Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 821/F din 19 octombrie 2011, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 344 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. (art. 329 alin. (1) și cu aplicarea art. 51 C. pen.).
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de trafic de minori reținute în sarcina ambilor inculpați, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul R.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe 10 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata R.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 24 mai 2011 la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, daune morale către partea civilă B.A.M. și la plata a câte 100.000 euro daune morale, echivalent în RON la data plății, către fiecare dintre părțile civile B.M.A. și E.E.R..
În baza art. 163 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat măsura sechestrului asigurător pe toate bunurile mobile și imobile ale inculpaților până la concurența daunelor morale acordate însumate.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați a câte 185.000 RON, iar, în baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați aceștia la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că partea vătămată B.M.A. a părăsit unitatea de asistență și protecție socială în care se afla instituționalizată - Centrul de plasament Săftica - în cursul lunii august 2009, sub influența unei persoane indicate cu numele de J., ajungând în locuința unei rude a inculpaților, persoană cunoscută cu porecla de "V.", partea vătămată cunoscând că aici va presta activități casnice în schimbul unor sume de bani. La momentul respectiv, partea vătămată avea vârsta de 14 ani, împliniți chiar în ziua în care a fost dusă în imobilul deținut de persoana pe care o indică cu numele de V., mama acesteia executa o pedeapsă în regim de detenție, iar singurele rude apropiate erau bunicii materni, condiții în care situația părții vătămate era una de o sensibilitate deosebită, fiind ușor influențabilă de persoanele mature din anturaj și neavând discernământ în a face opțiunile privind viața personală. Partea vătămată a fost vândută de numitul V., împreună cu alte două persoane (nepoți), inculpaților R.E. și R.C., fiind obligată de aceștia să practice prostituția împotriva voinței sale. Inculpatul R.C. a devenit violent și a lovit-o, spunându-i că a cumpărat-o și va practica prostituția chiar dacă nu este de acord. Primul act sexual împotriva voinței părții vătămate, care nu își începuse viața sexuală, a fost comis de numitul N.D., un membru al familiei inculpaților, căruia, necunoscând că este rudă cu aceștia, partea vătămată i-a cerut ajutorul pentru a scăpa din imobil, aspect comunicat inculpatei R.E., care a lovit-o pe partea vătămată, spunându-i că este inutil să încerce să fugă întrucât va fi anunțată de clienți dacă va avea această intenție. Partea vătămată a fost obligată să practice prostituția timp de aproximativ 6 luni în aceste condiții, neavând posibilitatea să părăsească imobilul inculpaților, fiind supravegheată în permanență de inculpați, care aduceau clienți în imobil, cu care partea vătămată întreținea relații sexuale pentru sume cuprinse între 60 și 150 RON, hainele și mâncarea fiindu-i procurate de cei doi inculpați. Partea vătămată a cunoscut aici pe partea vătămată E.E.R. și alte două minore, precum și alte persoane de sex feminin care practicau prostituția în aceleași condiții, fiind bătute și supravegheate de cei doi inculpați și fiind împiedicate să părăsească locuința. Partea vătămată a fugit din locuința inculpaților în februarie 2010, fiind sechestrată de un alt proxenet, pe care l-a indicat cu porecla "S." și care a obligat-o să practice prostituția pentru 2 luni, după care aceasta a reușit să fugă, fiind prinsă de același individ și revândută inculpaților R.E. și R.C. Partea vătămată a fost obligată să practice prostituția la domiciliul inculpaților din mai 2010 până în februarie 2011, când organele de poliție au descins în imobil, având informații că aici sunt sechestrate mai multe persoane în vederea obligării la practicarea prostituției.
