Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012, Tribunalul Satu Mare în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen.
A constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu aplicare art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeași lege s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu în cursul urmăririi penale, pe seama avocat A.M., conform delegației nr. 972/2011.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 55/P/2011 din 27 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpatului, prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 21 ianuarie 2011, la Poliția orașului L. a fost înregistrat sub nr. 222454 din 21 ianuarie 2011 denunțul formulat de numitul C.I.F. potrivit căruia numita B.B., în vârstă de 8 ani, a fost violată de către tatăl său, inculpatul B.A.C.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul B.A.C. locuiește împreună cu familia sa alcătuită din patru membri, respectiv inculpatul, soția sa, B.M. și doi copii minori, B.B., în vârstă de 8 ani și B.D., în vârstă de 2 ani, într-o anexă a unei ferme amplasată pe raza satului D. din județul Satu Mare, constând într-o încăpere cu două paturi.
Într-unul din paturi dormea soția inculpatului cu fiica cea mică iar în celălalt pat dormea inculpatul cu fiica cea mare, partea vătămată B.B.
La data de 21 decembrie 2010, seara, inculpatul s-a așezat în pat, lângă partea vătămată, care dormea singură și a început să acționeze cu degetul asupra organului genital al acesteia, fără a o dezbrăca. În continuare, inculpatul a dat jos, până la nivelul genunchilor, pantalonii și lenjeria intimă cu care era îmbrăcată partea vătămată și a început să efectueze mai multe mișcări de frecare ale penisului de fundul (fesele) părții vătămate, continuând acțiunea exercitată cu degetul asupra organului genital al acesteia. La un moment dat partea vătămată s-a trezit și, speriată de ceea ce i se întâmplă a strigat după mama sa. Referitor la acest aspect, martora B.M. declară că în acea noapte fiind trezită de strigătul fiicei sale, B.B., a aprins lanterna îndreptând fascicolul de lumină spre aceasta, ocazie cu care a constatat că fiica sa era dezbrăcată având lenjeria intimă dată jos până la nivelul genunchilor, iar inculpatul B.A.C. își încheia fermoarul de la prohabul pantalonilor. Întrebându-l pe inculpat ce se întâmplă acesta nu i-a răspuns.
La fel a procedat inculpatul și în cursul lunii ianuarie 2011. De data această partea vătămată trezindu-se și constatând ceea ce i se întâmplă, fără a mai striga, s-a dus lângă mama sa care dormea.
Ulterior, partea vătămată i-a povestit mătușii sale R.F. despre ceea ce i s-a întâmplat, care la rândul său i-a povestit partenerului de comuniune consensuală cele relatate de către partea vătămată, acesta din urmă sesizând organele de poliție.
La data de 03 februarie 2011 în declarația olografă, inculpatul B.A.C. declară că nu a agresat-o sexual pe fiica sa B.B. și și-a manifestat acordul să fie testat cu tehnica poligraf. Astfel, la data de 18 iulie 2011, urmare a rezoluției motivate din data de 5 iunie 2011, inculpatul a fost supus testării cu tehnica poligraf cu aparatul poligraf L. LX 4000 care a stabilit că la întrebările R5 și R8, respectiv: R5: în ultimul an ai dezbrăcat-o pe B.B. în timp ce dormeai cu ea în pat, pentru a o mângâia pe organele genitale? Răspuns: NU și R8: Ai mângâiat-o sau ai atins-o cu penisul pe corp? Răspuns: NU, au fost evidențiate reacții psihofiziologice specifice comportamentului simulat.
Urmare a rezultatului testării cu tehnica poligraf, inculpatul a revenit asupra declarației din data de 03 februarie 2011 și a recunoscut că a agresat-o sexual pe fiica sa B.B.
La data de 14 iulie 2011, fiind audiat în calitate de învinuit, B.A.C., în prezența apărătorului din oficiu, a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, motivând comiterea acestora de starea de ebrietate în care se afla la data comiterii acestora.
