Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul Ș.V. reprezentat de S.D.B.R., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă Constanța, obligarea pârâtei la plata sporului de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 15 decembrie 2009 - 5 ianuarie 2012, în raport de prevederile O.G. nr. 38/2003.
Reclamantul a arătat că este angajat al pârâtei și membru al sindicatului reprezentant, iar în perioada de referință, a desfășurat activitate în zilele de repaus săptămânal și în sărbători legale, fiind în acest sens întocmite grafice lunare pentru executarea serviciului în schimburi și emise dispoziții, fără însă ca pentru activitatea prestată în aceste condiții nu a primit în compensare nici timp liber corespunzător, față de lipsa de efective la nivelul structurilor de poliție, sens în care se impune plata sporului derivat din raportul de muncă și prevederile O.G. nr. 38/2003.
Prin Sentința civilă nr. 3093 din data de 28 mai 2013, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Galați.
În motivarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că acțiunea se încadrează în sfera conflictelor de muncă, iar, sub aspectul competenței teritoriale, față de reprezentarea reclamantului de către S.D.B.R., este relevantă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ., prin care s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant, în speță Tribunalul Galați.
La rândul său, prin Sentința civilă nr. 3764 din 19 decembrie 2013, Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat, că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
În speță, reclamantul a optat pentru instanța de la sediul pârâtei.
Constatând existența conflictului negativ de competență, Tribunalul Galați a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) din C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Constanța.
Astfel, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei Garda de Coastă Constanța, în calitate de angajator, la plata sporului de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau celelalte zile în care nu se lucrează.
Așa cum au apreciat și instanțele între care s-a ivit prezentul conflict de competență, acțiunea reclamantului se încadrează în categoria conflictelor de muncă, raportat la calitatea reclamantului, de funcționar public, fiind aplicabile în acest sens dispozițiile Legii nr. 188/1999.
În ceea ce privește competența de soluționare, se reține că potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Aceste dispoziții se completează, potrivit art. 117 din același act normativ, cu prevederile legislației muncii.
Or, așa cum a reținut și Tribunalul Galați, sub aspectul competenței teritoriale, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție își are reclamantul domiciliul ori, după caz, sediul, în speță Tribunalul Constanța.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/203, prin derogare de la dreptul comun, atunci când acțiunea în justiție este introdusă de o organizație sindicală în numele unor membri ai săi, competența teritorială va aparține instanței în a cărei rază teritorială își are sediul organizația sindicală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, dar aceste prevederi sunt aplicabile doar în situația în care reclamantă în cauză este organizația sindicală, tocmai în vederea protejării intereselor salariaților membri de sindicat .
În cauza de față însă, acțiunea este formulată de reclamantul Ș.V. în nume propriu, sindicatul fiind doar reprezentantul său în fața instanței, fără a avea calitatea de reclamant.
Pe de altă parte, însuși reclamantul a introdus acțiunea la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul, respectiv Tribunalul Constanța, context în care se impune a se acorda prioritate atât principiului asigurării protejării mai eficiente a drepturilor și intereselor salariatului, cât și principiul disponibilității părților în procesul civil.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ș.V. în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS