Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 400 din 21 septembrie 2001, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul Y.S.K. la 100.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de concurență neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991, cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat, pentru infracțiunea de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată, prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Potrivit art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. G.I.E. S.R.L. București la plata sumei de 88.190 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății, către partea civilă S.C. E.R. S.R.L. București, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale, în sumă de 100.000 dolari S.U.A. și cererea de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, cereri formulate de aceeași parte civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul Y.S.K., în calitate de asociat unic al S.C. G.I.E. S.R.L. (conform actului adițional la statutul societății, autentificat prin încheierea nr. 1853 din 11 aprilie 1997) a solicitat, în toamna anului 1998 S.C. S. S.R.L. Cluj Napoca, efectuarea unui import de ambalaje pentru cafea E. din Turcia. Modelul de plic și cel pentru cutia de carton a fost executat, conform indicațiilor date de inculpat, martorului N.C., asociatul unic și administratorul S.C. S. S.R.L. Cluj Napoca.
Totodată, a mai reținut prima instanță, că S.C. E.I. L.T.D., prin reprezentanții săi legali, în calitate de titular, respectiv deținător al mărcii de fabricație, comerț și servicii E., conform certificatului de înregistrare nr. 20265/1994, eliberat de O.S.I.M. România, a obținut protecția pentru această marcă pe teritoriul României, pe o perioadă de 10 ani, cu începere de la 11 februarie 1994.
Prin urmare, potrivit art. 42 din Legea nr. 84/1998 dreptul de a folosi această marcă poate reveni numai acelor societăți cu care S.C. E.I. L.T.D. încheie un contract de licență.
Din actele dosarului, a rezultat că inculpatul Y.S.K. nu a încheiat un asemenea contract de licență cu S.C. E.I. L.T.D., neavând astfel dreptul să folosească elementele inscripționate pe ambalajele acesteia.
Așa fiind, cu ocazia controlului efectuat de lucrătorii din cadrul I.P.J. Cluj și cei ai Gărzii Financiare la S.C. G.I.E. S.R.L. Cluj-Napoca, au constatat că aceasta deși nu avea licență de fabricație și nici acordul titularului mărcii înregistrate, a achiziționat cafea marca E., în cutii sau borcane, pe care ulterior a ambalat-o în plicuri mai mici de 1,3 grame și a valorificat-o. Ambalajele folosite de S.C. G.I.E. S.R.L. erau aproape identice cu cele folosite de producătorul autorizat, respectiv S.C. E.R. S.R.L. București.
Prin urmare, tribunalul a reținut că, fapta inculpatului care în perioada septembrie – octombrie 1998 a întrebuințat emblema firmei E. pe ambalajele în care a pus în vânzare cafea ness, purtând o marcă identică cu marca înregistrată de S.C. E.I. L.T.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de concurență neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că, în raport de dispozițiile art. 83 lit. b) din legea nr. 84/1998 fapta inculpatului de a pune în circulație, fără drept, un produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât inculpatul nu a pus în circulație propriul produs, ci acesta a vândut în realitate cafea ness, marca E., folosindu-se fără drept de această marcă, situație în care, a dispus achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile, prima instanță a apreciat întemeiate pretențiile formulate de S.C. E.R. S.R.L. București privind cheltuielile suportate de aceasta cu campania publicitară împotriva folosirii fără drept a mărcii E. și a respins daunele morale cerute de S.C. E.I. L.T.D. din Israel, ca fiind neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel parchetul, partea civilă și inculpatul.
Prin decizia penală nr. 50/ A din 5 martie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis apelul parchetului și al părții civile și a dispus următoarele:
L-a condamnat pe inculpatul Y.S.K. la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 și în baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 100.000 lei amendă penală aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de un an închisoare în condițiile art. 81 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. G.I.E. S.R.L. București să plătească părții civile suma de 50.000 dolari S.U.A. cu titlu de daune morale și 25.000.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.
A fost respins apelul declarat de inculpat și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Instanța de control judiciar, a motivat în esență că, tribunalul a greșit atunci când a apreciat că, dispozițiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 se referă doar la acele situații în care comerciantul pune în circulație un produs propriu, folosind marca înregistrată pentru alt produs de același gen, întrucât legiuitorul nu a înțeles să facă distincție cu privire la natura produsului pus în circulație sau proveniența acestuia.
