Asupra recursului penal de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 8 din 25 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Mureș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și fals, intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.
A constatat că inculpatul a achitat integral prejudiciul în sumă de 2.130 RON pentru care ANAF prin DGFP Mureș, s-a constituit parte civilă în cauză, depunând chitanța din data de 6 ianuarie 2011, eliberată de Trezoreria municipiului Sighișoara.
Cheltuielile judiciare în sumă de 1.400 RON avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că inculpatul C.A.C. are calitatea de agent principal de poliție, face parte din Poliția Judiciară, iar în perioada 01 august 2000 - 01 martie 2006 a lucrat ca ajutor șef post la Postul de Poliție Mica, județul Mureș.
Astfel, potrivit susținerilor din rechizitoriu, inculpatul avea printre atribuțiile sale de serviciu și pe aceea de a preda procesele-verbale de contravenție la Administrația Finanțelor Publice Târnăveni, pentru luare în debit și executare, fiind vorba de acele sancțiuni contravenționale cu amenda neachitată de contravenient în termenul prevăzut de lege.
În principal, susținerile parchetului s-au întemeiat pe mențiunile din Registrul de contravenții faza de urmărire penală, în care, într-adevăr, apar mențiunile referitoare la întocmirea adreselor către finanțe, precum și pe declarația martorului G.I. - la acea dată șeful de post, care a afirmat că o asemenea activitate era în sarcina ajutorului de șef de post respectiv, a inculpatului. Declarația martorului este în contradicție cu cea a inculpatului care a arătat că această activitate era desfășurată, în mod curent, de către șeful de post G.I.
Având în vedere depozițiile contradictorii a celor doi, fiind necesar clarificarea aspectului referitor la îndeplinirea unei atribuții de serviciu - determinant pentru existența infracțiunii sub toate elementele sale constitutive, instanța a solicitat IPJ Mureș o copie a fișei postului inculpatului aferentă anului 2003 sau Ordinul MAI prin care se stabileau atribuțiile polițiștilor din cadrul posturilor de poliție comunală ori ordinul de serviciu al șefului de post al comuna Mica, prin care acesta stabilea atribuțiile ce reveneau subordonaților săi, ambele aferente perioadei respective.
Potrivit răspunsului IPJ Mureș, actele normative care reglementau activitatea polițiștilor din mediul rural, acte emise anterior anului 2003 au fost abrogate și distruse, astfel că nu se mai regăsesc la nivelul IPJ Mureș. Totuși, la dosar s-a depus o fișă a postului inculpatului aferentă anului 2005 precum și un extras din Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea activității polițiștilor din mediul rural, un extras din anexa la Dispoziția inspectorului general nr. 200 din 3 aprilie 2006, un extras din Dispoziția Inspectorului General al Poliție Române nr. 348 din 20 iunie 2005.
Din examinarea acestor acte nu rezultă că inculpatul avea ca atribuție de serviciu, fie stabilită prin fișa postului, acte normative, ori printr-o dispoziție expresă a șefului de post, și pe aceea a urmăririi situației proceselor-verbale de contravenție, respectiv, de trimitere a acestor procese către organele financiare fiscale în vederea dării în debit. Această supoziție s-a conturat doar din declarația martorului G.I. - la acea dată șef de post, precum și din faptul că mențiunile din registrul de contravenție referitoare la data înaintării adreselor către finanțe, au fost făcute de către inculpat. Chiar și în fișa postului aferentă anului 2005, la pct. D paragraful al III-lea se menționează „constată contravenții și aplică sancțiuni potrivit legii", iar la ultimul paragraf se menționează că „execută alte atribuții potrivit competenței stabilite prin lege sau dispozițiilor interne". Or, la nivelul anului 2003 când se susține că s-a comis infracțiunea, dispoziții interne în acest sens nu existau, iar din cuprinsul actelor normative depuse la dosar, de asemenea, nu există stipulate astfel de obligații. În plus, este de menționat și faptul că în perioada respectivă, mai precis încă din anul 2002, se procedase la demilitarizarea poliției române, iar subofițerii și ofițerii deveniseră funcționari publici civili cu statut special, instituit prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, astfel încât, atribuțiile sale de serviciu erau cele stabilite prin fișa postului sau dispoziția scrisă a șefului, ambele lipsind în speța de față în ceea ce-l privește pe inculpat, ordinul superiorului nemaiputând fi invocat în acest sens.
