Deliberând asupra apelului penal de față, constată că prin sentința penală nr. 497/F din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curte de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, cu privire la partea vătămată B.C.M.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lita teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a IT-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite și i-a fost aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, drept despăgubiri civile, suma de 21.359,7 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri oficiale false:
- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București (fila 83, d.up.);
- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 80, d.u.p.);
- chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București (fila 81, dup.);
- înscrisul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara" (filele 18-19, d.u.p.).
În temeiul art. 191 alin. (1) și art. 189 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmând să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 15 iunie 2012, emis în Dosarul de urmărire penală nr. 2110/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate și lipsă, a inculpatului B.D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, a dispus în temeiul art. 228 alin. (1) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (fapta expusă la pct. 2 din rechizitoriu).
În fapt, s-a reținut că, în cursul anului 2009, inculpatul, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a indus-o și a menținut-o în eroare pe partea vătămată B.C.M., cu prilejul încheierii și executării unei convenții de asistență juridică prin care s-a obligat ca, în calitate de avocat în cadrul societății de avocatură „B.A.", să o reprezinte în două litigii înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București și respectiv într-un litigiu (în realitate inexistent) de pe rolul Judecătoriei Timișoara, prin falsificarea de înscrisuri oficiale și folosirea acestora, cauzând astfel în patrimoniul părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 23.537,35 lei.
Probatoriul administrat în faza de urmărire penală a condus la stabilirea următoarei situații de fapt:
l. a). În cursul lunii iulie 2009, partea vătămată l-a cunoscut pe inculpat, care și-a declinat calitatea de avocat în cadrul societății de avocatură „BlAl", prezentându-i în acest sens o carte de vizită. Pe acea carte de vizită, erau scrise numărul de telefon al inculpatului, precum și adresa de e-mail a acestuia.
Partea vătămată i-a solicitat inculpatului să o reprezinte în două litigii înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, fără a încheia însă un contract de asistență juridică, deoarece acesta i-a explicat că nu este necesară întocmirea unui astfel de act în formă scrisă.
Astfel, în litigiul înregistrat din 2008 (având ca obiect acțiunea în evacuare formulată de reclamanta A.P. din Bulevardul T.P. împotriva pârâtei SC N.S. SRL, (administrată de partea vătămată) și suspendat din data de 31 mai 2009, inculpatul s-a obligat să formuleze o cerere de repunere pe rol, scop în care i-a solicitat părții vătămate să achite taxele judiciare de timbru, în cuantum de 1.379, 8 lei. Partea vătămată a prezentat, pe suport de hârtie, o parte din conversațiile purtate cu inculpatul, pe această temă, prin intermediul yahoo messenger (filele 56-68, d.u.p.), din conținutul cărora, în rechizitoriu, au fost redate următoarele pasaje:
- B.D. (07 iulie 2009, 05:27:29 PM) - „și în dosarul de evacuare mâine vreau să depun cererea de repunere pe rol";
- B.D. (07 iulie 2009, 05:30:47 PM) - „referitor la dosarul cu asociația de locatari avem noroc că se vor da termene și în vara asta chiar dacă e vacanță";
- C. 41 ov (07 iulie 2009, 05:31:15 PM) - „aha";
- B.D. (07 iulie 2009, 05:31:15 PM) - „obiectul dosarului este evacuare și astea se judecă cu celeritate";
- C. 41 ov (07 iulie 2009, 05:31:27 PM) - „am înțeles";
- B.D. (07 iulie 2009, 05:32:09 PM) - „imediat calculez taxa de timbru care trebuie plătită la trezorerie și-ți spun";
- B.D. (07 iulie 2009, 05:40:33 PM) - „ideea e că bănuții pt. taxă îmi trebuie dimineață când depun cererea de repunere pe rol la registratura sectorului 3";
- B.D. (07 iulie 2009, 05:57:42 PM) - „am calculat valoarea taxei judiciare de timbru necesară pentru repunerea pe rol a cauzei cu Asociația de locatari. Taxa este în cuantum de 1.379,8 RON. Va trebui depusă odată cu cererea de repunere pe rol și totodată vom solicita instanței ca aceasta să fie dedusă reclamantei, în speță Asociația de locatari".
Suma de bani solicitată de inculpat a fost remisă acestuia de către partea vătămată la data de 08 iulie 2009, când cei doi s-au întâlnit.
Cu aceeași ocazie, partea vătămată i-a vorbit inculpatului și despre litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 12930/301/2008, având ca obiect acțiunea în pretenții formulată de A.P. împotriva pârâtei B.C.M., soluționat cu admiterea acelei acțiuni și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.076,22 lei, despre care partea vătămată i-a spus că o achitase deja anterior pronunțării sentinței, sens în care i-a transmis ulterior inculpatului, prin intermediul e-mail-ului, două chitanțe, emise de asociația de proprietari, care atestau încasarea de către aceasta a sumelor de bani restante, precum și un contract de închiriere (filele 29-32, d.u.p.).
Inculpatul a contactat-o pe partea vătămată în aceeași seară și i-a comunicat că va fi executată silit de către A.P. și că era necesară formularea unei contestații la executare. De asemenea, inculpatul i-a solicitat părții vătămate suma de 1.800 lei, cu titlu de cauțiune, precum și suma de 700 lei, pentru a achita taxele judiciare de timbru. Sumele de bani anterior menționate i-au fost remise inculpatului, în numele părții vătămate, de către martorii B.C.A. și T.V., care s-au întâlnit cu acesta în zona D.
La data de 13 iulie 2009, inculpatul i-a comunicat părții vătămate că a fost admisă contestația la executare formulată și că aceasta va primi suma de 3.000 euro de la A.P., astfel cum a rezultat din conversațiile purtate de către cei doi prin intermediul yahoo messenger, prezentate de partea vătămată pe suport de hârtie:
- C. 41 ov (13 iulie 2009, 07:53:37 PM) - „mi-am căutat p net dosarele și nu găsesc p asta d azi, la care ai fost tu";
- C. 41 ov (13 iulie 2009, 07:53:42 PM) - „ai idee cum găsesc?";
- B.D. (13 iulie 2009, 07:56:51 PM) - „asta de azi e aceeași cu cel pierdut dar un capăt accesoriu de cerere portalul va fi Updatat după ce va fi redactată hot";
- C. 41 ov (13 iulie 2009, 07:57:23 PM) - „930 ăla, nu?";
- B.D. - „ti-am zis ca va fi bine";
- C. 41 ov - „da";
- B.D. - „stai liniștită că ai scăpat de griji și ai câștigat și 3.000 euro";
- B.D. - „e bine așa".
De asemenea, partea vătămată a pus la dispoziția organului de urmărire penală un stick, pe care se află o înregistrare video și audio, realizată cu telefonul mobil, conținând o convorbire cu o durată de 8 minute și 16 secunde între aceasta și o persoană care răspunde la numele „D." Această convorbire telefonică a fost transcrisă în cuprinsul unui proces-verbal (filele 150-154, d.u.p.), din conținutul căruia au fost redate în rechizitoriu următoarele fragmente apreciate a dovedi demersurile frauduloase efectuate de inculpat:
- D. - „Cu magazinul nu s-a mișcat absolut nimic în sensul că s-a repus pe rol da nu s-a dat nici un termen nimic, deocamdată";
- B.C.M. - „Am înțeles";
- D. - „Și, deci nu s-a mișcat mai nimic";
- B.C.M. - „A, cum îi zice? Cauțiunea aia?";
- B.C.M. - „Cauțiunea aia când pot să o ridic și io? Să le dau dacă vreau s-o ridic să le dau la ăștia la întreținere";
- D. - „A cauțiunea poți s-o ridici în momentul în care se termină greva. Deci cauțiunea este.este, era exigibilă de acu vreo lună dacă nu mă înșel".
Inculpatul i-a remis părții vătămate copii de pe cererea de repunere pe rol formulată în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. 5979/301/2008, de pe contestația la executare formulată în dosarul înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 12930/301/2008, precum și chitanțele emise de Trezoreria Sectorului 3 București (filele 20-22 și 38-40, d.u.p. pentru a o convinge de demersurile efectuate.
Din verificările realizate pe portalul instanțelor de judecată (filele 325-327 și 138, d.u.p.), a rezultat că, în cele două cauze de pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, nu a fost formulată de către inculpat nicio cerere de repunere pe rol și nicio contestație la executare. De asemenea, din adresa emisă de A.N.A.F., A.F.P. Sector 3, Trezoreria Statului (filele 197-198, d.u.p.), a rezultat că înscrisurile denumite „chitanțe", remise de către inculpat părții vătămate, nu .figurează în baza de date a acelei trezorerii în anul 2009, instituția neconfirmând nici încasarea sumelor menționate în chitanțele respective.
Acele chitanțe au fost predate de către inculpat părții vătămate în cadrul unei întâlniri la care au mai fost prezenți martorii B.C.A. și G.M. Cu ocazia recunoașterilor realizate de pe planșe foto (filele 90-118, d.u.p.), martorii l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care, în cursul anului 2009, i-a remis părții vătămate chitanțele anterior menționate și care a primit de la aceasta mai multe sume de bani, pentru serviciile de asistență juridică prestate.
Din adresa emisă de Baroul București (fila 132,. d.u.p., a rezultat că inculpatul a avut contract de colaborare în cadrul S.C. de Avocați „B. & A." până la data de 30 aprilie 2009.
În cauză, a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice (filele 228-236, du.p.), din care rezultă că mențiunile olografe de pe cartea de vizită remisă părții vătămate de către inculpat au fost executate de acesta.
l.b). La data de 20 iulie 2009, partea vătămată a primit o notificare și o cerere de chemare în judecată (filele 10 și 13-14, d.u.p. din care rezulta că SC O.B.S. SRL, cu sediul social în Timișoara, în calitate de mandatar special al F.W.T. Inc., Colorado, SUA, a formulat la data de 15 iunie 2009 o acțiune în pretenții împotriva SC N.S. SRL (administrată de partea vătămată și dizolvată din anul 2008), înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 33.400 dolari SUA, reprezentând prejudicii aduse prin concurență neloială pe Internet și încălcarea flagrantă a Legilor nr. l 1/1991 și nr. 298/2001. înscrisurile respective au fost primite de partea vătămată la adresa de domiciliu, într-un plic, prin Prioripost (fila 236, d.u.p.).
Partea vătămată l-a contactat pe inculpat, care s-a obligat să o reprezinte în acel litigiu, solicitându-i, în acest scop, mai multe sume de bani, reprezentând contravaloarea biletelor de avion utilizate pentru a se deplasa la Timișoara, taxe de timbru, onorariu de expert "și onorariu de avocat. Sumele de bani pretinse de inculpat au fost plătite de către partea vătămată prin mandate poștale on-line sau i-au fost înmânate în mod direct acestuia, în prezența unor martori.