Pe de altă parte, s-a motivat că, partea vătămată a făcut dovada finanțării unei campanii publicitare menite să informeze consumatorii, să preîntâmpine și să înlăture neîncrederea în produsele firmei, precum și scăderea vânzărilor, așa încât, este justificată acordarea despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea campaniei publicitare și a daunelor morale, reprezentând prejudiciul integral suferit de aceasta.
Împotriva acestei decizii, ca și a sentinței pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Y.S.K. criticând hotărârile atacate pentru următoarele motive:
I. Sub aspectul laturii penale a fost invocat motivul prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., susținându-se în esență că pentru niciuna din infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Astfel, s-a arătat că, în ceea ce privește infracțiunea de concurență neloială, aceasta nu subzistă pentru că inculpatul nu a falsificat conținutul cafelei marca E., ci doar a valorificat-o prin intermediul firmei sale, așa încât, nu poate fi acuzat că a produs confuzie printre cumpărători pentru simplul fapt că a pus în pliculețele de ness cafeaua aparținând tot părții vătămate, menționând pe plic că produsul aparține firmei E., fiind preambalat pe mașini automate de către S.C. G.I.E. S.R.L.
S-a mai arătat că, inculpatul nu a făcut altceva decât să comande (ambalajul) pliculețele în care a introdus cafeaua părții vătămate, situație în care atât organele de urmărire penală, cât și instanțele au fost induse în eroare, confundând noțiunea de marcă, cu cea de ambalaj, motiv pentru care, ambalajul nu poate face parte din categoria mărcilor.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 s-a susținut că pentru îndeplinirea condițiilor cerute de legiuitor trebuie ca pe piață să existe în același timp cel puțin două produse purtând o marcă identică cu marca înregistrată în mod legal și care să prejudicieze titularul mărfii, iar în speță inculpatul nu a promovat pe piață un produs nou.
În fine, pentru aceste critici s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate și achitarea inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății.
II. Sub aspectul laturii civile s-a invocat, în principal motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor sau să influențeze soluția procesului, cerându-se admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe.
S-a motivat în esență că, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 302 alin. (2) și art. 305 alin. (1) lit. g), h) și i) C. proc. pen., atunci când a omis să pună în discuția părților cererea de constituire de parte civilă formulată de S.C. E.R. S.R.L. la termenul din 14 decembrie 2000 și să se pronunțe prin încheiere motivată asupra acesteia.
Totodată, a mai fost invocat și motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., susținându-se că hotărârile sunt nelegale și în ceea ce privește daunele materiale și daunele morale acordate părților civile atâta vreme cât prejudiciul este inexistent, întrucât nu s-a putut face dovada că inculpatul a comercializat pe piață alt produs în afară de produsul comercializat de partea vătămată.
În subsidiar, s-a cerut reducerea daunelor morale acordate părții civile.
Recursul declarat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
I. Referitor la criticile aduse soluționării laturii penale se constată următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 11/1991, persoanele care au calitatea de comercianți sunt obligate să-și exercite activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, iar în art. 2 din aceeași lege, este definită noțiunea de concurență neloială, arătându-se că prin concurență neloială se înțelege orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.
Așa fiind, potrivit art. 5 lit. a) constituie infracțiune de concurență neloială (..) întrebuințarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Prin urmare, fapta inculpatului de a folosi ambalaje cu inscripția E. în vederea comercializării acestei cafele fără să aibă acordul S.C. E.I. L.T.D., singura deținătoare a acestei mărci pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, fiind de natură să producă confuzie cu ambalajele folosite în mod legitim de aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de concurență neloială în sensul dispozițiilor art. 5 lit. a) din această lege.
Că așa s-au petrecut faptele rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv certificatul de înregistrare nr. 20265/1994 eliberat de O.S.I.M. România, potrivit căruia S.C. E.I. L.T.D. este singura titulară și deținătoare a mărcii de fabricație, comerț și servicii E. pe teritoriul României, pe o perioadă de 10 ani, cu începere din 11 februarie 1994, obținând astfel protecție pentru această marcă pentru acest interval de timp.
