S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații M.L.I. și M.M. împotriva deciziei penale nr.264 A din 9 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.
S-au prezentat recurenții inculpați și intimați în stare de arest, asistați de avocatul I.I.I. apărător ales și intimatul inculpat M.B.E., asistat de avocat C.A., apărător ales.
A lipsit intimata parte civilă P.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sintetizând oral motivele scrise.
Apărătorul inculpaților M.L.I. și M.M. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, susținând că nu se impune majorarea pedepselor. A solicitat apoi admiterea recursurilor declarate de inculpați, criticând decizia atacată cu privire la încadrarea juridică a faptei, susținând că încadrarea corectă este în art.194 din Codul penal cu privire la infracțiunea de șantaj, solicitând schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepselor.
Apărătorul intimatului inculpat M.B.E., a pus concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, susținând că decizia instanței de apel este corectă cu privire la acest inculpat, referindu-se și la actele depuse la dosarul cauzei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpații M.L.I. și M.M., ca nefondate.
În utlimul cuvânt acordat, inculpatul M.L.I. a regretat comiterea faptei și a fost de acord cu concluziile apărătorului, inculpatul M.M. a susținut că a greșit, cerând clemență, iar inculpatul M.B.E. a susținut că este nevinovat și a fost de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul București, prin sentința penală nr.86 din 7 februarie 2002, i-a condamnat pe inculpații:
M.M. și M.L.I. la : câte 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a și e din Codul penal și la câte 5 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.2 din Codul penal, în baza art.33 și 34 din Codul penal, pedepsele fiind contopite, fiecare inculpat urmând să execute 5 ani și 6 luni de închisoare, cu aplicarea art.71 din Codul penal, și pe inculpatul M.B.E. la 2 ani de închisoare, pentru infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
În baza art.81-83 din Codul penal, executarea pedepsei aplicate inculpatului M.B.E. a fost suspendată condiționat.
Instanța a menținut în stare de arest pe primii doi inculpați și le-a dedus tuturor, detenția preventivă.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în ziua de 18 mai 2001, împreună, inculpații M. și L.I.M. au sustras, prin violență, bunuri de 1.750.000 lei, de la numitul P.C., pe care, în acest scop, l-au sechestrat în mașina condusă de inculpatul M.B.E.
Inculpații au declarat apel.
Inculpații M. și L.I.M. au cerut, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de tâlhărie și de lispire de libertate în aceea de șantaj, și, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Inculpatul M.B.E. a cerut, în principal, achitarea de orice penalitate și, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Curtea de Apel București – Secția a II-a penală -, prin decizia nr.264/A din 9 mai 2002, a admis apelurile și, desființând în parte sentința:
a) prin aplicarea art.74 și 76 din Codul penal, a redus, de la câte 5 ani și 6 luni, la câte 3 ani de închisoare, pedepsele aplicate inculpaților M. și L.I.M., în baza art.33 și 34 din Codul penal, urmând ca fiecare inculpat să execute 3 ani de închisoare;
b) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 din codul de procedură penală, cu aplicarea art.181 din Codul penal, l-a achitat pe inculpatul M.B.E.
Instanța de apel a motivat că partea vătămată datora fraților M. o sumă de bani, dar că inculpații au recuperat pe cale violentă, deci, nelegală, suma cuvenită și că, în aceste condiții fapta inculpatului M.B.E., student, nimerit întâmplător în această stare conflictuală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Parchetul și inculpații M. și L.I.M. au declarat recurs.
Parchetul susține că nu se justifică nici reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților M. și L.I.M. și nici exonerarea de răspundere a inculpatului M.B.E.
În parte, recursul procurorului este întemeiat.
Chiar dacă a observat, în ultimul moment, că inculpații M. și L.I.M. îl lipsesc de libertate, în mod ilegal, pe C.P., de la care, prin violență, sustrag anumite bunuri, el era obligat, de lege, să sesizeze poliția, de cele întâmplate.
Omițând acest lucru, inculpatul M.B.E. a săvârșit infracțiunea de nedenunțare a unor infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
Nu se poate susține că fapta inculpatului M.B.E., prin conținutul ei concret, ar fi lipsită de importanță, cum, greșit, a apreciat instanța de apel.
Inculpații susțin, ca și în apel, că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj și că, în orice caz, li s-au aplicat pedepse excesiv de severe.
Susținerile celor doi inculpați nu sunt întemeiate, în ceea ce îi privește, instanțele reținând corect situația de fapt și încadrând-o corespunzător.
Nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepselor aplicate inculpaților M. și L.I.M. Faptele lor sunt grave.
Așa fiind, în baza art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, recursul parchetului va fi admis, iar hotărârile atacate vor fi casate cu privire la inculpatul M.B.E., care va fi condamnat, pentru infracțiunea de nerenunțarea unor infracțiuni, prevăzută de art.262 alin.1 din Codul penal.
Instanța de recurs apreciază că scopul pedepsei aplicate inculpatului M.B.E. poate fi atins fără executarea acesteia, cum, just a apreciat și prima instanță.
În baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursurile declarate de inculpații M.M. și M.L.I. vor fi respinse, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.264/A din 9 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.86 din 7 februarie 2002 a Tribunalului București – Secția a II-a penală cu privire la inculpatul M.B.E., pe care, în baza art.262 alin.1 din Codul penal, îl condamnă la 8 luni închisoare.
În baza art.81, 82 din Codul penal, suspendă condiționat executarea acestei pedepse, pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Conform art.359 din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.L.I. și M.M. împotriva aceleiași decizii. Deduce din durata pedepselor aplicate acestor doi inculpați, timpul arestării preventive de la 19 mai 2001 la 26 februarie 2003.
Obligă pe recurenții M.L.I. și M.M. la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2003.