Inculpatul i-a prezentat părții vătămate întâmpinarea formulată în litigiul anterior menționat, raportul de expertiză întocmit în acea cauză și, la final, o tranzacție judiciară încheiată cu reclamanta, din care rezulta că aceasta își retrăgea acțiunea formulată și se obliga să îi achite pârâtei suma de 32.000 lei (filele 15-17 și 51, d.u.p.). Tot inculpatul i-a prezentat părții vătămate și sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 (filele 18-19, d.u.p.), prin care Judecătoria Timișoara ar fi admis încheierea procesului în baza tranzacției judiciare depuse de părți și ar fi dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 32.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. In realitate, sentință civilă respectivă nu a fost pronunțată de către Judecătoria Timișoara, litigiul invocat fiind inexistent (filele 178-179, d.u.p.).
Ulterior, inculpatul i-a promis părții vătămate că va învesti cu formulă executorie sentința civilă anterior menționată și că va obține suma de bani datorată acesteia, pe calea executării silite, solicitându-i în acest scop alte sume de bani.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice, pentru a se stabili dacă mențiunile olografe de pe plicul în care partea vătămată a primit notificarea și cererea de chemare în judecată au fost executate de către inculpat.
Din raportul de constatare tehnico-științifică (filele 228-236, d.u.p.), a rezultat că mențiunile olografe „Expeditor: SC B.S. SRL, Timișoara" și respectiv „Destinatar: SC N.S. SRL, sector 3, București", de pe plicul respectiv, au fost executate de către inculpat.
Din declarațiile martorilor B.C.A., T.V., G.M. și B.V., ultimul decedând ulterior (filele 158-165 și 140-145, dup.), a rezultat că aceștia au fost prezenți la discuții purtate între inculpat și partea vătămată sau au auzit conversații telefonice ale acestora, cu privire la litigiul de la Timișoara și au asistat la predarea unor sume de bani de către partea vătămată inculpatului, pentru serviciile de asistență juridică.
În cauză, s-au efectuat și recunoașteri de pe planșe foto, ocazie cu care martorii l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care a indus-o în eroare pe partea vătămată cu privire la acordarea de asistență juridică și căreia i-au fost remise de către aceasta mai multe sume de bani.
O parte din sumele de bani respective, solicitate de inculpat cu titlu de onorariu, transport cu avionul, cazare și masă, au fost predate acestuia de către partea vătămată la o cafenea din zona D., în prezența martorei M.G.
Inculpatul i-a solicitat părții vătămate și achitarea onorariului în cuantum de 1.000 euro, într-un cont deschis la Banca T., pe care i 1-a indicat acesteia printr-un mesaj S.M.S.
Din adresa emisă de SC T. SA (fila 201, d.u.p.), a rezultat că, la data de 21 iulie 2009, a fost emis biletul, în favoarea pasagerului B.D.C., pentru cursa București - Timișoara din aceeași dată, iar cuponul 2 a fost preschimbat cu biletul, în valoare de 952 lei, pentru cursa din data de 24 iulie 2009.
Partea vătămată a pus la dispoziția organului de urmărire penală telefonul mobil, pentru vizualizarea mesajelor S.M.S. care i-au fost trimise de inculpat în perioada respectivă de pe numărul de telefon mobil și fixarea acestora pe planșă foto (filele 258-288, d.up.). În cuprinsul rechizitoriului, au fost redate o parte din aceste mesaje, apreciate a dovedi demersurile efectuate de inculpat pentru a o induce și menține în eroare pe partea vătămată, cu privire la litigiul de la Timișoara:
- „Sunt în sală. Te sun intr-o oră";
- „Sunt la jud. Aștept condica sa-ți iau încheierea și apoi vin acasă"
- „Sunt gata de un acord pe 320 mii. E ok?";
- „Dormi liniștită C. că nu au trimis nimic. Te sun când ajung în T. pe la 11.30";
- „4.500 lei reprezentând taxa cu stopaj la sursă conform C.A.J".
Din adresa emisă de SC O. SA (fila 291, dup.), a rezultat că, la data de 17 septembrie 2008, numărul de telefon mobil, a fost realocat inculpatului B.D.C., cu act de identitate domiciliat în R.S, județul B. și a fost închis la data de 30 aprilie 2010, pentru neplata facturilor.
Din adresa emisă de B.T. (fila 294, d.u.p.), a rezultat că titularul contului este inculpatul B.D.C.
La data de 28 iulie 2009, inculpatul i-a solicitat părții vătămate suma de 4.200 lei, cu titlu de onorariu pentru expertul desemnat de Judecătoria Timișoara în scopul efectuării unor expertize în dosar. Această sumă de bani i-a fost transmisă de către partea vătămată prin mandatul poștal on-line, depus la O.P. din București, pentru destinatarul B.D.C.
Ulterior, inculpatul i-a înmânat părții vătămate un înscris denumit chitanță, emis de B.R.D., prin care se atesta încasarea sumei de 4.200 lei, în favoarea corpului experților publici. Din adresa emisă de banca respectivă (fila 300, d.u.p.), a rezultat că nu există un cont curent, menționat pe chitanța remisă de inculpat, iar C.E.P. din Timișoara nu are conturi deschise la unitățile B.R.D. De asemenea, în urma verificărilor efectuate la C.E.C.C.A. din România, s-a stabilit că expertul M.G., nominalizat în raportul de expertiză înmânat de inculpat părții vătămate, nu figurează în evidențele acelei instituții (fila 298, d.u.p.).
Din adresa emisă de C.N.P.R. (fila 208, dup.), a rezultat că valoarea mandatului poștal anterior menționat a fost achitată destinatarului, la data de 28 iulie 2009, de către O.P. Timișoara, iar acesta s-a legitimat cu buletinul de identitate, emis de Poliția Râmnicu-Sărat.
O altă sumă de bani, respectiv 4.500 lei, solicitată de inculpat cu titlu de onorariu pentru litigiul de la Timișoara, a fost remisă acestuia prin mandatul poștal on-line (fila 25, dup.), de către martorul B.C.A., la data de 04 august 2009.
De asemenea, partea vătămată a pus la dispoziția organului de urmărire penală un stick, pe care se află o înregistrare video și audio realizată cu telefonul mobil, conținând o convorbire cu o durată de 8 minute și 16 secunde, purtată între aceasta și o persoană care răspunde la numele „ D."
Această convorbire telefonică a fost transcrisă în cuprinsul unui proces-verbal (filele 150-154, d.u.p.), iar, din conținutul său, au fost redate în rechizitoriu următoarele fragmente, apreciate a dovedi demersurile frauduloase efectuate de inculpat: - B.C.M. - „E totul în regulă cu dosarele mele?";
- D. - „Cu dosarele tale e totul în regulă în sensul în care doar cu asta de la Timișoara s-a mișcat ceva în rest nu s-a mișcat absolut nimic";
- B.C.M. - „Bine, ia zi-mi ce ai făcut ieri la Timișoara? S-a început executarea?";
- D. - „La Timișoara s-a început executarea în următoarele forme.";
- B.C.M. - „Ia zi";
- D. - „Stai numai puțin. Numai puțin să caut pe aici. Deci s-a început executarea pe bunurile imobile o dat s-a. .Deci in primul rând suma totala pentru care s-a început executarea este treizeci și opt mii cinci sute roni";
- B.C.M. - „Deci tre, ei tre să-mi plătească mie trei sute optzeci și cinci de milioane?";
- D. - „Treijdouă de mii de roni cu titlu de cheltuieli de judecata se adaugă un debit de șase mii cinci sute roni reprezentând cheltuieli de executare și daune moratorii în cuantum de unu la sută pe zi de întârziere din data prezentei cereri, adică din douaj.";
- B.C.M. - „Mamă, mâncați-aș gura ta";
- D. - „Deci treizeci și două de mii a fost titlul executor și sase mii cinci sute reprezentate de cheltuieli.";
- B.C.M. - „Da ce-am mai dus noi pe urmă, da";
- D. - „Exact. Oricum am mai plătit o sută nouășpe pe o taxă de timbru judiciar, o sută nouășpe lei";
- B.C.M. - „Uite, vezi, bine că ți-am dat bani mai mulți, vezi";
- D. - „O dată vă solicit următoarea. .urmărirea bunurilor mobile deci pe toate bunurile mobile și imobile, poprire pe conturi și, și deci menționate și actualizate pe urmărirea bunurilor mobile am zis asta? Poprirea pe conturi, inclusiv banii de la terți, adică dacă terții au să-i dea o sumă de bani și au să le dea o sumă de bani, ceva, le pune poprire pe bani";
- B.C.M. - „Foarte bine";
- D. - „Deci acum cu asta de la Timișoara, sper să nu mai calc pe acolo. Am, am";
- B.C.M. - „Ai numărul executorului, nu?";
- D. - „Am și numărul de mobil și numărul de fix și număr de fax, am de toate";
- B.C.M. - „Cum îl cheamă pe executor?;
- D. - „I.";
- B.C.M. - „Ce nume are, I.";
- D. -,Broul Executorului Judecătoresc I. și Asociații";
- D. - „.că am pus capac la dosarul acesta. Tot ce trebuie, tot ce trebuie este să ia executorul banii și să-ți vireze ție, să-ți vireze ție.";
- B.C.M. - „În cont";
- D. - „în cont";
- B.C.M. - „Da";
- D. - „Asta este deci, noi nu mai avem absolut nicio legătură cu.";
- B.C.M. - „Cu Timișoara. Și cu ei".
Partea vătămată a arătat că suma achitată inculpatului ca urmare a manoperelor frauduloase folosite de acesta pe parcursul derulării convenției de asistență juridică a fost de 25.000 lei, cu care s-a și constituit parte civilă, însă, prin probatoriul administrat în faza de urmărire penală (chitanțe, conversații yahoo messenger, mandate poștale on-line, bilete de avion, declarațiile martorilor T.V.; R.L., B.V. și B.C.A.), s-a dovedit crearea unui prejudiciu în cuantum de 23.537,35 lei.
2. În plângerea sa penală, partea vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpat și cu privire la executarea obligației de a formula o cerere de chemare în judecată a SC V. SA, pe care acesta nu și-a fi respectat-o.
Procurorul a apreciat că, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, nu se poate reține, în sarcina inculpatului, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în raport cu fapta reclamată, deoarece nu s-a putut stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta ar fi săvârșit acte de inducere în eroare a părții vătămate, în legătură cu acea faptă.