Totodată, extrasul din Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iulie 2003 privind organizarea activității polițiștilor din mediul rural se referă la atribuțiile șefului biroului sau ale șefului postului de poliței comunal, printre care, la art. 6 lit. m) se menționează și aceea referitoare la primirea evidența, expedierea corespondenței, inclusiv la asigurarea transportului acesteia.
În același sens, s-ar mai putea reține și dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Ordonanța nr. 2/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora „(1) Punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel; a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege..(..).
(2) În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă (..)". Nici în acest caz nu se prevede expres cine anume realizează comunicarea către organul fiscal, respectiv, dacă strict persoana care a întocmit procesele-verbale de contravenție sau altă persoană, ci doar că ele se înaintează de către organul din care face parte agentul constatator. Pe cale de consecință, conducătorul instituției respective are obligația de a lua măsuri în vederea îndeplinirii și a obligației mai sus menționate, iar dacă normele interne nu prevăd în mod expres în sarcina cui este îndeplinirea obligației respective, acestea pot fi stabilite printr-o decizie a conducătorului acelui organ - în speță printr-un ordin de serviciu sau chiar fișa postului.
Relevante în acest sens sunt și declarațiile martorilor C.P. - fost polițist, în prezent pensionar și fost coleg de serviciu cu inculpatul la Postul de Poliție al comunei Mica și R.F.V. - în prezent agent de poliței la același post de poliție, ambii arătând că de urmărirea situației acelor procese-verbale de contravenție se ocupau toți polițiști, neexistând o reglementare expresă care să prevadă că cel care aplica sancțiunea avea și obligația verificării situației ulterioare a executării sau nu a sancțiunii aplicate, dar au precizat că obligația verificării pozițiilor neînchise din registru de contravenții era în sarcina șefului de post.
Totodată, este de menționat că din verificările efectuate în Registrul General de intrare-ieșire al documentelor de la Postul de Poliție al comunei Mica nu s-au evidențiat mențiuni referitoare la aspectele imputate inculpatului, în sensul că în registrul respectiv nu apare nicio mențiune referitoare la înaintarea proceselor-verbale de contravenție către Administrația Financiară Târnăveni, la datele arătate în rechizitoriu, are anumite rubrici fiind chiar necompletate, în condițiile în care la data de 5 ianuarie 2004, agentul șef G.I. șeful Postului de Poliție al comunei Mica a întocmit și semnat procesul-verbal de închidere a registrului pe anul 2003, deși pozițiile amintite nu erau închise, rezultând astfel, că sus-numitul nu a verificat modul în care era ținut respectivul registru.
Într-adevăr, inculpatul a arătat că el a făcut mențiunile în registrul de evidență, însă a precizat că „nu poate formula niciun fel de explicație" cu privire la faptul că nu toate procesele-verbale de sancționare nu au fost trimise în realitate către Administrația Financiară Târnăveni, dar nici de ce o parte din ele au fost trimise, când și de către cine anume. Din declarația inculpatului a reieșit însă că, o asemenea activitate era în sarcina șefului de post, respectiv a martorului G.I. care a arătat că adresele de înaintare către Administrația Financiară puteau fi semnate în numele său și de către inculpat, în contextul în care acesta lipsea de la post.
În ceea ce-i privește pe martorii despre care s-a susținut că inculpatul - prieten fiind cu aceștia - i-ar fi favorizat în sensul că, deși nu au achitat amenzile stabilite în sarcina lor, totuși nu au fost dați în debit, urmare netrimiterii proceselor-verbale de contravenție la Administrația Financiară, tocmai datorită relațiilor de prietenie sau pentru că ar fi primit în schimb diferite bunuri (caș, miel, oaie etc), din declarațiile date în fața instanței de judecată, rezultă că aspectele precizate în faza de urmărire penală le-au fost dictate și nu corespund adevărului. Aspectele au fost relatate de martorii: B.M., Z.I.C., Z.V., L.Ș., B.D.V., B.D.F.. Martorii B.I., B.Z. au declarat că deși au fost sancționați contravențional de către inculpat, nu au discutat niciodată cu acesta cum să facă pentru a nu plăti amenda, relatând chiar că inculpatul le-a spus că o pot plăti la CEC.
În același sens, martorii B.L. și V.E. - persoane care nu au fost sancționate contravențional de către inculpat sau de fostul șef de post - au declarat că nu au cunoștință în mod direct de eventuala relație de prietenie dintre inculpat și martorii sancționați contravențional, dar care nu au fost dați în debit, ei deducând această împrejurare din cele „auzite de prin sat" și din faptul că deși sancționați, unii din ei au continuat să aibă un comportament necorespunzător.
