Asupra recursurilor penale de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 918 din 3 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 27631/3/2008 s-a dispus, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 condamnarea inculpatului L.M.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, de la 27 mai 2008 la 24 iunie 2008.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul O.F. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În data de 14 februarie 2008, în urma unui control, agenții de poliție D.V. și D.R., din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră București, au oprit în trafic un autoturism condus de numitul N.R.N. și în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, motiv pentru care i-au încheiat proces-verbal de constatare a infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Ulterior incidentului, N.R.N. l-a contactat telefonic pe martorul M.A., pentru a încerca să rezolve problema în sensul de a interveni pentru a nu se începe urmărirea penală împotriva sa.
În data de 15 februarie 2008, N.R.N., însoțit fiind de martorul M.A., s-au deplasat pe str. Udriște, în fața secției de poliție, unde s-au întâlnit cu inculpatul O.F. care era însoțit de agentul de poliție L.M.V.
Inculpații L.M.V. și O.F. i-au dat de înțeles numitului N.R.N. că îl pot ajuta, rămânând ca detaliile să fie stabilite ulterior.
La data de 4 martie 2008 martorul denunțător N.R.N., l-a contactat telefonic pe inculpatul O.F. stabilind să se întâlnească la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră, în biroul său, pentru a purta o discuție relativ la dosarul său. În aceste împrejurări inculpatul O.F. i-a explicat martorului denunțător că nu se poate să nu i se înregistreze ori să i se rupă dosarul penal și că acesta „se oprește" la cercetări penale prin propunerea unei soluții de neîncepere ori de scoatere de sub urmărire penală. Același inculpat i-a comunicat martorului denunțător faptul că „șeful" e tare și că „trebuie să fie bazat ca să poată să vorbească", garantându-i că „o s-o rezolvăm dar greu" că „șeful este mare șmecher și că cere asta" și „nu se bagă pentru 200, 300 euro", sugerându-i o sumă în jur de 1.500 euro pentru închiderea dosarului. Inculpatul L.M.V. i-a sugerat martorului denunțător suma de 2.300 euro pentru „închiderea dosarului" afirmând că depinde de lucrătorul de cercetări penale la care este repartizat dosarul, explicându-i acestuia că suma urmează a fi împărțită între mai multe persoane și că dosarul trebuie soluționat „la rând" pentru a nu deveni suspect. La finalul discuției inculpatul O.F. i-a garantat martorului denunțător „rezolvarea dosarului" într-un procent de 80 - 90%, rămânând ca după primirea citației, de la cercetări penale, să-l contacteze telefonic.
Conform înțelegerii, în data de 16 aprilie 2008, după ce a primit citația, martorul denunțător a luat legătura telefonic cu inculpatul O.F. care i-a dat numărul de telefon al inculpatului L.M.V., spunându-i să-l sune, din partea sa că „a vorbit cu acesta și se va ocupa el de tot", garantându-i că „nu-l va dezamăgi dar va fi mai greu" întrucât este la a doua abatere de același gen.
După discuția purtată cu martorul denunțător, inculpatul O.F. l-a contactat telefonic pe inculpatul L.M.V. comunicându-i că va fi sunat de martorul denunțător și că i-a spus acestuia că el se „ocupă de problemă". Martorul denunțător N.R.N. l-a sunat pe inculpatul L.M.V. stabilind să se întâlnească în aceeași zi la locuința acestuia.
După această convorbire, inculpatul L.M.V. la apelat telefonic pe inculpatul O.F., comunicându-i printre altele și faptul că se va întâlni cu martorul denunțător în aceeași zi pentru a discuta despre intervenția sa, pe lângă lucrătorul de poliție de la serviciul cercetări penale, în vederea pronunțării unei soluții de netrimitere în judecată.