Cu privire la încadrarea juridică, în rechizitoriu, s-a arătat că fapta inculpatului care, în calitate de avocat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, a indus-o în eroare pe partea vătămată B.C.M., cu privire la executarea obligației de a o reprezenta în două litigii înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, precum și cu privire la executarea obligației de a o reprezenta într-o cauză civilă inexistentă, prin plăsmuirea cererii de chemare în judecată și prin folosirea de înscrisuri falsificate, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cu consecința producerii în patrimoniul acesteia a unui prejudiciu în cuantum de 23.537,35 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, în formă agravată și în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, a plăsmuit chitanțele fiscale, precum și înscrisul denumit sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara, prin contrafacerea scrierii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, fapta inculpatului care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009, a folosit cele patru înscrisuri false anterior menționate, în scopul producerii unor consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la comportamentul procesual al inculpatului din faza de urmărire penală, în rechizitoriu, s-a arătat că acesta s-a sustras, refuzând să se prezinte în fața organelor judiciare, deși a fost legal citat în repetate rânduri, iar, la data de 17 februarie 2009, el însuși l-a contactat telefonic pe funcționarul de poliție delegat să efectueze acte de cercetare în cauză și a solicitat să se prezinte în vederea audierii la data de 24 februarie 2009, când, însă, nu mai s-a înfățișat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel la data de 22 iunie 2012, iar, prin încheierea de la termenul din data de 09 ianuarie 2013 (filele 151-153, d.f.), a fost respinsă cererea inculpatului de restituire a acesteia la Parchet, ca inadmisibilă, în ceea ce privește solicitarea de completare a urmăririi penale și respectiv, ca nefondată, în ceea ce privește solicitarea de refacere a acesteia, pentru neaducerea la cunoștință a învinuirii și neprezentarea materialului de urmărire penală, în raport cu motivele expuse în detaliu în considerentele acelei încheieri. înainte de a se da citire actului de sesizare, partea vătămată B.C.M. a precizat, printr-o cerere scrisă (fila 41, d.f), că se constituie parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 23.537,35 lei, cu titlu de daune materiale și respectiv a sumei de 47.074,7 lei (dublul celei dintâi), cu titlu de daune morale.
Cu ocazia cercetării judecătorești, Curtea a procedat în mod nemijlocit la ascultarea părții vătămate B.C.M. (filele 38-40, d.f), precum și a martorilor G.M. (filele 145-146, d.f), T.V. (filele 147-148, d.f), B.C.A. (filele 149-150, d.f) și A.M. (data de 20 mai 2011 (fila 44, dfi), Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., urmând să țină seama, la evaluarea probatoriului, de declarația acestuia din faza de urmărire penală. In cazul martorei R.L., nominalizată de partea vătămată în declarațiile sale, dar neaudiată în cursul urmăririi penale, Curtea a luat act de precizarea acesteia din urmă, în sensul că martora respectivă se află în străinătate, la o adresă necunoscută, astfel că nu s-a putut proceda la citarea ei, în vederea audierii (fila 43, d.f.).
De asemenea, pentru motivele expuse în încheierea de la termenul din data de 09 ianuarie 2013 (filele 151-153, d.f.), Curtea a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize criminalistice grafologice, de către un organism independent (L.I.E.C. București), cu privire la înscrisurile atribuite inculpatului, aflate la dosar în exemplare originale, respectiv cartea de vizită realizată pe numele D.B. (atașată între filele 245-246, d.u.p.) și plicul având ca expeditor SC B.S. SRL și ca destinatar SC N.S. SRL (atașat între filele 236-237, d.u.p.). Drept urmare, a fost întocmit în cauză, de către expertul criminalist autorizat A.H., din cadrul laboratorului anterior menționat, Raportul de expertiză criminalistică nr. 176 din data de 23 mai 2013 (filele 201-207, d.f.), taxa aferentă, în sumă de 900 lei, fiind achitată din fondurile Curții de Apel București prin Ordinul de plată nr. 463 din data de 05 martie 2013 (fila 172, d.f.). în cazul celorlalte înscrisuri cu privire la care s-a dispus inițial a fi expertizate, denumite „contestație la executare" și „cerere de repunere pe rol", cu referire la cauzele pretins înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București și respectiv „tranzacție judiciară" și „întâmpinare", cu referire la cauza pretins înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara (filele 38-40 și 219-221, du.p.), L.I.E.C. București a precizat că nu poate efectua expertiza solicitată, în absența exemplarelor originale ale acestora (fila 158, d.f.), iar partea vătămată, fiind întrebată în mod expres de către Curte asupra acestui aspect, a precizat că nu deține decât copii ale acelor înscrisuri, singurele care i-au fost înmânate de către inculpat, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la termenul din data de 06 martie 2013 (filele 174-175, d.f.).
Tot în cursul cercetării judecătorești, Curtea a solicitat și a obținut, din oficiu, de la Judecătoria Timișoara, informații cu privire la înregistrarea pe rolul său, în cursul anului 2009, a vreunei cauze civile privind pe SC N.S. SRL sau pe B.C.M. (fila 116, dfi). De asemenea, tot din oficiu, Curtea a solicitat și a obținut de la Judecătoria Sectorului 3 București înaintarea de copii de pe înscrisurile aflate în Dosarele nr. 5979/301/2008. și nr. 12930/301/2008, ale căror fișe din sistemul Ecris au fost atașate la prezentul dosar (filele 107-110, dfi) și informații despre înregistrarea pe rolul său, în cursul anului 2009, a vreunei cauze civile având ca obiect contestație la'executare, formulată de SC N.S. SRL sau de B.C.M. și respectiv despre cererea de repunere pe rol a cauzei civile care a făcut obiectul primului dosar anterior menționat (filele 59-88 și 188, dfi).
Inculpatul B.D.C., menținându-și conduita procesuală din faza de urmărire penală, s-a sustras și judecății, lipsind la toate termenele, astfel că nu a putut fi ascultat de către Curte, în condițiile în care, din actele dosarului, rezultă cu certitudine că acesta a avut cunoștință despre existența prezentei cauze. Astfel, inculpatul a adresat Curții, prin fax, la data de 28 noiembrie 2012, o cerere scrisă, nesemnată olograf (filele 117-119 și 126-127, d.fi), prin care a solicitat, mai întâi, amânarea judecății, în vederea prezentării în fața instanței, studierii dosarului și angajării unui apărător, solicitare încuviințată, dar neurmată de niciuna dintre acțiunile invocate, iar, apoi, restituirea cauzei la Parchet, pentru completarea și respectiv refacerea urmăririi penale, solicitare asupra căreia Curtea s-a pronunțat motivat, în sensul respingerii, prin încheierea de la termenul din data de 09 ianuarie 2013. De asemenea, dovada de îndeplinire a procedurii de citare a inculpatului, la adresa de domiciliu din România, declarată chiar de acesta în cererea anterior menționată și confirmată de verificările efectuate în baza de date privind evidența populației (fila 26, d.f.), pentru termenul din data de 29 mai 2013, a fost restituită cu mențiunea înmânării citației chiar destinatarului său, care a primit astfel termen în cunoștință, potrivit art. 291 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. (fila 194, d.f.). Totodată, citațiile expediate, prin scrisori recomandate, pe numele inculpatului, la adresa din Marea Britanie, indicată de acesta, pentru termenul din data de 22 aprilie 2013, au fost restituite cu mențiunea ajungerii lor la destinație, purtând și semnăturile olografe ale primitorilor (filele 183-184, d.f.), pentru ca, ulterior, citația expediată, pe aceeași cale și la aceeași adresă, pentru termenul din data de 01 iulie 2013, să fie restituită cu mențiunea olografă „not know at this address" - „necunoscut la această adresă" (filele 228-229, d.f.). În sfârșit, din declarația dată de tatăl inculpatului, B.C., la data de 28 octombrie 2012, cu ocazia punerii în executare a unui mandat de aducere emis pe numele celui din urmă, rezultă că acesta a fost informat de către tatăl său despre citațiile primite, afirmând că „rezolvă el situația" (filele 54-55, d.f.). Din aceeași declarație, rezultă și refuzul tatălui inculpatului de a colabora cu organele judiciare, în vederea localizării și contactării lui, sens în care acesta a afirmat, în mod neverosimil, că nu cunoaște localitatea din străinătate unde s-ar afla fiul său de aproximativ 5 ani și nici un număr de telefon la care poate fi găsit, susținând că acesta îl sună foarte rar, de pe un număr necunoscut.
Pe parcursul judecății, despre inculpat, s-au obținut de către Curte, în urma unor verificări dispuse din oficiu, și următoarele informații: nu este suspendat din profesia de avocat, neavând precizată însă forma de exercitare a profesiei (fila 25, d.f.); nu a avut încheiată o asigurare profesională pentru anul 2009, când au fost săvârșite faptele ce fac obiectul judecății (fila 58, dfi); nu a solicitat organelor competente schimbarea domiciliului din România sau acordarea vizei de reședință la o altă adresă și nu figurează ca fiind plecat în străinătate (fila 26, d.f.); nu este încarcerat în niciun penitenciar sau centru de arest preventiv din țară (filele 12 și 111, d.f.); nu figurează ca fiind arestat preventiv sau aflat în executarea unei pedepse privative de libertate nici în străinătate (filele 115 și 162, d.f.); la numărul de telefon mobil indicat ca aparținând acestuia, conform unui proces-verbal întocmit în faza de urmărire penală (fila 126, d.u.p.), a fost recepționat mesajul „număr nealocat" (fila 12, d.f.); nu are antecedente penale (fila 92, d.f.).
Analizând întregul probatoriu al cauzei (administrat în faza de urmărire penală și, nemijlocit, în condiții de publicitate și contradictorialitate, în cursul cercetării judecătorești), Curtea a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada iulie - august 2009, inculpatul B.D.C., în calitate de avocat înscris în Baroul București, prin mai multe acte materiale, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, a indus-o și a menținut-o în eroare pe partea vătămată B.C.M., cu ocazia încheierii și executării unei convenții verbale de asistență juridică, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (formularea, în numele societății administrate de aceasta, SC N.S. SRL, a unei cereri de repunere pe rol a cauzei civile care făcea obiectul Dosarului nr. 5979/301/2008 al Judecătoriei sectorului 3 București, a unei contestații la executare, în numele părții vătămate, cu privire la sentința civilă pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 12930/301/2008 și respectiv reprezentarea juridică a societății anterior menționate într-o cauză civilă, în fapt inexistentă, de pe rolul Judecătoriei Timișoara, întocmirea, în numele acesteia, a unei întâmpinări în acea cauză, încheierea, cu partea adversă, a unei tranzacții judiciare și obținerea, pe această cale, a unei hotărâri judecătorești favorabile), în scopul dobândirii, pentru sine, a unui folos material injust (constând în sumele de bani care i-au fost achitate de către partea vătămată pentru acoperirea pretinselor cheltuieli efectuate în legătură cu derularea proceselor civile mai sus precizate) și cu consecința cauzării unei pagube materiale în patrimoniul părții vătămate, în sumă totală de 21.359,7 lei.
