S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.G.R. împotriva deciziei nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
S-a prezentat recurentul inculpat A.G.R.,în stare de arest, asistat avocat F.V. , apărător desemnat din oficiu, lipsind intimata parte civilă I.A.C., pentru care a răspuns consilier juridic B.N. , de la Direcția Generală pentru Protecția Copilului,sector 2.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat a se reaprecia cuantumul pedepsei considerând că este exagerat de mare.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Consilierul juridic al organismului de ocrotire a copilului , a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului .
C U R T E A
Asupra recursului de față ;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.841 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală inculpatul A.G.R. a fost condamnat la 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în art.64 lit.ași b Cod penal pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.3 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.61 Cod penal tribunalul a revocat liberarea condiționată a restului de 659 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare , aplicată prin sentința penală nr.1352/2001 a Judecătoriei Sector 3 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa din cauză, dispunând ca inculpatul să execute 20 ani închisoare.
Totodată tribunalul a menținut starea de arest a incupatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 26 iunie 2002 la zi și l-a obligat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt că la data de 25 iunie 2002, inculpatul a cunoscut în parcul IOR din București, pe minora I.A.C., în etate de 10 ani care fugise din centrul de minori unde se afla internată și împreună cu aceasta a mers în Parcul Orășelului Copiilor unde au dormit în timpul nopiții iar dimineața, inculpatul a întreținut cu minora un raport sexual anal.
Prin decizia penală nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat privind modul de individualizare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temei de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Recursul declarat de inculpat este fondat.
Din dosarul cauzei rezultă că la data de 21 iunie 2002 minora I.A.C. a fugit din centrul de minori unde se afla internată, iar în cursul după-amiezii de 25 iunie 2002, fiind în parcul IOR l-a cunoscut pe inculpat, după care împreună s-au deplasat în parcul Orășelul Copiilor unde au dormit în timpul nopții, iar dimineața inculpatul a avut cu minora, prin constrângere, raport sexual anal.
În continuare minora a fost surprinsă în timp ce sustrăgea țigări de pe o tarabă în și cu această ocazie, fiind prinsă, s-a sesizat și fapta comisă de inculpat asupra ei.
Mai rezultă că minora are o conduită necorespunzătoare (furt,vagabondaj, agresivitate verbală, a părăsit școala și că se atașează ușor de persoanele de sex opus care îi acordă atenție, percepută ca afecțiune.)
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările cate atenuează sau agravează răspunderea penală.
Se constată că instanțele, la aplicarea pedepsei inculpatului, nu au avut în vedere, în suficientă măsură, toate criteriile de individualizare sus-arătate.
În acest sens, instanțele au avut în vedere doar gradul de pericol social al infracțiunii comise și persoanei inculpatului, nu și de împrejurările concrete de natură să atenueze răspunderea sa, și anume culpa însăși a părții vătămate,care prin atitudinea sa a înlesnit comiterea faptei ( a fugit din centrul de reeducare, după care, de bună voie s-a dus cu inculpatul în parc, s-a dezbrăcat și a dormit în brațele acestuia).
În raport cu aceste împrejurări concrete, stabilirea unei pedepse la limita maximă prevăzută de lege este prea severă, motiv pentru care se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa hotărârile pronunțate în cauză , în sensul și potrivit dispozitivului, de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de inculpatul A.G.R. împotriva deciziei penale nr.719 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.841 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului București – secția I penală numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art.197 alin.3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea sus-menționată de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare .
Contopește restul de 659 zile închisoare din pedeapsa anterioară cu privire la care s-a revocat liberarea condiționată, urmând ca inculpatul să execute 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.
Face aplicarea art.71, 64 din Codul penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor sus-menționate.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 26 iunie 2002 la 26 februarie 2003.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2003.