R O M Â N I A
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații I.P. și P.I. împotriva deciziei penale nr.347/A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.
Au lipsit: recurenții inculpați, pentru apărarea lor prezentându-se avocat C.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele părți vătămate C.N. și I.T., intimatele părți civile F.G., T.D., ASIROM SA Galați, intimatele părți responsabile civilmente I.T. și I.J. și Autoritatea Tutelară – Consiliul Local Galați.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaților a solicitat pentru inculpatul I.P., achitarea lui, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din Codul penal, cu aplicarea art.99 și art.109 din Codul penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală și reducerea pedepselor aplicate acestuia pentru celelalte infracțiuni, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.
Ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului, apărătorul acestuia a solicitat suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art.81 din Codul penal.
Pentru inculpatul P.I., apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului inculpatului I.P., în sensul aplicării prevederilor art.13 din Codul penal, referitor la infracțiunea prevăzută de art.211 lit.d din Codul penal, reținută în sarcina acestuia.
Cu privire la recursul inculpatului P.I., procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.297 din 3 septembrie 2001, Tribunalul Galați a condamnat, între alții, pe inculpații:
-P.I. la: - 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal cu referire la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 și art.75 lit.c Cod penal (faptă săvârșită la 14/15 octombrie 1999).
În baza art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal;
- I.P. la: - 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal, cu referire la art.209 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42, art.99 și 109 Cod penal (faptă săvârșită la data de 14/15 octombrie 1999) ;
- 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără carnet de conducere, prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 și 109 Cod penal (faptă săvârșită la data de 14/15 octombrie 1999) și
- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e Cod penal, cu aplicarea art.99 și 109 Cod penal (faptă săvârșită la data de 15 octombrie 1999).
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca, în final, să execute pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.
Conform art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată I.T. nu s-a constituit parte civilă și că prejudiciul cauzat părții vătămate C.N. a fost acoperit integral.
În baza art.14 Cod procedură penală și art.998, 1003 și art.1000 alin.2 Cod civil, inculpații P.I., P.F.V. și I.P. au fost obligați solidar, acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente I.J. și I.T. să plătească părții civile Asigurarea Românească SA – Societatea de Asigurare-Reasigurare – Sucursala ASIROM Galați suma de 4.500.000 lei, părții civile D.L. suma de 2.957.000 lei și a sumei de 500.000 lei către partea civilă F.G.
În baza art.191 alin.1, 2 și 3 Cod procedură penală, inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părțile responsabile civilmente I.J. și I.T. la plata sumei de 1.500.000 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de 14 octombrie 1999,P.I., P.F. (condamnat în cauză) și I.P. s-au hotărât să sustragă un autoturism, în scopul deplasării în altă localitate.
Inițial, inculpații și-au propus să sustragă autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare GL-04-CZZ, aparținând părții vătămate C.N., însă nu au reușit întrucât autoturismul era împrejmuit cu un lanț trecut printre niște piloni metalici. Folosind o cheie potrivită, inculpatul P.F.a pătruns în interiorul autoturismului de unde a sustras un radiocasetofon auto, timp în care ceilalți 2 inculpați asigurau paza.
Persistând în activitatea infracțională, inculpații au decis să sustragă autoturismul Dacia 1310 cu nr.GL-03-SIM, aparținând părții vătămate T.D.
În timp ce paza era asigurată de inculpații P.F. și P.I., inculpatul I.P., prin folosirea unei chei potrivite, a pătruns în interior.
După ce toți inculpații au pătruns în interior, autoturismul a fost condus, spre direcția Cuza Vodă.
Între timp, inculpații au încercat să vândă radiocasetofonul sustras din primul autoturism, lucru pe care însă nu l-au reușit.
În timp ce inculpații se deplasau au demontat portbagajul de deasupra autoturismului pe care l-au aruncat.
Deși autoturismul a fost condus de cei trei inculpați, numai inculpatul P.I. nu avea permis de conducere.
În momentul în care inculpații au ajuns la domiciliul tatălui inculpatului P.I., acesta din urmă a scos din portbagajul autoturismului o roată de rezervă și o lampă de iluminat tip auto pe care le-a depozitat într-o magazie.
Inculpații au revenit în municipiul Galați și au abandonat autoturismul.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au sustras și autoturismul cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu care s-au deplasat în scopul de a vinde radiocasetofonul.
Nereușind să vândă radiocasetofonul, cei trei inculpați au revenit în Galați, conducând pe rând autoturismul, pe care apoi l-au abandonat pe o alee.
Inculpatul I.P. și-a însușit interfața radiocasetofonului sustras din primul autoturism.
A doua zi, pe data de 15 octombrie 1999, inculpatul I.P. s-a hotărât să meargă cu autoturismul cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu scopul de a-l lăsa în zona în care l-a sustras, fiind însoțit de numiții T.S.G. și Z.A., cărora le-a spus că autoturismul în cauză este sustras, după ce au urcat în acesta.