De asemenea, în vederea inducerii și menținerii în eroare a părții vătămate, inculpatul a falsificat și a folosit față de aceasta, prezentându-i-le ca reale, patru înscrisuri oficiale (chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, și din data de 13 iulie 2009, toate pretins emise de Trezoreria Sectorului 3 București și respectiv actul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara") și, în același scop, a utilizat și alte mijloace frauduloase, constând în înscrisuri sub semnătură privată plăsmuite (documentele denumite „cerere de repunere pe rol", „contestație la executare", „întâmpinare" și „tranzacție judiciară" și respectiv chitanța din data de 28 iulie 2009, pretins emisă de B.R.D., Sucursala Timișoara).
Pentru stabilirea acestei situații de fapt, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:
- plângerea și declarațiile părții vătămate B.C.M. (filele 1-9, 71-76, 78, 184-189, d.u.p. și filele 38-40, d.f.\ din care, cu referire la faptele ce fac obiectul judecății, rezultă următoarele aspecte apreciate drept relevante, care se coroborează, potrivit art. 75 C. proc. pen., cu situații și împrejurări ce rezultă din restul probatoriului, astfel cum va fi prezentat ulterior: partea vătămată l-a cunoscut pe inculpat, la începutul lunii iulie 2009, prin intermediul unei prietene, Pleșca Daniela, la recomandarea martorului A.M., în contextul în care, fiind implicată în două procese civile cu compania de telefonie mobilă V. și respectiv cu Asociația de Proprietari a imobilului unde domiciliază, căuta un avocat, care să o consilieze și reprezinte juridic în acele cauze; la prima întâlnire avută cu inculpatul, acesta și-a declinat calitatea de avocat și a precizat că lucrează pentru S.C.A. „B. și Asociații", fapt neadevărat, întrucât, conform informațiilor furnizate de Baroul București, acesta a avut contract de colaborare cu societatea civilă de avocați anterior menționată numai până la data de 30 aprilie 2009 (fila 25, d.f.)\ cu aceeași ocazie, inculpatul i-a înmânat părții vătămate, în sensul celor susținute, o carte de vizită (atașată, în original, între filele 245-246, d.u.p.), pe care, în prezența acesteia, a consemnat olograf numărul său de telefon mobil, și respectiv adresa lui de e-mail; inculpatul a acceptat să-și ofere serviciile de avocat în cele două cauze civile care o interesau pe partea vătămată, pretinzând plata unui onorariu de 500 euro, însă a refuzat încheierea unui contract scris de asistență juridică, pe motiv că acesta nu era necesar, simpla înțelegere verbală fiind suficientă, întrucât, prin efectuarea de către el a oricărui demers juridic în legătură cu acele cauze, un astfel de contract se considera a fi încheiat în mod tacit; ulterior, inculpatul a contactat-o pe partea vătămată, comunicându-i că a calculat valoarea taxelor judiciare care trebuiau plătite pentru cererea de repunere pe rol a cauzei civile ce făcea obiectul Dosarului nr. 5979/301/2008 al Judecătoriei sectorului 3 București (având ca obiect acțiunea în pretenții și evacuare formulată de A.P. împotriva SC N.S. SRL, administrată de partea vătămată), i-a transmis, prin e-mail, o copie scanată a acelei cereri, fără a-i prezenta vreodată exemplarul său original (fila 40, du.p.) și a pretins să-i fie remisă suma reprezentând valoarea taxelor judiciare calculate, fapt care s-a și întâmplat în perioada următoare, când partea vătămată i-a înmânat suma respectivă, inculpatul promițându-i că îi va prezenta chitanța doveditoare a plății acesteia; cu prilejul aceleiași întâlniri, partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i ofere asistență juridică și în legătură cu o altă cauză civilă, soluționată printr-o sentință definitivă, care constituia titlu executoriu, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în Dosarul nr. 12930/301/2008, în baza căreia fusese obligată, în nume personal, la plata către Asociația de Proprietari, a unei sume de bani reprezentând cheltuieli de întreținere, despre care i-a comunicat că fuseseră deja achitate integral; inculpatul a acceptat cererea părții vătămate și i-a spus că, în cauza respectivă, era necesară formularea unei contestații la executare, pentru care trebuiau achitate taxe judiciare și o cauțiune, pretinzând să i se remită sumele de bani corespunzătoare, pentru care urma să-i prezinte acesteia chitanțe doveditoare de plată; partea vătămată a acceptat cererea respectivă și, prin intermediul fratelui său și al prietenei acestuia (martorii B.C.A. și respectiv T.V.), care s-au întâlnit ulterior cu inculpatul, i-a înmânat suma de bani necesară acoperirii taxelor judiciare și cauțiunii invocate, despre care acesta a afirmat că o va depune imediat la Trezoreria sectorului 3 București; inculpatul i-a transmis părții vătămate, tot prin e-mail, în copie scanată, contestația la executare pretins formulată în numele său, al cărei exemplar original nu i l-a prezentat vreodată (filele 38-39, d.u.p.), iar, în perioada următoare, a informat-o că s-a dat o soluție favorabilă acesteia și i-a spus că, la momentul redactării hotărârii judecătorești pronunțate în acea cauză, va putea să-și recupereze suma de bani achitată cu titlu de taxe judiciare și cauțiune; la data de 20 iulie 2009, partea vătămată a primit, prin poștă, un plic (atașat, în original, între filele 236-237, d.u.p.), având ca expeditor SC B.S. SRL din Timișoara și ca destinatar societatea administrată de ea, SC N.S. SRL din București, în care se aflau o notificare și o acțiune civilă în pretenții, adresată Judecătoriei Timișoara (filele 84-86, d.u.p.), prin care prima societate solicita obligarea celei de-a doua societăți la plata unor daune în cuantum de 33.400 dolari SUA și a cheltuielilor de judecată, invocând prejudicii aduse de aceasta prin „concurență neloială pe Internet și încălcarea flagrantă a Legilor nr. 11/1991 și nr. 298/2001"; drept urmare, partea vătămată 1-a contactat pe inculpat, care a acceptat să-i ofere asistență juridică și în noua cauză, pretinzând să i se plătească cheltuielile de transport, cu avionul, până la Timișoara, cerere căreia partea vătămată i s-a conformat, achitând facturile prezentate de acesta, care i-au fost transmise, în copii scanate, prin e-mail; în perioada următoare, partea vătămată i-a plătit inculpatului, care i-a comunicat, printr-un mesaj text tip S.M.S., și un număr de cont, fie direct, în prezența martorei G.M., fie prin mandate on-line, atât personal, cât și prin intermediul fratelui său (martorul B.C.A.), suma de 2.200 Iei (echivalentul sumei de 500 euro, solicitată drept onorariu pentru cererile pretins adresate Judecătoriei Sectorului 3 București), suma de 2.500 Iei (pentru cheltuielile de deplasare, cazare și hrană, ocazionate de pretinsul proces civil de la Judecătoria Timișoara), echivalentul sumei de 1.000 euro, respectiv 4.560,5 lei (solicitată drept onorariu pentru cel din urmă proces) și suma de 4.257,2 Iei (reprezentând taxa necesară efectuării în procesul respectiv a unei pretinse expertize); la rândul său, inculpatul i-a înmânat părții vătămate, în cadrul unei întâlniri cu aceasta, în prezența martorilor G.M. și B.C.A., următoarele înscrisuri, toate în copii scanate, fără a-i prezenta vreodată exemplarele lor originale: o pretinsă întâmpinare formulată de el în cauza civilă aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara, o pretinsă tranzacție judiciară, încheiată în numele său cu societatea reclamantă din acea cauză, în baza căreia aceasta din urmă își retrăgea acțiunea în pretenții formulată împotriva societății administrate de partea vătămată și se obliga să-i plătească, drept cheltuieli de judecată, suma de 32.000 lei (filele 219-221, dup.), ambele documente purtând semnături redate prin intermediul mijloacelor electronice la un nivel calitativ foarte scăzut, care nu a permis stabilirea autorului lor, potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 208.915 din data de 01 iunie 2011, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P. a Municipiului București (filele 213-218, d.u.p.) și o pretinsă hotărâre judecătorească prin care instanța anterior menționată lua act de acea tranzacție, respectiv sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara (filele 18-19, du.p.); în continuare, inculpatul a afirmat că trebuie să se ocupe de punerea în executare a hotărârii respective, sens în care a solicitat și a primit de la partea vătămată, în prezența martorului B.V., suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare la Timișoara și pretinsa taxă de începere a executării silite; având suspiciuni cu privire la activitățile inculpatului, partea vătămată a efectuat verificări, constatând că pretinsele cereri adresate de acesta Judecătoriei Sectorului 3 București și cauza pretins înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara nu existau, în realitate, motiv pentru care a încercat, pe diferite căi, să ia legătura cu el, aflând că a plecat din țară, până în luna noiembrie 2009, de când nu l-a mai putut contacta.
- procesul-verbal de recunoaștere din planșa foto (filele 90-94, d.u.p.), conform căruia partea vătămată l-a indicat pe inculpatul B.D.C. ca fiind avocatul la care a făcut referire în declarațiile sale.
- declarațiile martorului A.M. (filele 119-120, d.up. și fila 173, d.f.), care a precizat că l-a cunoscut pe inculpat în cursul anului 2007, acesta fiind un client al cazinoului unde el lucra și a confirmat că, la rugămintea unei colege de serviciu, pe nume D., l-a recomandat părții vătămate, drept avocat. în luna august a anului 2009, martorul a aflat de la colega sa că partea vătămată i-a dat o sumă mare de bani inculpatului, fără a primi chitanțe doveditoare și că, ulterior, nu a mai reușit să dea de el. Această problemă s-a rezolvat la un moment dat, în sensul că, urmare și a demersurilor martorului, partea vătămată a reușit să stabilească o legătură telefonică cu inculpatul. în toamna anului 2009, martorul a aflat, pe aceeași cale, că partea vătămată nu l-a mai putut contacta, din nou, pe inculpat și că acesta a înșelat-o, inventându-i mai multe procese, între care unul la Timișoara. în aceste condiții, martorul a încercat, de mai multe ori, să-l contacteze pe inculpat (care îi datora și lui suma de 5.000 euro, acordată drept împrumut), pe numărul de telefon mobil, fără a reuși, primind însă confirmarea realizării acelei conexiuni telefonice în Franța, iar, ulterior, a constatat că numărul respectiv nu mai era activ.
