R O M A N I A
Decizia nr.98 Dosar nr.4254/2002
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații M.V.M. și P.F.I. împotriva deciziei penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
S-au prezentat recurenții inculpați M.V.M. și P.F.I., ambii aflați în stare de arest, asistați de av. V.D., apărător ales, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaților a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt, deoarace luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violența sau amenințări. In subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca neîntemeiate a recursurilor declarate, susținând că încadrarea juridică dată faptelor și pedepselor aplicate sunt în concordanță cu prevederile legale.
Inculpatul M.V.M. a arătat că achiesează la apărările formulate în cauză de apărătorul său, iar inculpatul P.F.I.a cerut reducerea pedepsei.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.129 din 27 mai 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpații: M.V.M. și P.F.I. la câte 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a ,c și e din Codul penal, cu aplicarea art.13 din același cod.
Pe perioada și în condițiile art.71 Cod penal a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive începând cu 6 martie 2002 și până la zi.
În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, a constatat reparat prejudiciul, către partea civilă D.C. și B.S.
A constatat lipsa calității procesuale privind pe SC “F.C.”
În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele :
În dimineața zilei de 26 aprilie 2002, cei doi inculpați au venit din Oradea în Arad, cu ocazia de a sustrage un autoturism marca Daewo Cielo, pe care apoi să-l valorifice. După mai multe căutări în municipiul Arad, în jurul orelor 9,30 au ajuns pe str.Poetului și în dreptul unui bloc au observat autoturismul marca Daewo Cielo cu nr.de înmatriculare AR-02-MGF. În același timp au observat că în autoturism pe locul din dreapta se afla o fată. În acest moment au luat hotărârea infracțională de a sustrage autoturismul sens în care și-au pus pe cap câte o cagulă, pentru a nu putea fi recunoscuți, inculpatul P.F.I a urcat la volanul autoturismului, iar inculpatul M.V.M. a urcat pe bancheta din spate. Cheile fiind în contact, inculpatul P.F. a pornit autoturismul și a părăsit locul faptei.
Imediat după ce au intrat în autoturism, inculpatul M.V.M. a cuprins-o pe partea vătămată din spate cu mâinile de după umeri și de gât, spunându-i să stea liniștită pentru că nu o să i se întâmple nimic. Tototdată i-a pus mâna la gură pentru ca partea vătămată să nu poată striga.
Când au ajuns la bariera CFR de pe str.Poetului, inculpații i-au permis părții vătămate să coboare, și după ce partea vătămată a coborât inculpații s-au deplasat cu autoturismul sustras la Oradea.
A doua zi ambii inculpați l-au căutat pe martorul C.S. din Oradea, căruia i-au oferit spre vânzare autoturismul, însă martorul a refuzat să-l cumpere. Ulterior, inculpații l-au găsit pe martorul N.F., tot din Oradea, care a cumpărat mașina sustrasă cu suma de 2.500 DM, bani pe care inculpații i-au împărțit în mod egal, fără să-i spună martorului despre proveniența bunului tranzacționat.
Prejudiciul în valoare totală de 117.000.000 lei a fost reparat parțial, iar partea vătămată D.C. – proprietarul autoturismului, se constituie parte civilă cu suma de mai sus.
Ambii inculpați au recunoscut fapta comisă.
Apelurile declarate de inculpați prin care au cerut reducerea pedepselor aplicate, au fost respinse, ca nefondate de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr.297/A din 9 septembrie 2002.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs de inculpați, susținându-se că fapta lor a fost greșit încadrată ca infracțiune de tâlhărie, în loc de furt, deoarece luarea bunului s-a realizat fără a se folosi violențe sau amenințări.
Printr-un alt motiv de casare, se critică hotărârile cu privire la pedepsele aplicate, susținându-se că acestea sunt prea aspre față de comportarea bună avută de ei înainte de comiterea infracțiunii și comportarea sinceră pe parcursul procesului penal.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art.211 alin.1 Cod penal, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea , constituie infracțiunea de tâlhărie.
Din examinarea hotărârilor atacate și a lucrărilor cauzei se constată în ceea ce privește încadrarea juridică, instanțele au apreciat corect că fapta inculpaților, în condițiile arătate mai sus, întrunește cerințele art.211 alin.2 lit.a, c și e Cod penal și nu ale art.208, 209 lit.a și c Cod penal.
Fapta a fost corect caracterizată ca fiind tâlhărie, întrucât, în speță,
prin pătrunderea concomitentă în autoturism de către cei doi inculpați, mascați și îmbrăcați în negru, unul la volan, iar celălalt pe bancheta din spate, cât și prin acțiunile îndreptate împotriva părții vătămate, constând în prinderea de umeri și de gât, precum și de punerea mâinii la gură,s-a provocat o stare accentuată de panică și temere părții vătămate, echivalentă cu starea de amenințare specifică conținutului infracțiunii de tâlhărie, care a înfrânt voința acesteia, determinând-o să-i lase pe inculpați să ia autoturismul, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Așa fiind, fapta inculpaților constituie infracțiunea de tâlhărie pentru care au fost condamnați, iar nu infracțiunea de furt în care s-a cerut schimbarea încadrării juridice, considerent pentru care motivul de recurs formulat de inculpați este neîntemeiat și urmează a se respinge.
Nu este, de asemenea, întemeiată critica adusă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, deoarece instanțele au ținut seama de comportarea sinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal, dar în același timp, au avut în vedere și gravitatea deosebită a faptei săvârșite.
În raport de aceste împrejurări, se apreciază că instanțele au făcut o judicioasă individualizare a pedepselor, dând eficiența necesară dispozițiilor art.72 Cod penal.
Față de cele arătate și cum verificând hotărârea atacată în conformitate cu prevederile art.3859 alin.3 Cod procedură penală nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală și a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursurile declarate de inculpații M.V.M. și P.F.I., împotriva deciziei penale nr.297/A din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpați, reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 6 martie 2002 la 10 ianuarie 2003.
Obligă inculpați la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică,azi 10 ianuarie 2003.