În seara zilei de 16 aprilie 2008, martorul denunțător N.R.N. s-a întâlnit cu inculpatul L.M.V. în fața locuinței acestuia din Calea Ferentari, ocazie cu care acesta din urmă i-a pretins primului suma de 2.000 euro în vederea intervenției sale pe lângă lucrătorul de la cercetări penale și pe lângă procurorul care are în supraveghere dosarul său penal, precizându-i că suma se va împărți între aceștia și că el va face intervenția întrucât așa cum și colegul său O.F. știe „el se are mai bine" cu lucrătorul de la cercetări penale. Totodată, inculpatul L.M.V. i-a detaliat modul în care ar trebui să se soluționeze dosarul penal la cercetări penale și la procuror, după care s-au despărțit, stabilind să se întâlnească în câteva zile pentru ca martorul denunțător să-i aducă o copie după citație și după buletinul de identitate.
În data de 17 aprilie 2008, inculpatul L.M.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul O.F. și i-a comunicat faptul că s-a întâlnit cu martorul denunțător N.R.N. în data de 16 aprilie 2008 și i-a cerut acestuia suma de 2.000 euro, inculpatul O.F. transmițându-i la rândul său că „tu știi cel mai bine ce faci" și că el „nu se bagă" întrucât „e treaba ta".
În data de 18 aprilie 2008, după o convorbire telefonică prealabilă, martorul denunțător N.R.N. s-a întâlnit din nou cu inculpatul L.M.V. în fața blocului în care locuiește acesta din urmă, ocazie cu care martorul denunțător i-a înmânat citația, iar inculpatul i-a dat de înțeles că-l cunoaște pe lucrătorul de la cercetări penale care îi instrumentează dosarul penal, spunându-i „că mai bine merge el cu dedicație" și că „te ajută sută la sută dacă e să meargă". La final, inculpatul L.M.V. i-a spus martorului denunțător că-l va contacta telefonic luni, 21 aprilie 2008, după ce va „vorbi" cu lucrătorul de la cercetări penale.
În data de 08 mai 2008, întrucât nu fusese contactat de inculpatul L.M.V., așa cum rămăsese stabilit, martorul denunțător l-a contactat pe acesta din urmă care i-a comunicat că „a vorbit acolo și că trebuie să vii acolo în partea aia cu ce ți-am zis eu ție" stabilind să se întâlnească la sediul B.P.R. din str. L.U. luni, 12 mai 2008, când martorul denunțător trebuia să aibă asupra sa suma de 2.000 euro. Martorul denunțător nu a putut să meargă la această întâlnire întrucât a fost nevoit să plece din țară.
La întoarcere, în data de 26 mai 2008, martorul denunțător N.R.N. l-a contactat telefonic pe inculpatul L.M.V. și au stabilit să se întâlnească la locuința acestuia din urmă pentru a-i înmâna suma de bani stabilită.
În vederea realizării flagrantului au fost puse la dispoziția martorului denunțător N.R.N. 17 bancnote a 100 euro și 6 bancnote a 50 euro ale căror serii au fost consemnate într-un proces-verbal, în prezenta unui martor asistent, după care martorul denunțător N.R.N. s-a deplasat la locuința inculpatului L.M.V. din Calea Ferentari, unde s-a întâlnit cu acesta.
Inculpatul L.M.V. l-a invitat în autoturismul său personal, marca VP, unde au purtat o discuție legată de „închiderea" dosarului penal, garantându-i că „99% se rezolvă și să stea fără griji" iar martorul denunțător N.R.N. i-a înmânat suma de 2.000 euro, moment în care inculpatul i-a garantat că el împreună cu inculpatul O.F. răspund de restituirea banilor în cazul în care nu se „rezolvă favorabil" dosarul penal.
După discuția purtată cei doi s-au despărțit, inculpatul L.M.V. intrând în scara blocului în care locuiește, a fost prins în flagrant de către organele de poliție ale D.G.A. și procuror, având asupra sa suma de 2.000 euro formată din 17 bancnote de 100 euro și 6 bancnote de 50 euro care prin comparare s-au dovedit a avea aceleași serii cu cele consemnate anterior în procesul-verbal de înseriere și de predare către martorul denunțător.
În drept, faptele comise de inculpații L.M.V. și O.F. au fost încadrate în dispozițiile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 respectiv complicitate la aceeași faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen., art. 6 raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel inculpații L.M.V. și O.F. criticând hotărârea pentru motive de nelegalitate, solicitând înlăturarea probei constând în înregistrarea convorbirilor telefonice și ambientale deoarece au fost efectuate înainte de începerea urmăririi penale și în lipsa unei autorizații emise de judecător; înlăturarea proceselor-verbale de realizare a flagrantului deoarece sunt lovite de nulitate absolută respectiv reținerea atitudinii provocatoare a martorului denunțător N.R.N.
