S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații G.F. și N.I. împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
S-au prezentat recurenții, în stare de arest, asistați de avocat D.C. apărător desemnat din oficiu, lipsind intimata parte civilă SC „P.C.” SA Bucov și intimatele părți vătămate M.R., M.I. și V.I.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaților a susținut că nu s-a dovedit că inculpații recurenți au exercitat acte de violență; autorul agresiunii este minorul N.L.M. care nu a declarat apel. A solicitat admiterea recursului și schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate, susținând că s-a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea juridică este corespunzătoare, iar pedeapsa răspunde cerințelor art.52 din Codul penal.
Recurenții inculpați au fost de acord cu concluziile puse de apărător.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.345 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova au fost condamnați printre alții:
-G.F. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b din alin.2 lit.a cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal și
- N.I. la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b și alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.
S-a făcut și aplicarea art.71, 64 Cod penal.
S-a constatat că paguba a fost reparată prin restituire.
Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 14 iunie 2001 dimineața, după o prealabilă înțelegere inculpații menționați împreună cu minorul N.L.M. –coinculpat- și el condamnat în cauză, s-au deplasat cu un atelaj la sediul SC „P.C.” SA Bucov –fost sediu de cap - pentru a sustrage materiale de construcție.
Au distrus o sobă din clădirea tăbăcăriei, au furat cărămizile rezultate din demolare după care au decopertat o conductă metalică din sistemul de canalizare al firmei, fiind surprinși de martorul V.I. –angajat al fermei.
Acesta le-a cerut inculpaților să părăsească ferma dar a fost înjurat și amenințat, ceea ce l-a determinat să solicite ajutorul altor angați, respectiv al părților vătămate M.R. și M.I.
Inculpații au părăsit ferma cu materialele sustrase, dar părțile vătămate au încercat să-i împiedice.
Pentru a-și asigura scăparea, inculpații G.F. și N.I. l-au lovit pe M.R. cu târnăcopul în cap, apoi minorul N.L. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate M.I.
Părțile vătămate au reușit să alerteze organele de poliție care au sosit la fața locului.
În urma agresiunilor, partea vătămată M.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale iar M.R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr.479 din 30 octombrie 2002 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile inculpaților care au solicitat schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în infracțiunea de furt.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații G.F. și N.I. care au criticat hotărârile pentru greșita încadrare juridică dată faptelor în infracțiunea de tâlhărie în loc de furt calificat, iar în subsidiar au cerut reducerea pedepselor, motive de casare prevăzute de art.3859 pct.17 și pct.14 din Codul de procedură penală.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea art.211 din Codul penal rezultă că este infracțiune de tâlhărie și furtul urmat de întrebuințare de violențe sau amenințări pentru păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
În cauză s-a stabilit cu certitudine prin declarațiile constante ale martorului V.I., coroborate cu declarațiile părților vătămate M.R. și M.I. precum și actele medico-legale care atestă vătămările corporale produse acestora, că inculpații din cauză au exercitat cu toții violențe asupra părților vătămate pentru păstrarea bunurilor furate și pentru a-și asigura scăparea. Prin urmare, susținerile recurenților sunt nereale, încadrarea juridică de tâlhărie, dată faptelor de instanțe fiind temeinică și legală.
Cât privește pedepsele aplicate, acestea sunt situate la limita minimă prevăzută de lege în condițiile în care infracțiunea a fost comisă în condițiile circumstanței agravante de la art.75 lit.c din Codul penal –împreună cu un minor. Așa fiind este evident că din punct de vedere legal nici nu este posibilă reducerea pedepselor.
Prin urmare Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va respinge recursurile inculpaților, va computa detenția preventivă din durata pedepsei și-i va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpații G.F. și N.I. împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 14 iunie 2002 la 26 februarie 2003.
Obligă pe recurenți la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.00 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2003.