Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 594 din 24 iunie 2002, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul R.P. la 5 ani închisoare în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului R.P. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
A fost menținută starea de arest a inculpatului, deducându-se prevenția conform art. 88 alin. (1) C. pen., de la 29 ianuarie 2002, la zi.
În conformitate cu art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a luat act că părțile vătămate S.C. L. S.A. și V.C. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1.700.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 29 ianuarie 2002, în jurul orelor 13,00, inculpatul R.P., împreună cu numitul P.G. s-au deplasat la magazinul alimentar S.C. L. S.A., unde inculpatul a solicitat părții vătămate V.C. (vânzătoare) un cartuș LM și un cartuș KENT.
În acel moment, inculpatul avea asupra sa suma de 40.000 lei, iar P.G. suma de 80.000 lei, conform declarațiilor date în faza de urmărire penală, iar contravaloarea celor două cartușe de țigări era de 560.000 lei.
Martora S.M., vânzătoare în același magazin, având dubiu cu privire la solvabilitatea celor doi, a solicitat părții vătămate V.C. să nu dea cartușele de țigări până nu primește banii.
În aceste condiții, inculpatul a cerut să vadă dacă cele două cartușe de țigări sunt sigilate. În momentul în care partea vătămată ținea în mână cartușele de țigări, arătându-i inculpatului sigiliul pentru a se convinge, acesta a smuls bunurile din mâna părții vătămate, părăsind în fugă locul comiterii faptei, fiind urmat și de P.G.
Lucrătorii de poliție din cadrul Secției 18, aflați în zona comiterii faptei, alertați de strigătele părții vătămate au procedat la urmărirea inculpatului, care în momentul imobilizării avea asupra sa cele două cartușe de țigări sustrase.
Bunurile au fost restituite părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Față de P.G. s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărire penală, motivat de faptul că acesta nu a executat acte de înlesnire sau ajutor al inculpatului, în momentul săvârșirii faptei penale sau ulterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul R.P., susținând că, fapta comisă constituie infracțiunea de furt calificat. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 527/ A din 30 august 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, atât în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, cât și referitor la pedeapsa aplicată.
Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul său a criticat hotărârile pronunțate pentru motivele de casare cuprinse la pct. 17 și 14, ale art. 3859 C. proc. pen., reiterând în esență criticile formulate și în fața instanței de apel referitoare la încadrarea juridică dată faptei și la pedeapsa aplicată.
S-a motivat, în sensul că, sustragerea cartușelor de țigări din mâna părții vătămate nu s-a făcut prin violență, acestea fiind pur și simplu luate, iar nu smulse. Totodată, s-a arătat că față de circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului, dar și ținând cont de prejudiciul modic cauzat, pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum prea mare, solicitându-se redozarea acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată că, instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt în baza materialului probator administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu prevederile legale, iar pedeapsa judicios individualizată, situație în care recursul urmează să fie respins, ca atare.
Susținerea inculpatului potrivit căreia nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, în sensul că nu a smuls din mâna acesteia cartușele de țigări, nu poate fi primită, întrucât, din situația de fapt corect reținută de instanțe și descrisă în partea expozitivă a hotărârii, rezultă că, partea vătămată, atenționată fiind de colega sa martora S.M. asupra comportamentului dubios al celor doi, inculpatul și învinuitul P.G., nu a înțeles să înmâneze acestora cartușele de țigări solicitate spre cumpărare, cerându-le mai întâi banii. Prin urmare, văzând că nu poate ajunge ușor, în posesia cartușelor, inculpatul, sub pretextul că vrea să verifice ceva, a cerut să le vadă de aproape, situație în care, în mod firesc, partea vătămată având rezerve asupra bunelor intenții ale inculpatului, nu le-a lăsat nici un moment din mână, așa încât, sustragerea nu se putea face decât prin violență, adică prin smulgere, pentru că, în caz contrar, nu s-ar putea explica comportamentul precaut al vânzătoarei.
Așadar, apărarea inculpatului în sensul arătat, este singulară și contrazisă de probele administrate la dosarul cauzei (declarațiile martorei S.M. și ale părții vătămate V.C., demonstrând doar intenția acestuia de a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării. Totodată, este adevărat că, ulterior, partea vătămată V.C., a arătat că nu își mai amintește exact cum s-au petrecut faptele, că practic inculpatul nu i-a smuls din mână cartușele de țigări, ci doar i le-a luat, însă această susținere urmează să fie înlăturată, fiind în contradicție cu situația de fapt reținută pentru argumentele mai sus expuse și dovedită cu materialul probator administrat în cauză.
Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea Supremă apreciază că față de periculozitatea socială concretă a infracțiunii săvârșite, de atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, de faptul că, prin sentința penală nr. 452/2000 Tribunalul București a mai dispus față de inculpat măsura libertății supravegheată pe o perioadă de un an pentru același gen de infracțiuni, tâlhărie, instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de art. 72 C. pen., neexistând temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a acesteia, în sensul reducerii cuantumului stabilit.
În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.
În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 29 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE M OTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P., împotriva deciziei penale nr. 527/ A din 30 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv de la 29 ianuarie 2002, la 21 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2003.