În subsidiar au solicitat aplicarea unor pedepse mai blânde. Prin Decizia penală nr. 238/A din 25 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 27631/3/2008 s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpații L.M.V. și O.F.
Au fost obligați apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut, în esență, că înregistrarea convorbirilor telefonice și prinderea în flagrant au fost realizate cu respectarea legii, iar în ceea ce privește atitudinea martorului denunțător N.R.N., aceasta nu poate fi apreciată ca fiind aceea a unui „agent provocator".
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a reținut că acestea au fost orientate spre minimul special astfel că, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, nu se justifică reducerea acestora.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpații L.M.V. și O.F. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 și 18 C. proc. pen.
S-a reținut ca o primă critică, faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată, judecătorul cauzei preluând aproape în integralitate, conținutul actului de sesizare al instanței.
De asemenea, deși recurenții inculpați au solicitat audierea martorului denunțător, instanțele nu au dat curs acestei cereri, contestând, totodată, înregistrarea convorbirilor telefonice și ambientale care nu sunt conforme cu realitatea (art. 3859 pct. 9).
Cu privire la aceeași critică s-a arătat că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, cererea fiind respinsă fără a fi, însă, motivată (art. 3859 pct. 10).
Ca atare, s-a solicitat, în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpații fiind provocați de martorul denunțător și ca atare hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt (3859 pct. 18). În ceea ce privește critica circumscrisă dispozițiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurenții inculpați au solicitat reținerea în favoarea acestora, a circumstanțelor judiciare atenuante cu consecința coborârii pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma cazurilor de casare invocate cât și din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de instanța de fond este corectă, iar încadrarea juridică atribuită faptelor este legală.
Din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă că inculpatul L.M.V., agent de poliție cu atribuții de constatare a contravențiilor, în perioada 15 februarie 2008 - 26 mai 2008, a pretins și a primit de la martorul denunțător N.R.N. suma de 2.000 euro pentru a-l determina pe inculpatul O.F. - lucrător de poliție în cadrul D.G.P.M.B. Brigada Poliției Rutiere, Serviciul Cercetări Penale - care avea spre instrumentare dosarul denunțătorului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 precum și pe procurorul care supraveghea cercetările, să propună o soluție de netrimitere în judecată.
La rândul său, inculpatul O.F., agent de poliție în același compartiment, a intermediat legătura dintre inculpatul L.M.V. și denunțător, scopul fiind acela al adoptării unei soluții de netrimitere în judecată.
Rezultă astfel că, în data de 14 februarie 2008, martorul denunțător a fost oprit în trafic, constatându-se că nu posedă permis de conducere, organele de poliție încheindu-i proces-verbal de constatare a infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Din declarațiile denunțătorului N.R.N., date în faza de urmărire penală - în cursul judecății acesta nu a putut fi audiat deși instanța de fond și apel au procedat la citarea acestuia cu respectarea dispozițiilor art. 177 și următoarele C. proc. pen. - rezultă că în data de 15 februarie 2008 s-a întâlnit în fața sediului Brigăzii de Poliție Rutieră din str. L.U., cu inculpatul O.F. A discutat cu acesta despre incidentul din trafic, inculpatul dându-i de înțeles că se poate rezolva, denunțătorul urmând a obține o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2001.
Legătura dintre martorul denunțător și inculpatul O.F. a fost făcută de un prieten al denunțătorului cunoscut sub numele de „A.".
Întâlnirea denunțătorului cu inculpații O.F. și L.M.V., din data de 15 februarie 2008, este confirmată și de inculpatul L.M.V. În declarația dată la 24 iunie 2008 arată că „A." era prieten cu inculpatul O.F., transmițându-le că o cunoștință a sa are probleme cu permisul de conducere. S-au întâlnit cu denunțătorul, stabilind o întâlnire ulterioară, pentru a-i da buletinul și citația, urmând ca inculpatul L.M.V. să verifice dacă are dosar penal.
