Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 93/2014

Ședința publică din 13 ianuarie 2014

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din data de 28 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.N., fără forme legale în municipiul Buzău, județul Buzău la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2006 - iunie 2007.

Potrivit disp. art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

Potrivit art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, neexecutării obligațiilor civile sau neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.

În baza disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și art. 64 lit. b) C. pen.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. inculpatul a fost obligat să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 9.861 lei cu titlu de despăgubiri civile (4.508 lei impozit pe profit și 5.353 lei T.V.A.) la care s-au adăugat, în baza dispozițiilor art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, accesoriile aferente creanțelor bugetare.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 777/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G.N. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în actul de acuzare că în perioada octombrie 2006-iunie 2007, inculpatul G.N., în calitate de fost administrator la SC G.N.G.C. SRL Buzău, nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiunile comerciale efectuate în cuantum de 289.447,40 lei, plus 12.880,41 lei adaos comercial și prin aceasta, s-a sustras de la plata către bugetul general consolidat al statului, a unui impozit pe profit în sumă de 48.372,45 lei și T.V.A. în sumă de 40.327,66 lei.

Astfel, la sfârșitul anului 2003 inculpatul G.N. a înființat SC G.N.G.C. SRL Buzău care a fost înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J10/932 din 06 noiembrie 2003, inculpatul fiind asociat unic și administratorul societății, obiectul principal de activitate al societății constituindu-l comerțul cu produse nealimentare, precum și comerțul cu ridicata al combustibililor și materialelor de construcții.

La data de 31 octombrie 2006 SC C. SA Teleorman, societate aflată în faliment, a solicitat instanței de judecată deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC G.N.G.C. SRL Buzău întrucât societatea administrată de inculpat nu îi achitase o creanță de 22.961,93 lei.

Prin sentința comercială nr. 207 din 07 decembrie 2006 Tribunalul Buzău a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC G.N.G.C. SRL Buzău, administrator judiciar fiind desemnat numitul C.M. (Dosar nr. 3547/2006).

Ulterior, prin sentința comercială nr. 43 din 05 martie 2007 Tribunalul Buzău a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului SC G.N.G.C. SRL Buzău, lichidator judiciar fiind desemnat numitul C.M., instanța de judecată dispunând dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului, fixându-se termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii, respectiv, data de 04 aprilie 2007.

Prin sentința nr. 46 din 1 februarie 2008 Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC G.N.G.C. SRL Buzău și radierea debitorului din Registrul Comerțului, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, instanța de judecată obligându-l pe fostul administrator G.N. să suporte pasivul societății debitoare în sumă de 652.934,76 lei.

Pe parcursul derulării procedurii insolvenței la data de 05 iulie 2007 inculpatul G.N. a reclamat la Poliția Sectorului 5, secția 17 Poliție că în ziua respectivă, în jurul orelor 9,00, i-a dispărut din autoturismul ce se afla parcat pe str. X din municipiul București, Sectorul 5, o geantă ce conținea documentele contabile ale SC G.N.G.C. SRL (registru de casă, N.I.R., facturi, bilanț și balanțe, chitanțier, acte de constituire societate, dosar de contabilitate lunar) și suma de 200 de euro, în cauză fiind întocmit Dosarul penal nr. 5913/P/2007, astfel cum rezultă din adresa din 06 iulie 2007 emisă de secția 17 Poliție - B.I.C.

Pe parcursul derulării procedurii insolvenței, lichidatorul judiciar C.M. nu a sesizat organele de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

La data de 08 ianuarie 2009, cu ocazia efectuării de către D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Buzău a unei percheziții domiciliare la adresa din municipiul B., la fostul sediu social al SC G.N.G.C. SRL, au fost descoperite actele constitutive ale firmei în original (certificat de înregistrare fiscală, certificat de înmatriculare, statut) precum și o parte din actele contabile ale societății.

Ulterior, actele ridicate de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Buzău cu ocazia percheziției au fost predate, pe bază de proces-verbal, organelor de poliție din cadrul I.P.J. Buzău - S.I.F. care efectuau cercetările în prezentul dosar penal.