A mai reținut Tribunalul că partea vătămată E.E.R., instituționalizată în centrul de plasament Sfântul Nicolae București, a părăsit acest centru în anul 2009, când avea vârsta de 14 ani, începând să practice prostituția în imobilul inculpaților R.E. și R.C., unde se aflau și alte persoane de sex feminin, majore și minore, care practicau prostituția sub supravegherea strictă a inculpaților și a altor persoane din familie, fiindu-le interzis să părăsească imobilul, clienții fiind aduși de inculpați aici, iar banii fiind însușiți în întregime de aceștia. Și în cazul acestei părți vătămate, sumele solicitate de inculpați erau între 60 și 100 de RON pentru fiecare dintre "clienți". Aici partea vătămată E.E.R. a cunoscut-o și pe partea vătămată B.M.A., despre care precizează că a fost adusă în imobilul inculpaților la sfârșitul anului 2010 de alți proxeneți, pentru a practica prostituția. În momentul descinderii organelor de poliție, în luna februarie 2011, această parte vătămată a fost ascunsă de inculpați într-o cameră, aspect confirmat și de partea vătămată B.M.A., motiv pentru care partea vătămată E.E.R. a rămas în imobilul inculpaților și după acțiunea organelor de poliție. În luna martie 2011, la indicația celor doi inculpați, partea vătămată urma să practice prostituția în Germania, în folosul unui anumit "G.", pe traseu fiind supravegheată de un anumit D., prieten al inculpaților. Pentru că partea vătămată era dată în urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, inculpații i-au procurat un act de identitate falsificat, fiind obligată de inculpata R.E. să învețe datele de identificare din respectivul act. Partea vătămată a fost depistată la punctual de frontieră Nădlac, unde s-a constatat caracterul fals al actului de identitate, din acest moment fiind plasată în centrul de îngrijire din Arad și ulterior în centrul de plasament Pinocchio.
Cu privire la partea vătămată B.A.M., Tribunalul a reținut că aceasta a început să practice prostituția în imobilul și în folosul inculpaților în cursul anului 2011, aprilie, perioadă în care partea vătămată folosea etnobotanice, la sugestia unei alte persoane împreună cu care aceasta practica prostituția, D.A.O.. Partea vătămată a venit de bună voie la imobilul inculpaților, unde a fost întâmpinată de numita D.A.O. și cei doi inculpați, și a stabilit o înțelegere cu aceștia, în sensul că clienții vor fi aduși de inculpați în imobil, iar sumele de bani obținute vor fi împărțite pe jumătate cu ea. Partea vătămată a dorit, ulterior, să părăsească imobilul, întrucât inculpații luau toți banii primiți de la clienți, tarifele fiind stabilite de inculpata R.E., însă nu a putut părăsi imobilul fiind împiedicată de inculpați și de alte persoane din familia acestora, care i-au comunicat explicit că nu poate părăsi casa întrucât este supravegheată îndeaproape. De asemenea, partea vătămată a resimțit permanent temerea că va fi agresată de inculpați dacă se va împotrivi. La momentul descinderii organelor de poliție, în luna februarie 2011, partea vătămată a declarat că este concubina lui A., nepotul inculpaților, întrucât astfel fusese învățată de către inculpata R.E. la momentul venirii în imobilul inculpaților.
Situația de fapt expusă a fost reținută de instanță în baza declarațiilor părților vătămate date în cursul urmăririi penale, în care sunt prezentate în mod detaliat și logic faptele comise de inculpați, coroborate cu procesele-verbale de constatare întocmite cu ocazia descinderii în imobilul inculpaților și cu ocazia depistării părții vătămate E.E.R. la punctul de frontieră Nădlac.
Referitor la declarațiile date de părțile vătămate în cursul cercetării judecătorești, acestea au fost apreciate de Tribunal ca fiind nesincere și înlăturate, având în vedere că, deși în privința părților vătămate minore, s-a luat măsura ascultării prin mijloace tehnice speciale, conform art. 77 C. proc. pen., acestea au fost prezente în sala de judecată înainte de apelul cauzei, existând posibilitatea unui contact direct cu inculpații, elemente care, coroborate cu amănuntele date de cele două părți vătămate în finalul declarațiilor inițiale cu privire la amenințările primite indirect și cu modul radical în care și-au schimbat poziția procesuală la momentul audierii, în special sentimentele de profundă afecțiune pe care cele două părți au susținut că le au față de inculpați, au condus instanța de fond la concluzia că a existat o influență reală din partea inculpaților asupra părților vătămate minore în cursul cercetării judecătorești, influență de natură a le determina pe acestea să relateze judecătorului aspecte nereale.