Următoarea întâlnire a inculpatului L.M.V. cu denunțătorul s-a realizat în data de 18 aprilie 2008 când acesta l-a întrebat cât l-ar costa pentru a interveni pe lângă ofițerul de caz, inculpatul cerându-i suma de 2.000 euro.
În schimbul sumei de bani, susține inculpatul, i-a dat asigurări denunțătorului că „dosarul său penal se va soluționa cu o soluție favorabilă acestuia".
În data de 26 mai 2008, conform înțelegerii, inculpatul L.M.V. și denunțătorul s-au întâlnit în jurul orelor 20:15, fiind invitat în autoturismul inculpatului. În aceste împrejurări denunțătorul i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro stabilind că, în situația în care nu se va da o soluție favorabilă, să-i fie restituită întreaga sumă. La intrarea în scara blocului, inculpatul L.M.V. a fost reținut de organele de poliție, găsindu-se asupra sa suma de 2.000 euro, bancnotele prezentând seriile celor folosite la organizarea flagrantului, urmare denunțului formulat de martorul N.R.N., la data de 29 februarie 2008.
Se impune a se reține faptul că declarația inculpatului L.M.V. a fost luată de procuror în prezența unui apărător.
În ceea ce privește implicarea inculpatului O.F., inculpatul L.M.V. a arătat că sunt colegi de serviciu și că acesta i-a spus că un angajat al său are probleme cu permisul de conducere urmând ca amândoi să facă verificări.
Înalta Curte va reține această declarație ca fiind corespunzătoare adevărului - menținută și la prezentarea materialului de urmărire penală - celelalte declarații urmând a fi înlăturate, neputând fi coroborate cu alte probe administrate în cauză.
Inculpatul O.F. neagă implicarea sa în activitatea infracțională, recunoscând însă, în declarația din 13 iunie 2008 că a fost contactat telefonic de „A." care l-a rugat să ajute o cunoștință a sa întrucât a fost surprinsă în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Discuția telefonică a fost purtată în prezența inculpatului L.M.V., care i-a luat telefonul inculpatului O.F., continuând discuția și transmițând denunțătorului numărul său de telefon.
Aceste declarații se coroborează cu înregistrările audio-video în mediul ambiental realizate în data de 4 martie 2008 din care rezultă că inculpatul L.M.V. îi transmite martorului denunțător că știe o persoană care s-a aflat într-o situație similară „scăpând cu bine" și că dosarul său depinde de „omul care ia dosarul". De asemenea, inculpatul L.M.V. a afirmat că o altă persoană ar fi dat 2.300 euro, iar în 16 aprilie 2008, într-o altă convorbire telefonică același inculpat afirmă că „ne dai nouă și noi dăm la ăia, aicea stai să vezi cum e combinația, e ăsta care îl trimit eu la el care își ia dreptul ca să bage referințe bune la procuror și e procurorul care să închidă ochii".
În aceleași coordonate au fost purtate și următoarele convorbiri telefonice, stabilindu-se să se întâlnească cu denunțătorul la sediul B.P.R., din str.L.U., în 12 mai 2008, denunțătorul urmând să aibă asupra sa suma de 2.000 euro.
Această întâlnire nu a mai avut loc deoarece denunțătorul a plecat din țară, iar la întoarcere, în 26 mai 2008, acesta l-a contactat pe inculpatul L.M.V. stabilind, de comun acord, să se întâlnească la locuința inculpatului pentru a-i da banii.
După ce denunțătorul i-a dat inculpatului suma de 2.000 euro, în timp ce se îndrepta spre scara blocului a fost prins în flagrant, fiind încheiat procesul-verbal de constatare a infracțiunii.
În cursul cercetării judecătorești inculpatul L.M.V., confirmă faptul că a primit de la denunțător suma de 2.000 euro, dar nu pentru a interveni în favoarea sa ci cu titlu de împrumut. Arată, de asemenea, că martorul denunțător l-a întrebat pe inculpatul O.F. „ce să vă dăm"? Cât să vă dăm", acest inculpat fiind prezent și la alte discuții pe care le-a purtat cu denunțătorul.