Totodată, despre pretinsa relație extraconjugală a inculpatului cu numita L.M., martorii ascultați nu au putut oferi instanței date concrete, ci fiecare au precizat că „așa se vorbea în sat", dar nu au indicat numele persoanei de la care au auzit și nici nu i-au văzut împreună pe cei doi. Martorul M.C.R. a declarat - relativ la acuzațiile că inculpatul ar fi primit un miel de la B.Ș. în schimbul exonerării de la plata amenzii contravenționale aplicate, miel pe care l-ar fi dus acasă la L.M. - că într-o zi, l-a dus, într-adevăr pe inculpat cu mașina sa până în satul Deaj, deoarece inculpatul primise de la B.I. (J.) un caș și carne de miel, dar nu a putut preciza unde a plecat inculpatul; în plus, martorul a precizat că nici el nu l-a văzut pe inculpatul niciodată în compania lui L.M. și ca inculpatul să frecventeze cartierul de rromi din comună.
Nici martorul M.J. care i-a reclamat pe ciobanii B.I. (J.) și B.Z. la diferite autorități publice - poliție, instanță, primărie etc. - deoarece oile lor i-au distrus culturile agricole, nu a văzut ca inculpatul să fi primit de la aceștia produse alimentare, dar a dedus că cei trei erau prieteni pentru că i-a văzut vizitându-se reciproc (martorii locuind pe aceeași stradă) și lumea vorbea în sat despre asta. Totodată, martorul a mai arătat în fața primei instanțe că declarațiile date la poliție nu le-a scris el, dar le-a semnat.
La fel, și martorul P.I.V. a declarat că tot din ce se „știa în sat" a aflat că inculpatul avea „o relație" cu o fată pe nume M. și era și prieten cu frații B., dintre care unul îi botezase copilul.
Martorul R.G. - fostul primar și apoi viceprimar al comunei Mica - a declarat că îl cunoaște pe inculpat de când acesta a fost repartizat la Postul de Poliție din comună, și că inculpatul a avut un comportament corespunzător, că a colaborat bine cu acesta, iar despre acuzațiile aduse și comportamentul imputat inculpatului față de cei sancționați contravențional nu are cunoștință.
Doar martorul S.B.J.A. a susținut acuzațiile aduse inculpatului și în fața instanței, acesta declarând că, într-o seară, inculpatul a venit acasă la el și i-a cerut ca, în schimbul anulării amenzii contravenționale de 2.000.000 ROL pe care o avea de plătit, „să îi facă un chef, adică să îi asigure muzica la o petrecere ce avea loc la barul lui C., ceea ce el a și făcut. La câteva zile după, tatăl martorului s-a întâlnit cu inculpatul și l-a întrebat dacă a rezolvat problema băiatului, iar inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior, nici nu a plătit amenda și nici nu a primit vreo înștiințare în acest sens.
Această împrejurare este confirmată și de martorul S.B.J.A., care a declarat că fiul său i-a spus că a asigurat muzica la petrecerea organizată la barul lui C., în schimbul promisiunii lui C.A.C. că îi anulează amenda, iar după câteva zile când personal s-a întâlnit cu polițistul și l-a întrebat dacă a rezolvat problema băiatului, inculpatul i-a spus că da, amenda este anulată, iar ulterior, nu știe ca fiul său să fi plătit amenda și nici nu a primit vreo înștiințare acasă, în acest sens.
Referitor la solicitarea inculpatului adresată martorului, de a asigura muzica la acea petrecere, este de precizat că martorul a declarat că a discutat personal acest aspect cu inculpatul, în poarta casei sale, unde inculpatul venise cu o mașină al cărei șofer nu a coborât și el.
Pentru clarificarea acestui aspect, inculpatul a propus primei instanțe și ascultarea martorului O.I. cel care, împreună cu inculpatul, s-a dus cu mașina personală să caute muzicanți în C., dar negăsindu-i, s-a dus la martorul S.B.J.A. despre care știa că se ocupa cu așa ceva. Martorul a precizat că personal a discutat cu S.B.J.A., în limba maghiară, în poarta casei celui din urmă, că inculpatul nu a coborât din mașină și că oricum acesta din urmă nici nu cunoștea limba maghiară. Acest martor a precizat că nu l-a plătit pe S.B.J.A., nu a discutat nimic în acest sens nici înainte și nici după acel chef și nici nu are cunoștință ca altcineva să fi discutat această chestiune cu respectivul martor.
