S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.138 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.
Au lipsit intimatul inculpat F.M.T. și intimata parte vătămată L.L.. Pentru inculpat a răspuns avocat C.D., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dezvoltând oral motivele scrise.
Apărătorul a pus concluzii de respingere a recursului, susținând că nu se poate reține în sarcina inculpatului, infracțiunea de trafic de influență, existând dubiu asupra comiterii acestei infracțiuni.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.62 pronunțată la 11 februarie 1999 de Tribunalul Cluj inculpatul F.M.T. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art.257 din Codul penal și la un închisoare pentru infracțiunea de trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 alin.1 din Codul penal.
În baza art.33 lit.a Cod penal, s-a constatat că faptele sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b Cod penal, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate, privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.564/1992 a Judecătoriei Cluj-Napoca și a contopit restul neexecutat de 2 ani 3 luni 11 zile, cu noua pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un, deci 3 ani 3 luni și 11 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal.
S-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din data de 23 iulie 1997.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să-i plătească părții civile L.L., 3.000 dolari SUA sau echivalentul lor în lei, la data efectuării plății.
În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea oxidului galben de mercur, corp delict.
În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300.000 lei.
S-a reținut că, în vara anului 1993, inculpatul F.M.T. a pretins și primit de la partea vătămată L.L., cu care se cunoștea mai de mult timp, suma de 3.000 dolari SUA pentru a interveni pe lângă șeful poliției municipiului și șefii filialei Registrului Auto Român, pentru înmatricularea în circulație a unui autoturism marca Renault, mai vechi de 8 ani, care nu putea să fie înmatriculat.
A pretins că o partea din bani va fi dată acestora.
Înmatricularea autoturismului nu a avut loc și inculpatul a refuzat să restituie suma astfel obținută.
S-a mai reținut că, prin anul 1991, inculpatul a cumpărat și deținut ilegal cantitatea de 4,5 kg de oxid galben de mercur.
Prin decizia penală nr.298 din 7 octombrie 1999 a Curții de Apel Cluj, a fost admis apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr. 62/1999 a Tribunalului Cluj, pe care a desființat-o și pronunțând o hotărâre, l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură civilă art.121 și 124 Cod penal, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În temeiul art.118 lit.e Cod penal, s-a confiscat cantitatea de 4,5 kg oxid galben de mercur.
Prin decizia penală nr.3227 din 6 iulie 2000 a Curții Supreme de Justiție – Secția penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.298/1999 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată împreună cu sentința penală nr.62/1999 a Tribunalului Cluj, numai în ce privește infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod penal și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj cu îndrumarea de a fi audiați martorii B.N. și M.M.
Prin sentința penală nr.491, pronunțată la 20 noiembrie 2001 de Tribunalul Cluj, în rejudecare, s-a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului F.M.T. pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod penal.
În baza art.346 alin.3 și 169 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă și cererea acesteia de instituire a măsurii asiguratorie.
Conform art.192 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, partea civilă a fost obligată să plătească 500.000 lei în favoarea statului, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Se motivează, în esență, că între declarațiile părții vătămate și restul probelor administrate există neconcordanțe, pe de o parte, iar pe de altă parte chiar între declarațiile părții vătămate există multe neconcordanțe care nu sunt firești.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, care a criticat sentința penală nr.491 din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Cluj, pentru netemeinicie, susținând că probele nu au fost apreciate corect, ceea ce a dus la o soluție greșită de achitare a inculpatului, pentru infracțiunea de trafic de influență, solicitând admiterea recursului, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr.138 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Cluj.
Se motivează că soluția de achitare pronunțată de instanța de fond este rezultatul unei analize judiciare și complete a întregului material probator administrat în cauză, existând serioase dubii, care profită inculpatului conform principiului „in dubio pro reo”.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs și critică decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond, pentru netemeinicie, susținând că, din probele dosarului, rezultă vinovăția inculpatului și se impune a fi condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență și obligat la plata despăgubirilor civile.
Recursul este nefondat.
Contrar celor susținute în recurs, se constată că ambele instanțe, au făcut o amplă analiză a probelor administrate și le-au apreciat just și complet.
Potrivit dispozițiilor art.345 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.
Or, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă, cu certitudine comiterea faptei de trafic de influență prevăzută de art.257 din Codul penal, imputată inculpatului.
În mod corect instanțele, analizând probele, au constatat că există contradicții în declarațiile părții vătămate și relatări neverosimile.
Astfel, apare ca neverosimilă susținerea acesteia că a dat inculpatului suma de 3.000 dolari în vederea obținerii aprobării înmatriculării autoturismului, deși acesta a fost evaluat la numai 2.500 dolari.
Partea vătămată a pretins că a cumpărat autoturismul respectiv de la martorul S.L., dar acesta nu a confirmat susținerea acesteia.
Există, de asemenea, contradicții între cele declarate de partea vătămată cu privire la autorizația provizorie de circulație a autoturismului și la persoana și apoi societatea la care a vândut autoturismul, precum și la prețul de cumpărare de către ea și la cel de vânzare.
Cu privire la declarația martorului B.N., considerată esențială de organele de urmărire penală, întrucât ar fi asistat la înmânarea de către partea vătămată a sumei de 3.000 dolari, către inculpat, instanțele în mod justificat au avut dubii asupra sincerității, deoarece martorul C.V. a declarat că a fost de față, când B.N. a mărturisit că, la data respectivă (legată de înmânarea și primirea banilor), acesta din urmă s-a aflat într-o avansată stare de ebrietate și a văzut că partea vătămată a dat o sumă (neprecizată) de bani, dar nu poate preciza cine era persoana care a primit banii.
Martora B.M. a declarat că martorul B.N. a afirmat și față de ea, că la data pretinsă în dosar, a fost întradevăr acasă la partea vătămată, dar aflându-se în stare de ebrietate nu poate fi sigur dacă l-a văzut sau nu pe inculpat.
În ceea ce privește declarațiile martorului F.Ș., acestea nu sunt de natură să stabilească vinovăția inculpatului, avându-se în vedere faptul că acesta nu cunoaște nimic în legătură cu cauza, în mod direct, ci doar din cele ce i s-au povestit de partea vătămată, afându-se în relații apropiate cu aceasta.
Așadar, existând serioase dubii asupra realității faptei, corect ambele instanțe au pronunțat achitarea inculpatului și respectiv, respingerea apelului declarat de parchet.
Recursul fiind deci nefondat urmează a fi respins, ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr.138 din 21 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul F.M.T.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2003.