Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Sentința nr. 903/2013

Ședința publică din 18 octombrie 2013

Asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 aprilie 2013, petentul A.I. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală cu plângere împotriva rezoluției adoptată la data de 27 martie 2013, "ca urmare a cercetării plângerii penale de la Dosarul nr. 32/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Ministerului Public".

Cu adresa din 18 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a comunicat petentului, printre altele, că solicitarea de a lua măsuri pentru rezolvarea, cu celeritate, a cauzelor ce fac obiectul dosarelor Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competența Ministerului Public, astfel cum este prevăzută de art. 63 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Potrivit art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVII pct. 29 din Legea nr. 202/2012 "plângerea greșit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent".

Având în vedere dispozițiile legale menționate, Adresa nr. 14349/5879/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și plângerea petentului înregistrată sub nr. 13824 din 22 aprilie 2013 (repartizată aleatoriu), Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea a fost greșit îndreptată, întrucât în cauză nu s-a efectuat procedura obligatorie conform art. 278 C. proc. pen.

Prin urmare, va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite cauza privind pe petiționarul A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2013.

Procesat de GGC - NN