Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62/ P din 30 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1984/103/2013 al Tribunalului Neamț s-a dispus condamnarea inculpatului M.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe timp de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la 09 februarie 2013 până la data pronunțării sentinței.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația S.M.P.I., Centrul de Plasament „M.C.”, corn. Butea, jud. Iași.
În temeiul art. 161 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile:
- Asociația S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.
- Serviciul de Ambulantă Județean Neamț - suma de 1.505,12 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
- Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași - suma de 13.869,93 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 161 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească - părții civile Asociația S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., în calitate de reprezentant legal al minorilor M.A.M. și M.I.D.S - suma de câte 400 lei lunar pentru fiecare, reprezentând prestație periodică, de la data comiterii infracțiunii - 08 februarie 2013, până la data majoratului - 24 ianuarie 2023 pentru minoră și, respectiv, 03 august 2026 pentru minor.
S-a luat act că obligația inculpatului, de plată a prestației periodice către partea civilă Asociația S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G., subzistă doar pe durata instituirii plasamentului în regim de urgență, conform Dispoziției nr. 7 din 26 februarie 2013 emisă de Consiliul Județean Neamț, Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului, dar nu mai târziu de majoratul minorilor.
S-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijlocului material de probă aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț - o rangă metalică în lungime de 72 cm și cu diametrul de 2,6 cm, aparținând victimei D.T., până la soluționarea definitivă a cauzei, urmând a fi distrus ulterior.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, a fost avansat către Baroul Neamț din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.600 lei, cheltuieli judiciare avansate.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul M.A. a fost căsătorit cu victima D.T. timp de 6 de ani, având doi copii minori: M.A.M., în vârstă de 8 ani și M.I.D., în vârstă de 4 ani. Cei doi au divorțat la data de 16 septembrie 2011, dar au continuat să locuiască în același imobil, relațiile dintre ei fiind deteriorate.
În data de 08 februarie 2013, inculpatul M.A. a revenit la domiciliu, dar victima nu i-a permis accesul în casă. Inculpatul a intrat în interior, pe la mansardă, cu ajutorul unei scări și a coborât la parter. A constatat că victima vorbea la telefon cu martorul C.V., inculpatul suspectând că cei doi ar fi în relații apropiate. Pe fondul stărilor conflictuale mai vechi și iritat de faptul că nu fusese lăsat să intre în casă, inculpatul a aplicat lovituri repetate victimei, cu o rangă, în prezența copiilor, strigătele victimei și ale copiilor fiind auzite de martorul C.V., prin telefon.
După anihilarea victimei, inculpatul a încuiat ușile locuinței și s-a îndreptat spre gară, anunțându-l telefonic pe martorul Minut Rafael, fratele său, că intenționează să se arunce în fata trenului. Inculpatul a fost condus însă de fratele lui și de martorul K.D.M. la Postul de Poliție Săbăoani.
În acest timp, fiica minoră a inculpatului a reușit să iasă din locuință, spărgând un geam și să alerteze pe martorul H.F., care a anunțat organele de poliție și serviciul de ambulanță.
Victima a fost internată în Spitalul Clinic de neurochirurgie „Prof. dr. N. Oblu” Iași, unde a decedat în dimineața zilei de 05 martie 2013.
Din actele medico legale întocmite s-a reținut că victima a prezentat traumatism cranio - cerebral acut deschis cu multiple plăgi tăiate, traumatism cervical, traumatism membrul superior și membrul inferior stâng - leziuni produse prin lovire cu obiect contondent și tăietor și care au avut raport de cauzalitate directă cu decesul victimei.
Prin Încheierea nr. 6/ U din 09 februarie 2013 a Tribunalului Neamț s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură ce a fost prelungită prin încheierea nr. 5/ PAP din 05 martie 2013 și menținută în cursul judecății.
Părțile civile din prezenta cauză au formulat cereri de despăgubiri civile, după cum urmează:
- Asociația S.M.P.I., prin reprezentant legal B.G. - pentru suma de 20.000 lei reprezentând daune morale și prestație periodică pentru minorii M.A.M. și M.I.D., în sumă de câte 400 lei lunar.
Prin dispoziția nr. 7 din 26 februarie 2013 emisă de Consiliul Județean Neamț, Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului minorii născuți din căsătoria victimei cu inculpatul și care fuseseră încredințați, prin hotărârea de divorț victimei au fost dați în plasament, în regim de urgență Asociației S.M.P.I., Filiala Butea, jud. Iași, urmând ca aceasta să exercite drepturile și obligațiile părintești pe durata instituirii plasamentului.
- Serviciul de Ambulanță Județean Neamț - pentru suma de 1.505,12 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport și asistență medicală ale victimei (fila 54 dosar);
- Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N. Oblu” Iași - pentru suma de 13869,93 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victimă (fila 35 dosar).
Partea vătămată D.I., tatăl victimei nu s-a constituit parte civilă.
Audiat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești inculpatul M.A. a recunoscut în totalitate infracțiunea comisă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare și a fost de acord să plătească părților civile despăgubirile civile solicitate.