Totodată, potrivit art. 42 din aceeași lege, titularul mărcii, în speță S.C. E.I. L.T.D. poate în baza unui contract de licență să autorizeze terții să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte din produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Cum, inculpatul nu a încheiat un astfel de contract cu S.C. E.I. L.T.D., el nu avea dreptul să folosească ambalajele cu inscripția E., săvârșind astfel infracțiunea de concurență neloială, în cauză, neavând nici o relevanță, împrejurare că el a comercializat produsul acestei firme.
Referitor la infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, ce sancționează punerea în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică cu marca înregistrată, Curtea Supremă, constată că în mod legal instanța de apel a reținut că prin modul cum a fost reglementată această infracțiune, legiuitorul nu a făcut distincție cu privire la natura produsului pus în circulație fără drept, respectiv dacă punerea în circulație trebuie să privească alt produs decât cel care poartă marca înregistrată, situație în care, condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune este legală și temeinică.
II. Referitor la criticile privind soluționarea laturii civile, se constată următoarele:
1. Referitor la omisiunea instanței de a pune în discuția părților și de a se pronunța prin încheiere cu privire la cererea de constituire ca parte civilă formulată de S.C. E.R. S.R.L. la termenul din 14 decembrie 2002, în fața primei instanțe, Curtea Supremă reține următoarele:
Potrivit art. 15 alin. (1) și (2) C. proc. pen., partea vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și a persoanei responsabile civilmente, în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Totodată, în cuprinsul art. 16 se arată că, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Mai mult decât atât, în art. 76 și art. 320 C. proc. pen., este reglementată obligația președintelui completului de a-i pune în vedere părții vătămate că poate participa în proces în calitate de parte civilă, în condițiile prevăzute de lege, iar această declarație de constituire poate fi făcută pe parcursul procesului, până la citirea actului de acuzare.
Așa fiind, constituirea părții vătămate ca parte civilă este un drept conferit de legiuitor care nu trebuie pus în discuția celor prezenți, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut în textele menționate obligația instanței de a încunoștiința partea de posibilitatea exercitării acestuia în condițiile și la termenele prevăzute de lege.
Ceea ce ar putea să conteste inculpatul sau partea responsabilă civilmente ar fi tardivitatea constituirii, cuantumul pretențiilor solicitate sau însăși calitatea sa procesuală.
Or, în speță, se observă că S.C. E.R. S.R.L. face parte din grupul de societăți E.I. L.T.D. cu sediul în Israel, care a înregistrat la O.S.I.M. marca ce face obiectul acestui dosar, și care a formulat plângere penală împotriva inculpatului, constituindu-se parte civilă în cauză încă din cursul urmăririi penale.
Prin urmare, S.C. E.R. S.R..L, a depus la termenul din 14 decembrie 2000, cererea de constituire ca parte civilă și de introducere în cauză a S.C. G. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente, înainte ca instanța să fi dat citire actului de sesizare, inculpatul fiind interogat la termenul următor, respectiv pe data de 22 februarie 2001.
Așa fiind, criticile formulate de inculpat pentru acest motiv sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.
2. În ceea ce privește acordarea despăgubirilor civile (materiale și morale) în cuantumul stabilit, Curtea Supremă constată că, în mod legal instanța de apel a avut în vedere atât prejudiciul material suferit de partea civilă S.C. E.R. S.R.L. în cuantum de 88.190 dolari S.U.A. ca urmare a finanțării campaniei publicitare menită să informeze consumatorii, să înlăture neîncrederea sa în produsele firmei, precum și scăderea vânzărilor, cât și daunele morale suferite de S.C. E.I. L.T.D., acordate într-un cuantum de 50.000 dolari S.U.A., ca urmare a prejudiciului de imagine produs de inculpat prin fapta sa.
Pentru aceste considerente, secția penală a Curții Supreme de Justiție constată că motivele invocate sunt nefondate, iar cum din examinarea dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., privind cauzele de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, nu se constată existența vreunuia, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Y.S.K. împotriva deciziei penale nr. 50/ A din 5 martie 2002 a Curții de Apel Cluj.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2003.