Tribunalul a reținut, de asemenea, că probele administrate în cauză relevă dincolo de orice dubiu că cei doi inculpați cunoșteau vârsta reală a părților vătămate minore, fiind dificil de acceptat că înfățișarea acestora - exemplificată și de fotografiile conținute de fișele de identificare - le-ar fi recomandat pe acestea ca fiind persoane majore. În plus, în condițiile în care inculpata R.E. a obținut părții vătămate E.E.R. un act de identitate fals pentru că aceasta era dată în urmărire generală, fiind fugită din centrul de plasament, este imposibil de acceptat teza că nu ar fi cunoscut vârsta reală a părții vătămate.
Sub aspectul încadrării juridice, instanța a apreciat că fapta inculpatei R.E., care, începând cu anul 2009, prin constrângere și amenințări, le-a cazat pe părțile vătămate minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, și E.E.R., în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
Referitor la fapta inculpatei de a o caza pe partea vătămată B.A.M. în perioada aprilie - mai 2011 și de a o constrânge în vederea practicării prostituției, Tribunalul a arătat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001.
Fapta săvârșită de inculpatul R.C. care, începând cu anul 2009, le-a cazat pe părțile vătămate minore B.M.A., în vârstă de 14 ani, și E.E.R., în vârstă de 15 ani, în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, a fost încadrată, în drept, în dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta aceluiași inculpat de o caza pe partea vătămată B.A.M. în scopul înlesnirii practicării prostituției și, ulterior, de a o constrânge la practicarea prostituție, prin utilizarea unor mijloace de constrângere, în scopul exploatării acesteia prin obligarea la practicarea prostituției în prevederile art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001.
Având în vedere actele de violență și constrângere comise de inculpați în scopul exploatării tuturor celor trei părți vătămate, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism formulată de aceștia a fost apreciată că neîntemeiată și a respinsă ca atare.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a reținut în privința ambilor inculpați, în conformitate cu art. 72 C. pen., atât natura cât și modul concret de comitere a faptelor, vârsta foarte mică a părților vătămate minore la data faptelor, natura și gravitatea actelor de violență comise asupra tuturor părților vătămate și, mai cu seamă, modul atroce în care partea vătămată B.A.M. a fost constrânsă la practicarea prostituției, perioadă mare de timp în care cele trei victime au fost exploatate sexual, consecințele iremediabile produse asupra personalității părților vătămate minore, caracterul permanent al prejudiciilor produse acestora, faptul că cei doi inculpați au încercat direct și indirect să influențeze declarațiile părților vătămate minore, prin acte de amenințare, poziția procesuală vădit nesinceră a celor doi inculpați. Ca element distinct, instanța a reținut starea de recidivă mare postexecutorie a inculpatei R.E., cât și evoluția sa în comiterea de infracțiuni de același tip, dar în variantă agravată, aspect valorificat în detrimentul acesteia sub aspectul cuantumului pedepselor.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că faptele inculpaților au cauzat un important prejudiciu moral fiecăreia dintre cele trei părți vătămate, obligându-i pe inculpați, în solidar, la plata de despăgubiri către acestea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.E. și R.C., care au criticat-o pentru greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în loc de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) sau alin. (1) și (3) C. pen., cu reținerea art. 51 C. pen., în sensul erorii în care s-au aflat cu privire la starea de minoritate a celor două părți vătămate, și pentru greșita individualizare a pedepselor, apreciate prea severe în raport de modalitatea de săvârșire și de împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, făcând referire la art. 74 lit. a) și c) C. pen. Totodată, apelanții au criticat cuantumul prea mare al daunelor morale la plata cărora au fost obligați, solicitând reducerea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 4/A din 12 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, a dedus prevenția de la 24 mai 2011 la zi, menținând starea de arest a apelanților și obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că probatoriul administrat în cauză este concludent și suficient atât în stabilirea faptelor deduse judecății, cât și a săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpați.
