Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Încheierea nr. 1035/2013

Ședința publică din 21 noiembrie 2013

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 308 din 21 august 2013, Judecătoria Pașcani, în baza art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională, raportat la art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii formulate de B.J., Gemiania, privind recunoașterea și executarea unei hotărâri pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță Heidelberg împotriva numitului V.I., în favoarea Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Pașcani a reținut următoarele:

Reglementând recunoașterea reciprocă a sancțiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, prevede în Secțiunea a 4-a condițiile și procedura de recunoaștere.

S-a mai constatat că recunoașterea sancțiunilor pecuniare aplicate prin hotărâri penale de autoritățile judiciare străine reprezintă o specie a recunoașterii hotărârilor penale străine, reglementată în art. 115 din Legea nr. 302/2004.

Autoritățile române competente să emită o hotărâre sunt, potrivit art. 18735 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanțele judecătorești. În alin. (2) al aceluiași text se prevede că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 18734 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, „prin hotărâre (în sensul prezentei secțiuni) se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată față de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în ceea ce privește faptele care se pedepsesc conform dreptului național al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale.”

Spre deosebire de cazul recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, când se face referire la competența instanțelor judecătorești de a emite o hotărâre (competența revenind judecătoriilor), în ceea ce privește condițiile și procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine este prevăzută în mod expres competența curții de apel, art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004.

Cum în prezenta cauză sancțiunea a fost aplicată de către o instanță din Germania, Judecătoria de Primă Instanță Heidelberg, a hotărât Judecătoria Pașcani că, competența în ceea ce privește soluționarea prezentei cererii de recunoaștere revine Curții de Apel Iași.

La primul termen de judecată fixat, în fața Curții de Apel Iași, având în vedere obiectul cauzei, din oficiu, s-a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în judecarea acestei cauze.

S-a mai reținut că excepția de necompetență materială invocată este întemeiată, având în vedre următoarele considerate:

Prin decizia 10 CS 240 Js 219/07 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță Heidelberg Germania, rămasă definitivă la data de 1 noiembrie 2011, V.I. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.400 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune constând în aceea că la data de 8 aprilie 2008, simulând că este capabil și dispus să plătească, a determinat firma S.M.S.G. din Heidelburg, HauptstraBe, să încheie cu el un contract de telefonie mobilă pentru două numere de telefon la firma V., din Düsseldorf și să activeze aceste numere. Pentru plata taxelor scadente ale convorbirilor, condamnatul a acordat un drept de retragere din contul său care nu era acoperit, situație care lui îi era cunoscută și așa cum de la început intenționase, a provocat acesteia în zilele de 25 și 26 aprilie 2006 prin numele de telefon puse la dispoziție costuri de convorbiri în valoare totală de 5.793,50 euro, costuri pe care nu le-a achitat.

Art. 233 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune, pronunțat-o printr-o hotărâre”, aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe V.I.

În aceeași succesiune juridică, s-a reținut că, în art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice.

Dispozițiile C. proc. pen. referitoare la competență prevăd că infracțiunea de înșelăciune se judecă în primă instanță de judecătorie. Totodată, conform prevederilor art. 418 C. proc. pen., hotărârea instanței penale se pune în executare de către prima instanță de judecată.

Prin sentința nr. 160/2013 din 24 septembrie 201, Curtea de Apel Iași, a reținut că, revine Judecătoriei Pașcani competența de soluționare a cauzei privindu-I pe V.I., iar ca urmare a faptului că Judecătoria Pașcani și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 555/45/2013.

Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., va soluționa conflictul negativ ivit între cele două instanțe, stabilind competența de judecată în primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente:

Cererea pendinte are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile germane cetățeanului român V.I., în cadrul procedurii reglementate în dispozițiile Secțiunii a 4-a, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare. Art. 18734 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune”, aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe numitul V.I., iar art. 18740 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind infracțiunea de înșelăciune nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală.

Cât privesc dispozițiile art. 115 din legea specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire judecătoria Pașcani în motivarea hotărârii sale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea fac parte din Titlul V al legii, „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare străine”, pe când procedura prevăzută în dispozițiile art. 18734-art. 18748 este reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii, ce vizează „Asistența judiciară în materie penală.”

Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 187 alin. (1) (din aceeași secțiune), potrivit cu care: „autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la art. 18742”.

Se observă că, spre deosebire de condițiile și procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres competența curții de apel, art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004, în cazul recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, se face referire doar la competența instanțelor judecătorești de a emite o hotărâre.

Prin urmare, atâta timp cât legea specială în Secțiunea a 4-a, care cuprinde dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competență, devin aplicabile regulile generale în materie de competență, și anume dispozițiile art. 25 și art. 30 alin. (1) C. proc. pen.

Cum în cauză autoritățile judiciare germane i-au aplicat cetățeanului român V.I. o sancțiune de 2.400 euro pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, conform art. 263 C. pen., competența aparține judecătoriei.

Înalta Curte mai constată că în urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în M. Of. nr. 377/31.05.2011, dispozițiile art. 18734-art. 18748 se regăsesc în art. 233-art. 247, iar dispozițiile art. 18740 alin. (1) pct. 20 se regăsesc în art. 239 alin. (1) pct. 20.

Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanță, potrivit competenței după materie, Judecătoriei Pașcani, pe a cărei rază teritorială își are domiciliul intimatul V.I.

PENTRU ACESTE MOPTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea formulată de B.J., Germania privind recunoașterea și executarea hotărârii pronunțaie de Judecătoria de Primă instanță Heidelberg împotriva numitului V.I. în favoarea Judecătoriei Pașcani, instanță căreia îi trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2013.