La data de 21 ianuarie 2011, partea vătămată a fost expertizată medico-legal, iar prin raportul constatator medico-legal s-a stabilit că, la data examinării minora este virgină și în sfera anală nu s-au constatat leziuni traumatice.
Din raportul de evaluare psiho-socială, din data de 10 septembrie 2010, întocmit de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Satu Mare a reieșit existența unor agresiuni de natură sexuală - gesturi și atingeri de tip sexual, comportament sexual exhibiționist față de copil. Abuzul sexual asupra părții vătămate a constat în participarea la activități sexuale necorespunzătoare vârstei și dezvoltării ei psihosexuale, pe care nu a fost în măsură să le înțeleagă, activități la care a fost constrânsă din partea agresorului.
Totodată, având în vedere vârsta fragedă a părții vătămate, respectiv 8 ani, audierea acesteia s-a efectuat în faza actelor premergătoare în prezența unui reprezentant al D.G.A.S.P.C. Satu Mare, iar în faza de urmărire penală în prezența unui psiholog din cadrul I.P.J. Satu Mare.
S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului B.A.C. care, în două rânduri, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluții infracționale unice, a întreținut acte sexuale de orice natură (în accepțiunea Deciziei nr. 11/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite) cu fiica sa B.B., împotriva voinței acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani și la faptul că dormea, costând în dezbrăcarea acesteia de pantaloni, frecarea penisului de fundul ei concomitent cu acționarea degetului asupra organului genital al părții vătămate urmate de ejaculare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) și alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, prezent în fața instanței în ședința publică din 23 aprilie 2012, inculpatului B.A.C. i-au fost explicate de către instanța de judecată prevederile art. 3201 C. proc. pen. și consecințele aplicării acestora, sens în care inculpatul în declarația pe care a dat-o a solicitat instanței ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Referitor la faptele reținute în sarcina inculpatului, acesta le-a recunoscut punându-le pe seama consumului exagerat de alcool la care a fost îndemnat de către soția sa, după o perioadă de aproximativ 3 ani de zile în care inculpatul a declarat că nu a băut deloc.
Raportat la poziția procesuală a inculpatului, instanța de fond a acordat valoare probatorie probelor administrate în fază de urmărire penală și anume declarația dată de către minora B.B., dată în prezența mamei sale și a psihologului, declarația dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică prin care s-a dorit să se stabilească dacă la întrebările relevante inculpatul prezintă reacții specifice comportamentului simulat, declarațiile martorilor B.M.I., R.F., C.I.M. și C.C.C.
Având în vedere toate aceste probe, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., viol săvârșit asupra minorei B.B., infracțiune pentru care, reținând prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a b) și d) C. pen. pe o durată de 5 ani.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a plecat de la criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., complinite de concluziile referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, referat din care instanța a reținut că numărul factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional au o pondere mult mai mare în sfera structurării personalității inculpatului decât factorii de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament.
Astfel, s-a reținut ca factori de natură să accentueze comportamentul infracțional:
- venituri precare și condiții improprii de trai, familia sa se întreținea din alocația copiilor și alimente cumpărate pe datorie;
- existența antecedentelor penale, inculpatul a executat o pedeapsă privativă de libertate și a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere;
- consum ciclic de alcool și reacții imprevizibile pe fondul de provocare inculpatul are reacții imprevizibile, agresive, din motive aparent banale și în situațiile în care se simte amenințat;
- retard mintal nediagnosticat (analfabetism și lipsa abilităților de bază pentru a socoti);
- sursele de informații contactate de către referenții serviciului au afirmat că inculpatul suferă de afecțiuni ale intelectului, determinându-l pe acesta și pe soția lui să adopte un stil de viață dezorganizat (consum de alcool, neglijarea copiilor și a mediului locativ, conflicte și infidelitate);
- neconștientizarea gravității faptelor asupra victimei, acesta opinează că în cazul unui act sexual total cu fiica lui ar fi semnificat o pedeapsă mai gravă și efecte mai grave asupra victimei, însă nu identifică daunele morale aduse fetiței sale prin faptele comise;
- sistem de valori moral slab conturate, inculpatul apreciază că dezvirginarea fiice sale ar fi un act greu suportat de victimă, însă nu empatizează cu stările psihice ale minorei în urma atingerilor la care a supus-o;
- dezvoltarea unui mecanism pentru a putea continua acțiunea de abuz asupra minorei, odată ce aceasta debuta pe parcursul nopții, inculpatul impunându-și gândul că își atinge soția în ciuda diferențelor fiziologice dintre o fetiță și o femeie, pe care le conștientiza.
