Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărnești a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei anterioare de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 439 din 19 februarie 1999 a Judecătoriei Brașov, dispunând executarea ei alături de cea stabilită în prezenta cauză, în total 2 ani și 6 luni închisoare.
Totodată, potrivit art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și 6 luni.
S-a computat din pedeapsa executată timpul arestării preventive și a dispus punerea în libertate a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în noaptea de 6 aprilie 2001, inculpatul împreună cu G.N.C., condamnat în cauză, a pătruns prin efracție într-un magazin și a sustras bunuri în valoare de 26.406.550 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 83 C.pen.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit prevederilor art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În art. 86 C. pen., se prevede că, dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înlăturând termenul de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și art. 84, el este reabilitat de drept.
Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a Judecătoriei Brașov, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat săvârșită în minorat prin sentința penală nr. 439 din 19 februarie 1999, definitivă prin neapelare la 2 martie 1999 la 6 luni închisoare, pedeapsă ce a fost suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de un an și 6 luni.
Astfel, termenul de un an și 6 luni închisoare s-a împlinit la 1 septembrie 2000, astfel încât fapta dedusă judecății în prezenta cauză fiind săvârșită la 6 aprilie 2001, este ulterioară.
Ca atare, instanța urma să constate că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 83 C. pen., aspect ce conduce la incidența reabilitării prevăzută de art. 86 din același cod.
Or, instanța, ignorând aceste aspecte, a condamnat inculpatul la o pedeapsă cu 6 luni mai mare decât cea legală.
Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul prevederilor art. 4141 C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general, va casa sentința penală nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărnești numai cu privire la greșita reținere a prevederilor art. 83 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supravegherea acesteia pe termen de 5 ani.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 302 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Zărnești, privind pe inculpatul B.M.
Casează sentința penală sus-menționată numai cu privire la greșita reținere a prevederilor art. 83 C. pen., dispoziție pe care o înlătură.
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., inculpatul B.M. va executa pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia potrivit art 861 C. pen., pe termenul de încercare de 5 ani.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Pronunțată, în ședință publică, azi 9 ianuarie 2003.