De asemenea, și martorul S.A. - fost primar și viceprimar al comunei Mica - participant la acel chef de la barul lui C., a declarat că nu știe cine a adus muzica, dar că de obicei O.I. era cel care se ocupa de acest aspect, și că într-adevăr, martorul S.B.J.A. a fost cel care a asigurat ambientul muzical al petrecerii la data respectivă.
În legătură cu aceste declarații contradictorii - ale martorilor S.B.J.A. și O.I., instanța reține că declarația inculpatului se coroborează cu cea a martorului O.I., iar în ceea ce-l privește pe S.B.J.A. afirmațiile sale sunt confirmate doar de depoziția tatălui său care însă, este un martor indirect, el precizând că nu a fost de fată la discuțiile la care a făcut referire, ci le-a aflat de la fiul său.
A fost ascultat și martorul S.I. - bunicul martorei L.M. și tatăl lui S.I. cel la care au făcut referire ceilalți martori ascultați, acesta declarând că în prezent atât fiul său cât și nepoata sunt plecați în Spania, dar că știe că la data la care inculpatul era polițist în comuna Mica, mai venea pe acasă la fiul său și chiar la întrebat ce tot caută acolo, iar fiul său i-a spus că îi mai dădea informații polițistului despre ceea ce se întâmpla în comunitatea de rromi din comună. Martorul a mai declarat că nu știa nimic despre o anumită relație a inculpatului cu nepoata sa, că aceasta era minoră la data respectivă.
Așadar, în condițiile în care depoziția acestui martor nu se coroborează cu celelalte declarații, ea a fost înlăturată, fiind neconcludentă și în ceea ce privește celelalte aspecte asupra cărora a fost întrebat referitoare la pretinsa relație a inculpatului cu L.M., cu S.I. care, de altfel s-a conturat doar din zvon public, niciunul dintre martorii ascultați nefiind în măsură să precizeze că au cunoștință în mod direct de acest fapt, respectiv că i-au văzut pe cei doi împreună etc.
În ceea ce privește declarația martorului G.I. - fostul șef al Postului de Poliție al comunei Mica și superior al inculpatului - instanța a reținut că acesta avea o relație tensionată cu inculpatul, aspect relevat chiar de inculpatul, dar și de martorii S.A., C.P., C.A.. Acesta din urmă a declarat că șeful de post era cel care semna adresele de înaintare a proceselor-verbale de contravenție la judecătorie sau la organele de executare, că în fișa postului său de la acea dată nu figura ca atribuție de serviciu și aceea a urmăririi modului în care se puneau în executare acestea, dar că lunar, se făceau aceste verificări în registrul de contravenții, pentru a nu se depăși termenul de prescripție al executării.
Așa cum s-a arătat, deși inculpatul și martorul G.I. au precizat că alte mențiuni despre înaintarea proceselor-verbale de contravenție la judecătorie sau la organele de executare fiscale, nu se mai făceau în vreun alte registru, întrucât la Postul de Poliție al comunei Mica nu se ținea un Registru de intrare-ieșire al corespondenței, cu toate acestea la dosar la solicitarea instanței, s-a depus acel registru în care apar diferite mențiuni, registru în care nu apar înscrieri referitoare la înaintarea respectivelor procese-verbale de contravenție la organele fiscale și care să se coroboreze cu datele din Registrul de evidență a contravențiilor. Inculpatului i s-a reținut faptul că nu a trimis la Administrația Financiară Târnăveni acele adrese și un exemplar al proceselor-verbale de contravenție în vederea dării în debit, dar tot din declarația martorului G.I. a reieșit că în fișetul inculpatului nu au fost găsite actele despre care se susține că figurau ca fiind înaintate organelor fiscale menționate, ci doar al treilea exemplar al proceselor-verbale de contravenție și copiile adreselor de înaintare, fără a se putea stabili unde sunt exemplarele celelalte, în condițiile în care procesul-verbal de sancționare contravențională se întocmea în trei exemplare - unul se trimitea celui sancționat, două rămâneau organului care aplica sancțiunea, din care, în caz de neplată a amenzii contravenționale, un exemplar se înainta organelor fiscale în vederea dării în debit.
