Asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsa ca inadmisibilă cererea revizuentului F.B.P. de revizuire a sentinței penale nr. 801/F din 12 octombrie 2001 a Tribunalului București, Secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reținut ca prin sentința penală nr. 801/ F din 12 octombrie 2011 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 56889/3/2011, definitivă prin Decizia penala nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus, în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului F.B.P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art. 864 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 849 din 27 octombrie 2010 a judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin neapelare la data de 09 octombrie 2010 și a fost cumulată aritmetic pedeapsa de 4 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a apreciat ca motivul pentru care se solicită revizuirea hotărârii de condamnare ii constituie faptul că nu s-a încuviințat proba testimonială solicitată de revizuent, respectiv audierea în calitate de martor a coinculpatului F.G., care a recunoscut comiterea faptei imputate amândurora fără a face însă declarații incriminatoare la adresa revizuentului.
S-a reținut că reaprecierea materialului probator nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii, aceasta având ca finalitate anularea unei hotărâri definitive ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței, deci inexistente în materialul probator aflat la dosarul cauzei și nu se poate obține o prelungire a probațiunii pentru fapte cunoscute de instanțe în momentul judecării cauzei.
Revizuirea poate fi cerută numai în măsura în care ar fi invocate fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, inexistente în materialul probator aflat la dosar, fapte probatorii de natură a conduce potrivit disp. art. 394 alin. (20 C. proc. pen. la netemeinicia hotărârii de condamnare a petentului.
S-a constatat că solicitarea petentului cu privire la reaprecierea materialului probator pe motiv de greșită administrare a probelor, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, ține de fondul cauzei care a fost deja avut în vedere atât de instanța de fond, cât și de instanțele superioare la soluționarea căilor de atac.
Totodată, s-a observat că motivul avut în vedere la promovarea căii extraordinare de atac a fost invocat atât în fața primei instanțe cât și în fața instanțelor de control judiciar, fiind respins avându-se în vedere calitatea procesuală de coinculpat a numitului F.G.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, a invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv și se impunea audierea lui F.G. în calitate de martor.
Prin Decizia penală nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II a penală, a respins apelul declarat de revizuentul F.B.P. împotriva sentinței penale nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, în Dosarul nr. 41517/3/2012, ca nefondat.
S-a reținut că, prin audierea martorului propus, revizuentul -condamnat nu tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probațiunii referitoare la fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a dispus condamnarea acestuia, coinculpatul F.G. fiind audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății finalizate cu condamnarea revizuentului.
S-a constatat că solicitarea condamnatului de a se dispune suplimentarea probatoriului pentru a se verifica o împrejurare avuta in vedere de prima instanța, cât și de instanța de control judiciar, nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul F.B.P., fără să depună în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată din 13 ianuarie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. si a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și admiterea cererii de revizuire arătând că se impune audierea coinculparului F.G., pentru a-și dovedi nevinovăția.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, la data de 21 iunie 2013, deci ulterior intrării îh vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul revizuient, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că revizuientul F.B.P. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., care prevede - „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată"
Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor revizuientului F.B.P., nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse și constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul F.B.P. și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul F.B.P. împotriva Deciziei penale nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 41517/3/2012.
Obligă recurentul revizuent la- plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.