În raport de atitudinea procesuală a inculpatului, instanța a reținut situația de fapt, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, constând, în esență, în faptul că, în seara zilei de 08 februarie 2013, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul M.A. a lovit-o pe fosta sa soție, D.T., cu o rangă metalică în cap și peste corp, provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces, survenit la data de 05 martie 2013.
Din raportul medico-legal de necropsie din 14 martie 2013 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași a rezultat că moartea victimei D.T. a fost violentă, că s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecința contuziei și dilacerării cerebrale survenite în urme unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu și că între leziunile cranio-cerebrale și deces există o legătură directă de cauzalitate.
Vinovăția inculpatului a rezultat din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului, cu planșă fotografică, constatarea medico-legală preliminarie nr. x/2013 întocmită de Cabinetul Medico - Legal Roman, constatarea preliminară nr. y/2013 efectuată de Institutul de Medicină Legală Iași, declarațiile martorilor H.F., M.R., C.V., K.D.M., raportul de expertiză medico-legală de necropsie și declarațiile inculpatului, de recunoaștere a faptei.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M.A. de a aplica lovituri repetate cu o rangă metalică - obiect apt de a produce moartea, în zone vitale - în cap și peste corp, cauzându-i leziuni care au determinat decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Deși în declarațiile sale inculpatul a susținut că ar fi fost lovit, în prealabil, de către victimă, acest aspect nu s-a confirmat. Martorul C.V., cu care victima purta o discuție telefonică înainte de a fi agresată a declarat că l-a auzit pe inculpat întrebând-o de ce i-a făcut bagajul, după care victima a început să strige după ajutor. Din raportul de constatare medico-legală din 14 februarie 2013, efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, a rezultat că inculpatul a prezentat o plagă confuză pe fața palmară a mâinii stângi, care s-a putut produce prin lovire cu corp dur, însă, chiar inculpatul a declarat, în cursul urmăririi penale, că victima a îndreptat ranga spre el, însă a reușit să o deposedeze și astfel s-a tăiat la palmă. Chiar dacă varianta inculpatului ar fi fost reală, s-a reținut că acesta ar fi putut evita agresarea victimei, din moment ce a deposedat-o de obiectul metalic și că nu poate fi vorba de o puternică tulburare, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că, în cazul judecării inculpatului potrivit procedurii simplificate, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancționator se reduc cu 1/3, precum și dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv: modalitatea și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea - inculpatul a agresat victima, pe fondul stării conflictuale existente între ei, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia, urmările produse - moartea victimei, natura relațiilor sociale încălcate - referitoare la dreptul la viață, pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii comise, relevat prin agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul, acesta lovind victima fără a se gândi la consecințe.
În același timp, instanța de fond a ținut seama de circumstanțele personale ale inculpatului, care are vârsta de 30 ani, este tatăl a doi copii minori, se află la prima abatere de la legea penală și care a adoptat o poziție procesuală sinceră, achiesând și la acțiunile civile exercitate în cauză, de faptul că între inculpat și victimă exista o stare conflictuală, determinată de neputința de a găsi o soluție pentru evitarea conviețuirii în același imobil, iar în seara respectivă victima îi interzisese inculpatului accesul în locuința comună.
Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe timp de 4 ani.
Pe durata executării pedepsei principale s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, constatându-se că subzistă temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri, iar în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 09 februarie 2013 până la data pronunțării hotărârii.
În baza art. 161 C. proc. pen., în raport de poziția adoptată de inculpat, de achiesare la pretențiile civile solicitate în cauză, a fost obligat acesta la plata daunelor morale, a prestației periodice pentru copiii săi minori, cu începere de la data faptei și până la majorat, dar pe durata instituirii plasamentului în regim de urgență, a cheltuielilor de transport și de spitalizare ale victimei.
Întrucât obiectul cu care s-a comis fapta - o rangă metalică - aparține victimei, astfel cum a declarat în instanță inculpatul, nu s-a putut dispune măsura confiscării, prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen. însă, conform art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus a se păstra acest obiect la Camera de corpuri delicte, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În cauză au formulat apel, în termen legal, inculpatul M.A., nemotivat în scris, dar și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț.
În motivele scrise ale procurorului s-a arătat că:
I. în mod greșit instanța a omis a aplica dispozițiile art. 7 din Legea 76/2008, cu referire la prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a arătat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexa legii, cum este și infracțiunea de omor, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, este dispusă de către instanța de judecată, prin hotărâre de condamnare și se realizează la eliberarea din penitenciar, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată, nefiind necesar ca instanța de judecată care a dispus prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare să menționeze în dispozitivul hotărârii de condamnare și data la care se realizează prelevarea de probe biologice.
II. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., s-a apreciat că este prea mică, având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunii, modalitatea de comitere și urmarea acesteia, precum și impactul social puternic produs în societate.
S-a arătat că faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a solicitat judecarea sa potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen. nu este suficient pentru a-i raporta reducerea pedepsei la minimul special al pedepsei stabilite de lege pentru infracțiunea comisă.