Împrejurarea semnalată de martorul G.I., în sensul că datorită relației de prietenie cu martorul B.Ș., inculpatul nu l-a sancționat contravențional, fiind găsit un proces-verbal de contravenție necompletat în totalitate, nu face obiectul acestei cauze și nici nu se regăsește printre elementele constitutive ale vreuneia din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
În ceea ce privește declarațiile martorilor care în faza de urmărire penală au arătat că datorită anumitor relații în care se aflau cu inculpatul au obținut de la acesta asigurări că nu vor fi nevoiți să achite amenzile contravenționale ce le aveau de plătit, declarații pe care le-au infirmat apoi în fața primei instanțe, s-a reținut că toți martorii au declarat că le-au fost impuse acele declarații sub diferite pretexte - un cartuș de țigări martorilor B.D.V. și B.D.F. - arestați la acea dată în altă cauză, promisiunea unei pedepse mai ușoare martorului B.M. cercetat și el pentru diferite furturi, teama insuflată martorelor Z.I.C. care au arătat că au acceptat să scrie după dictare fiindu-le teamă pentru că nu mai avuseseră probleme cu legea etc., în fapt, martorii relevând fie modul în care s-a desfășurat ancheta penală, fie relatând amenințările și promisiunile care li s-au făcut pentru a se obține declarații împotriva inculpatului.
Totodată, s-a apreciat ca fiind relevant și nivelul scăzut de pregătire al persoanelor audiate, împrejurările și locurile în care s-au luat declarațiile respective, faptul că au semnat acele declarații despre care apoi au relatat că li s-au dictat, tocmai din dorința de răzbunare firească pe inculpat care, în calitatea sa de polițist, îi sancționase contravențional, iar unora dintre ei chiar le-a întocmit și dosare penale pentru infracțiunile comise. Astfel, martorul C.A. a relatat instanței că i s-a cerut la urmărirea penală, de către fostul șef de post și de către polițistul care realiza ancheta în speță, să declare că și el ar fi intervenit pe lângă inculpat pentru a-l scuti pe martorul B. zis G. de plata unor amenzi contravenționale ce-i fuseseră aplicate, dar că a refuzat categoric să semneze o astfel de declarație neadevărată.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș care a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, raportat la soluția de achitare dispusă în cauză.
În susținerea motivelor de apel, Parchetul a relevat faptul că din probatoriul administrat în cauză rezultă dovezi certe că inculpatul C.A.C. a comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta recunoscând chiar în declarațiile date în fața instanței că în perioada august 2000 - aprilie 2006, având atribuții de serviciu de constatare și sancționare a contravențiilor, a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale dar nu își poate explica de ce nu au fost comunicate la AFP Târnăveni, în condițiile în care în Registrul de evidență a sancțiunilor este făcută mențiunea în acest sens.
Prin Decizia penală nr. 74/A din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată în Dosarul nr. 3683/102/2007, s-a dispus respingerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, ca nefondat, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Curtea a reținut că, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 248 și art. 289 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar a considerat că din conținutul materialului probator administrat rezultă fără putință de tăgadă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru niciuna dintre cele două infracțiuni.
Este adevărat că inculpatul a recunoscut că el a consemnat în registrul de evidență a sancțiunilor contravenționale că procesele verbale au fost trimise la Administrația Finanțelor Publice (așa cum se susține în motivele de apel ale procurorului), însă în cauză nu s-a dovedit că, prin conduita sa, inculpatul și-a încălcat o atribuție de serviciu expres reglementată în fișa postului ori printr-o decizie a superiorului său chiar într-o normă internă a MAI, respectiv, că a acționat cu intenție în acest sens. Deși există unele mențiuni în registrul amintit făcute de inculpat relative la comunicarea proceselor-verbale, s-a reținut că această mențiune se făcea în toate cazurile și, în prealabil, datei trimiterii efective a proceselor-verbale către organele însărcinate cu punerea lor în executare, fără a se putea stabili în mod cert persoana care dispunea trimiterea lor la organul fiscal, persoana desemnată să facă mențiunile în registrul de corespondență sau care a întocmit și semnat adresele de înaintare, după cum nu s-a putut stabili nici împrejurările în care în cadrul verificărilor efectuate de către șeful de post nu s-au observat acele nereguli, acestea fiind constatate după patru ani de zile. Mai mult, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă de unde, când, sau cine a găsit cele două procese-verbale despre care se susține că ar constitui dovada vinovăției inculpatului, mai ales că s-au identificat exemplarele care trebuiau să rămână la organul de poliție și nu exemplarul care trebuia să însoțească adresa de înaintare la Administrația Financiară Târnăveni. În plus, în lipsa actelor menționate - exemplarele din procesele-verbale și adresele care ar fi trebuit înaintate la organele fiscale - prima instanță a reținut că acea mențiune făcută de inculpat nu era de natură să producă nicio consecință juridică, sau a produs tot atâtea consecințe juridice pe care le-au produs și celelalte mențiuni făcute în registrul respectiv, cu atât mai mult cu cât, nici în alte cazuri similare, care nu au fost imputate inculpatului, nu există vreo semnătură de primire la organele fiscale a proceselor-verbale, astfel că, niciun proces-verbal din perioada respectivă nu are dovada primirii la finanțe.
