Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 125/PI din 11 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5366/30/2012, Tribunalul Timiș a hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 208, 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 208, 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., săvârșită de inculpatul T.A.M.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din rechizitoriu din art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. săvârșită de inculpații B.A., V.I.M., T.I.M. și din art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. săvârșită de inculpații T.D.R. și T.T.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reținute pe seama inculpaților, astfel:
B.A., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21). lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., (3 fapte), art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
V.I.M., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (3 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
3. T.I.M., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 (3 fapte), art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
4. T.D.R., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (3 fapte), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
5. H.A., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
6. P.C., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
T.T., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen. (3 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
T.A.M., din art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a admis cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., solicitată de inculpații B.A., V.I.M., T.I.M., T.D.R. și T.A.M.
1. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A. la:
- 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute Ia art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la câte:
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (3 fapte). În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la:
- 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. S-a constatat că prezentele infracțiuni, săvârșite în perioada mai 2009-noiembrie 2009, sunt concurente cu infracțiunea săvârșită în 11 ianuarie 2010, pentru comiterea căreia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 927 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 927 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare, pentru tentativă la furt calificat;
- s-a înlăturat revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 927 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148 din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel București.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 3 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 927 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148 din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel București și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 3 ani și 2 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată 12 ianuarie 2010, la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Arad din 10 mai 2010 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
2. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I.M. la:
- 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la câte:
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (3 fapte).
S-a constatat că prezentele infracțiuni, săvârșite în noiembrie 2009, sunt concurente cu infracțiunea săvârșită în 11 ianuarie 2010, pentru comiterea căreia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1042 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1042 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 462 din 3 martie 2010 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 121 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare, pentru tentativă la furt calificat;
- s-a înlăturat revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 1042 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 69 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1042 zile închisoare, care a fost sporită cu 180 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 1222 zile închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsa de 1042 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 47 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 69 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1222 zile închisoare, pe care a sporit-o cu 60 de zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 1282 zile închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, 12 ianuarie 2010, la zi.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Arad nr. 491 din 10 mai 2010 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
3. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.I.M. la:
- 1 an și 8 închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la câte:
- 2 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (3 fapte).
În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la:
- 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 2 ani și 10 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea din data de 31 ianuarie 2011, precum și arestul preventiv din 21 februarie 2011, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
4. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul T.D.R. la:
- 1 an și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la câte:
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie (3 fapte).
În baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la:
- 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată T.I.M.).
În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat la:
- 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de:
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 3 ani închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, din 9 august 2011, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
5. În baza art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul H.A. la:
- 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a constatat că prezenta infracțiune, săvârșită în iulie 2009, este concurentă cu infracțiunile săvârșite în februarie 2010, pentru comiterea cărora a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1057 din 4 aprilie 2011 a Judecătoriei Timișoara.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1057 din 4 aprilie 2011 a Judecătoriei Timișoara și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de câte:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru două infracțiuni la regimul circulației;
- s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare, care a fost sporită cu 5 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 3 ani și 9 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Timișoara nr. 1469 din 26 aprilie 2011 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de constitute a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în lipsă pe o perioadă de 30 de zile de la data prinderii prin decizia Curții de Apel din data de 19 ianuarie 2012.
6. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la:
- 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condițională pentru restul de pedeapsa de 1429 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 260 din 9 aprilie 2001 a Tribunalului Timiș și s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1429 de zile închisoare, pe care a sporit-o cu 60 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de:
- 1489 de zile închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
7. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul T.T. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup
infracțional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen., raportat Ia art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la câte:
- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie (3 fapte).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 8 ani închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
8. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.A.M. la:
- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., art. 82 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. și art. 84 C. pen., în sensul că neexecutarea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părțile vătămate O.M., F.G., C.M., M.I., M.C., D.V.S., M.O., C.T., T.I.M., precum și martorul, cumpărător de bună-credință I.N. nu au formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., au fost obligați inculpații T.D.R. și B.A. în solidar la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale către partea civilă M.H.A. și la plata suinei de 30.000 euro (din aceasta din urmă, suma de 4.130 RON în solidar și cu inculpatul H.A.) către partea civilă SC L.P.P. SRL, cu același titlu. Respinge pretențiile părții civile M.H.A., precum și celelalte pretenții ale SC L.P.P. SRL față de inculpatul H.A., ca nedovedite.
În baza art. 17 C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., au fost obligați inculpații T.D.R., T.T., B.A., V.I.M. și T.I.M. în solidar la plata sumei de 200 euro, cu titlu de daune materiale către partea civilă E.F., la plata sumei de 600 euro către partea civilă S.I., precum și la plata sumei de 90 euro către partea civilă M.D., cu același titlu.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la fiecare dintre inculpații H.A., T.D.R. și B.A. câte o treime din suma de 2.800 RON, sumă cu care martorul-cumpărător de bună-credință I.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la fiecare dintre inculpații T.D.R., T.T., B.A., V.I.M. și T.I.M. câte o cincime din suma de 13.583,77 euro, sumă cu care C.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 182/D/2009 din data de 3 februarie 2011 și dispune restituirea către numitul T.N.T. a sumei de 21.400 euro ridicată cu ocazia percheziției domiciliare și consemnată în procesul-verbal de percheziție din data de 31 ianuarie 2011, bani depuși la Banca C.E.C. Timișoara, cu recipisa din 4 februarie 2011 și chitanța din data de 4 februarie 2011, precum și orice alte bunuri aparținând acestuia, ridicate și neconfiscate prin prezenta hotărâre.
În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpați a bunurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, precum și orice alte bunuri aparținând inculpaților, ridicate de la aceștia și neconfiscate prin prezenta hotărâre.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 2.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.
În baza art. 189 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 400 din fondul M.J.C.L. către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, analizând coroborat materialul probator administrat în cauză, a constatat următoarele:
1. În data de 11 mai 2009, în timp ce se plimba pa B-dul G.D. din municipiul Timișoara, inculpatul H.A., a văzut parcată, în fața blocului, o motocicletă marca X, de culoare galben cu albastru, aparținând numitului M.H.A. Inculpatul l-a informat despre acesta pe T.D.R. și, împreună cu B.A., s-au deplasat în locația menționata să studieze zona, în vederea sustragerii motocicletei. În noaptea de 11 din 12 mai 2009, T.D.R., B.A. și H.A., s-au deplasat cu un autoturism marca F., pe B-dul G.D. din municipiul Timișoara, de unde au sustras motocicleta menționată, în valoare de 12.000 RON. Bunul sustras a fost transportat în Iocalitatea B., la domiciliul inc. T.D.R., unde a fost vopsit de către H.A., pentru a nu fi recunoscut și au desfăcut contactul, pentru a putea fi utilizat fără cheile necesare pornirii motorului. După preparativele de mai sus, motocicleta fost transportată în Iocalitatea M. din județul Timiș, unde a fost folosită de către H.A. Motocicleta a fost abandonată de către acesta, pe drumul județean T.-L., Ia limita cu județul Arad și a fost găsită și predată organelor de anchetă, la data de 17 mai 2009.