- raportul de, constatare tehnico-științifică nr. 441.079 din data de 20 ianuarie 2012, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P. a Municipiului București (filele 229-236, d.u.p.) și raportul de expertiză criminalistică nr. 176 din data de 23 mai 2013, întocmit de L.I.E.C. București (filele 201-207, d.f., prin care, confirmându-se susținerile părții vătămate, s-a concluzionat, în mod concordant, că mențiunile olografe, executate pe fața tehnoredactată în limba engleză a cărții de vizită realizate pe numele D. Banu (atașată între filele 245-246, d.u.p.), care a fost înmânată de către inculpat părții vătămate, la momentul convenirii acordării de asistență juridică și respectiv pe aversul plicului de culoare albă, datat 20 iulie 2009 cu ștampila O.P. din București, având ca expeditor SC B.S. SRL și ca destinatar SC N.S. SRL (atașat între filele 236-237, d.up.), în care partea vătămată a primit notificarea și acțiunea în pretenții pretins adresată Judecătoriei Timișoara, au fost executate de către inculpat. Scriptele de comparație avute în vedere la realizarea constatării tehnico-științifice și expertizei criminalistice anterior menționate au constat în înscrisuri purtând scrierea și subscrierea olografe ale inculpatului, puse la dispoziția organelor judiciare de către Baroul București (filele 237-245 și 249-253, d.u.p.).
- informațiile furnizate de Judecătoria sectorului 3 București (fila 138, d.u.p. și filele 59-88, 107-110, 188, d.fi), din care rezultă următoarele aspecte, ce confirmă inexistența cererilor pretins formulate de inculpat: în Dosarul nr. 5979/301/2008, nu este depusă nicio împuternicire, din partea pârâtei SC N.S. SRL, pe numele avocatului B.D.C.; în același dosar, nu există nicio cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de avocatul respectiv, în numele pârâtei anterior menționate; singura cerere de repunere pe rol a acelei cauze datează din 03 februarie 2010 (ulterioară faptelor sesizate de partea vătămată) și a fost formulată de reclamanta A.P., prin avocatul acesteia, N.R., tot acea parte achitând și taxa de timbru judiciar aferentă, în valoare de 328 lei; în Dosarul nr. 12930/301/2008, nu a fost formulată nicio contestație la executare; în cursul anului 2009, pe rolul instanței respective, nu a fost înregistrată nicio acțiune având ca obiect contestație la executare privind pe partea vătămată B.C.M. sau pe societatea administrată de aceasta, SC N.S. SRL.
- informațiile furnizate de Judecătoria Timișoara (fila 178, d.u.p. și fila 116, d.f.), care relevă următoarele aspecte, în sensul inexistenței cauzei civile pretins înregistrate pe rolul acelei instanțe: sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009, înmânată de inculpat părții vătămate, în copie scanată, nu există; verificările efectuate în sistemul informatizat Ecris au evidențiat că, pe rolul judecătoriei respective, nu au fost înregistrate cauze civile care să privească pe B.C.M. sau pe SC N.S. SRL.
- chitanțele fiscale pretins emise de Trezoreria Sectorului 3 București (filele 80, 81, 83, d.u.p.), prezentate de partea vătămată ca fîindu-i înmânate de către inculpat, drept dovadă a plății, cu sumele de bani înmânate de ea acestuia, a taxelor judiciare și cauțiunii, în legătură cu cererea de repunere pe rol și contestația la executare pretins adresate Judecătoriei Sectorului 3 București. Potrivit celor trei chitanțe, din data de 10 iulie 2009 și din data de 13 iulie 2009, partea vătămată și societatea administrată de aceasta, SC N.S. SRL, ar fi achitat, la trezoreria respectivă, cu titlu de taxe judiciare de timbru și cauțiune, sumele de 695 lei, 1.800 lei și 1.810 lei, în total 4.305 lei.
- informațiile furnizate de A.F.P. sector 3. Trezoreria Statului, prin adresa nr. 9354 din data de 15 martie 2011 (filele 197-198, d.u.p.), potrivit cărora cele trei chitanțe fiscale anterior menționate nu figurează în baza sa de date, aferentă anului 2009, numele părții vătămate nu figurează nici el în nomenclatorul de persoane fizice - clienții proprii, sumele de bani menționate în chitanțele respective nu au fost încasate, iar, începând cu data de 14 aprilie 2009, taxele judiciare de timbru, care se fac venit integral la bugetul local, nu s-au mai încasat la unitățile trezoreriei statului, confirmându-se astfel că acele chitanțe sunt false.
- factura din data de 28 iulie 2009, emisă de O.P. din București (fila 24, d.u.p.), prin care, confirmându-se susținerea din declarațiile părții vătămate, se atestă că, la data respectivă, aceasta a expediat, prin mandat on-line, pe numele inculpatului, în vederea efectuării unei expertize în cauza pretins aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara, suma de 4.200 lei, la care s-au adăugat tarife poștale în valoare de 57,20 lei, în total 4.257,20 lei, suma respectivă urmând a fi încasată de către destinatarul său la O.P. din Timișoara.
- informațiile furnizate de C.N.P.R., S.S.F., prin adresa din data de 11 martie 2010 (filele 208-209, d.u.p.), conform cărora valoarea mandatului on-line, depus la O.P. din București, de 4.200 lei, expediată de partea vătămată, a fost achitată, în data de 28 iulie 2009, la O.P. din Timișoara, destinatarului său, B.D.C., care a fost legitimat cu domiciliul în localitatea R.S, județul B. (date care corespund cu cele ale inculpatului).
- chitanța din data de 28 iulie 2009, pretins emisă de B.R.D., Sucursala Timișoara (fila 82, d.u.p.), prezentată de partea vătămată ca fiindu-i înmânată de către inculpat, drept dovadă a plății, cu suma de bani expediată lui de aceasta, a onorariului de expert, pentru expertiza ce urma a fi realizată în pretinsa cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara. Potrivit chitanței respective, în numele societății administrate de partea vătămată, SC N.S. SRL, a fost depusă, în contul curent, aparținând C.E.P. din Timișoara, suma de 4.200 lei.
- informațiile furnizate de B.R.D., D.A.P.I., prin adresa din data de 12 iunie 2012 (fila 300, d.u.p.), potrivit cărora C.E.P. din Timișoara nu are conturi deschise la banca respectivă, numărul de cont curent nu există, iar numărul din data de 28 iulie 2009 nu poate aparține unui formular de depunere numerar, întrucât, în cadrul B.R.D., numărul oricărui document începe cu anul, luna și ziua când s-a realizat operațiunea bancară, ceea ce, în cazul chitanței anterior menționate, ar fi presupus un număr care să debuteze cu cifrele, dovedindu-se astfel că acea chitanță nu este reală, fiind plăsmuită.
- factura din data de 04 august 2009, emisă de O.P. din București (fila 25, d.u.p., prin care, confirmându-se susținerea din declarațiile părții vătămate, se atestă că, la data respectivă, în vederea achitării onorariului de avocat pretins de inculpat, fratele celei dintâi, martorul B.C.A., a expediat, prin mandat on-line, pe numele inculpatului, suma de 4.500 lei, la care s-au adăugat tarife poștale în valoare de 60,50 lei, în total 4.560,50 lei, suma respectivă urmând a fi încasată de către destinatarul său la O.P. din Timișoara.
- informațiile furnizate de B.T., prin adresa din data de 29 noiembrie 2010 (fila 142, d.u.p.), conform cărora inculpatul B.C. este titularul contului, al cărui număr a fost comunicat de către acesta părții vătămate, printr-un mesaj S.M.S., în vederea plății sumei anterior menționate, de 4.500 lei (fila 265, d.u.p.).
- facturile din data de 21 iulie 2009 și respectiv din data de 24 iulie 2009, ambele emise de compania națională T.A.R.O.M., împreună cu chitanțele aferente, din data de 21 iulie 2009 și respectiv din data de 24 iulie 2009, precum și informațiile furnizate de acea companie (filele 201-204, d.u.p.), prin care, validându-se susținerile părții vătămate, se confirmă că inculpatul B.D.C., declinându-și calitatea de avocat, a achiziționat și a plătit, în numerar, două bilete de transport aerian, pe ruta București -Timișoara, în valoare totală de 1.037 lei (952 lei + 85 lei).
- conversațiile printate, purtate pe e-mail între partea vătămată (cu nume de utilizator) și inculpat (cu nume de utilizator, același cu cel menționat pe cartea de vizită deja analizată), împreună cu documentele scanate, transmise, pe aceeași cale, de către cel din urmă celei dintâi, între care înscrisurile denumite „cerere de repunere pe rol" și „contestație la executare", pretins adresate Judecătoriei Sectorului 3 București, cele două facturi de transport aerian anterior menționate și pretinsa expertiză efectuată în dosarul inventat de pe rolul Judecătoriei Timișoara (filele 36-68, d.u.p.), precum și mesajele text tip S.M.S., transpuse în planșe foto, înregistrate în memoria telefonului mobil marca, pus la dispoziție de partea vătămată, primite de aceasta, sau expediate de ea către acel număr (filele 255-288, d.u.p.), prin care se confirmă toate susținerile din declarațiile părții vătămate cu privire la modalitatea și împrejurările în care s-au realizat inducerea și menținerea ei în eroare de către inculpat, în legătură cu cererile pretins adresate Judecătoriei Sectorului 3 București și respectiv cu dosarul inventat de pe rolul Judecătoriei Timișoara, precum și încercările sale repetate, derulate până în luna noiembrie 2009, de a-și recupera sumele de bani plătite acestuia.
- informațiile furnizate de compania de telefonie mobilă Orange, prin adresa din data de 23 ianuarie 2012 (fila 291, d.u.p.), conform cărora numărul terminalului a fost alocat, la data de 17 septembrie 2008, inculpatului B.D.C.și a fost închis la data de 30 aprilie 2010, pentru neplata facturilor.
- declarațiile martorului B.C.A., fratele părții vătămate (filele 164-165, 190-191, d.u.p. și filele 149-150, d.f.), care a confirmat că, în vara anului 2009, inculpatul, pe care sora sa îl angajase drept avocat, a pretins și a primit de la aceasta, de două ori chiar prin intermediul lui, sume mari de bani, de ordinul zecilor de milioane de lei vechi, drept onorariu sau cheltuieli de deplasare ori sub pretextul achitării unor taxe judiciare sau de expertiză. De asemenea, martorul a confirmat că, la începutul lunii august 2009, la cererea părții vătămate, el a expediat, prin mandat on-line, către un oficiu poștal din Timișoara, pe numele inculpatului, suma de 4.500 lei, pe care acesta o ceruse.
