Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 noiembrie 2013, petentul M.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6454/333/2013 al Judecătoriei Vaslui.
În motivarea cererii sale petentul a arătat că există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei conform dispozițiilor prevăzute de art. 55 C. proc. pen., susținând că în ultima perioadă au apărut mai multe articole în ziarele locale, cauza fiind mediatizată excesiv, că doi dintre coinculpații trimiși în judecată sunt angajați în prezent la firmele omului de afaceri A.P. și că în perioada ianuarie 2005-aprilie 2009 a ocupat funcția de subprefect al Județului Vaslui, fiind astfel o persoană publică.
Termenul pentru judecarea cererii de strămutare a fost fixat la data de 5 martie 2014, iar potrivit rezoluției din data de 19 noiembrie 2013 s-a dispus preschimbarea acestuia la data de 20 noiembrie 2013.
Față de modificările C. proc. pen. aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 13 4/2010 privind C. proc. civ. și în raport de data introducerii cererii de strămutare, Înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost greșit îndreptată către Înalta Curte de Casație și Justiției, și urmează a dispune transmiterea acesteia instanței competente a o soluționa pentru următoarele motive:
În temeiul art. 55 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de Curtea Militară de Apel, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel.”
Având în vedere prevederile art. 78 din Constituția României și dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013, nu prevede un termen pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse C. proc. pen., acestea devin valabile și deplin aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013.
Cererea formulată de petentul M.S. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 noiembrie 2013, dată la care dispozițiile art. 55 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 erau în vigoare.
Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este competentă să soluționeze cererea de strămutare formulată de petent, aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, și în lumina prevederilor art. 55 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, va trimite cererea de strămutare spre competentă soluționare Curții de Apel Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Trimite cererea formulată de petentul M.S. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6454/333/2013 al Judecătoriei Vaslui, spre competentă soluționare la Curtea de Apel Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.