Din acest punct de vedere, singura împrejurare că după controlul dispus de conducerea IPJ Mureș, s-au identificat două dintre procesele-verbale de sancționare ale martorilor B.I. și B.Z., pe care inculpatul le-a înaintat la Administrația Financiară la data de 16 martie 2006, împreună cu o adresă întocmită în 23 decembrie 2003, adresă nesemnată de către șeful postului de poliție, dar nici de inculpat, nu duce la concluzia că aceste acte au fost în posesia inculpatului în perioada 2003 - 2006 și că acesta, în mod intenționat, nu a procedat la trimiterea lor către Administrația Fiscală Târnăveni pentru executare.
De asemenea, faptul că prin declarația de învinuit din data de 27 noiembrie 2007, acesta a descris cu lux de amănunte procedura care trebuia urmată cu ocazia întocmirii unui proces-verbal de contravenție (așa cum se arată în continuarea motivelor de apel), nu constituie o dovadă certă că inculpatul și-a încălcat sau nu și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu într-o manieră care să poată fi calificată drept una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În motivele de apel s-a mai invocat declarația martorului G.I., șeful de post din acea perioadă. În acord cu judecătorul fondului, s-a constatat de către instanța de prim control judiciar că din conținutul materialului probator administrat în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi primit bunuri de la martorul B.Ș. sau de la ceilalți martori.
Totodată, neregularitățile descoperite de șeful de post cu privire la mențiunile din registru nu-i pot fi imputate inculpatului, câtă vreme obligația verificării registrului de contravenții era în sarcina șefului de post iar această verificare a fost făcută în urma sesizării martorului V.E. abia în cursul anului 2006, în condițiile în care în registrul general de intrare-ieșire al documentelor de la postul de poliție Mica nu s-au evidențiat mențiuni referitoare la aspectele imputate inculpatului, ci, dimpotrivă, existau rubrici necompletate. Cu toate acestea, șeful de post a întocmit și semnat la 5 ianuarie 2004 procesul-verbal de închidere a registrului pe anul 2003. Prin urmare, se poate concluziona că martorul nu a verificat modul în care era ținut respectivul registru. Cert este însă faptul că în registrul general de intrare-ieșire nu apare nicio mențiune referitoare la înaintarea proceselor-verbale de contravenție către Administrația Finanțelor Publice Târnăveni, astfel încât, acuzațiile aduse inculpatului sunt netemeinice.
Prin prisma acestor considerente, instanța de prim control judiciar a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar apelul declarat de Parchet este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., grava eroare de fapt care a condus la pronunțarea unei soluții greșite de achitare de către cele două instanțe.
În susținerea recursului Parchetul a învederat că inculpatul C.A.C. avea atribuții privind predarea proceselor-verbale de contravenție la AFP Târnăveni, potrivit fișei postului, în calitate de ajutor șef de post dar și atribuții de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale, aspect recunoscut și de către inculpat în declarațiile date. Mai mult, inculpatul a recunoscut că în Registrul de menționare a contravențiilor apare făcută mențiunea trimiterii proceselor-verbale la organul fiscal dar nu își poate explica cum aceste procese-verbale nu au fost transmise.
În același sens, a invocat și declarațiile martorilor C.P. și R.F.V. care au arătat că de procesele-verbale de aplicare a contravențiilor se ocupau polițiștii fără a exista o reglementare expresă în sensul că cel care aplică sancțiunea să și urmărească executarea acesteia. A mai susținut Parchetul că sub aspect probator prezintă relevanță și declarația martorului V.E. care era nemulțumit de faptul că față de B.Ș. nu s-au luat măsuri de sancționare.
Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Critica Parchetului circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., privind grava eroare de fapt este nefondată, întrucât nu există o contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârile prin care s-a dispus și menținut soluția de achitare a inculpatului și probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări - evidentă și necontestată - a probelor, ci aprecierii acestora de către cele două instanțe.