Inculpatul și cei doi însoțitori ai săi au fost surprinși în autoturism de partea vătămată I.T. și numitul I.C. care și-au dat seama că autoturismul este sustras.
Cei trei au încercat să fugă, însă, inculpatul I.P. a fost prins și imobilizat, fiind legat de mâini cu o sfoară.
În timp ce încerca să se dezlege și să fugă inculpatul I.P. i-a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate I.T.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe, referitor la:
- pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.F. prin sentința penală nr.905 din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Galați compusă din pedepsele de:
- 1 an și 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal, cu referire la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm.Cod penal;
- 5 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.36 alin.1, teza I din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.99 și urm.Cod penal;
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.38 alin.1 teza II din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 și urm.Cod penal, cu mențiunea că această din urmă pedeapsă a fost omisă de instanța de fond la operațiunea de descontopire în pedepsele componente, cât și la operațiunea de contopire cu pedepsele aplicate în cauză, fiind astfel încălcate dispozițiile art.40 Cod penal cu referire la art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal;
- pedepsele aplicate celor 3 inculpați, pe care le consideră ca fiind prea mici, solicitând majorarea lor.
Inculpații au criticat aceeași hotărâre, după cum urmează:
Inculpatul I.P. cu privire la greșita lui condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, pentru care a solicitat să fie achitat întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, precum și cu privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea acestora prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și în final, suspendarea condiționată a pedepsei rezultante.
Inculpații P.I. și P.F.V. au criticat hotărârea apelată cu privire la greșita individualizare a pedepselor pe care le consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea lor prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Diferit, inculpatul P.F.V. a mai solicitat, la fel ca și Parchetul, trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare în vederea clarificării antecedentelor penale și contopirea pedepselor.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr.347/A din 26 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță pe care a desființat-o numai în ce privește latura penală a cauzei referitor la inculpatul P.F.V., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță.
S-a constatat că inculpatul P.F.V. este arestat în altă cauză și s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații P.I. și I.P.
Inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 700.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părțile responsabile civilmente I.J. și I.T., la plata aceleiași sume și cu același titlu, tot către stat.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că:
Critica formulată de inculpatul I.P., în sensul că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din Codul penal, nu poate fi acceptată deoarece din probele de la dosar rezultă că acest inculpat, împreună cu inculpații P.F.V. și P.I. au sustras, pe timp de noapte, autoturismul părții vătămate I.V. în scopul folosirii pe nedrept, iar în ziua următoare, când încerca să parcheze autoturismul în locul de unde îl sustrăsese, a fost surprins de partea vătămată care a încercat să-l imobilizeze, pentru a-și asigura scăparea, a lovit pe aceasta cu pumnul, activități care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
În ce privesc pedepsele aplicate inculpaților P.I. și I.P., s-a arătat că au fost corect individualuizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, la dozarea acestora avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor și modalitatea în care acestea au fost comise, în împrejurări care relevă o periculozitate socială deosebită și care nu justifică reținerea în favoarea lor de circumstanțe atenuante și nici nu poate duce la convingerea că scopul pedepselor ar putea fi atins prin suspendarea condiționată a executării sau prin executarea la locul de muncă; iar faptul că nu au antecedente penale și au manifestat sinceritate în legătură cu infracțiunile comise, constituie doar elemente de apreciere de care se poate ține seama la stabilirea întinderii pedepselor.
Prin urmare, a concluzionat instanța de apel, sunt neîntemeiate criticile formulate de Parchet, cât și de cei doi inculpați cu privire la greșita individualizare a pedepselor.
Este însă întemeiat motivul de apel al Parchetului, a arătat instanța de apel, referitor la neclarificarea antecedentelor penale ale inculpatului P.F.V., deoarece din copia sentinței penale nr.903 din 5 aprilie 2001, rezultă că acesta a fost condamnat la un număr de 3 pedepse privative de libertate, iar faptele au fost comise în perioada 31 martie – 1 aprilie 2000, hotărârea rămânând definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2001, iar executarea pedepsei a început la 4 mai 2001, iar infracțiunile deduse judecății din cauza de față au fost săvârșite mai înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr.903 din 5 aprilie 2001, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni și nu cele reglementate de art.40 Cod penal; cum în mod greșit le-a aplicat prima instanță.
S-a mai arătat că la efectuarea contopirii, instanța de fond a omis pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.903 din 5 aprilie 2001, contopind numai celelalte pedepse aplicate.
Întrucât, prin clarificarea acestor aspecte de către instanța de apel, inculpatul ar fi privat de o cale de atac, pentru stabilirea realității se impune casarea hotărârii apelată și trimiterea cauzei, pentru rejudecare, sub aceste aspecte, la instanța de fond.
Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații I.P. și P.I.
Inculpatul P.I. a criticat decizia Curții de apel cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând a se dispune achitarea, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, precum și cu privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni, pe care le consideră prea severe; în cauză impunându-se reducerea acestora prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, prevăzute de art.74 Cod penal; iar în final, să se facă aplicarea art.81 Cod penal, în sensul de a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul P.I. a criticat aceeași decizie, cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.