2. În data de 10 iunie 2009, T.D.R., le-a propus inculpaților H.A. și B.A., sustragerea unei autoutilitare situate în localitatea B1, județul Timiș. Cei doi au fost de acord și în noaptea de 10 din 11 iunie 2009, T.D.R., B.A. și H.A., s-au deplasat în localitatea B1. Aici, H.A. și B.A., au primit de la T.D.R. o stație de emisie recepție pentru a putea comunica și au intrat prin escaladarea gardului de la stradă, în incinta firmei SC L.P.P. SRL din B1, județul Timiș, administrată de O.M. în timp ce T.D.R. asigura paza, H.A. și cu B.A., au pătruns în autorulota marca F. și au încercat să deblocheze mașina, distrugând în timpul acestor manevre, contactul și volanul. În continuare, cei doi infractori, au intrat într-o magazie a firmei, de unde au luat o imprimantă „Y”, două cărucioare hidraulice pentru transportat boxpaleți, un compresor, un generator, actele de înmatriculare ale autorulotei menționate și o trusă de chei, pe care le-au încărcat în microbuzul F1, după care au pornit motorul mașinii cu ajutorul unor chei găsite în magazie și au părăsit incinta firmei, spărgând înainte lacătul de la poarta de acces.
O parte din bunuri au fost transportate și depozitate la firma SC A. SRL., județ Timiș, administrată de numitul F.A.
3. La data de 29 iulie 2009, în timp ce se plimba pe strada I. din localitatea C., inculpatul T.D.R., a văzut parcată în fața imobilului o rulotă, de culoare crem, aparținând părții vătămate F.G. și a luat hotărârea să o sustragă. Inculpatul le-a comunicat acest fapt, inculpaților H.A. și B.A., care au fost de acord să participe la sustragere. În noaptea de 29 din 30 iulie 2009, cei trei inculpați s-au deplasat de pe strada I. din loc. C. și, în timp ce T.D.R. a asigurat paza, H.A. și B.A., au remorcat rulota și s-au deplasat în localitatea M. Pe drum, inculpații s-au oprit după localitatea P., unde au forțat ușa de acces în rulotă.
După sustragere, rulota a fost predată lui B.M., care apoi a vândut-o lui I.N., de unde a fost recuperată în data de 17 ianuarie 2011 și restituită părții vătămate.
Inculpatul B.A. a recunoscut participarea la această infracțiune. Acesta a arătat că la cererea lui T.D.R., a sustras rulota, împreună cu H.A. Ca și în cazul precedent, la momentul sustragerii, liderul grupului, a stat în mașina personală și a supravegheat activitățile, asigurând paza. La reconstituirea efectuată în data de 21 ianuarie 2011, inc. B.A. a indicat locația din care a fost sustrasă rulota.
4. În data de 7 noiembrie 2009, T.D.R. le-a spus inculpaților B.A. și T.I.M. că a fost informat despre faptul că într-o locuință din D. se află bunuri, bani și bijuterii și le-a propus celor doi să pătrundă în imobil pentru a sustrage obiectele menționate. Cei doi au fost de acord și, în seara aceleiași zile, T.D.R. și cu P.C., i-au condus pe aceștia în localitatea D., în apropierea pensiunii T. unde se afla imobilul din care urma să se sustragă bunuri. Aici, inc. T.D.R. le-a indicat celor doi locuința părții vătămate C.M., după care B.A. și T.I.M. au pătruns în imobil prin escaladarea gardului exterior și prin forțarea unui geam. În timp ce infractorii se aflau în locuință și-a făcut apariția partea vătămată, motiv pentru care aceștia au părăsit locul faptei fără să sustragă bunuri.
5. În prima parte a lunii noiembrie, din discuțiile avute cu T.I.M., T.D.R. a aflat că în orașul O., pe malul Dunării sunt ancorate mai multe bărci, care nu sunt păzite și a propus efectuarea unei deplasări pentru sustragerea motoarelor de la acestea. Astfel, în data de 10 noiembrie 2009, T.D.R., împreună cu P.C., T.I.M. și o persoană neidentificată, zisă „D1”, s-au deplasat în orașul O., județul Mehedinți, pentru sustragerea de motoare de bărci. T.D.R., a efectuat deplasarea cu autoturismul marca Z, împreună cu P.C. Inc. T.I.M., a efectuat deplasarea cu autoturismul F1, sustras de la SC L.P.P. SRL din B1, iar numitul „D1”, cu un autoturism Z1, de culoare vișinie. Când a ajuns în orașul O., în seara zilei de 10 noiembrie 2009, inc. T.I.M. s-a întâlnit cu vărul său, T.A.M. și i-a propus să îi ajute să sustragă motoare de barcă, fapt cu care acesta a fost de acord. După acesta, cei doi veri, împreună cu D1, s-au deplasat pe faleza Dunării, în zona clădirii Sectorului de Poliție O., pentru a identifica bărcile cu motor. T.A.M. a rămas să asigure paza, lângă o spărtură a zidului care separa drumul public din zona, de faleza Dunării, iar ceilalți doi infractori, au coborât malul și au început să verifice bărcile. În scurt timp, aceștia au găsit bărcile părților vătămate M.I., M.C., D.V.S. și M.O., de la care au desfăcut motoarele, pe care le-au dus în zona în care asigura paza inculpatul T.A.M. În acest timp, T.D.R., împreună cu P.C., au efectuat cu mașina, mai multe deplasări prin zonă, pentru a verifica prezența organelor de poliție și pentru a se asigura că sustragerea decurge fără probleme.
Activitatea desfășurată a fost sesizată de către câinii de pază din zonă, care au început să latre, iar polițiști aflați de serviciu în unitatea poliției de frontieră, au ieșit pe stradă ca să vadă despre ce este vorba. În timp ce săvârșeau sustragerea, inc. T.D.R. a ținut legătura că ceilalți inculpați, printr-o stație de emisie recepție și pe telefonul celular, solicitând să fie luate doar motoare în patru timpi. După ce lucrurile s-au liniștit, inc. T.I.M. a adus în zona falezei microbuzul F1, în care a încărcat cele patru motoare de bărci, împreună cu vărul său și cu D1. De aici, cei trei, însoțiți de T.D.R. și P.C., care au supravegheat încărcarea din autoturismul Z, s-au deplasat într-o parcare situată pe drumul național care asigură accesul spre Timișoara. Aici, într-o parcare, T.A.M. i-a cunoscut pe P.C. și pe T.D.R., ultimul spunând că va fi recompensat pentru participarea sa cu suma de 50 de euro.
Motoarele au fost transportate la Timișoara în cursul aceleiași zile și predate de către T.D.R. și P.C., numitului B.P., iar ulterior au fost ridicate de la acesta și predate părților vătămate.
6. În cursul anului 2009, din discuțiile avute cu unchiul său, T.T., cu dublă cetățenie română și austriacă, T.D.R., a aflat că în casa de pariuri K., administrată de firma C.T. din localitatea Wels-Austria se află sume importante de bani și a luat hotărârea să pătrundă în localul menționat, în vederea sustragerii banilor. Pentru a putea acționa, la data de 27 octombrie 2009, T.D.R. l-a contactat telefonic pe P.M., un prieten din Austria și l-a rugat să îi găsească o casă pentru cazare, de unde echipa de hoți să poată studia obiectivul și de unde să acționeze la momentul oportun astfel, iar acesta a răspuns pozitiv, răspuns comunicat și lui T.T.
Aflat în țară, inculpatul T.D.R. le-a propus lui B.A., V.I.M. și T.I.M. să participe la o tâlhărie în Austria, într-o casă de pariuri unde se află sume importante de bani, fapt cu care aceștia au fost de acord.
