Hearings: July | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Sentința nr. 1026/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013

Asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În data de 6 noiembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de strămutare formulată de petentul D.M., prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6987/109/2013 aflat pe rol la Tribunalului Prahova.

Față de modificările Codului de procedură penală aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și în raport de data introducerii cererii de strămutare, Înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost greșit îndreptată către această instanță și urmează a dispune trimiterea acesteia Curții de Apel Ploiești, pentru următoarele motive:

În temeiul art. 55 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea, inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.

Având în vedere prevederile art. 78 din Constituția României și dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse Codului de procedură penală, acestea devin valabile și deplin aplicabile începând cu data de 16 februarie 2013.

Cererea formulată de petentul D.M. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 noiembrie 2013, dată la care dispozițiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, erau în vigoare.

Față de aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 29, pct. 5, lit. c) raportat la dispozițiile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că nu este competentă să soluționeze cererea de strămutare formulată de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Tribunalului Prahova, astfel că va trimite cererea de strămutare spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite cererea formulată de petentul D.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6987/109/2013 al Tribunalului Prahova la Curtea de Apel Ploiești, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AZ