Coroborând, astfel, probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că inculpatul O.F. a intermediat legătura dintre denunțătorul N.R.N. și inculpatul L.M.V., pentru ca acesta să intervină la organele de poliție ce avea spre instrumentare dosarul penal al denunțătorului, în scopul obținerii unei soluții favorabile și în schimbul sumei de 2.000 euro.
Din actele cauzei, rezultă că urmărirea penală a fost începută la 26 mai 2008 împotriva inculpaților L.M.V. și O.F., iar prin Încheierea din 4 martie 2008 dată de Tribunalul București în Dosarul nr. 129/A.I./2008, s-a dispus autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate în mediul ambiental de martorul denunțător N.R.
Ulterior, prin Încheierea din 14 aprilie 2008, pronunțată de aceeași instanță, s-a dispus prelungirea autorizației până la 14 mai 2008 pentru convorbirile purtate de același martor denunțător.
Existând indicii privind implicarea inculpaților O.F. și L.M.V., judecătorul a dispus autorizarea interceptării convorbirilor telefonice și ambientale conform încheierii pronunțată la 15 aprilie 2008, respectiv 17 aprilie 2008.
Cum interceptarea convorbirilor telefonice este permisă de lege și în faza actelor premergătoare - aceasta rezultă din analiza dispozițiilor art. 911 și următoarele C. proc. pen., dar și din jurisprudența CEDO - procesele-verbale de redare în formă scrisă au fost analizate prin raportare la celelalte probe administrate.
Se observă, sub acest aspect, că inculpații nu au contestat conținutul acestora în faza de urmărire penală, iar în cursul judecății, instanța de apel s-a pronunțat, apreciind că proba nu este utilă cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., în ceea ce privește interceptarea convorbirilor telefonice, în faza actelor premergătoare - apărarea susținând că această probă nu poate fi administrată în faza actelor premergătoare - Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 911 alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, ori interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt sau pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Alin. (2) al aceluiași articol enumera infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.
Din analiza dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sunt subordonate unor condiții strict determinate și anume:
a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.
Deși legea nu definește noțiunea de „date", prin aceasta se înțelege orice informații obținute prin orice mijloace, cu excepția celor interzise de lege, de către organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală. Noțiunea de indicii temeinice are semnificația dată de art. 143 C. proc. pen.
b) să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
c) să fie utilă pentru aflarea adevărului;
d) să existe o autorizație din partea judecătorului competent. Rezultă, așadar, că legalitatea interceptării convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua la cunoștință despre înregistrări, cu posibilitatea contestării acestora, drepturi ce au fost respectate în cauză, instanța admițând în cursul cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize criminalistice.
De altfel, în această materie și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a apreciat că noul cadru legislativ, modificat prin Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006 oferă garanțiile necesare în materie de interceptare și transcrierea comunicațiilor (cauza Dumitru Popescu contra României).
Această interpretare este în acord și cu dispozițiile cuprinse în art. 4 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit cu care tehnicile speciale de anchetă pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracțiune gravă a fost săvârșită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane, anume identificate, ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat. Cât privește atitudinea provocatoare a denunțătorului, Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată.
Denunțătorul N.R.N., fiind depistat în trafic și fiind pasibil de întocmirea unui dosar penal, a încercat să-și rezolve problema, în condiții ilicite apelând la un prieten al său care l-a pus în legătură cu cei doi inculpați.
Inculpatul L.M.V. a fost cel care i-a comunicat numărul său de telefon făcând referire la alte persoane care au avut probleme similare, la diferite sume de bani, toate acestea dându-i de înțeles denunțătorului că își poate rezolva problema prin remiterea sumei de 2.000 euro.
Inculpatul L.M.V. împreună cu denunțătorul au stabilit locul unde au fost dați banii, fiind surprins la scurt timp de organele de poliție.
Prin urmare nu se poate reține o atitudine provocatoare a denunțătorului, în condițiile în care cei doi inculpați aveau obligația să respingă orice propunere din partea acestuia.
În fine, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte constată că au fost respectate criteriile generale de individualizare, aplicându-se pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea executării acestora.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L.M.V. și O.F. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 25 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații L.M.V. și O.F. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 25 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 2 aprilie 2012.
Procesat de GGC - LM