În data de 16 noiembrie 2009, aflat la volanul autoturismului Z, T.D.R., însoțit de prietena sa, H.I.A. și împreună cu B.A., V.I.M. și T.I.M., au părăsit România și s-au deplasat în localitatea Wels din Austria, unde s-au întâlnit cu P.M. Acesta i-a cazat la locuința tatălui său, C.G., situată în Austria. Tot aici, infractorii s-au întâlnit cu T.T., apoi, după câteva zile, T.D.R. a părăsit Austria, lăsându-i pe ceilalți inculpați să se ocupe de pregătirea și executarea spargerii de la casa de pariuri. În perioada care a urmat, T.T. le-a procurat acestora, două cartele telefonice pentru a putea comunica și împreună au studiat amplasamentul casei de pariuri K., din localitatea Wels, de unde intenționau să sustragă bani. În perioada 20 noiembrie 2009-22 noiembrie 2009, între T.D.R., aflat în România, și B.A., V.I.M. și T.I.M., au avut mai multe discuții telefonice din care rezultă că se pregătesc să acționeze asupra obiectivului stabilit. De asemenea, din convorbiri a rezultat că T.T. era la curent cu activitățile desfășurate de către aceștia și că în perioada menționată i-a însoțit pe cei trei inculpați în zona în care urma să se săvârșească tâlhăria.
În seara zilei de 21 noiembrie 2009, B.A., V.I.M. și T.I.M. s-au deplasat pe S., din localitatea Wels, unde se afla casa de pariuri K. În timp ce supravegheau casa, la ora 23:07, inc. T.I.M., a avut o discuție telefonică cu T.D.R., căruia i-a spus că apreciază că este momentul să acționeze, utilizând formula „cred că o să fie beton, câștigăm meciul!”. Între cei doi, urmează alte convorbiri, despre situația din teren; astfel, la ora 23:32, T.I.M., discută despre numărul de persoane aflate în casa de pariuri, la ora 00:22, același infractor a susținut „suntem aici la ușă, te sun eu!”, la ora 01:28, T.D.R. Ie cere infractorilor să aibă grijă, iar T.I.M. îi spune „are tot mălaiul în față!”, ceea ce înseamnă că funcționara din local avea banii la vedere, iar liderul grupului le cere să acționeze, spunând „ce mai stai!”. La ora 01:40, T.I.M. l-a contactat pe T.D.R. și i-a spus că au renunțat la spargere, deoarece a constatat că la momentul în care s-au apropiat de ușa localului, funcționara a pus mâna pe un dispozitiv de alarmare. T.D.R. a întrebat dacă erau mulți bani, utilizând pentru acesta formula „era mult cașca?”, iar T.I.M. a confirmat, precizând că vor acționa în următoarea zi, spunând „e ca și terminată treaba mâine (...)!”.
La data de 22 noiembrie 2009, Ia ora 20:41, T.D.R. și T.T., au purtat o convorbire telefonică, în care s-a făcut referire la ultimele detalii dinaintea acțiunii, cei doi vorbind despre schimbarea cartelelor telefonice, și despre preluarea și împărțirea banilor. Discutând despre cartelele telefonice, inculpatul T.T. s-a arătat îngrijorat pentru faptul că T.D.R., l-a contactat de pe același număr cu care a discutat cu ceilalți inculpați. Liderul grupului, a încercat să îl liniștească, spunând „am vorbit de vreo trei ori, dar nu se vorbește aiureli, oricum!”, dând astfel de înțeles că discuțiile nu au fost concludente și nu pot fi folosite împotriva lor. Despre jefuirea casei de pariuri, T.T. a spus „eu sper, astăzi să fie ceva!”, după care T.D.R. i-a cerut să aibă „(...) grijă mare (...)!”. În finalul convorbirii, cei doi, au stabilit că „după ce au făcut treaba (...)!”, T.T. și cu cei trei infractori să stea ascunși cu „materialul”, precizând că „se numără pe față”, existând astfel indicii că discuția se referă la banii sustrași de la casa de pariuri.
În aceeași seară, inculpații B.A., V.I.M. și T.I.M. s-au deplasat în localitatea Wels, cu un autoturism marca Z2, de culoare maro, cu capotă de culoare deschisă, procurat de către inc. T.T. În jurul orei 21:50 (ora Europei Centrale), B.A., V.I.M., care avea asupra sa un pistol și T.I.M., înarmat cu un topor, s-au mascat cu cagule și au pătruns în casa de pariuri K., din localitatea Wels, unde se afla angajata localului M.D. și clienții S.I. și E.F. Prin amenințări, l-au deposedat pe E.F. de un telefon mobil marca X1 și suma de 200 de euro, iar pe S.I., de suma de 600 de euro. Angajata localului, M.D., a fost constrânsă prin amenințări să deschidă seiful firmei, de unde s-a sustras suma de 13.583,77 euro. În timpul activităților infracționale din local, aceștia i-au luat funcționarei telefonul marca X2 pe care l-au distrus.
Acțiunea a durat între 5-7 minute, după care au ieșit din local și au părăsii zona în grabă cu autoturismul menționat, fiind surprinși că de către un aparat radar, la ora 21:56, că circulau cu viteză pe S., din localitatea Wels (stradă pe care se află localul în care s-a comis tâlhăria).
Imediat după săvârșirea infracțiunii, la ora 22:56, ora României, inc. B.A., l-a contactat telefonic pe T.D.R. și i-a spus că nu sunt probleme, solicitându-i să îl sune pe telefonul lui V.I.M. În aceeași seară, la ora 23:00, T.D.R. l-a contactat pe T.T. și i-a spus „au jucat ăștia fotbal!”, comunicându-i astfel că a avut loc tâlhăria. În aceeași discuție se aude când inc. T.D.R., spune: „jaf armat îl dă sigur!”. Între cei doi, au mai avut loc discuți telefonice, la ora 23:36, când T.T., îi spune lui T.D.R. că ceilalți inculpați „ăștia”, au telefoanele închise și la ora 20:41, când inc. T.T. îl întreabă pe lider „cum facem, iau și eu ceva sau stăm până vi tu, sau cum facem ?”.
La data de 23 noiembrie 2009, inculpatul T.D.R. s-a deplasat în Austria, de unde i-a adus pe inculpații B.A., V.I.M. și T.I.M. în România. Înainte de a pleca, în aceeași dată, la ora 13:08, T.I.M. a sunat-o pe mama sa și i-a spus acesteia că îi va trimite suma de 500 de euro, precizând că are bani să își cumpere mașină.
7. După infracțiunea săvârșită în Austria, în prima parte a lunii decembrie 2009, inculpatul T.I.M. a povestit mai multor cunoscuți despre tâlhăria de la casa de pariuri și le-a spus celorlalți coinculpați că dorește să se retragă din grupul infracțional. Aflând acesta, T.D.R., împreună cu B.A., V.I.M. au hotărât să îi aplice o corecție și l-au invitat pe T.I.M. la o plimbare. Fără să cunoască intențiile coinculpaților, T.I.M. s-a întâlnit cu aceștia la o benzinărie de pe Calea A. din Timișoara și de aici s-au deplasat spre localitatea B., cu autoturismul Z, condus de către T.D.R. În cabina mașinii, liderul grupului le-a cerut coinculpaților să își închidă telefoanele și să scoată cartelele din aparate apoi a condus autoturismul până la locuința sa din B., unde i-a cerut inculpatului B.A. să aducă din curte o lopată. În continuare, cei patru inculpați s-au deplasat pe un câmp din apropierea localității B., unde T.D.R. i-a trimis pe B.A. și pe V.I.M. să sape o groapă apoi, în mașină, a început să îl lovească pe T.I.M., pentru faptul că a relatat altor persoane tâlhăria din Austria și pentru că intenționa să se retragă din grupare. La un moment dat, aceștia au coborât din mașină, iar T.D.R., B.A. și V.I.M. au continuat violențele. În timpul agresiunii, B.A. s-a rănit la un picior, iar T.D.R. a luat din haina victimei două telefoane mobile, marca „X2” și un „X3” și i-a cerut să se dezbrace, deși afară era frig, amenințându-l că îl lasă în groapa săpată de către cei doi infractori. După încetarea violențelor, T.I.M. a fost obligat să se urce în portbagajul mașinii, apoi a fost dus acasă.
