Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul L.C. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5159/90/2007* al Curții de Apel Pitești.
În motivarea cererii, petentul a susținut că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită, datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților.
A susținut că magistrații care soluționează în prezent cauza în apel, T.G.S. și D.D. au participat la soluționarea majorității propunerilor de arestare preventivă, a cererilor de prelungire sau/și a cererilor de revocare a arestării preventive care au fost formulate în cauză.
Apreciază că acești magistrați s-au pronunțat cu privire la existența vinovăției sale sau, după caz, a altor inculpați, existând, practic, antepronunțarea lor în ceea ce privește cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5159/90/2007*. În acest sens a invocat deciziile penale pronunțate în Dosarele nr. 1189/46/2009, nr. 449/46/2010, nr. 704/46/2009, nr. 1017/46/2009, nr. 553/46/2008, nr. 1/46/2008, nr. 3968/90/2007, nr. 3873/90/2007 și nr. 658/46/2008.
Consideră că, în raport de situația de fapt și de drept ce rezultă din cuprinsul hotărârilor anterior menționate, magistrații aveau obligația legală să se abțină de la rejudecarea apelului, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 2974/24.09.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive susține că imparțialitatea tuturor judecătorilor secției penale și pentru cauze cu minori și de familie din cadrul Curții de Apel Pitești este compromisă, împrejurare în care, împreună cu ceilalți inculpați, apreciază că nu poate beneficia de un proces echitabil în fața acestei instanțe, astfel încât devine evidentă incompatibilitate tuturor magistraților din această instanță.
A susținut că Decizia penală nr. 99/A/MF din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost pronunțată de un complet format din președintele Curții de Apel Pitești G.D. și președintele secției penale a Curții de Apel Pitești, M.G.S.
Consideră că instanța de rejudecare formată din magistrații T.G.S. și D.D. nu este o instanță pe deplin independentă, imparțială și obiectivă, atât timp cât subordonarea ierarhică față de primii judecători din apel implică obligația morală - dacă nu chiar constrângerea psihică - de a pronunța în cauză o hotărâre prin care să nu fie știrbită sau pusă în discuție capacitatea profesională a superiorilor ierarhici.
Apreciază că prin respingerea probatorului pe care l-au propus, magistrații și-au prefigurat deja pronunțarea unei hotărâri care să fie în conformitate cu decizia anterior casată.
În cuprinsul informațiilor comunicate de Ministerul Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative - Serviciul Judiciar, Documentare, Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărei strămutare s-a solicitat și motivele cererii de strămutare. S-a precizat, totodată, că în informarea transmisă de Curtea de Apel se apreciază că nu există niciun fel de suspiciuni privind imparțialitatea judecătorilor care instrumentează în apel cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 5159/90/2007* și pe cale de consecință, cererea petiționarului este neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:
Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză niciuna din cerințele prevăzute de art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu este întrunită, împrejurarea că prezenta cauză a fost mediatizată în județul Vâlcea și în județul Argeș, precum și faptul că petentul a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor care sunt desemnați să soluționeze cauza, cererea fiind respinsă, nu poate determina certitudinea că pricina nu va beneficia de o justă și imparțială judecată din partea magistraților care constituie completul de judecată al instanței pe rolul căreia se află cauza a cărei strămutare se solicită.
Conduita imparțialității judecătorului nu poate fi prezumată, ci trebuie îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 55 C. proc. pen., percepția imparțialității având ca și componente comportamentul profesional și comportamentul moral al judecătorului prin care este stabilit profilul profesional al acestuia atunci când este chemat să înfăptuiască actul de justiție. De asemenea integritatea judecătorului este determinată în timpul exercitării profesiei ca percepție a imparțialității, dar și ca manifestare a diligenței și asigurării unei pregătiri profesionale temeinice, fără de care judecătorul nu-și poate asigura suportul unei decizii corecte.
În speță, se constată că motivele invocate de petent nu se confirmă și prin urmare, neexistând motive legale și temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul L.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5159/90/2007* al Curții de Apel Pitești.
Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN