 din 27 mai 2002 cu toate consecințele cunoscute este nelegală.
Tribunalul Vâlcea trebuia să constate că această contestație era inadmisibilă, întrucât era îndreptată împotriva unei hotărâri penale care nu era definitivă.
Potrivit art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești penale definitive.
Or, din examinarea dispozițiilor art.417 din Codul de procedură penală, care reglementează expres și limitativ cazurile în care hotărârile instanței de recurs rămân definitive, rezultă, per a contrario, că deciziile instanței de recurs, prin care se dispune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare –cum era decizia nr.625 din 27 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea atacată pe calea contestației în anulare- nu au caracterul de hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.
Așa fiind, Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.771 din 24 iunie 2002 trebuia să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.
Evident că, instanța supremă nu are posibilitatea să îndrepte, această eroare, în condițiile în care ea a fost investită în calitate de regulator de competență și are numai competența de a soluționa un conflict negativ de competență.
Revenind, la obiectul cauzei, cu care este investită Curtea, trebuie să constatăm că, în speță competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, deoarece prin admiterea cererii de strămutare a dosarului nr.9015/2001 al Tribunalului Dolj în favoarea Tribunalului Vâlcea, Curtea Supremă de Justiție a investit Tribunalul Vâlcea cu soluționarea cauzei, strămutarea dispusă de instanța supremă își va produce efectele până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză.
În cazul în care, prin casare cu trimitere, se reia un nou ciclu de judecată –cum este în speță- efectele strămutării rămân operante până la soluționarea definitivă a cauzei, pe traiectoria ierarhiei judicioase în raport cu instanța la care a ajuns cauza prin mecanismul strămutării. Aceasta înseamnă, desigur că efectele strămutării se întind obligatoriu atât la instanțele ierarhic superioare cât și la instanțele ierarhic inferioare în cazul exercitării căilor de atac urmare cărora se dispune de exemplu casarea cu trimitere spre rejudecare la fond ca și în prezenta cauză.
Această soluție rezultă din interpretarea motivărilor a prevederilor art.55-61 din Codul de procedură penală. O altă interpretare ar conduce la un cerc vicios și la situații fără ieșire, știut fiind că, potrivit dispozițiilor art.61 din de procedură penală, nu se poate face o nouă cerere de strămutare pentru aceleași temeiuri.
Dacă, printr-o altă interpretare, s-ar ajunge la o altă soluție, ar însemna să se nesocotească caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârilor Curții Supreme de Justiție și s-ar admite ca hotărârea instanței supreme, respectiv efectele ei, să fie desființată printr-o decizie a unei instanțe inferioare, ceea ce este contrar legii și de neconceput.
Față de cele menționate, competentă să soluționeze în primă instanță cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca instanță inferioară în grad Tribunalului Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În temeiul art.43 alin.7 Cod procedură penală stabilește competența soluționării cauzei privind pe inculpații R.D. și I.M. în favoarea Judecătoriei Rm.Vâlcea, căreia i se trimite dosarul spre competentă soluționare.
Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2003.