8. La data de 31 ianuarie 2011, în baza mandatului din 28 ianuarie 2011, emis de către Tribunalul Timiș, s-a efectuat o percheziție la locuința inc. T.D.R. din T., județul Timiș. În timpul percheziției, în dormitorul apartamentului folosit de către inculpat, s-a găsit un rest de țigară, care a fost ridicat. Proba a fost supusă unei constatări tehnico-științifice, și potrivit raportului din 21 februarie 2011, emis de către I.G.P.R., B.C.C.O. Timișoara, Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, acesta conținea canabis în amestec cu tutun.
Împotriva sentinței Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații T.T., B.A., T.I.M. și P.C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara a criticat sentința sub următoarele aspecte: nelegala reținere în favoarea inculpatului T.D.R. a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; greșita restituire a sumei de 21.400 de euro găsiți la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului T.D.R.; greșita achitare a inculpaților H.A. și P.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003; greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.
Inculpatul T.T. a solicitat achitarea sa arătând că nu există dovezi care să conducă la concluzia implicării sale în activitatea infracțională reținută de instanță. A susținut că nu a cunoscut activitatea desfășurată de inculpați și despre fapta comisă a aflat doar în momentul în care a fost audiat de parchet.
A mai apreciat că pedepsele aplicate sunt exagerat de mari în raport cu ceilalți inculpați care au săvârșit mai multe infracțiuni și au și antecedente penale și că instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile C. pen. austriac cu privire la faptele penale deoarece aceste fapte s-au comis pe teritoriul Austriei.
Sentința a mai fost criticată și pentru nelegala confiscare a sumelor cu care firma C.T. nu s-a constituit parte civilă, întrucât s-a dispus confiscarea în favoarea statului român deși fapta s-a comis pe teritoriul statului austriac iar firma prejudiciată este persoană juridică austriacă.
Inculpații B.A. și T.I.M. au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere recunoașterea faptelor.
Criticile inculpatului P.C. au vizat netemeinicia soluției de condamnare, arătând că din probatoriul administrat nu rezultă vinovăția sa.
Prin decizia penală nr. 197 din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul T.T.,a desființat sentința apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320 C. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul T.D.R., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat la pedeapsa de:
- 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21), lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie la pedeapsa de:
- 5 ani închisoare.
În baza art. 211, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la pedeapsa de:
- 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 208, 209 alin. (1), lit. e), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la pedeapsa de:
- 2 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 3201 C. proc. pen., prin înlăturarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept, la pedeapsa de:
- 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele menționate mai sus, în cea mai grea și a dispus executarea de către inculpat a pedepsei rezultante de:
- 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
A înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat inculpatului T.T., la pedeapsa rezultantă și a dispus executarea de către inculpat a pedepsei de:
-7 ani închisoare.
A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații B.A., T.I.M. și P.C. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 381 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților B.A., V.I.M., T.I.M. și T.D.R. și a dedus în continuare din pedepse durata arestării preventive din data de 11 aprilie 2012, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații B.A., T.I.M. și P.C. la plata sumei de câte 150 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluției, Curtea de apel, a reținut următoarele:
În ce privește primul motiv de apel al D.I.I.C.O.T. s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod greșit prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului T.D.R.
Potrivit prevederilor menționate mai sus persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege iar potrivit prevederilor art. 2, alin. (1) lit. h), din același act normativ infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracțiunile contra păcii și omenirii, infracțiunile contra siguranței statului sau contra siguranței naționale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracțiunile privind traficul de droguri și traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, infracțiunile contra patrimoniului care au produs consecințe deosebit de grave, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin 10 ani sau mai mare.
În speță, în ce-l privește pe inculpatul T.D.R., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta să beneficieze de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât, deși din conținutul referatului D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara din data de 10 aprilie 2012 a rezultat că acest inculpat a fost audiat în calitate de martor, cu date protejate, într-o cauză în care se fac cercetări față de mai mulți învinuiți, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, de minori, și proxenetism și din conținutul depoziției sale au rezultat date și informații cu caracter determinant la aflarea adevărului cu privire la faptele și persoanele cercetate în acel dosar, fiind îndeplinită prima condiție, se constată însă că cea de-a doua condiție nu este îndeplinită întrucât inculpatul nu a fost tras la răspundere penală pentru o infracțiune gravă, în sensul prevăzut de lege, astfel că instanța de apel a înlăturat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a procedat la o nouă individualizare a pedepselor.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel al D.I.I.C.O.T., cu privire la menținerea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 21.400 euro ridicată cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului T.D.R., Curtea a apreciat că este nefondat.
Astfel cum s-a reținut de către instanța de fond, suma menționată mai sus a fost găsită la domiciliul inculpatului din localitatea B., cu ocazia efectuării unei percheziții, însă s-a constatat că în această locuință locuiește și fratele inculpatului, numitul T.N.T., împreună cu familia, soția și copilul lor minor și care a revendicat această sumă ca fiind a lui.
În condițiile în care nu s-a stabilit cu certitudine că această sumă aparține inculpatului, în mod întemeiat instanța de fond a apreciat că nu se impune menținerea sechestrului asigurător și a dispus restituirea acesteia.
Nici cea de-a treia critică a parchetului nu a fost considerată întemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 39/2003, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup, constituie infracțiune.
Art. 2 din Legea nr. 39/2003 statuează că grupul infracțional organizat este un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave.
Curtea a constatat ca, chiar dacă prima condiție este îndeplinită, în sensul că cei doi inculpați împreună cu alți inculpați au participat la săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, s-a observat că nu este îndeplinită și ce-a de-a doua condiție, respectiv săvârșirea unor infracțiuni grave de către acest grup, în sensul definit de art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor, critica adusă atât de D.I.I.C.O.T. cât și de inculpații B.A. și V.I.M., s-a constatat că instanța de fond, cu excepția inculpaților T.T. și a inculpatului T.D.R., a ținut seama de toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere pericolul social al infracțiunilor, circumstanțele și împrejurările în care au fost comise.
Cu excepția inculpaților H.A., P.C. și T.T. toți ceilalți inculpați au recunoscut infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, au fost de acord să fie judecați prin procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. iar inculpații T.A.M., V.I.M. și T.I.M. au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală și a inculpaților T.D.R., H.A., T.T. și P.C., beneficiind de prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, astfel că pedepsele aplicate răspund cerințelor scopului preventiv, coercitiv și educativ prevăzute de art. 52 C. pen.
În ce-l privește pe inculpatul T.A.M., s-a reținut că, față de conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârșirea infracțiunii și implicarea sa redusă în activitatea infracțională, s-au reținut în mod întemeiat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în detenție, fiind dispusă suspendarea condiționată a executării în condițiile prevăzute de art. 81, 82 C. pen.
Referitor la apelul inculpatului T.T., Curtea a constatat că instanța de fond, evaluând întregul material probator de la dosar, a reținut în mod întemeiat vinovăția inculpatului pentru cele două infracțiuni de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și c) C. pen.