Existând suspiciuni cu privire la faptul că în perioada anilor 2006-2007 SC G.N.G.C. SRL a desfășurat activități economice fără să fie înregistrate în contabilitate, iar veniturile obținute ar fi fost încasate de administratorul G.N., în perioada 02 martie 2009-24 martie 2009, comisari din cadrul Gărzii Financiare secția Buzău împreună cu organele de poliție au efectuat un control operativ și inopinat la SC G.N.G.C. SRL Buzău, în timpul controlului firma fiind reprezentată de fostul administrator G.N., SC G.N.G.C. SRL Buzău nu a avut puncte de lucru declarate la organul fiscal teritorial și a avut conturi bancare deschise la B.T., C.E.B., R.B., C., Î.S. B., L.B. și B.R.D.

Garda Financiară Secția Buzău a întocmit în vederea convocării fostului administrator G.N. trei invitații din 13 noiembrie 2008, din 20 noiembrie 2008 din 28 noiembrie 2008, însă aceste invitații nu purtau nicio semnătură de primire din partea destinatarului G.N.

Deși nu mai reprezenta legal SC G.N.G.C. SRL Buzău deoarece i se ridicase dreptul de adrninistrare din data de 05 martie 2007, inculpatul G.N. s-a prezentat la Garda Financiară secția Buzău la data de 04 decembrie 2008.

În urma documentelor și informațiilor deținute de organele de control, având ca punct de plecare conturile bancare deschise de SC G.N.G.C. SRL Buzău la unitățile bancare și documentele obținute de la partenerii de afaceri ai societății, comisarii din cadrul Gărzii Financiare Secția Buzău au întocmit procesul-verbal de control din 24 martie 2009 din conținutul căruia au rezultat următoarele: începând cu luna octombrie 2006 SC G.N.G.C. SRL Buzău, prin administratorul G.N., nu a mai ținut în mod intenționat nici un fel de evidență contabilă și nu a mai depus la organul fiscal teritorial declarații și deconturi de T.V.A. în perioada octombrie 2006-decembrie 2007; bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2006 și depus la organul fiscal teritorial nu reflectă în totalitate activitatea economică desfășurată de societate în exercițiul financiar 2006; în perioada octombrie 2006-iunie 2007 inculpatul a ridicat din conturi suma de 779.948 lei pe care și-a însușit-o și a folosit-o în interes personal, prin diferite metode (declararea în fals că motivul ridicării banilor este „restituire împrumut", „ridicare dividende", „plăți furnizori", „ridicare numerar din aport", „aport personal", „restituire aport", „achiziții materiale"); pentru anul 2006 SC G.N.G.C. SRL Buzău a înregistrat un profit net de 100.539 lei conform datelor din bilanțul contabil anual iar în condițiile în care această sumă a fost ridicată de inculpatul G.N. ca „dividende", nu s-a calculat, reținut și virat la bugetul general consolidat al statului, prin stopaj la sursă, un impozit aferent acesteia în sumă de 16.086,24 lei; conform balanței din luna februarie 2007 societatea inculpatului deținea un stoc scriptic de marfă în sumă totală de 289.447,4 lei care s-a considerat că a fost comercializată cu un adaos comercial mediu de 10 %, inculpatul sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit în sumă de 4.631,16 lei și a unui T.V.A. în sumă de 60.494,51 lei; după numirea lichidatorului judiciar, inculpatul G.N. a desfășurat o vastă activitate economică în cadrul căreia a rezultat o sumă încasată prin virament în sumă totală de 1.525.418,92 lei, societatea inculpatului sustrăgându-se de la plata unui T.V.A. în sumă de 244.158,15 lei și impozit pe profit în sumă de 194.183,94 lei; din rulajele conturilor bancare s-au identificat plăți către furnizori în perioada de referință în valoare de 652.741.01 lei și având în vederea practicarea adaosului comercial de 10 %, s-a concluzionat că inculpatul a vândut acele mărfuri și a realizat venituri de 594.130,57 lei, sustrăgându-se de la plata unui T.V.A. în sumă de 10.262,26 lei și impozit pe profit de 8.742,68 lei; din depunerile în numerar din perioada de referință în conturile bancare cu titlu de „încasări din vânzări" s-a concluzionat că societatea inculpatului a mai realizat venituri în sumă de 398.369,7 lei, inculpatul sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit în sumă de 53.562,88 lei și T.V.A. în sumă de 63.604,9 lei; în perioada octombrie 2006 - iunie 2007 inculpatul ar fi ridicat sume de bani în dauna creditorilor în sumă totală de 779.948 lei.