- procesul-verbal de recunoaștere din planșa foto (filele 96-101, d.u.p.), conform căruia martorul B.C.A. l-a indicat pe inculpatul B.D.C. ca fiind avocatul angajat de sora lui, în cursului anului 2009, să o reprezinte, cu care el însuși s-a întâlnit, de două ori, pentru a-i remite diferite sume de bani din partea acesteia.
- declarațiile martorei G.M. (filele 158-159, 194-195, d.u.p. și filele 145-146, d.f.), care a relatat că, în calitate de vecină și prietenă a părții vătămate, a însoțit-o pe aceasta la două întâlniri avute cu un avocat angajat să o reprezinte juridic în două procese din București și unul din Timișoara, avocatul respectiv prezentându-se în fața sa cu numele de B.D.C.. Martora, susținând afirmațiile părții vătămate, a mai precizat că a văzut cum aceasta i-a înmânat acelui avocat, cu ocazia celor două întâlniri, suma de 500 euro (n.n. în echivalentul a 2.200 lei), drept onorariu și suma 2.500 lei, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare la Timișoara.
- declarația martorului B.V., decedat înainte de sesizarea instanței (filele 161-162, d.u.p.), care a confirmat că partea vătămată (în a cărei casă locuia) a angajat un avocat, pe nume B.D., să o reprezinte juridic în niște procese din București și Timișoara, precizând că, de mai multe ori, a auzit-o vorbind la telefon cu acesta, inclusiv în legătură cu plata unor sume de bani (1.800 lei, pentru o contestație la executare și 4.500 lei, pentru o expertiză) și că a asistat personal la o întâlnire între cei doi, cu ocazia căreia partea vătămată i-a înmânat avocatului respectiv, în prezența sa, suma de 2.500 lei.
- procesul-verbal de recunoaștere din planșa foto (filele 102-106, dup.), conform căruia martorul B.V. l-a indicat pe inculpatul B.D.C. ca fiind persoana căreia, în prezența sa, partea vătămată i-a înmânat suma de 2.500 lei, pentru prestarea de servicii avocațiale.
- declarațiile martorei T.V., prietena fratelui părții vătămate (filele 107-108, 192-193, d.u.p. și filele 147-148, d.f., care a precizat că, în vara anului 2009, cea din urmă a apelat la serviciile unui avocat, pentru a o reprezenta juridic în niște procese, între care unul care s-a dovedit inexistent, la Timișoara, că ea însăși s-a întâlnit cu acel avocat, de două ori, când l-a însoțit pe prietenul său pentru a-i remite sume consistente de bani din partea surorii acestuia, că, deși nu a cunoscut valoarea acelor sume, a aflat, din discuțiile purtate cu partea vătămată și fratele său, că avocatului respectiv i-ar fi fost dată, în total, suma de aproximativ 200 milioane lei vechi (20.000 lei noi) și că, în final, partea vătămată a descoperit că a fost înșelată de către acesta.
- procesul-verbal de recunoaștere din planșa foto {filele 109-113, d.u.p.), conform căruia martora T.V. la indicat pe inculpatul B.D.C. ca fiind avocatul căruia prietenul ei i-a înmânat, de două ori, sume de bani, din partea surorii sale, partea vătămată B.C.M.
Raportat la probatoriul mai sus prezentat, Curtea a constatat că este certă existența faptelor ce fac obiectul judecății și că, în afara oricărui dubiu, autorul acestora este inculpatul B.D.C., inclusiv în ceea ce privește falsificarea celor patru înscrisuri oficiale anterior menționate (trei chitanțe fiscale pretins emise de Trezoreria sectorului 3 București și o sentință civilă pretins pronunțată de Judecătoria Timișoara), întrucât numai el putea fi interesat în plăsmuirea lor, pentru a asigura astfel succesul acțiunilor de inducere și menținere în eroare a părții vătămate, iar, prin remiterea către aceasta numai a unor copii ale acelor înscrisuri, inculpatul a urmărit, în mod deliberat, tocmai ascunderea implicării sale, întrucât, prin prisma cunoștințelor juridice deținute în calitatea de avocat, acesta cunoștea că expertizarea înscrisurilor respective, în lipsa exemplarelor originale, nu este posibilă.
În acest context, Curtea a evidențiat că, și în cazul falsificării copiilor unor înscrisuri oficiale, fapta constituie infracțiune, chiar dacă exemplarele originale ale acestora nu există, din moment ce respectivele copii au creat, precum în speță, aparența existenței acelor exemplare, care, dacă ar fi existat cu adevărat, ar fi produs consecințe juridice.
Cu privire la încadrarea juridică, Curtea a constatat că fapta inculpatului care, în perioada iulie - august 2009, cu intenție, prin mai multe acte materiale, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, a indus-o și a menținut-o în eroare pe partea vătămată B.C.M., folosind mijloace frauduloase (înscrisuri oficiale falsificate și înscrisuri sub semnătură privată plăsmuite), cu ocazia încheierii și executării unei convenții verbale de asistență juridică, prezentându-i ca adevărate fapte mincinoase privitoare la pretinse acțiuni desfășurate de el în realizarea acelei convenții, în scopul dobândirii, pentru sine, a unui folos material injust, cu consecința cauzării unei pagube materiale în patrimoniul acesteia, în cuantum de 21.359,7 lei, întrunește, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la reținerea formei speciale prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., Curtea a evidențiat, pe baza probatoriului anterior analizat, că, între inculpat, în calitate de avocat și partea vătămată, în calitate de client al acestuia, a intervenit, printr-o manifestare comună de voință, o convenție de asistență juridică, chiar dacă aceasta nu a îmbrăcat forma scrisă, care nici nu era necesară pentru valabila ei încheiere, întrucât acea convenție are natura juridică a unui contract esențialmente consensual, pentru care forma respectivă nu este cerată ad validitatem, sens în care a fost, de altfel, și explicația dată de inculpat părții vătămate în legătură cu neîntocmirea unei convenții scrise. De asemenea, Curtea a evidențiat că, potrivit aceluiași probatoriu, în lipsa inducerii și menținerii sale în eroare, prin mijloacele frauduloase anterior menționate, care păreau veridice și au creat aparența asumării și realizării de către inculpat a unor prestații specifice activității de avocat, partea vătămată nu ar fi consimțit la perfectarea acelei convenții și nu ar fi executat obligațiile care îi reveneau în baza ei, de a suporta onorariul pretins de inculpat și costurile presupuse de acțiunile pretins întreprinse de acesta în numele său.
În ceea ce privește varianta agravată prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., Curtea a menționat că reținerea acesteia este determinată de folosirea, de către inculpat, a unor mijloace frauduloase (înscrisuri oficiale falsificate și înscrisuri sub semnătură privată plăsmuite), care, într-o măsură esențială, au asigurat succesul acțiunilor sale de inducere și menținere în eroare a părții vătămate.
Curtea a mai constatat că fapta inculpatului care, în aceeași perioadă, cu intenție, prin mai multe acte materiale, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, a falsificat patru înscrisuri oficiale, în accepțiunea art. 150 alin. (2) C. pen. (chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009 și din data de 13 iulie 2009, toate pretins emise de Trezoreria Sectorului 3 București și respectiv actul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara"), întrunește, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Referitor la infracțiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului în raport cu utilizarea de către acesta a înscrisurilor oficiale falsificate anterior menționate, Curtea a apreciat că este absorbită. în infracțiunea continuată de înșelăciune, constituind chiar varianta agravată a acesteia, astfel cum este reglementată de art. 215 alin. (2) C. pen. Astfel, din analiza probatoriului cauzei, a rezultat, cu certitudine, că înscrisurile respective au fost întrebuințate de inculpat exclusiv ca mijloace frauduloase de inducere și menținere în eroare a părții vătămate, iar nu pentru producerea unor consecințe juridice de altă natură (teză nedovedită și, de altfel, neafirmată în actul de sesizare), situație în care folosirea lor nu constituie o infracțiune de sine stătătoare, aflată în concurs real cu cea de înșelăciune, deoarece nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii analizate, sub aspectul laturii ei subiective.
Sub acest aspect, Curtea a considerat că, în raport cu același raționament juridic, chiar neexpus în rechizitoriu, Parchetul nu a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și pentru infracțiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât folosirea înscrisurilor plăsmuite de acest gen (documentele denumite „cerere de repunere pe rol", „contestație la executare", „întâmpinare" și „tranzacție judiciară" și respectiv chitanța din data de 28 iulie 2009, pretins emisă de B.R.D., Sucursala Timișoara) nu s-a realizat nici ea în vederea producerii vreunei consecințe juridice, ci numai pentru inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate, astfel că, într-adevăr, infracțiunea respectivă nu putea fi reținută, în mod distinct, în sarcina inculpatului, fiind absorbită în varianta agravată a infracțiunii continuate de înșelăciune.
Drept urmare, luând act și de faptul că, în dezbaterile asupra fondului cauzei, atât reprezentantul Parchetului, cât și partea vătămată (prin apărătorul ales) și-inculpatul (prin avocatul din oficiu desemnat să-l reprezinte juridic) au fost de acord cu acest raționament, expus în încheierea de la termenul din data de 29 mai 2013 (fila 209, d.f.), Curtea a dispus, din oficiu, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice menționate în rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., întrucât faptele deduse judecății există, au fost săvârșite de inculpat și constituie cele două infracțiuni continuate anterior menționate (înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale), Curtea a pronunțat, în cauză, pentru fiecare dintre acele infracțiuni, condamnarea inculpatului.
La individualizarea fiecărei pedepse principale, Curtea a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale din normele de incriminare incidente (închisoare de la 3 la 15 ani, în cazul primei infracțiuni și respectiv închisoare de la 3 luni la 3 ani, în cazul celei de-a doua infracțiuni), existența unei cauze legale de agravare a răspunderii penale (forma continuată a ambelor infracțiuni), gradul concret de pericol social al faptelor (apreciat a fi unul mediu, în privința infracțiunii de înșelăciune și respectiv unul ridicat, în privința infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, având în vedere falsificarea a patru astfel de înscrisuri, între care și o hotărâre judecătorească, aspect ce probează, din partea inculpatului, o mare îndrăzneală și o totală lipsă de considerație față de actul de justiție), calitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea celor două infracțiuni (aceea de avocat), consecințele acestora (materializate, în cazul infracțiunii de rezultat, într-un prejudiciu material consistent, care a rămas, până în prezent, nerecuperat; iar, în cazul infracțiunii de pericol, în știrbirea încrederii în înscrisuri emanând de la instituții importante ale statului), datele personale ale inculpatului (în vârstă de 29 de ani, absolvent de studii superioare, lipsit de antecedente' penale) și conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin sfidarea organelor judiciare, în fața cărora a refuzat să se prezinte, sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată, în condițiile în care actele dosarului dovedesc în afara oricărui dubiu, astfel cum deja s-a evidențiat, cunoașterea de către acesta a procesului penal declanșat împotriva sa).