Asupra recursurilor de față:
1. Recursul declarat de inculpatul I.P. este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:
Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că motivele de casare invocate de numitul inculpat sunt nefondate.
Critica prin care solicita a se dispune achitarea sa pentru fapta de tâlhărie, pe considerentul că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nu poate fi primită deoarece, așa cum a arătat, și judicios motivat și instanța de apel cu privire la acest aspect care a constituit motiv de casare și la judecata în apel, fapta inculpatului care după ce a sustras autoturismul aparținând părții vătămate I.T., în momentul în care a fost prins și imobilizat pentru a fi predat organelor de poliție, de a lovi pe aceasta cu pumnul pentru a-și asigura scăparea, întrunește, fără nici un dubiu, toate elementele ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie, și prin urmare condamnarea sa pentru această faptă este corectă.
În ce privește atât pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte, reținute în sarcina sa, cât și a pedepsei de executat, se constată că au fost just individualizate, cu respectarea criteriilor arătate în art.72 Cod penal și nu se impun a fi modificate, fiind în măsură să realizeze prevederile art.52 Cod penal.
În cauză, raportat la numărul mare de fapte comise într-un interval scurt de timp și la pericolul social ridicat al acestora, reținerea de circumstanțe atenuante nu se justifică, astfel că nici această critică nu este fondată, după cum nefondată, pentru aceleași considerente, este și critica prin care solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Verificând însă decizia atacată, în raport cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală se constată că recursul declarat de inculpatul I.P. este fondat sub aspectul omisiunii aplicării art.13 Cod penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d Cod penal.
Potrivit art.13 Cod penal în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că inculpatul I.P. a comis fapta de tâlhărie la data de 15 octombrie 1999, dată la care fapta era încadrată în dispozițiile art.211 alin.2 lit.d și e Cod penal.
Cum însă pe parcursul judecății, deci mai înainte de rămânerea definitivă a cauzei, respectiv la data de 10 aprilie 2002 a fost adoptată Legea nr.169 prin care au fost modificate și completate unele dispoziții din Codul penal, între care și cele privind infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului, având în vedere că prin compararea vechii reglementări cu cea nou intervenită ca urmare a modificării, dispozițiile legii mai vechi sunt mai favorabile inculpatului, în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art.13 Cod penal.
Cu toate acestea, urmează a se constata că în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului I.P. pentru această infracțiune de către instanța de fond a fost just individualizată și urmează a fi menținută, această înscriindu-se între limitele de pedeapsă stabilite în legea aplicabilă la data săvârșirii faptei și care așa cum s-a arătat, este mai favorabilă în raport cu noua lege.
Pentru aceasta se va dispune înlăturarea dispozițiilor art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal și descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente, după care se va face aplicarea prevederilor art.13 Cod penal, referitor la infracțuiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d Cod penal și în final, refacerea concursului de infracțiuni și dispunerea ca inculpatul I.P. să execute pedeapsa cea mai grea, și anume de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se va aplica un spor de 4 luni închisoare, astfel că în final, va executa pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.
2. Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.I., prin care solicită reducerea pedepselor, se constată că nu este fondat.
La aplicarea și stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare arătate în art.72 Cod penal, iar pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, de 3 ani și 6 luni închisoare, situată în imediata apropiere a limitei minime prevăzută de textul de lege incriminator, nu poate fi considerată prea severă, ceea ce dovedește că la dozarea acesteia instanța a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei și datele ce caracterizează persoana sa, respectiv lipsa antecedentelor penale și sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal.
În consecință, pedeapsa aplicată de prima instanță fiind în măsură să realizeze prevederile art.52 Cod penal nu se impune a fi modificată, și având în vedere că analizând decizia atacată în raport cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală, nu se constată și existența altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul I.P. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, cu privire la cele două recursuri mai sus analizate se va decide astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 347/A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.
Casează decizia atacată și sentința penală nr.297 din 3 septembrie 2001 a Tribunalului Galați numai cu privire la neaplicarea prevederilor art. 13 din Codul penal, referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin. 2 lit. d din Codul penal cu aplicarea art. 99 și 109 din Codul penal.
Înlătură aplicarea art. 33 lit a și art. 34 din Codul penal și sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în pedepsele componente de :
- 1 an și 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin 1 și 4 și art.209 alin.1 lit.a,e,g și i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 din Codul penal, cu aplicarea art.99 și art. 109 din Codul penal ;
-5 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 99 și art.109 din Codul penal;
-2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din Codul penal cu aplicarea art.99 și art.109 din Codul penal.
Face aplicarea art.13 din Codul penal, referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d din Codul penal, cu aplicarea art.99 și art.109 din Codul penal și menține pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului.
În baza art.33 lit a și art.34 lit.b din Codul penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului și dispune executarea pedepsei cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final inculpatul I.P. având de executat 2 ani și 10 luni închisoare.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Juatiției.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. impotriva deciziei sus-menționată.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.