Pe parcursul efectuării expertizei contabile solicitată de inculpat în faza de urmărire penală, expertul contabil a solicitat informații suplimentare de la unitățile bancare unde societatea inculpatului avea deschise conturi curente și de unde obținuse mai multe împrumuturi bancare, ocazie cu care băncile au comunicat balanțe de verificare care au fost utilizate la efectuarea expertizei contabile.

S-a reținut din raportul de expertiză contabilă judiciară următoarele: ultima balanță de verificare întocmită de SC G.N.G.C. SRL este din 28 februarie 2007; ultimul bilanț contabil întocmit este bilanțul contabil din data de 31 decembrie 2006; din analiza datelor înscrise în balanța de verificare încheiată la data de 28 februarie 2007 s-a constatat existenta în contul 371 „mărfuri" a sumei de 289.447,40 lei iar inexistenta acestor mărfuri coroborat cu faptul că de la această dată SC G.N.G.C. SRL nu a mai ținut evidența contabilă, au condus la constatarea că veniturile realizate de societate și neevidențiate în documentele contabile sunt de 289.447,40 lei, plus un profit estimat de 12.880,41 lei, deci un total de 302.327,81 lei; din analiza documentelor transmise de Banca T., Banca C. și Banca R. s-a constatat că sumele provin din împrumuturi bancare, încasări de la clienți, având ca destinație a sumelor ridicate: sume în contul aporturilor în societate făcute de inculpatul G.N., sume în contul dividendelor cuvenite acționarului G.N., sume în vederea unor depuneri în numerar la alte bănci de către inculpat.

În urma expertizării documentelor contabile expertul a stabilit că aportul personal al inculpatului a fost de 268.684 lei la data de 31 decembrie 2004, din această sumă fiind retras în numerar în perioada 01 ianuarie 2005-februarie 2007 de către fostul administrator suma de 267.276 lei, inculpatul având dreptul să încaseze sub forma de dividende suma de 95.902 lei, sumă ce a fost corectată de impozitul pe dividende de 18.267 lei.

Considerându-se mărfurile înregistrate la data de 28 februarie 2007 ca fiind în sold și comercializate fără înregistrarea în evidența contabilă, în sumă de 289.447,40 lei, la care se adaugă un profit de 4,45% (media anului 2006) s-a calculat un impozit pe profit neînregistrat și nevirat la bugetul statului de 48.372,45 lei, cu precizarea că din anii anteriori mai rămăsese de plată un impozit pe profit de 926,39 lei.

Mărfurile comercializate existente în sold la data de 28 februarie 2007, de 289.447,40 lei la care s-a adăugat un profit potențial de 12.880,41 lei au înregistrat la vânzare un T.V.A. de 19 % calculat la suma de 57.442,29 lei. Acest T.V.A. calculat s-a corectat în sensul scăderii T.V.A. de recuperat de 17.114,63 lei, ca urmare T.V.A. - ui neînregistrat și nevirat la bugetul statului a fost de 40.327,66 lei.

Conform datelor din balanța de verificare încheiată la data de 28 februarie 2007 pentru profitul net al SC G.N.G.C. SRL în sumă de 114.168,57 lei ridicat de inculpat sub formă de dividende, impozitul pe dividende de 16% este de 18.267 lei, în total, impozitul pe profit, T.V.A. și impozitul pe dividende ridicându-se la suma de 106.967,11 lei (la care expertul contabil a adăugat suma de 926,23 lei impozit pe profit de plată din anii anteriori).

S-a reținut că în faza de cercetare judecătorească, A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 655.726,72 lei la care s-au adăugat, în baza dispozițiilor art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, accesoriile aferente creanțelor bugetare.

De asemenea, în faza de cercetare judecătorească, la solicitarea inculpatului, instanța de fond a încuviințat refacerea raportului de expertiză din faza de urmărire penală, de către același expert judiciar, cu aceleași obiective, fiind avute în vedere și actele contabile depuse de inculpat în faza de cercetare judecătorească, acte contabile din perioada reținută de organele de urmărire penală ca fiind de desfășurare a activității infracționale, respectiv octombrie 2006 - iunie 2007.