Înalta Curte retine că, cele două instanțe, în baza unei analize judicioase a probatoriului administrat, în mod întemeiat, au apreciat că nu s-a putut dovedi împrejurarea că inculpatul C.A.C. - agent principal de poliție, ce făcea parte din Poliția Judiciară -, în perioada august 2000 - martie 2006, în calitate de ajutor șef de post la poliția Mica, județul Mureș, nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu care îi reveneau în legătură cu constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale sau că a făcut mențiuni necorespunzătoare în Registrul de evidență a contravențiilor cu scopul de a-i exonera pe unii dintre contravenienți de la plata amenzii, determinat de relațiile de prietenie ale inculpatului cu unii dintre ei sau primirii unor foloase materiale (produse alimentare sau alte favoruri personale). Astfel, în acord cu cele două instanțe și Înalta Curte constată că, potrivit fișei postului inculpatului C.A.C., aferentă anului 2005 singurul document care a putut fi găsit în Arhiva IPJ Mureș, actele arhivate până în anul 2003 fiind distruse, Dispoziției Inspectorului General nr. 200 din 03 aprilie 2006, Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. 348 din 20 iunie 2005 și Instrucțiunilor MAI nr. 490 din 11 iunie 2003, care reglementează activitatea organelor de poliție din mediul rural unde își desfășura activitatea și inculpatul, rezultă că, printre alte atribuții ce îi reveneau acestuia era și cea referitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor. În legătură cu ținerea evidenței, primirea, expedierea corespondenței și transportul acesteia, în art. 6 lit. m) din Instrucțiunile MAI nr. 490 din 11 iunie 2003, se prevedea că această obligație revenea șefului postului de poliție comunal.
Din lecturarea dispozițiilor menționate și conținutului fișei postului nu rezultă că inculpatul C.A.C. ar fi avut ca atribuție de serviciu, după aplicarea sancțiunii contravenționale, verificarea modului în care se pun în executare aceste sancțiuni (expedierea proceselor-verbale la organul financiar fiscal pentru darea în debit, în condițiile art. 39 alin. (1) și (2) din Ordonanța nr. 2/2002).
Faptul că inculpatul a efectuat în Registrul de corespondență a contravențiilor mențiuni cu privire la expedierea proceselor-verbale de contravenție, pentru darea în debit, către Administrația Financiară Târnăveni care nu se regăsesc în evidențele autorității fiscale, nu are relevanță sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu întrucât, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.P., fost polițist la Postul de poliție Mica și R.F.V., agent de poliție la același post comunal și C.A. nu exista o normă regulamentară sau ordin de serviciu care să stabilească persoana care se ocupa de verificarea punerii în executare a sancțiunilor amenzilor contravenționale.
Potrivit declarațiilor martorilor, care se coroborează și cu susținerile inculpatului C.A.C., singura persoană care efectua verificări în acest sens era chiar martorul G.I. - fostul șef de post, care avea printre atribuții și pe cele referitoare la semnarea adreselor de înaintare a proceselor-verbale către judecătorie, verificarea Registrului de contravenții și semnării procesului-verbal de închidere și arhivare, or, pe anul 2003 registrul a fost arhivat. Prin urmare, deși existau poziții neînchise ele nu au fost verificate de către șeful de post, împrejurare care nu poate fi reținută în sarcina inculpatului ca fiind o încălcare a atribuțiilor ce îi reveneau.
De esența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este ca subiectul activ să nu își îndeplinească un act ce îi revine potrivit atribuțiilor de serviciu sau să îl îndeplinească în mod defectuos, or, cât timp nu s-a dovedit că inculpatul ar fi avut vreo atribuție legală sau instituită printr-o normă regulamentară ori dispoziție administrativă referitoare la expedierea către administrația fiscală sau verificarea modalității de transmitere a documentelor necesare dării în debit a persoanelor sancționate contravențional, nu se poate reține că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu ce au avut drept consecință vătămarea unor interese legale.
În susținerea soluției pronunțate de prima instanță și menținută de către instanța de prim control judiciar este și faptul că, din verificările efectuate nu s-au putut identifica pentru mențiunile înscrise în Registrul de contravenții, exemplarul procesului-verbal de aplicare a contravenției care trebuia să rămână la organul de constatare și aplicare a sancțiunii amenzii, respectiv Poliția comunei Mica.