Raportat la perspectivele de reintegrare în societate astfel cum sunt ele conturate în referatul de evaluare, în sensul în care acestea sunt minime, instanța de fond s-a orientat spre această limită de pedeapsă și la modalitatea de executare a acesteia în regim privativ de libertate.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen., interzicerea drepturilor părintești apărând necesară în contextul săvârșirii unei infracțiuni de abuz sexual asupra propriei sale fiice.
Instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Având în vedere faptul că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată în condițiile art. 171 C. proc. pen. tribunalul a dispus în baza art. 189 C. proc. pen. virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul B.A.C., solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Sentinței penale nr. 97 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
A fost desființată hotărârea atacată.
Au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
Suma de 200 RON onorariu pentru avocat din oficiu C.E. conform delegației nr. 4078 din 10 august 2012 a Baroului Bihor s-a dispus să fie avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Cu prilejul dezbaterii cauzei la instanța de fond inculpatul a solicitat a-i fi aplicate prev. art. 3201 C. proc. pen., ceea ce a redus considerabil cercetarea judecătorească, contribuind pe această cale la soluționarea cu celeritate a cauzei.
Având în vedere atitudinea sa procesuală de recunoaștere a învinuirii ce i se aduce precum și conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, respectiv trecutul său nepedepsit, regretele pe care le-a manifestat după săvârșirea faptei a determinat instanța de apel a aprecia că, solicitarea acestuia privind reducerea pedepsei aplicate este fondată.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. pentru a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, respectiv, conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii și făcând aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Instanța de prim control judiciar a considerat că măsura luată este în concordanță și cu dispozițiile art. 52 C. pen. privind pedeapsa și scopul acesteia considerând că prin reducerea pedepsei aplicate se poate contribui la reeducarea acestuia și fără a-i aplica o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar modalitatea de executare a pedepsei aplicate este prin privare de libertate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea și inculpatul B.A.C.
În recursul său, parchetul a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului. A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii instanței de fond care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În susținerea argumentelor sale, parchetul a arătat că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că nu se poate aprecia că acesta a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, întrucât din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai suferit condamnări, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar fapta comisă - infracțiunea de viol asupra fiicei sale în vârstă de 8 ani, față de care acesta ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecție, prezintă un grad ridicat de pericol social.
S-a mai susținut că, în ceea ce privește inculpatul și infracțiunea săvârșită, există o cauză de agravare a răspunderii penale și anume, infracțiunea continuată, inculpatul săvârșind două fapte care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni de viol, prima la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie 2011. Inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, nerecunoscând de la început faptele, la data de 18 iulie 2011 a fost supus testării cu tehnica poligraf, răspunzând mincinos-negativ la două întrebări relevante, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare rezultă că inculpatul nu a conștientizat gravitatea faptelor sale asupra victimei și anume, nu identifică daunele morale aduse fiicei sale prin faptele comise.