În concluziile acestui raport de expertiză contabilă judiciară, s-a reținut că impozitul pe profit este în cuantum de 4.508 lei iar T.V.A.- ui în cuantum de 5.353 lei.

Partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău a formulat obiectiuni la concluziile raportului de expertiză, obiectiuni care nu au putut fi reținute întrucât expertul judiciar a avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză toate documentele contabile primare existente la dosar, inclusiv cele din faza de cercetare judecătorească, balanța de verificare întocmită la data de 28 februarie 2007, sumele rulate prin conturi bancare către clienți, ratele de credit achitate, încasările pentru plăți furnizori, în numerar, neputând fi considerate venituri neînregistrate generatoare de implicații fiscale.

În raport de situația de fapt expusă, prima instanță a constatat că, în drept, faptele inculpatului G.N. care, în perioada octombrie 2006-iunie 2007, în calitate de fost administrator la SC G.N.G.C. SRL Buzău, nu a înregistrat în contabilitatea societății operațiunile comerciale efectuate și prin aceasta s-a sustras de la plata către bugetul general consolidat al statului a unui impozit pe profit în sumă de 4.508 lei și T.V.A. în sumă de 5.353 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prin omisiunea de a evidenția în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța, în temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2006 - iunie 2007.

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, atitudinea relativ sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească precum și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, manifestându-și disponibilitatea de a acoperi prejudiciul produs bugetului consolidate al statului.

Instanța de fond a apreciat că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție astfel încât, în baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., a dispus suspendarea executării, sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

Apreciind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța de fond, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 9.861 lei cu titlu de despăgubiri civile (4.508 lei impozit pe profit și 5.353 lei T.V.A.) la care s-au adăugat, în baza dispozițiilor art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, accesoriile aferente creanțelor bugetare.

Împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău au declarat apel, în termen legal, partea civilă D.G.F.P. Buzău și inculpatul G.N., care au criticat soluția instanței de fond de nelegalitate și netemeinicie.

Parte civilă D.G.F.P. Buzău a criticat sentința în latură civilă, susținând, în esență, că printr-o interpretare eronată a probatoriilor s-a stabilit că prejudiciul cauzat de inculpat prin fapta sa este de numai 9.861 lei și nu de 655.726,72 lei, așa cum rezultă din adresa din 6 septembrie 2011, prin care s-a constituit parte civilă.

Inculpat G.N. a criticat sentința în latură penală, susținând că pedeapsa aplicată de prima instanță, în cuantumul și modalitatea de executare stabilite, este prea aspră în raport de gravitatea redusă a faptei și persoana sa, solicitând admiterea căii de atac, desființarea sentinței și prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., reducerea cuantumul pedepsei sub minimul special și suspendarea condiționată a executării, conform art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 118 din 12 iunie 2013 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpatul G.N. împotriva sentinței penale nr. 66 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, în sensul că a înlăturat aplicarea disp. art. 861 - art. 863 C. pen. și in temeiul disp. art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului in temeiul disp. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 83 C. pen.

A menținut in rest dispozițiile sentinței, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiași sentințe și a obligat parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că probele și mijloacele de probă au fost complet analizate și judicios interpretate de tribunal printr-o corectă evaluare și interpretare a acestora prin prisma disp. art. 63 C. proc. pen., așa încât, situația de fapt stabilită, împrejurările comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului, au corespondent deplin în acestea și, din acest motiv, sentința adoptată este legală și temeinică.

S-a apreciat, în ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunii, că instanța de fond a evaluat parțial corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., în sensul că a avut în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptei, dedus din împrejurările săvârșirii, caracterul repetat al faptelor dar mai ales, întinderea prejudiciului, care, așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A.I. este mult diminuat celui reținut prin actul de acuzare și pentru aceste motive, concluzionându-se că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, prin urmare, la limita minimă a textului de lege mcriminator, este o pedeapsă justă, corespunzătoare faptei și persoanei inculpatului, cunoscut cu antecedente penale.

S-a apreciat că nu poate fi primită critica invocată de inculpat sub aspectul cuantumului pedepsei, arătând că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă nici un fel de împrejurări de natura celor la care se referă art. 74 C. pen. și care să facă posibilă aplicarea disp.art. 76 din același cod.