În aceste sens au fost avute în vedere declarațiile inculpaților T.I.M., B.A. și V.I.M. care au relatat că inculpatul T.D.R. i-a dus în Austria în regiunea Linz pentru a sustrage bani dintr-un cazinou despre care a primit informații de la inculpatul T.T., unchiul său. Ajunși în Austria, inculpații s-au întâlnit cu inculpatul T.T. care le-a dat un pistol despre care a susținut că l-a furat de la un polițist și le-a pus la dispoziție o mașină Z3 de culoare albă care a fost înlocuit cu un alt autoturism marca Z2, întrucât prima s-a defectat. Inculpații au mai relatat că de la inculpatul T.T. au mai primit trei cartele telefonice noi, iar după comiterea jafului la casa de pariuri din localitatea Wels s-au întâlnit cu inculpatul T.T. care i-a certat că au aruncat telefoanele mobile și nu a putut să-i mai contacteze. Banii obținuți în urma comiterii infracțiunii de tâlhărie au fost împărțiți între inculpați iar inculpatul T.T. a primit suma de 1.500 de euro pentru ajutorul dat în vederea comiterii infracțiunii.
Declarațiile inculpaților menționați mai sus, se coroborează și cu convorbirile telefonice purtate de inculpați între ei și mai ales între inculpatul T.T. și T.D.R., interceptate în perioada 4 noiembrie-22 noiembrie 2009, din care rezultă că inculpatul T.T. avea cunoștință de planul infracțional privind spargerea casei de pariuri, că i-a cunoscut pe inculpații B.A., V.I.M. și T.D., prin intermediul inculpatului T.D.R. cărora le-a oferit cartele telefonice pentru comunicare între ei și mașini pentru deplasare și l-a atenționat pe inculpatul T.D.R. cu privire la modul în care se purtau convorbirile telefonice și a așteptat să primească o parte din banii sustrași.
Astfel, Curtea a reținut că în seara în care a avut loc jaful, la ora 23:00, inculpatul T.D.R. l-a sunat pe inculpatul T.T. și i-a spus că „ăștia au jucat fotbal” comunicându-i că a avut loc tâlhăria. Această convorbire a avut loc imediat după ce inculpatul B.A. i-a sunat pe inculpatul T.D.R. comunicându-i că nu sunt probleme. între cei doi mai au loc discuții telefonice Ia ora 23:36 când T.T. îi spune lui T.D.R. că inculpații („ăștia”) au telefoanele închise și la ora 20:41 când T.T. îl întreabă pe T.D.R. „cum facem iau și eu ceva sau stăm până vii tu, sau cum facem?”.
S-a arătat că, deși inculpatul T.T. nu a recunoscut faptele, susținând că locuiește în Austria și că inculpatul T.D.R. a venit la el și i-a adus 3-4 persoane pentru a munci la firma sa de construcții, scop pentru care le-a procurat o mașină marca „Z2” și cartele telefonice, nici unul dintre coinculpați nu a susținut varianta sa și nu a afirmat că au fost în Austria pentru a munci.
Cu privire la confiscarea sumei de 13.583,77 RON s-a constatat că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 118 lit. e) C. pen. întrucât firma C.T. nu s-a constituit parte civilă. Chiar dacă această firmă este persoană juridică austriacă iar infracțiunea de tâlhărie s-a comis pe teritoriul statului austriac, prevederile art. 118 lit. e) C. pen. nu fac nici o diferențiere sub aspectul locului unde s-a comis infracțiunea sau apartenența la un alt stat decât statul român, a persoanei vătămate căreia i-au aparținut bunurile care au fost dobândite prin infracțiune și nu a solicitat restituirea acestora.
S-a observat că inculpatul T.T. este și cetățean român, astfel că răspunde penal pentru toate infracțiunile prevăzute de legislația penală română chiar dacă statul pe teritoriul căruia se comite infracțiunea nu prevede ca infracțiune o anumită faptă (art. 4 C. pen.).
Curtea a apreciat că, față de cuantumul pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, de circumstanțele personale a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, că sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, aplicat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, nu se justifică, astfel că s-a dispus înlăturarea acestuia.
În ce privește inculpatul P.C. s-a constatat că prin apelul declarat s-a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. susținând că nu a avut nici o participare la cele două fapte respectiv tentativa de furt din localitatea D. și furtul motoarelor de bărci din localitatea O.
Cu privire la tentativa de furt din D., instanța de apel a reținut că, din declarațiile inculpaților B.A. și T.I.M. a rezultat că inculpatul P.C. a fost prezent în apropierea locuinței părții vătămate când inculpatul T.D.R. le-a arătat casa pe care trebuia să o spargă. Inculpatul T.I.M. a menționat că inculpatul T.D.R. și P.C. au rămas în zonă susținând că vor intra și ei în locuință dacă seiful pe care urmau să-l sustragă din locuința părții vătămate este prea greu.
Prin urmare, susținerea inculpatului P.C. că nu a cunoscut motivul pentru care ceilalți inculpați se aflau în câmp, unde el s-a deplasat pentru ai ajuta la remorcarea unui microbuz împotmolit, nu a putut fi reținută.
În ce privește sustragerea motoarelor de bărci de la O., Curtea a apreciat că implicarea inculpatului în comiterea infracțiunii este dovedită de declarația inculpatului T.I.M. care a relatat că inculpații T.D.R. și P.C. s-au prezentat la el și i-au propus să meargă la O. pentru a sustrage motoare de bărci, sens în care inculpații P.C. și T.D.R. s-au deplasat cu o mașină marca Z, iar inculpatul T.I.M. cu un microbuz F1, iar în spatele lor s-a deplasat numitul D1 cu un autoturism marca Z1. Ajunși la O., inculpatul T.I.M. împreună cu numitul D1 au demontat 4 motoare de bărci, timp în care vărul său T.A.M. „a stat de șase”, iar inculpații T.D.R. și P.C. au supravegheat zona și au ținut legătura cu ei prin telefon. Inculpatul T.I.M. a mai arătat că, întorși la Timișoara, au descărcat motoarele la un depozit de fier vechi, de față fiind și inculpatul P.C.
S-a constatat că declarația inculpatului T.I.M. se coroborează cu declarația martorului B.P. care a arătat că inculpații T.D.R. și P.C. s-au prezentat la sediul firmei sale SC S.P. SRL din Timișoara, fiind însoțiți de un tânăr care a coborât dintr-un microbuz F1, care l-au rugat să primească în depozit 4 motoare de bărci, bunuri care au fost recunoscute și recuperate ulterior de părțile vătămate.
Ca atare, s-a concluzionat de către instanța de apel că din probele administrate rezultă fără nici un dubiu vinovăția inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa, fiind dovedit că i-a sprijinit pe inculpații menționați mai sus în săvârșirea celor două fapte de tentativă de furt calificat și de furt calificat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații T.D.R., T.T. și P.C.
Prin motivele scrise depuse la dosar în termenul prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul T.D.R. a criticat hotărârea instanței de apel sub două aspecte, greșita înlăturare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și refuzul instanței de fond de a pune în executare dispoziția Curții de apel Timișoara, de restituire a sumei de 21.400 de euro care îi aparțineau fratelui său T.N.T.
Cu ocazia dezbaterilor, s-a renunțat la cel de-al doilea motiv, solicitându-se, în subsidiar și reindividualizarea pedepselor aplicate, arătându-se că acestea sunt mult prea ridicate în raport de poziția procesuală sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului penal. În drept au fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul T.T. a reluat apărările formulate pe parcursul întregului proces penal. Astfel, prin motivele de recurs depune la dosar la data de 11 februarie 2013, cu 5 zile înainte de primul termen de judecată stabilit pentru de 19 februarie 2013, inculpatul a invocat dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 1, 12, 13, 172 și 18 C. proc. pen., fără însă a circumscrie concret criticile dezvoltate în cazurile de casare pe care a înțeles să își fundamenteze calea de atac.