Nici în Registrul general de intrare-ieșire al Poliției comunale Mica, depus doar la instanța de fond, nu apar însemnări cu privire la expedierea proceselor-verbale de contravenție la Administrația Financiară Târnăveni care să confirme mențiunile ce apar în Registrul de contravenții privind expedierea acestor documente către organul fiscal, pe care inculpatul și le-a asumat fără însă a putea da vreo explicație concretă, situație care nu a fost lămurită nici de către organul de cercetare. Faptul că nu s-a putut stabili în ce împrejurări s-au făcut acele mențiuni în Registrul de contravenții este confirmat și de fostul șef de post, G.I., care a arătat că în urma verificărilor efectuate nu au fost găsite exemplarele proceselor-verbale de contravenție care trebuiau să rămână la organul de poliție în condițiile în care s-ar fi procedat la darea în debit a persoanelor sancționate contravențional.
De altfel, în urma controlului efectuat de către IPJ Mureș, au fost identificate doar două procese-verbale de sancționare contravențională a martorilor B.I. și B.Z. pe care inculpatul le-a expediat către organele Administrației Fiscale Târnăveni la data de 16 martie 2006, împreună cu adresa întocmită la data de 23 decembrie 2003 nesemnată de șeful de post, or, această împrejurare nu poate conduce la aprecierea că inculpatul, în mod intenționat în perioada 2003 - 2006 a ținut aceste documente asupra sa, cu scopul de a-i exonera de la plata amnezii pe contravenienți.
Susținerile Parchetului în sensul că inculpatul a făcut aceste mențiuni necorespunzătoare în Registrul de contravenții în schimbul unor foloase materiale (produse alimentare) dar și a relațiilor de prietenie cu unii dintre contravenienți, nu au un suport probator.
Astfel, din declarațiile martorilor B.M., Z.I.C., L.Ș., B.D.V., B.D.F., M.C.R., M.J., P.I.V. date în fața instanței și care corespund realității - conform mențiunilor acestora declarațiile date în faza de urmărire penală le-au fost dictate, sub promisiunea obținerii unor pedepse mai ușoare (în cazul martorului B.M., martorii B.D.V., B.D.F., arestați în altă cauză, au primit un cartuș de țigări) -, după ce au fost sancționați contravențional de către inculpat, nu au avut cu acesta nicio discuție referitoare la modalitatea în care ar putea să nu plătească amenda, dimpotrivă, inculpatul le-a comunicat că pot face plat și la CEC.
În același sens este și declarația martorului C.A., dată în fața instanței, care a arătat că i s-a cerut de către fostul șef de post - martorul G.I., și polițistul care conduce ancheta să declare că ar fi intervenit pe lângă inculpat să-l scutească de amendă pe B. zis „G.", însă a refuzat întrucât nu era reală situația despre care i se cerea să relateze în scris.
Relevante sub acest aspect sunt și declarațiile martorilor V.E. și B.L. care, deși au fost sancționați contravențional de inculpat, nu au avut o nicio discuție cu acesta iar presupunerile lor legate de activitățile desfășurate de către inculpat în sensul de a le proteja pe unele dintre persoanele sancționate, se întemeiază pe relația de prietenie dintre contravenienți și inculpat dar și pe conduita neschimbată a acestora, după aplicarea sancțiunii amenzii.
Nu s-a putut dovedi nici primirea de către inculpatul C.A.C. a unor produse alimentare sau obținerea unor favoruri de la persoanele sancționate contravențional, declarațiile martorilor S.B.J.A. și S.B.J. în sensul că inculpatul i-ar fi solicitat lui S.B.J.A. să asigure fondul muzical la o petrecere a inculpatului, în schimbul anulării procesului-verbal de contravenție sunt infirmate de declarațiile martorului O.I. care a arătat că el a discutat cu S.B.J.A. la domiciliul acestuia despre muzică, în limba maghiară, inculpatul fiind în mașina sa nu a purtat nicio discuție întrucât nu vorbea și nici nu înțelegea limba maghiară, astfel că, cele două instanțe în mod justificat au înlăturat depozițiile celor doi martori ca fiind nesincere.
Raportat la mijloacele de probă analizate și prin prisma apărărilor formulate de inculpat și argumentarea soluției de achitare pronunțate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu s-a putut dovedi contribuția inculpatului din punct de vedere subiectiv la comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual "astfel cum s-a reținut în actul de sesizare și, pe cale de consecință, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Constatând că nu este incident în cauză, pentru motivele anterior arătate, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Deciziei penale nr. 74/A din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.A.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.
Procesat de GGC - LM