S-a constatat că modalitatea de executare aleasă de instanța de fond, respectiv, suspendarea sub supraveghere potrivit art. 861 C. pen., cu impunerea obligațiilor prev. de art. 863 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 7 ani, este excesivă, așa încât, neexistând nici un indiciu care să formeze convingerea instanței că scopul pedepsei nu ar putea fi atins fără executarea acesteia ci dimpotrivă, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute în art. 81 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., a admis apelul declarat de inculpat sub acest aspect, fondat.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, contrar argumentelor invocate de partea civilă pe calea apelului, s-a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, conformă probatoriului administrat în cauză și dispozițiilor cuprinse în art. 998 C. civ. anterior, aplicabile în raport de data comiterii faptelor.

D.G.F.P. Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 655.726,72 lei, potrivit adresei din 6 septembrie 2011, aflată la filele 7-8 dosar fond, însă din aceasta nu rezultă în mod concret natura obligațiilor fiscale cărora inculpatul nu s-a conformat și nici cuantumul fiecărei despăgubiri.

Raportul de expertiză completare, a fost transmis de prima instanță părții civile, care a formulat obiecțiuni iar expertul A.I. a răspuns acestora, astfel cum rezultă din relațiile aflate la filele 146-147, dosar fond, transmise, de asemenea, părții civile, care nu a avut un alt punct de vedere decât cel arătat de expert, în esență, acela constând în faptul că expertiza contabilă efectuată în faza de cercetare penală a avut în vedere balanța de verificare întocmită la 28 februarie 2007, însă, pe parcursul judecății, inculpatul a prezentat documente primare conforme dispozițiilor cuprinse în Legea contabilității și care au stat la baza întocmirii balanței de verificare din 31 mai 2007 dată ce se regăsește în perioada infracțională menționată în rechizitoriu.

S-a reținut că fiind vorba de o lucrare de specialitate, întocmită în condiții de oralitate, publicitate și contradictorialitate, printr-o analiză temeinică a tuturor documentelor contabile existente, în mod judicios s-a concluzionat de tribunal că prejudiciul cauzat de inculpat prin fapta de evaziune fiscală este de 9.861 lei din care, 4.508 lei impozit pe profit și 5.353 lei taxă pe valoare adăugată și ca atare, apelul declarat de partea civilă se privește ca nefondat și va fi respins conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs partea civilă A.N.A.F. D.G.F.P. Buzău și fată de motivele scrise depuse la data de 23 decembrie 2012, a solicitat, în esență, admiterea recursului și obligarea inculpatului la plata sumei de 655.726,72 lei, astfel cum s-a constituit parte civilă prin adresa din 06 septembrie 2011 și inculpatul G.N., care a invocat cazul de casare prevăzut de disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării disp. art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

Examinând recursurile declarate A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău și de inculpatul G.N. prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 din același cod.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În atare situație, criticile formulate de recurentul inculpat G.N.- aplicarea art. 74 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei - nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se la motivele de casare expres prevăzute de lege.

Analizarea criticilor recurentului privind netemeinicia pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare a pedepsei, se putea realiza anterior modificării dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat și prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale).

Nefiind posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele miriime și maxime prevăzute de textul incriminator, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat G.N. nu se circumscriu niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., în actuala reglementare.

Cele mai sus expuse sunt valabile și în ce privește recursul părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, care nu invocă nelegalitatea soluției, ci critică stabilirea cuantumului prejudiciului, ceea ce constituie o chestiune de apreciere a probelor și nu o chestiune de drept. Astfel, solicitarea părții civile de majorare a cuantumului despăgubirilor nu poate cenzurată din perspectiva niciunuia din cazurile de casare.

Se constată că aceleași aspecte au fost invocate de partea civilă și în apel, iar instanța de prim control judiciar a răspuns acestor critici stabilind că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată prin raportare la expertiza contabilă întocmită în cauză și la suplimentul acesteia, acte care explică modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat de inculpat raportat la infracțiunea comisă și pentru care instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Față de cele reținute, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă și recurentul inculpat vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău și de inculpatul G.N. împotriva Deciziei penale nr. 118 din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.