S-a arătat că soluția de condamnare nu este susținută din punct de vedere probator, că au fost avute în vedere declarațiile coinculpatului T.D.R. care a urmărit să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, și ceilalți inculpați fiind direct interesați în condamnarea sa pentru a putea beneficia de reducerea pedepselor, că în cauză se impunea efectuarea unei expertize în ceea ce privește convorbirile telefonice, întrucât nu s-a dovedit faptul că vocea îi aparține, telefonul său fiind la dispoziția mai multor persoane. De asemenea s-a învederat faptul că nu putea adera Ia grupul infracțional organizat, în condițiile în care nu îi cunoștea pe ceilalți membrii au grupării.
O altă critică vizează încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că instanța de fond s-a limitat în a consemna poziția procesuală a coinculpaților care au arătat că își mențin declarațiile date anterior. Totodată s-a invocat și împrejurarea că, în cauză procedura de citare cu părțile civile nu a fost în mod legal îndeplinită.
S-a mai susținut că instanțele din România nu erau competente să soluționeze cauza, având în vedere împrejurarea că fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă pe teritoriul Românei, fiind nelegală și confiscarea specială a sumei pentru care C.T. nu s-a constituit parte civilă, în favoarea statului român, în condițiile în care partea vătămată este persoană juridică austriacă, critic ce nu au mai fost însă susținute cu ocazia dezbaterilor.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P.C. acesta nu și-a motivat în scris recursul, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului ales formulându-se concluzii de achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținându-se că nu există probe care să dovedească vinovăția acestuia.
Înalta Curte a încuviințat pentru inculpatul T.D.R. proba cu înscrisuri, la dosar depunându-se un set de acte privind comportamentul acestuia anterior comiterii faptelor, caracterizări, adeverințe, copii ale unui contract de muncă al acestuia, acordul întreprinderii individuale G.S. de a-l angaja pe acesta, copia certificatului de naștere al minorei T.D.S. și un memoriu adresat D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.
Inculpatul V.I.M. a trimis la dosar o declarația notarială prin care arată că declarația pe care a dat-o în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe cu privire la implicarea inculpatului T.T. nu corespunde adevărului, și că ar fi fost făcută la amenințarea și, ulterior, promisiunea procurorului că va primi o pedeapsă mult mai redusă.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, în limitele dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se reține următoarele:
1. Asupra recursului declarat de inculpatul T.D.R.:
Așa cum s-a arătat anterior, criticile inculpatului vizează, pe de o parte, înlăturarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2002, ce va fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., și, pe de altă parte, greșita individualizare a pedepselor.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, este adevărat că inculpatul T.D.R. a fost ascultat în calitate de martor cu identitate protejată, în Dosarul 115/D/P/2011 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timișoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2002, și că din conținutul depozițiilor sale au rezultat date și informații cu caracter determinant la aflarea adevărului în acea cauză, împrejurări confirmate de referatul întocmit de procurorul anchetator și înaintat Tribunalului Timiș, însă, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Astfel, conform textului, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Legiuitorul definește prin art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege și infracțiunea gravă, prin aceasta înțelegându-se infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: infracțiunile contra păcii și omenirii, infracțiunile contra siguranței statului sau contra siguranței naționale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracțiunile privind traficul de droguri și traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiunile privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, infracțiunile contra patrimoniului care au produs consecințe deosebit de grave, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin 10 ani sau mai mare.
Or, niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului T.D.R. [art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c) alin. (21) lit. b) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] nu este o infracțiune gravă în sensul art. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, astfel că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, înlăturând dispozițiile art. 19 din aceeași lege, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei, critici le formulate sub acest aspect fiind nefondate.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului sunt orientate către minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus urmare a reținerii dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., neexistând argumente de fapt sau de drept care să impună coborârea și mai mult a acestora. Dimpotrivă, se apreciază că ambele instanțe au manifestat o clemență excesivă în raport cu gravitatea faptelor și datele care caracterizează persoana acestuia. În acest sens, este de menționat faptul că inculpatul a fost liderul grupării infracționale, este recidivist postexecutoriu (suferind anterior 5 condamnări), multitudinea faptelor reținute în sarcina sa dovedind perseverența infracțională și împrejurarea că scopul pedepselor anterioare nu a fost atins, iar comportamentul față de coinculpatul T.I.M. în momentul în care acesta a dorit să se retragă din grup (în decembrie 2009, acesta a fost dus pe un câmp, unde, la solicitarea inculpatului T.D.R., coinculpații B.A. și V.I.M. au săpat o groapă, după care i-au cerut să se dezbrace, l-au bătut, amenințându-l că îl lasă în groapă, iar apoi l-au urcat în portbagajul mașinii), vine să infirme total caracterizările favorabile depuse la dosar, în care inculpatul este prezentat ca o persoană ce are o conduită ireproșabilă, un om corect și cinstit și care a respectat valorile credinței ortodoxe.
Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare invocate, și, având în vedere că nici din oficiu nu se constată aspecte de nelegalitate care ar putea fi cenzurate prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului T.D.R. ca nefondat.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de Ia 9 august 2011 la 21 martie 2013.
2. Asupra recursului declarat de inculpatul T.T.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., prin prisma căruia se solicită pronunțarea unui hotărâri de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, se reține că se critică modul în care s-a desfășurat cercetarea judecătorească la instanța de fond, arătându-se că inculpatul nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări coinculpaților nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței.
Verificând actele dosarului Înalta Curte constată că, inculpatul T.T. s-a prezentat primul termen de judecată, din 31 august 2011, și a solicitat amânarea cauzei invocând lipsa de apărare, iar ulterior, la termenele din 10 octombrie 2011, 10 noiembrie 2011, 6 decembrie 2011, 10 ianuarie 2012 a lipsit în mod nejustificat, instanța de fond numindu-i un apărător din oficiu, avocat C.I., în condițiile în care nu își angajase un avocat ales.
În prezența acestui avocat din oficiu, la termenul din data de 6 decembrie 2011, s-a procedat la ascultarea coinculpaților B.A., V.I.M., T.I.M. și T.D.R. (care au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată) sub aspectul situației de fapt, acordându-se astfel posibilitatea celorlalți inculpați, care nu recunoșteau faptele, să le adreseze întrebări.
Ulterior, la termenul din data de 20 februarie 2012 s-a prezentat și inculpatul T.T., asistat de apărător ales, s-a procedat la ascultarea sa, totodată luându-se un supliment de declarație și coinculpaților B.A., V.I.M. și T.I.M., care au arătat că își mențin declarațiile pe care le-au dat referitor la implicarea inculpatului T.T. În același fel s-a procedat și cu inculpatul T.D.R. căruia i s-a luat un supliment de declarație la termenul din 4 aprilie 2012.
Ca atare, se constată că Tribunalul Timiș a asigurat caracterul echitabil al procedurii, respectând drepturile procesuale ale inculpatului, acordându-i posibilitatea să adreseze întrebări coinculpaților care au uzat de procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. (atât prin intermediul apărătorului din oficiu, cât și ulterior, prin apărătorul ales) și să își formuleze apărările. Modul concret în care acesta a înțeles să își valorifice drepturile (lipsind nejustificat de la termenele la care au fost ascultați coinculpații, neformulând întrebări cu ocazia reaudierii acestora, împrejurare ce rezultă din conținutul declarațiilor) nu poate constitui motiv de critică a hotărârii, culpa aparținându-i în totalitate.