Astfel, s-a susținut că, în speță, se evidențiază impulsivitatea și agresivitatea inculpatului, care a exercitat acte de violență repetate asupra fostei sale soții, lovind-o cu o rangă metalică peste corp, în fața copiilor minori ai acestora și, deși a realizat că victima ar putea deceda în urma loviturilor primite, inculpatul a abandonat-o și a încuiat-o în casă, fără a-i acorda ajutor medical imediat.
Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul M.A..
Inculpatul a declarat că își retrage apelul formulat în cauză.
Prin decizia penală nr. 129 din 13 august 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 369 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul M.A. împotriva Sentinței penale nr. 62/ P din 30 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1984/103/2013 al Tribunalului Neamț.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva aceleiași sentințe penale, cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate și omisiunea primei instanțe de a interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară.
A fost desființată sentința penală apelată cu privire la aceste aspecte.
A fost reținută cauza spre rejudecare și, în fond, a fost majorată pedeapsa principală de la 8 ani, la 11 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului și drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară.
În baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus în continuare durata arestului preventiv, de la 30 mai 2013 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a constatat că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelanți, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății, precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, s-a constatat că Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute potrivit procedurii speciale și simplificate de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Criticile aduse sentinței penale apelate au vizat tratamentul sancționator adoptat de prima instanță și mai puțin situația de fapt reținută în hotărârea atacată, situație pe deplin confirmată de probele aflate la dosar. Prin urmare, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul reținerii vinovăției și tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, care nu poate fi totuși unul arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, s-a reținut că, pentru a-și putea îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și al duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
S-a reținut de către instanța de prim control judiciar că la individualizarea judiciară a pedepsei făcută de Tribunalul Neamț nu s-au avut în vedere, în plenitudinea lor, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: gradul ridicat de pericol social concret al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv violența nejustificată manifestată față de victimă, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar și atitudinea sa procesuală de recunoaștere nuanțată a faptei comise.
Analizând toate aceste criterii, instanța de apel a apreciat că pedeapsa închisorii aplicată de prima instanță nu corespunde întrutotul funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și scopului preventiv al acesteia, Tribunalul Neamț dând dovadă de clemență mult prea mare prin orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, urmare a procedurii speciale și simplificate de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen. Astfel, s-a apreciat că se impune o nouă individualizare a pedepsei principale, prin majorarea ei la 11 ani închisoare, reținându-se că M.A. a lovit victima cu mare violență, de mai multe ori, practic fără nicio șansă pentru aceasta de a scăpa cu viață, în prezența copiilor care plângeau.
Această din urmă împrejurare, coroborată cu faptul că victima era mama copiilor inculpatului și fosta soție a acestuia, a determinat instanța de apel să aprecieze că, pentru inculpat, relațiile de familie și modul de creștere și dezvoltare a minorilor nu numai că nu reprezintă o preocupare, dar pot fi oricând afectate și mai mult prin conduita sa impulsivă și agresivă. S-a reținut, așadar, că prin infracțiunea comisă și, mai ales, datorită împrejurărilor concrete în care s-a produs, arătate anterior, inculpatul M.A. a devenit nedemn a exercita drepturile părintești, precum și cele de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., atât pe timpul executării pedepsei principale, cât și ulterior.
Față de lipsa de antecedente penale pentru inculpat și prevederile legale care lasă la aprecierea instanței necesitatea prelevării de probe biologice, instanța de apel a considerat că nu se impune admiterea apelului și pe acest motiv.
Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.A.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, au fost dezvoltate critici cu privire la greșita individualizare a pedepsei de către instanța de apel, care a fost apreciată ca fiind prea aspră în raport de circumstanțele reale și de cele personale ale inculpatului, fără a fi indicat însă cazul de casare pe care se fundamentează calea de atac promovată.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., criticile vizând greșita aplicare a legii, cu referire la dispozițiile art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen., în esență apreciindu-se că se impune a se acorda eficiență acestor prevederi legale, cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, la data de 13 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat oral de apărătorul recurentului inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul în scris la data de 31 decembrie 2013 (fără a indica vreun caz de casare, limitându-se doar la a dezvolta critici cu privire la greșita individualizare a pedepsei) și oral în ziua judecății (moment la care a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.). Ca urmare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta era reglementat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. în acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în cauză, recurentul inculpat a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, în legătură cu susținerea apărării în sensul că în favoarea recurentului inculpat ar fi trebuit reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., se constată că, în realitate, se tinde la schimbarea situației de fapt reținute în cauză, lucru care nu mai este posibil în calea de atac a recursului și, în plus, critica referitoare la nereținerea prevederilor legale anterior menționate nu mai poate fi valorificată, având în vedere că prezenta cauză a fost judecată în procedura simplificată, inculpatul recunoscând fapta, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu, în cuprinsul căruia nu se face vorbire despre împrejurarea că ar fi fost provocat și, mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că fapta ar fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei.
Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 9 februarie 2013 la 6 ianuarie 2014.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 129 din 13 august 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 9 februarie 2013 la 6 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.