S-a apreciat că judecătorul fondului a analizat în mod riguros și exhaustiv declarațiile părților vătămate date în ambele faze procesuale, conchizând just că retractarea acestora în fața instanței nu este veridică, cu atât mai mult cu cât acestea au învederat că după reinstituționalizarea în centrele de plasament au fost abordate de cunoștințe ale inculpaților care au exercitat presiuni sub formă de amenințări pentru a le determina să-și schime declarațiile și chiar să reînceapă să se prostitueze. Similar instanței de fond, Curtea a considerat că revenirea părților vătămate asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală este lipsită de orice suport justificativ, atâta timp cât acestea nu au oferit explicații convingătoare și indubitabile, fiind imposibil ca prima versiune prezentată să fie rodul unor fantezii sau al dorinței de răzbunare, date fiind amănuntele oferite cu prilejul primelor declarații, care conferă faptelor expuse o desfășurare logică, neputând fi ignorat, din acest punct de vedere, nici nivelul de instrucție scăzut al acestora, care nu le-ar fi permis plăsmuirea unor asemenea fabulații.
Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei și critica inculpaților referitoare la vârsta părților vătămate, considerând, în deplin acord cu instanța fondului, că este imposibil ca aceștia să nu fi cunoscut vârsta celor două părți vătămate, având în vedere fotografiile de la fișele de identificare și împrejurarea că inculpata R.E. a obținut pentru una dintre ele un act de identitate falsificat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a constatat că acestea au fost just cuantificate, fiind analizate și respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză nefiind întemeiată o eventuală reducere a acestora sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracțiunile pendinte prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., dată fiind atitudinea procesuală a inculpaților, lipsa totală de empatie față de părțile vătămate și încercarea de intimidare a acestora, la care se adaugă și lipsa unor venituri licite, din muncă. În ceea ce o privește pe inculpata R.E., Curtea a apreciat că reluarea activității infracționale după ce a fost condamnată pentru același gen de fapte reprezintă un indice de incorigibilitate a acesteia. Prin urmare, s-a considerat că se impune aplicarea unor pedepse ferme, care să implice o perioadă mai mare de detenție, dându-le posibilitatea inculpaților să-și formeze o nouă atitudine prin asimilarea elementelor de instruire învederate de factorii educaționali din penitenciar, dând astfel întâietate funcției coercitive a pedepsei.
Critica inculpaților referitoare la soluționarea laturii civile a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată, fiind indubitabil că faptele inculpaților le-au creat părților vătămate traume psihice și fizice, ce se impune a fi reparate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații R.C. și R.E., reiterând criticile formulate în apel.
Astfel, aceștia au arătat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., că, în cauză, s-a dat o greșită calificare juridică faptelor pentru care au fost condamnați, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.
De asemenea, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpații au criticat modalitatea de individualizare a pedepselor cu închisoarea ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea acestora prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., iar, în ceea ce îl privește pe inculpatul R.C., și a prevederilor art. 320 C. proc. pen.
Totodată, făcând trimitere la prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurenții au solicitat modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de către instanțele inferioare, în sensul reducerii acestuia.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații R.C. și R.E. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Referitor la critica formulată de recurenții inculpați cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată, așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul legii nr. XVI din 19 martie 2007, că, ceea ce deosebește infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, de cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., este obiectul juridic generic diferit al celor două încriminări, respectiv valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele Incriminatorii ale celor două legi, în cazul infracțiunilor prevăzute de legea specială aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii prevăzute de Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență. Spre deosebire de infracțiunea de proxenetism, care nu presupune întrebuințarea de către autor a constrângerii, infracțiunea de trafic de persoane, încriminată în art. 12 și, respectiv, în art. 13 din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum și prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru a obține consimțământul persoanei care are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării, prin exploatare înțelegându-se Inclusiv obligarea la practicarea prostituției.
Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, apreciază că faptele inculpaților R.C. și R.E. care, în perioada 2009 - 2011, prin exercitarea de violențe fizice și psihice și profitând de vulnerabilitate psihică pronunțată a victimelor minore, le-a cazat pe părțile vătămate B.M.A., în vârstă de 14 ani, E.E.R., în vârstă de 15 ani, precum și pe partea vătămată majoră B.A.M., în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și, respectiv, art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunilor de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) și, respectiv, art. 329 alin. (3) C. pen., faptele fiind comise prin întrebuințarea de constrângeri, ceea ce este de esența încriminării cuprinse în legea specială.