Referitor la necesitatea, în opinia inculpatului, de completare a cercetării judecătorești prin efectuarea unei expertize a înregistrărilor convorbirilor telefonice, Înalta Curte apreciază, din analiza probatoriului administrat, că nu există dubii că acestea au fost purtate de către inculpatul T.T., astfel cum se va arăta cu ocazia analizei criticilor legate de grava eroare de fapt comisă de către instanțe.
În ceea ce privește aspectele legate de nelegala îndeplinire a procedurii de citarea cu părțile civile M.D., E.F. și S.I., Înalta Curte reține că nerespectarea dispozițiilor legale privind citarea nu este prevăzută printre cazurile de nulitate absolută, astfel că sancțiunea ce intervine este aceea a nulității relative, ce poate fi invocată numai în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. Ca atare, în principiu, nelegala a procedurii de citare nu poate fi invocată decât de partea ale cărei interese au fost vătămate prin soluționarea cauzei în aceste condiții. Însă, în cazurile în care hotărârea de condamnare se fundamentează în mod determinant pe declarațiile acestor părți, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta ar putea cauza o vătămare inculpatului, aducând atingere dreptului său la apărare, prin imposibilitatea de a-i adresa întrebări și de a-i contesta astfel credibilitatea, nulitatea relativă convertindu-se într-o nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (4) teza finală C. proc. pen.
Nu aceasta este situația în cauză, vinovăția inculpatului nefiind stabilită pe baza declarațiilor date de către aceste persoane, iar, în raport de modalitatea în care se reține că fapta a fost comisă, în mod evident victimele infracțiunilor de tâlhărie nu pot oferi nici un fel de date cu privire la participația inculpatul T.T. care nu a fost prezent la săvârșirea faptelor.
De altfel, se constată că inculpatul nu invocă existența unui vătămări în drepturile sale, ci o vătămare a intereselor părților civile, motivându-și critica prin aceea că „părțile civile sunt și părți vătămate și acestea au dreptul să pună concluzii atât pe latură civilă cât și pe latură penală”.
Ca atare, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în calea de atac a inculpatului, nu poate verifica modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu părțile civile, respectiv incidența sau nu a cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține că hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Pentru a reține acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și controversat contrară probelor existente la dosar. Sfera de acțiune a instanței de recurs este limitată, căci aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în soluția pronunțată, dacă există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte, prin decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, stabilind că incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care Ie confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Eroarea gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Pornind de la aceste explicații din considerentele deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.
În acest sens, se reține că, în cursul urmăririi penale inculpatul T.T. a arătat faptul că a purtat discuții telefonice cu nepotul său T.D.R. „discutând chiar și despre diferitele meciuri de fotbal precum și despre câștigurile realizate ca urmare a pariurilor la care participam atât eu cât și el, la casa de pariuri din vecinătatea casei mele”, susținând și că s-a întâlnit cu T.D.R. și cu alte persoane din anturajul acestuia la casa de pariuri din imediata vecinătate a casei sale, scopul pentru care le-a arătat această locație fiind acela „de a ne întâlni acolo cu alte ocazii lucru care s-a și întâmplat explicându-le că merg destul de des în acea locație, precum și faptul că este o locație plăcută pentru a bea o cafea și a petrece timpul liber, unde foarte mulți străini se adună și pariază (...)”.
În faza cercetării judecătorești același inculpat a susținut că deține o firmă de construcții în Austria și că recrutează angajați din diverse țări, cărora le dă un avans de 100-150 euro, telefon mobil, o mașină pentru a se putea deplasa la locul de muncă și le asigură și cazarea. În cursul lunii noiembrie 2009, inculpatul T.D.R., nepotul său, a venit în Austria însoțit de 3-4 persoane, ce urmau să fie angajate la firma sa, cărora le-a pus dispoziție un spațiu pentru cazare, cartele telefonice și un autoturism Z2, în scopul de a se deplasa la șantier și pentru a putea comunica cu aceștia. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi avut discuții telefonice cu inculpatul T.D.R. legate de împărțirea banilor sustrași, arătând că a aflat despre descinderea de la casa de pariuri la interval de câteva luni de la săvârșirea faptei.
Înalta Curte constată că ambele instanțe au verificat apărările inculpatului în contextul celorlalte probe administrate, iar soluția de condamnare a acestuia se flindamentează pe declarațiile coinculpaților B.A., V.I.M. și T.I.M., (care au arătat că nu au mers în Austria pentru a munci, ci la solicitarea inculpatului T.D.R. care le-a spus că are un pont la un cazinou din regiunea Linz, dat de unchiul său T.T., că s-au întâlnit cu acesta care le-a pus la dispoziție un autoturism Z3 iar apoi altul Z2, un pistol și două cartele telefonice, le-a dat detalii despre lucrătorii casei de pariuri iar după săvârșirea faptei acesta a primit „1.500 euro pentru pont, detaliile legate de angajați, cartelele telefonice și pistol”), precum și pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpați în perioada 20 noiembrie 2009-22 noiembrie 2009, din care rezultă că inculpatul T.T. era la curent cu activitățile desfășurate de coinculpați și că i-a însoțit în zona în care urma să fie comisă tâlhăria. Astfel, la data de 22 noiembrie 2009, la ora 20:41 inculpații T.T. și T.D.R. au purtat o discuție telefonică în care au făcut referiri la schimbarea cartelelor telefonice, despre tentativa din ziua anterioară, despre preluarea și împărțirea banilor, inculpatul T.T. arătându-se îngrijorat de faptul că T.D.R. l-a contactat de pe același număr de telefon de pe care a discutat cu ceilalți inculpați: T.T.-„Sper că acesta nu-i un număr de telefon de pe care să-i suni și așa, nu?” T.D.R.-„am vorbit de vreo trei ori, dar nu se vorbește aiureli, oricum”, T.T.-„Tocmai de aia am schimbat numerele, înțelegi?” T.D.R.-„Păi eu cu ei nu am vorbit pe alea noi, înțelegi” T.T.- Atunci nu e bine să-i suni de pe acesta pe ei”.
Referindu-se la cele întâmplate în seara anterioară (când coinculpații B.A., V.I.M. și T.I.M. au renunțat să mai acționeze întrucât în momentul în care s-au apropiat de ușa localului au observat că una dintre angajate a pus mâna pe dispozitivul de alarmare), inculpatul T.D.R. afirmă că „mi se pare o mare mangleală (...) aseară se putea face ce, asta și dacă o zis că o văzut pe măsuță pe cutare”, T.T. susținând că „nu știu ce au făcut. Păi eu i-am lăsat (...) pe traseu”.
Cei doi inculpați mai stabilesc ca „după ce și-au făcut treaba”, T.T. să mai rămână cu ei 4 ore „ca să nu se simtă arși sau ceva”, acesta arătând că „se numără pe față și după aia” și că nu se poate să facă șmecherii că aflu imediat.