În recursul său, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că fapta nu există.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă, că atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport cu un amplu și judicios material probator administrat în faza de urmărire penală, în mod corect reținând instanța de fond și instanța de apel că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii reținute în sarcina sa, iar pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost just proporționalizată, conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că la data de 24 aprilie 2012, după ce instanța de fond i-a adus la cunoștință învinuirile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu și i-au fost explicate atât de către apărătorul său ales, cât și de președintele completului de judecată care sunt prevederile art. 3201 C. proc. pen., precum și consecințele aplicării acestui articol, inculpatul a declarat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, solicită ca hotărârea să fie pronunțată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și înțelege să se prevaleze de aceste dispoziții legale și să-i fie redusă pedeapsa cu o treime.
Astfel, se constată că vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost în mod just reținută, din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală și anume, declarația minorei B.B., dată în prezența mamei sale și a psihologului, declarația dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit ca urmare a testării acestuia în conformitate cu procedura specifică examinării cu tehnica poligraf, prin care s-a dorit să se stabilească dacă la întrebările relevante inculpatul prezintă reacții specifice comportamentului simulat, declarațiile martorilor B.M.I., R.F., C.I.M. și C.C.C., din care rezultă că, inculpatul, în două rânduri, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluții unice, a întreținut acte sexuale de orice natură, cu fiica sa B.B., împotriva voinței acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani și la faptul că aceasta dormea.
Se constată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reținând în favoarea inculpatului această circumstanța atenuantă judiciară.
Înalta Curte reține că, circumstanțele atenuante sunt acele stări, situații sau împrejurări ce se află în strânsă legătură cu fapta comisă și care relevă fie gravitatea concretă redusă a faptei, fie periculozitatea socială scăzută a infractorului.
Circumstanțele atenuante judiciare sunt prevăzute doar cu titlu de exemplu de dispozițiile art. 74 C. pen. și anume: a) conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei; b) stăruința inculpatului de a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a repara prejudiciul produs prin săvârșirea faptei; c) atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, constând în prezentarea acestuia în fața autorității, în comportarea sinceră pe parcursul procesului, în înlesnirea descoperirii sau arestării participanților.
Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Astfel, în mod greșit instanța de apel a reținut conduita bună a inculpatului, ca împrejurare, ignorând faptul că acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a comis două fapte care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de viol, prima la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie 2011, existând o cauză de agravare a răspunderii penale și anume, infracțiunea continuată.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a acordat relevanță nici împrejurării că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, astfel că nu se poate aprecia că acesta a avut o comportare bună înainte de comiterea faptei. În acest sens se reține că, din datele înscrise în fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost anterior condamnat Sentința penală nr. 2233/1998 a Judecătoriei Satu Mare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar prin Sentința penală nr. 399/2004 a Judecătoriei Satu Mare a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, comiterea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu.
Așa fiind, în mod justificat instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, deoarece poziția sa procesuală sinceră, în sensul că acesta a recunoscut faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, constituie o împrejurare care a fost valorificată în procesul reținerii și aplicării dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., consecința juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
În operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de fond, a dat eficiență tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiilor părții generale, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator [infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b1) și alin. (3), teza I C. pen. cuprinde pedepse cu închisoarea de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi], redusă cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptei, valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea acestui gen de infracțiuni și anume, relațiile sociale referitoare la apărarea vieții sexuale, integrității corporale, sănătății, libertății și demnității persoanei, consecințele faptei asupra dezvoltării fizice și psihice a părții vătămate.
Astfel, din raportul de examinare psihologică a victimei B.B., rezultă că în urma discuțiilor purtate cu minora de un psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Satu Mare, la capitolul "recomandări", specialiștii au concluzionat că abuzul sexual are un efect devastator asupra autoaprecierii minorei, din această cauză copilul trebuie încurajat în dezvoltarea personală armonioasă.
