R  O  M    N  I  A

Decizia nr.942                                                                                       Dosar nr.4968/2002

                                                  

                                                 

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.M., împotriva deciziei penale nr.716 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București Secția a II-a penală.

            S-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocatul I.I., apărător ales.

            Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

            Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și, în principal, prin reținerea de circumstanțe atenuante reducerea pedepsei.

            În subsidiar, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, inculpatul fiind consumator de droguri, nu comerciant de substanțe stupefiante. 

            Procurorul a cerut respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat.

            Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, a fost de acord cu apărările formulate pentru admiterea recursului său.

 

C  U  R  T  E  A,

 

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.725 din 15 august 2002, Tribunalul București, Secția I penală, a condamnat pe inculpatul G.M. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74 și a art.76 lit.a și e din Codul penal.

            S-a făcut aplicarea art.71 și art.64 din Codul penal.

            În baza art.17 din Legea nr.143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,80 gr.heroină și, respectiv, a cantității de 4,47 gr.heroină.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

            Existând indicii că din locuința ocupată de inculpat și mătușa sa, S.A., se vând droguri, organele specializate au organizat supravegherea, ocazie în care, în ziua de 24 octombrie 2001, când la ușa apartamentului în cauză a sunat un tânăr, l-au identificat pe acesta în persoana lui R.C.M. care se prezentase cu suma de 250.000 lei pentru a cumpăra o doză de heroină, cel care vindea fiind G.M.

            Efectuându-se percheziția locuinței, s-au descoperit mai multe pungulițe din celofan ce conțineau heroină. În acest timp, în locuință au venit mai mulți tineri, aceștia declarând că sunt consumatori de heroină, de mai mult timp ei procurându-și drogul de la inculpat, sens în care au indicat și un alt loc de depozitare, respectiv scara blocului, deasupra ușii de la intrarea în subsolul imobilului.

            Raportul de constatare tehnico-științifică a înscris că substanța pulverulentă de culoare bej este heroină în cantitate de 0,97 gr.și,     respectiv, 4,57 gr., ea (diacetilmorfină), făcând parte din Tabelul I, anexă la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

            Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

            În apel, parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

            La rândul său, inculpatul a invocat în apelul declarat, neeficiența dată, în ce-l privește, efectului circumstanțelor atenuante, sens în care a cerut aplicarea unei pedepse orientate sub minimul general.

            Prin decizia penală nr.716 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința și a majorat pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

            În baza art.65 din Codul penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din același cod, pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale.

            Prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

            Nemulțumit de hotărârea pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit, a vinovăției sale, precum și netemeinicia pedepsei aplicate întrucât, deși în favoarea sa s-au reținut circumstanțe atenuante, cuantumul pedepsei este prea mare.

            Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

            Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că, în baza probatoriului administrat în baza urmăririi penale și în cea a cercetării judecătorești, instanțele au reținut, corect, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, el deținând heroină, drog de mare risc, pentru comercializare. În acest sens, sunt de relevat declarațiile mătușii inculpatului, S.A., în locuința acesteia fiind găzduit el și aici organele abilitate depistându-l în fapt, când s-a prezentat cumpărătorul R.C.M., pentru ca în schimbul sumei de 250.000 lei să-i vândă o doză de heroină. În timpul efectuării percheziției în acea locuință s-au mai prezentat tineri care au declarat că de mai mult timp se „aprovizionau „ cu doze de heroină de la inculpat, ei indicând și modalitățile practice în baza cărora li se vindea drogul: fie în ușa apartamentului, fie printr-o fereastră deschisă ce dădea într-o curte interioară (apartamentul era situat la parterul blocului), fie la scara blocului declarații ce se coroborează cu recunoașterile parțiale ale inculpatului.

            Revenirile asupra declarațiilor date la urmărirea penală nu sunt justificate în fapt, martorii susținând fie că erau sub influența drogurilor când au declarat în fața procurorului, fie că acesta le-a impus ce să susțință sau au semnat declarațiile fără să le citească.

            În ce privește motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei aplicate, și acesta este nefondat.

            Potrivit art.72 din Codul penal, text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele  de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

            Pe de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

            În cauză, stabilind pedepasa de 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, instanța de apel a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere sănătății publice și normelor privind regimul juridic al substanțelor stupefiante, împrejurările în care s-a săvârșit, respectiv într-o manieră aptă să inducă dependență de drog de mare risc a altor persoane, dar și datele ce caracterizau profilul făptuitorului, fără antecedente penale, sens în care s-a făcut aplicarea art.74 și a art.76 din Codul penal referitor la circumstanțe atenuante.

            Executarea pedepsei în regim de privare de libertate corespunde și scopului așa cum este prevăzut în art.52 din Codul penal.

            Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.385¹⁵pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

            În baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.716/A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

            Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 24 octombrie 2001 la 25 februarie 2003.

            Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

            Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.