În aceeași seară, după ce inculpatul T.D.R. a fost anunțat că fapta a fost comisă, la ora 23:00:26 îl contactează din nou pe inculpatul T.T., spunându-i că „au jucat ăștia fotbal”, să se ducă până acolo, „că au luat ceva, dar puțin”. La ora 23:36:51 inculpatul T.D.R. este contactat de T.T., acesta comunicându-i că „acolo nu-i nimeni”, că „îi sun pe ăștia și au telefoanele închise”, coinculpatul spunându-i că „telefoanele au trebuit să le arunce, au mers cu ele la ăsta”. În următoarea convorbire telefonică dintre cei doi inculpați (ora 23:39:02), inculpatul T.T. întreabă „cum îi, cum să facem, iau și eu ceva sau stăm până vi tu sau cum facem?”, context în care T.D.R. afirmă că „îs cinci bețe și ceva, cam foarte puțin, bine de mințit nu mă mint, ei nu sunt echipă, înțelegi ce zic”.
Susținerea inculpatului din fața instanței de recurs, că telefonul său s-a aflat la și dispoziția muncitorilor aduși de către inculpatul T.D.R., este, pe de o parte, contrazisă de faptul că acesta, după cum recunoaște, le-a achiziționat cartele telefonice, astfel că, în mod firesc, coinculpații nu ar mai fi avut nevoie de telefonul său, iar pe de altă parte, convorbirile ce au fost reținute anterior au avut loc în timpul nopții, imediat după comiterea tâlhăriei. Or, în condițiile în care la săvârșirea faptei au fost prezenți inculpații B.A., V.I.M. și T.I.M., în mod evident că nu unul dintre cei trei era cel care trebuia informat de către inculpatul T.D.R., că „ăștia au jucat fotbal” și solicitat să meargă „până acolo (...), că au luat ceva dar puțin”, ci inculpatul T.T., care la acel moment „se uita la televizor”.
Mai mult, nici coinculpații și nici un alt angajat nu locuia la domiciliul inculpatului T.T., astfel că este exclusă varianta ca o altă persoană să fi răspuns la apelurile telefonice ale inculpatului, cu atât mai mult cu cât acestea au avut loc în timpul nopții.
Tot în acest context probator, Înalta Curte constată că nu există nici un fel de dubii cu privire la persoana care a folosit telefonul inculpatului T.T., acesta fiind chiar inculpatul, neimpunându-se efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă vocea îi aparține.
Concluzia că, în cauză, situația de fapt stabilită este în concordanță cu conținutul probelor nu poate fi infirmată de declarația notarială trimisă la dosar de către inculpatul V.I.M., prin care susține apărările formulate de către inculpatul T.T.
Materialul probator expus anterior, cu referire specială la convorbirile telefonice purtate de către inculpații T.T. și T.D.R., demonstrează participarea inculpatului T.T., circumstanțe în care, aspectele învederate de către coinculpatul V.I.M. în declarația sa extrajudiciară sunt total neplauzibile.
Ca atare, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Aceeași concluzie se impune și în raport de motivul de recurs încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin care inculpatul invocă lipsa de competență a instanțelor din România de a soluționa prezenta cauză având în vedere că infracțiunea s-a săvârșit în afara teritoriului țării.
Împrejurarea învederată este lipsită de relevanță, atâta timp cât inculpatul T.T., ca de altfel toți inculpații din prezenta cauză, sunt cetățeni români, fiind incidente dispozițiile art. 4 C. pen. care consacră principiul personalității legii penale, aceasta aplicându-se și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român, sau dacă, neavând nicio cetățenie, are domiciliul în țară.
În fine, mai este de precizat faptul că, deși prin concluziile scrise recurentul a invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 13 C. proc. pen., aceste nu a formulat critici concrete care să fie analizate de către instanță din perspectiva dispozițiilor legale invocate, iar cu ocazia dezbaterilor cele două cazuri de casare nu au mai fost susținute.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere că nu se reține incidența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.T. și îl va obliga pe recurent la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
3. Asupra recursului declarat de către inculpatul P.C.
Recurentul a formulat un singur motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătând că soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond și menținută în apel este lipsită de fundament probator.
Pornind de la considerentele teoretice referitoare la înțelesul noțiunii de gravă eroare de fapt, expuse anterior în analiza recursului declarat de către inculpatul T.T., Înalta Curte constată că, nici în ceea ce-l privește pe recurentul P.C. instanțele nu au reținut împrejurări esențiale care să nu fie susținute de probele administrate, neexistând contradicții evidente între cele starea de fapt stabilită prin hotărârea recurată și conținutul probele administrate, soluția pronunțată fiind rezultatul unei analize coroborate a probatoriului și nu a denaturării acestuia.
În acest sens, în ceea ce privește prima faptă reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte reține declarațiile recurentului în care a recunoscut că a fost la D. împreună cu inculpatul T.D.R., în aceeași locație în care se aflau inculpații T.I.M. și B.A.; declarațiile celorlalți inculpați care confirmă participarea acestuia, coinculpații T.D.R. și P.C. urmând să intervină dacă seiful pe care urmau să-l sustragă din locuința părții vătămate este prea greu; înregistrările convorbirilor telefonice din data de 7 noiembrie 2009, ora 21:03:27, din care rezultă că inculpatul T.D.R. a discutat cu coinculpații B.A. și T.I.M. și i-a ghidat pentru a ajunge la locuința părții vătămate C.M., dându-le mai multe repere din teren, cum sunt pensiunea, câmpul gol din apropierea casei victimei, din procesul-verbal de redare a acestei discuții telefonice rezultând că la începutul convorbirii se aude în mediul ambiental vocea inculpatului P.C., împrejurare necontestată de recurent.
Referitor la sustragerea motoarelor de bărci din O. din data de 10 noiembrie 2009, probatoriul care susține soluția instanțelor este constituit din interceptările telefonice din data de 10 noiembrie 2009, ora 14:44, dintre inculpații T.D.R. și P.C., primul chemându-l să meargă împreună „la doctor”, propunere cu care inculpatul P.C. a fost de acord, fără să ceară alte explicații; declarațiile inculpatului T.I.M., care a susținut că inculpații T.D.R. și cu P.C. au venit la el și i-au spus că vor merge la O. să sustragă motoare de bărci, propunere cu care a fost de acord, că cei doi inculpați au mers în față împreună cu mașina lui inculpatului T.D.R., un Z, iar el a condus microbuzul F1 în spatele lor, în urmă lor mergând numitul „D1” cu a treia mașină, un Z1, și că, în timp ce au demontat 4 motoare de bărci, inculpații T.D.R. și P.C. supravegheau zona și țineau legătura telefonică cu ei; declarațiile martorului B.P., care a arătat că, în cursul lunii decembrie 2009, s-au prezentat la sediul firmei sale SC S.P. SRL din Timișoara inculpații T.D.R. și P.C., fiind însoțiți de un alt tânăr care a coborât dintr-un microbuz F1, care l-au rugat să primească în depozit 4 motoare de bărci, bunuri ce au fost recunoscute și recuperate de părțile vătămate, pe bază de proces-verbal.
Din expunerea conținutului probelor ce au fundamentat soluția de condamnare rezultă că nu se identifică în cadrul situației de fapt reținute de către ambele instanțe nici un aspect esențial care să vină în contradicție evidentă și necontroversală cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.
De altfel, prin motivele de recurs susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici recurentul, prin apărătorul său ales, nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă în cauză, solicitând practic o reapreciere a probelor, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
În consecință, criticile formulate de inculpat sunt nefondate, astfel că, constatând că nu se poate reține nici un alt caz de casare ce ar putea fi luat în discuție din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 Înalta Curte va respinge recursul inculpatului, soluție în raport de care, conform art. 191 C. proc. pen. îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.D.R., T.T. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 197/A din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.D.R., timpul reținerii și arestării preventive de la 9 august 2011 la 21 martie 2013.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 martie 2013.