Curtea nu a identificat, în speță, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) C. pen., întrucât simpla absență a antecedentelor penale (de altfel, firească pentru orice cetățean) nu este suficientă pentru a caracteriza, drept bună, conduita socială a inculpatului, despre care, în lipsa prezentării la judecată, nu se cunosc alte date relevante, acesta nu a întreprins niciun demers pentru repararea prejudiciului cauzat sau înlăturarea pe altă cale a rezultatului acțiunilor sale infracționale și a ales, în mod voluntar, să se sustragă de la procedurile judiciare, iar faptele săvârșite de el prezintă un caracter grav.
Astfel fiind, Curtea a stabilit, pentru infracțiunea continuată de înșelăciune, pedeapsa principală de 4 ani închisoare, iar, pentru infracțiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale, pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
Întrucât infracțiunile respective se află în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen., Curtea, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, a contopit cele două pedepse anterior menționate și a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare, apreciată a corespunde și necesității de realizare a scopurilor (de puniție, dar și de reeducare și prevenție) la care face referire art. 52 C. pen.
Totodată, s-a apreciat că durata acestei pedepse impune executarea ei efectivă, în regim de detenție, conform art. 57 alin. (1) C. pen., făcând inaplicabile formele de executare neprivative de libertate (suspendarea condiționată, suspendarea sub supraveghere sau executarea la locul de muncă), întrucât nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 81 alin. (2), art. 861 alin. (2) și respectiv art. 867 alin. (2) C. pen.
De altfel, Curtea a considerat că alegerea unei astfel de forme de executare nu ar fi nici oportună, chiar în ipoteza aplicării unei pedepse principale rezultante care să o permită formal, având în vedere sustragerea permanentă a inculpatului de la procedurile judiciare desfășurate în privința sa.
Referitor la pedepsele accesorii și complementare (ultimele posibil de aplicat, având în vedere durata fiecărei pedepse principale), Curtea a constatat că săvârșirea de infracțiuni constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul este nedemn să exercite funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat, din care să decidă în legătură cu soarta concetățenilor săi, astfel că, în temeiul art. 71 alin. (1), (2) și respectiv art. 65 alin. (1) C. pen., i-a interzis, cu ambele titluri, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și litb din același cod, pe perioada executării pedepsei principale și respectiv pe perioade de 5 ani (în cazul primei infracțiuni) și de 3 ani (în cazul celei de-a doua infracțiuni) după executarea acelei pedepse.
De asemenea, având în vedere că inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa de profesia de avocat, a cărei pretinsă exercitare i-a oferit pretextul comiterii faptelor și i-a asigurat „succesul" acțiunilor ilicite întreprinse, Curtea i-a interzis, cu aceleași titluri și pe aceleași perioade, și dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., și anume acela de a exercita profesia respectivă.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., i-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă complementară cea mai grea, constând în interzicerea, pe o perioadă de 5 ani după executarea acesteia, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lita teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen.
Totodată, în temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen., aceleași drepturi i-au fost interzise inculpatului, și ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale rezultante anterior menționate.
Pe latură civilă, Curtea a constatat că pretențiile formulate de partea vătămată (constituită parte civilă) B.C.M., care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 23.537,35 lei, cu titlu de daune materiale și respectiv a sumei de 47.074,7 lei (dublul celei dintâi), cu titlu de daune morale, sunt fondate numai în parte.
Astfel, reținând, în prealabil, că, în raport cu infracțiunea de rezultat (infracțiunea continuată de înșelăciune), sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, prevăzute de art. 998-999 C. civ., în reglementarea în vigoare la data săvârșirii de către acesta, cu vinovăție, a faptei ilicite, Curtea a constatat că prejudiciul material aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă a fost dovedit, cu înscrisuri și prin proba testimonială (astfel cum au fost deja analizate), numai în limita sumei de 21.359,7 lei, suma respectivă fiind compusă din suma de 2.200 lei (echivalentul sumei de 500 euro, solicitată și primită de inculpat, drept onorariu de avocat, pentru cererile pretins adresate Judecătoriei sectorului 3 București, în fapt nereale), suma de 4.305 lei (pretinsă și primită de inculpat, sub pretextul fals al achitării, la trezorerie, a taxelor judiciare și cauțiunii aferente acelor cereri), suma de 1.037 lei (solicitată și primită de inculpat drept contravaloare a biletelor de transport aerian pe ruta București - Timișoara), suma de 2.500 lei (pretinsă și primită de inculpat pentru alte cheltuieli de deplasare, cazare și hrană, ocazionate de procesul civil inexistent de la Judecătoria Timișoara), suma de 4.560,5 lei (echivalentul sumei de 1.000 euro, solicitată și primită de inculpat, drept onorariu de avocat, pentru cel din urmă proces), suma de 4.257,2 lei (pretinsă și primită de inculpat, cu titlul fals de taxă necesară efectuării în procesul respectiv a unei expertize) și suma de 2.500 lei (solicitată și primită de inculpat, sub pretextul neadevărat al suportării cheltuielilor de deplasare și taxei de începere a executării silite a hotărârii judecătorești pronunțate de Judecătoria Timișoara, în fapt inexistentă).
În privința celorlalte sume afirmate de partea vătămată a-i fi fost înmânate inculpatului, Curtea a constatat că acestea fie nu au legătură cu infracțiunea de înșelăciune dedusă judecății, referindu-se la o faptă (litigiul cu compania de telefonie mobilă Vodafone) pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, fie nu au fost dovedite, nici prin înscrisurile prezentate, nici prin declarațiile martorilor audiați, astfel că nu pot fi reținute ca făcând parte din valoarea prejudiciului material care i-a fost cauzat.
Cu privire la daunele morale, Curtea a constatat că, potrivit declarațiilor concordante ale martorilor G.M., T.V. și B.C.A. (filele 145-150, d.f., fapta ilicită a inculpatului i-a cauzat părții vătămate o stare depresivă, de neliniște și nesiguranță, aceasta fiind vizibil afectată, în plan psihic, de incertitudinea trăită cu privire la situația juridică a cauzelor în care era sau i s-a indus convingerea că era implicată, în numele personal sau ca administrator al societății sale. Această stare, pe care Curtea a considerat-o verosimilă din perspectiva oricărei persoane puse în fața unei astfel de situații nefirești, profîtându-se de credulitatea ei, prin specularea unei calități care, de regulă, inspiră încredere (aceea de avocat), constituie un argument pertinent pentru a considera că partea vătămată a suferit, de pe urma faptei ilicite a inculpatului, și un prejudiciu moral, care trebuie, la rândul său, reparat. Curtea a constatat însă că valoarea daunelor morale pretinse de partea civilă este în mod vădit exagerată, întrucât rolul lor nu este acela de a asigura o sursă materială de venituri pentru persoana lezată într-o valoare nepatrimonială, ci acela de a compensa, într-un mod lipsit de ostentație, consecințele negative suferite de aceasta de pe urma acelei vătămări.
Astfel fiind, Curtea a apreciat că acordarea unor daune morale în sumă de 10.000 lei este echitabilă și suficientă pentru a asigura o compensare justă a prejudiciului nepatrimonial reclamat.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a admis, doar în parte, acțiunea civilă alăturată celei penale, obligându-l pe inculpat să plătească părții vătămate (constituită, în mod legal, parte civilă), cu titlu de daune materiale și morale, sumele anterior menționate.
în temeiul art. 348 C. proc. pen., Curtea, având în vedere și limitele sesizării sale, a dispus desființarea înscrisurilor oficiale constatate a fi fost falsificate de către inculpat: chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 83, d.u.p.); chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria Sectorului 3 București (fila 80, d.u.p.); chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 13 iulie 2009, pretins emisă de Trezoreria sectorului 3 București (fila 81, d.u.p.) și înscrisul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara" (filele 18-19, d.u.p.).
în temeiul art. 191 alin. (1) și art. 189 alin. (2) C. proc. pen., Curtea l-a obligat pe inculpatul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat (incluzând și taxa aferentă expertizei realizate în cursul cercetării judecătorești), onorariul avocatului din oficiu, desemnat să-l reprezinte juridic, în lipsa angajării unui apărător ales, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva sentinței penale nr. 497/F din 2 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.D.C. și partea civilă B.C.M.
Prin motivele scrise de recurs inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că a fost prieten cu partea civilă și că, în acest context, i-a oferit consultanță juridică și a verificat situația unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, în care partea civilă a susținut că este implicată, fără să îi perceapă vreun onorariu ci doar contravaloarea cheltuielilor de deplasare. De asemenea, a precizat că a primit sub formă de împrumut de la partea vătămată „în 2 sau 3 rânduri anumite sume de bani" al căror cuantum nu și-l amintește. Totodată, a susținut că nu a falsificat și nu a folosit nici un act falsificat. Pentru aceste motive a solicitat achitarea.
În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale sau trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătând că nu a fost legal citat la toate termenele de judecată la prima instanță, nu a avut posibilitatea de a da declarație în cursul urmăririi penale ori la instanța de fond și astfel nu și-a putut exercita dreptul la apărare.(filele 20-23)
Partea civilă a criticat hotărârea cu privire la latura penală, respectiv modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, solicitând maj orarea cuantumului acestora, (fil.8-10)
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 28 octombrie 2013 și s-a stabilit prim termen de judecată în recurs la 07 martie 2014.
În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind C. proc. pen. Înalta Curte a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel, considerentele fiind expuse în practicaua acestei decizii.