De asemenea, în mod întemeiat, instanța de fond a valorificat în procesul de cuantificare a pedepsei aplicată inculpatului datele ce caracterizează persoana acestuia, relevate în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din care a reținut că numărul factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional al inculpatului au o pondere mult mai mare în sfera structurării personalității sale decât factorii de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament, perspectivele de reintegrare în societate a acestuia, fiind minime. De asemenea, în același referat s-a mai menționat că inculpatul are venituri precare și condiții improprii de trai, familia sa se întreținea din alocația copiilor și alimente cumpărate pe datorie, este cunoscut cu antecedente penale, acesta a executat o pedeapsă privativă de libertate și a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, este consumator de alcool și are reacții imprevizibile agresive pe fondul de provocare, dar și din motive aparent banale și în situațiile în care se simte amenințat și nu a conștientizat gravitatea faptei săvârșite asupra victimei, nu identifică daunele morale aduse minorei prin faptele comise.
Totodată, în mod corect, instanța de fond a ținut seama și de periculozitatea deosebită a inculpatului care rezultă din împrejurarea că partea vătămată minoră, era fiica sa, față de care ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecție, să se ocupe de îngrijirea și educația ei, actele de agresiune sexuală situându-se însă la polul opus.
Așadar, față de natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond poate asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., aceasta fiind proporțională cu gravitatea faptei comise și cu periculozitatea socială a inculpatului.
Așadar, se constată ca fiind fondată critica formulată în recursul parchetului, privind greșita individualizare a pedepsei aplicată de instanța de apel, urmând ca aceasta să fie admisă.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivul invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește cererea recurentului inculpat B.A.C. prin care solicită ca instanța de recurs să ia act că acesta dorește să revină asupra declarației de recunoaștere a faptei reținută în sarcina sa, dată la instanța de fond, întrucât manifestarea sa de voință în acest sens a fost formală, se constată că nu poate fi primită.
Înalta Curte reține că, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. reglementează procedura simplificată a judecării cauzei în cazul recunoașterii vinovăției, în sensul că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că după ce prima instanță admite, prin încheiere, cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., acesta nu mai poate renunța la această opțiune, cu atât mai mult în instanța de apel și nu mai poate cere judecarea sa sau rejudecarea potrivit procedurii de drept comun.
Singura situație în care instanța poate să continue judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun este cea prevăzută de dispozițiile art. 3201 alin. (8) C. proc. pen. și anume, atunci când instanța respinge cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.
Din modul în care este reglementată această procedură de judecată simplificată nu rezultă posibilitatea de revenire asupra manifestării de voință, așa încât după momentul admiterii acesteia nu se mai poate renunța la opțiunea exprimată inițial.
Atunci când legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea opțiune, a menționat-o în mod expres, însă în această situație, dispozițiile legale ce reglementează procedura soluționării cauzei în cazul recunoașterii vinovăției nu lasă loc unei posibile reveniri asupra opțiunii inițiale, împrejurare în raport de care apreciază că cererea formulată de inculpatul B.A.C. nu poate fi primită.
Totodată, în cazul judecării cauzei în procedura reglementată în art. 3201 C. proc. pen. este exclusă pronunțarea unei soluții de achitare față de inculpatul care, până la începerea cercetării judecătorești, declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Această concluzie rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care statuează imperativ că "instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii."
Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. în raport de manifestarea de voință a inculpatului B.A.C., care la termenul din 23 aprilie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, după ce instanța i-a adus la cunoștință conținutul acestor dispoziții și consecințele aplicării lor, în prezenta apărătorului său ales, avocat A.A., a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și de actele și lucrările dosarului.
Revenirea inculpatului în calea de atac a recursului asupra declarației sale prin care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu poate conduce la neaplicarea dispozițiilor legale care reglementează judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate și reluarea judecății potrivit procedurii de drept comun.
Apreciind că în cauză nu este admisibilă revenirea asupra manifestării de voință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în calea de atac a recursului nu este posibilă stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, așa încât nu va analiza, cauza în raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., efectul devolutiv al recursului fiind limitat de aplicarea în cauză a procedurii simplificate.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat și în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează ca acesta să fie admis.
Va casa decizia atacată și va menține Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiași decizii este nefondat și în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ar, îl va respinge ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează decizia atacată și menține Sentința penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.
Procesat de GGC - GV