Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 914 din 24 octombrie 2012, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul I.I.D., deținut în Penitenciarul Rahova de revizuire a sentinței penale nr. 107/2011 a Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1142/2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, la data de 04 octombrie 2012 a fost înregistrat referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind cererea de revizuire formulată de condamnatul I.I.D.
Parchetul a apreciat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, întrucât motivele invocate în cerere nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 107/10 februarie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.I.D.la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 209/2007 a Tribunalului București, pe care a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa de 5 ani închisoare, în final dând spre executare o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare.
Sentința penală nr. 107 din 10 februarie 2011 a Tribunalului București , secția a II a penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1142/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care instanțele au judecat cauza sa, cu nerespectarea garanțiilor procesuale privind prezumția de nevinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, omisiunea reținerii în favoarea sa de circumstanțe atenuante.
În final, revizuentul a solicitat completarea probatoriului cu audierea unor martori, care să confirme că se afla împreună cu numitul Ș.M. și că au cumpărat droguri de la o altă persoană, cu privire la proferarea de amenințări la adresa rudelor sale, audierea martorului asistent, efectuarea unei expertize cu privire la concentrația drogurilor, exprimându-și disponibilitatea de a denunța autorităților pe cel care i-a furnizat drogurile.
Din lecturarea sentinței penale nr. 107 din 10 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a rezultat că instanța a analizat apărările inculpatului, care coincid în mare parte cu cele supuse examinării prin cererea de revizuire, susțineri ce au fost înlăturate motivat.
S-a apreciat că, varianta prezentată de martorul Ș.M. se coroborează cu cele consemnate în procesul-verbal de depistare și cu înscrisurile puse la dispoziție de compania de taxi.
Cât privește susținerile revizuentului, că nu a perceput bani de la martorul Ș.M. în schimbul drogurilor, s-a constatat că acestea au fost analizate pe fondul cauzei, instanța concluzionând că și în ipoteza în care ar fi fost reale nu-l exonerează pe inculpat de răspundere penală, simpla oferire realizând elementul material al infracțiunii de trafic de droguri.
Elementul de noutate invocat pe calea revizuirii constă în aceea că martorul ar fi cumpărat drogurile de la o persoană pe care revizuentul este dispus să o deconspire.
Raportând cele invocate de revizuent, la dispozițiile legale care reglementează materia revizuirii hotărârilor penale definitive, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 393 alin (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.
Din interpretarea dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Instanța de fond a constatat că revizuentul lonescu Ionut Denis, prin motivele invocate (audierea unor martori, al căror nume nu îl indică, pentru a dovedi o nouă versiune asupra faptelor sau împrejurări care nu au legătură cu condamnarea sa, efectuarea unei noi expertize, deși cea dispusă la urmărirea penală nu a fost contestată), încearcă o prelungire a probatoriului administrat în etapa fondului; or, audierea unor martori în apărarea inculpatului sau efectuarea unei noi expertize trebuiau învederate organului judiciar cu ocazia soluționării dosarului de fond, nicidecum într-o cale extraordinară de atac.
Cât privește reținerea de circumstanțe atenuante, deși nu constituie motiv de revizuire, instanța de fond a constatat, contrar susținerilor revizuentului, că instanțele au dat eficientă dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen.
Ținând seama că revizuirea este o cale extraordinară de atac, care vizează cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și întrucât nu s-a constatat ca în cauză sa fie incident vreunul din cazurile reglementate în art. 394 alin (1) C. proc. pen., instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuentul l.I.D.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul lonescu Ionuț-Denis, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea pe fond a cererii de revizuire formulată.
Prin Decizia penală nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul l.I.D.împotriva sentinței penale nr. 914 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamanrul lonescu Ionuț-Denis, întrucât nu se invocă fapte sau împrejurări noi, ci se solicită prelungirea probatoriului, fapt nepermis în procedura revizuirii, iar pe de altă parte, cererea revizuentului nu tinde la o soluție de achitare, ci de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri, în infracțiunea de deținere de droguri, fără drept, în vederea consumului propriu, ceea ce nu este prevăzut în această cale extraordinară de atac.
Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul lonescu Ionuț Denis, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond admiterea cererii de revizuire, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat revizuent, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul revizuent și-a motivat recursul doar oral, în ziua judecății, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. și ale art. 3859 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nu va examina critica recurentului.
Totodată, verificând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu este incident vreunul din cazurile de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu.
În consecință, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul lonescu IonuțD.împotriva deciziei penale nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, nefondat, recursul declarat de revizuientul I.I.D., împotriva Deciziei penale nr. 45 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2014.