Deși inculpații au negat în mod constant exercitarea vreunor acte de constrângere asupra părților vătămate, în mod corect declarațiile lor în acest sens au fost înlăturate de instanțele inferioare, fiind în contradicție evidentă cu depozițiile părților vătămate date în cursul urmăririi penale, în care acestea au descris în mod amănunțit acțiunile violente și amenințările exercitate de inculpați și de apropiații lor pentru a le obliga să practice prostituția și să le împiedice să părăsească imobilul în care erau ținute împotriva voinței lor.
Cu privire la declarațiile date în fața instanței de fond de cele trei părți vătămate, invocate de inculpați în susținerea solicitării de schimbare a încadrării juridice, Înalta Curte constată că, într-adevăr, acestea au revenit parțial asupra depozițiilor anterioare, arătând că au locuit de bună voie în casa inculpaților, unde au practicat prostituția, însă, față de faptul că atitudinea procesuală a acestora nu este susținută de o justificare valabilă - fiind cel mai probabil, astfel cum au arătat chiar ele anterior, rezultatul presiunilor exercitate de inculpați sau de apropiații lor - iar depozițiile părților vătămate date în cursul urmăririi penale conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele, instanța nu poate da eficiență declarațiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective și făcute cu scopul evident de a-i exonera pe inculpați de răspunderea penală.
Față de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptelor comise de inculpații R.C. și R.E., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
2. Sub aspectul proporționalizării pedepselor cu închisoarea aplicate recurenților, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, durata mare în timp a desfășurării activității infracționale, modalitatea în care au acționat inculpații, aceștia exercitând violențe fizice și amenințări asupra părților vătămate, dintre care două erau minore, pentru a le obliga să practice în folosul lor prostituția și a le împiedica să părăsească locuința în care erau ținute fără voia lor și profitând de starea accentuată de vulnerabilitate a victimelor minore, datorată lipsei mediului familial și a autorității părintești, precum și comportamentul procesual al recurenților, care au încercat permanent să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, susținând că nu au întrebuințat acte de constrângere împotriva celor trei părți vătămate și exercitând presiuni asupra acestora pentru a le intimida și a le determina să își schimbe declarațiile.
De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale aplicate inculpatei R.E. împrejurarea că aceasta nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnată în prezenta cauză fiind săvârșite în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1077/2003 a Tribunalului București pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, aspect ce denotă perseverența sa infracțională, specializarea în comiterea unui anumit tip de fapte penale, precum și împrejurarea că scopul sancțiunii aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.
În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod justificat, nu au fost reținute în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și apreciază că pedepsele aplicate acestora de către instanța de fond și menținute de instanța de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea lor și realizarea scopului preventiv -educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului inculpat R.C. de aplicare a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., având în vedere în acest sens, pe de o parte, împrejurarea că, la termenul din data de 29 iunie 2011, întrebat fiind de judecătorul fondului, acesta a arătat, în mod expres, că nu dorește ca procesul să urmeze procedura simplificată, contestând modalitatea de comitere a faptelor penale prezentată în rechizitoriu și, pe cale de consecință, încadrarea juridică a acestora în infracțiunile de trafic de persoane, poziție menținută, de altfel, și în recurs, iar, pe de altă parte, faptul că, în cauză, prima instanță fiind sesizată la data de 15 iunie 2011, când era deja în vigoare Legea nr. 202/2010, inculpatul nu se află într-o situație tranzitorie, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.
Așa fiind, Înalta Curte constată că nu este incident în speță nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
3. În ceea ce privește solicitarea recurenților de reexaminare a cuantumului daunelor morale, este de menționat că, în opinia Înaltei Curți, aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și niciunuia dintre celelalte motive de recurs expres și limitativ reglementate de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond și menținute de instanța de apel, nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, implicând o anumită doză de aproximare din partea organelor judiciare, nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea acelor elemente stabilite de instanțele inferioare pe baza unor considerații de ordin subiectiv, care nu își găsesc corespondent în realitatea materială și nu pot fi, astfel, verificate pe baza unor criterii obiective. Daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.
Reaprecierea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un anumit cuantum a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din actele dosarului.
În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C. și R.E..
În temeiul art. 3859 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția inculpaților de la 24 mai 2011 la zi și, având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.C. și R.E. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților, prevenția de la 24 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 625 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați și suma de câte 225 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.
Procesat de GGC - LM