Inculpatul a fost citat, pentru termenul din 07 martie 2014, la adresa de domiciliu din România, declarată chiar de acesta prin cererea de recurs, adresă de la care, de altfel, a și expediat cererea. Totodată, a fost citat, prin scrisoare recomandată, la adresa de reședință de unde aceasta a fost restituită cu mențiunea „adresă incompletă", (filele 14-17)
Ulterior, prin motivele de apel, transmise prin poștă de la adresa de domiciliu, inculpatul a indicat și adresa de reședință fără a solicita citarea în acel loc.(filele 20-23)
Anterior, termenului din 07 martie 2014, respectiv la 05 martie 2014 a expediat prin email o cerere de amânare a judecării cauzei, pentru a-și angaja un apărător ales. Din cuprinsul mesajului rezultă că are cunoștință de termenul stabilit pentru judecata în calea de atac.(filele 24,25)
Pentru termenul la care cauza a fost judecată în apel, inculpatul a fost citat la adresa de domiciliu, dovada de primire fiind semnată de tatăl inculpatului, (fila 27)
Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatul B.D.C. s-a sustras judecății în apel, lipsind la toate termenele, deși, din actele dosarului, rezultă că acesta a avut cunoștință despre existența prezentei cauze, astfel că nu a putut fi ascultat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat și partea civilă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
l. Cu privire la solicitarea inculpatului de a se dispune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale, Înalta Curte constată că reprezintă o reiterare a unei cereri formulate cu prilejul judecării în fond a cauzei, respinsă prin încheierea de la termenul din data de 09 ianuarie 2013 (filele 151-153, d.f.)
Examinând încheierea anterior menționată prin raportare la actele dosarului, Înalta Curte apreciază că, în mod just, instanța de fond a respins cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale cu privire la care achiesează întmtotul.
Curtea de apel, cu privire la cererea de restituire a cauzei la Parchet, pentru completarea urmăririi penale, a constatat că este inadmisibilă, întrucât reglementarea în vigoare a C. proc. pen. nu mai prevede această instituție, art. 333 fiind abrogat prin Legea nr. 356/2006. Cu privire la cererea de restituire a cauzei la Parchet, pe motivul neaducerii la cunoștință a învinuirii și neprezentării materialului de urmărire penală, Curtea constată că este nefondată, întrucât nu este incidență niciuna dintre cauzele de restituire, pentru refacerea urmăririi penale, prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care neaducerea la cunoștință a învinuirii și neprezentarea materialului de urmărire penală s-au datorat exclusiv sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, sens în care a evidențiat următoarele: la data de 22 februarie 2010, inculpatul a luat legătura telefonic cu inspectorul de poliție P.Ș., din cadrul D.G.P.M.B. - S.I.C., delegat să efectueze acte de cercetare penală în cauză, comunicându-i acestuia că este plecat din oraș și stabilind, de comun acord, să se prezinte la data de 24 februarie 2010, ora 1300, în vederea audierii, fapt care nu s-a întâmplat, conform procesului verbal atașat la fila 171 din dosarul de urmărire penală; ulterior, inculpatul a fost citat, la data de 08 noiembrie 2010, la adresa de domiciliu din localitatea R. S., pe care acesta a declarat-o și în cererea adresată instanței, în vederea audierii, programată pentru data de 15 noiembrie 2010, citația respectivă fiind primită de către tatăl său, B.C., care a semnat de primire, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare atașat la fila 123 din dosarul de urmărire penală, însă nu s-a prezentat la data stabilită, potrivit procesului verbal din data de 15 noiembrie 2010, atașat la fila 125 din dosarul de urmărire penală; este infirmată astfel susținerea inculpatului, din cererea adresată instanței, conform căreia, în faza de urmărire penală, tatăl său nu a primit nicio citație pe numele lui; această susținere este infirmată și de împrejurarea că, potrivit procesului verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis de instanță și declarației însoțitoare, atașate la filele 32-33 din dosarul de fond, tatăl inculpatului, găsit la domiciliul comun al amândurora, a precizat că fiul său este plecat din țară de aproximativ 5 ani, fără a cunoaște localitatea unde se află ori un număr de telefon la care să poate fi contactat, afirmând însă că fiul său îl sună, de pe un număr necunoscut, iar el l-a informat că este căutat de poliție și că, la domiciliu, au sosit mai multe citații pe numele lui, inculpatul replicând că „va rezolva el situația"; la data de 19 martie 2012, procurorul a dispus citarea inculpatului, cu mandat de aducere, în vederea audierii și prezentării materialului de urmărire penală, conform înscrisului atașat la fila 302 din dosarul de urmărire penală, iar, potrivit procesului verbal de punere în executare a acelui mandat, atașat la fila 305 din dosarul de urmărire penală, la adresa de domiciliu din localitatea R.S. nu a fost găsită nicio persoană, din discuțiile cu vecinii rezultând că inculpatul nu a mai fost văzut la acea adresă de aproximativ 5 ani; din adresa comunicată de D.E.P.A.B.D., atașată la fila 312 din dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul nu a solicitat schimbarea domiciliului sau acordarea vizei de reședință la o altă adresă; inculpatul nu a încunoștințat nici organul de urmărire penală și nici vreo instituție cu atribuții referitoare la evidența populației despre schimbarea domiciliului sau stabilirea reședințe la o altă adresă. Față de toate aceste împrejurări, Curtea de apel a constatat că, pe parcursul urmăririi penale, s-au întreprins toate demersurile legale necesare pentru identificarea și aducerea inculpatului în fața organului de urmărire penală, în vederea comunicării învinuirii, audierii și prezentării materialului de urmărire penală, acte procesuale care nu s-au putut îndeplini exclusiv din culpa acestuia, întrucât s-a sustras de la urmărirea penală.
Ca atare, neexistând cauze legale care să atragă nulitatea urmăririi penale, Curtea de apel a respins cererea de restituire a cauzei la Parchet, ca inadmisibilă, în ceea ce privește solicitarea de completare a urmării penale și respectiv ca nefondată, în ceea ce privește solicitarea întemeiată pe neaducerea la cunoștință a învinuirii și neprezentarea materialului de urmărire penală.
În apel, inculpatul nu a invocat argumente suplimentare care să determine analiza cererii prin prisma unor critici care să nu fi fost deja evaluate.
De altfel, instanța de control judiciar nici nu a identificat existența vreunui neregularități care să impună o soluție de restituire a cauzei la parchet, astfel încât critica inculpatului este neîntemeiată.
2. Cu privire la solicitarea de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond inculpatul a invocat nelegala sa citare la toate termenele de judecată la prima instanță, împrejurare care l-a împiedicat să-și exercite dreptul la apărare.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., instanța de apel poate dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, dacă judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. De asemenea, rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.
Verificând actele dosarului din perspectiva criticii formulate, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut că inculpatul, deși a avut cunoștință de existența prezentei cauze, s-a sustras judecății, lipsind la toate termenele.
Pentru a reține această conduită procesuală, instanța de fond a constatat că inculpatul a adresat Curții de apel, prin fax, la data de 28 noiembrie 2012, o cerere scrisă, nesemnată olograf (filele 117-119 și 126-127, d.f.), prin care a solicitat, mai întâi, amânarea judecății, în vederea prezentării în fața instanței, studierii dosarului și angajării unui apărător, solicitare încuviințată, dar neurmată de niciuna dintre acțiunile invocate.
De asemenea, inculpatul a fost legal citat de către instanța de fond.
Astfel, dovada de îndeplinire a procedurii de citare a. inculpatului, la adresa de domiciliu din România, declarată chiar de acesta și confirmată de verificările efectuate în baza de date privind evidența populației (fila 26, d.f.), pentru termenul din data de 29 mai 2013, a fost restituită cu mențiunea înmânării citației chiar destinatarului său, care a primit astfel termen în cunoștință, potrivit art. 291 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. anterior (fila 194, d.f.). Totodată, citațiile expediate, prin scrisori recomandate, pe numele inculpatului, la adresa din Marea Britanie, indicată de inculpat, pentru termenul din data de 22 aprilie 2013, au fost restituite cu mențiunea ajungerii lor la destinație, purtând și semnăturile olografe ale primitorilor (filele 183-184, d.f.), pentru ca, ulterior, citația expediată, pe aceeași cale și la aceeași adresă, pentru termenul din data de 01 iulie 2013, să fie restituită cu mențiunea olografă „not know at this address" - „necunoscut la această adresă" (filele 228-229, d.f). În sfârșit, din declarația dată de tatăl inculpatului, B.C., la data de 28 octombrie 2012, cu ocazia punerii în executare a unui mandat de aducere emis pe numele celui din urmă, rezultă că acesta a fost informat de către tatăl său despre citațiile primite, afirmând că „rezolvă el situația" (filele 54-55, d.f). Din aceeași declarație, rezultă și refuzul tatălui inculpatului de a colabora cu organele judiciare, în vederea localizării și contactării lui, sens în care acesta a afirmat, în mod neverosimil, că nu cunoaște localitatea din străinătate unde s-ar afla fiul său de aproximativ 5 ani și nici un număr de telefon la care poate fi găsit, susținând că acesta îl sună foarte rar, de pe un număr necunoscut.
Pe parcursul judecății, despre inculpat, s-au obținut de către instanța de fond, în urma unor verificări dispuse din oficiu, și următoarele informații: nu a solicitat organelor competente schimbarea domiciliului din România sau acordarea vizei de reședință la o altă adresă și nu figurează ca fiind plecat în străinătate (fila 26, d.f.); nu este încarcerat în niciun penitenciar sau centru de arest preventiv din țară (filele 12 și 111, d.f.); nu figurează ca fiind arestat preventiv sau aflat în executarea unei pedepse privative de libertate nici în străinătate (filele 115 și 162, d.f.); la numărul de telefon mobil indicat ca aparținând acestuia, conform unui proces-verbal întocmit în faza de urmărire penală (fila 126, d.u.p., a fost recepționat mesajul „număr nealocat" (fila 12, d.f.).
Prin urmare, critica inculpatului vizând nelegala sa citare și cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond sunt neîntemeiate.
3. În referire la critica vizând greșita sa condamnare, în loc de a fi achitat, inculpatul a susținut, în esență, că a fost prieten cu partea civilă și că, în acest context, i-a oferit consultanță juridică și a verificat situația unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, în care partea civilă a susținut că este implicată, fără să îi perceapă vreun onorariu ci doar contravaloarea cheltuielilor de deplasare. De asemenea, a precizat că a primit sub formă de împrumut de la partea vătămată „în 2 sau 3 rânduri anumite sume de bani" al căror cuantum nu și-l amintește. Totodată, a susținut că nu a falsificat și nu a folosit nici un act falsificat.
Sub acest aspect, examinând hotărârea atacată prin raportare la actele dosarului, înalta Curte constată că instanța de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.
Înalta Curte, reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, constată că săvârșirea, cu vinovăție, de către inculpat a infracțiunilor deduse judecății în modalitatea reținută prin hotărârea instanței de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe și legal administrate.
Prin urmare, Curtea nu va mai relua argumentele și raționamentele instanței de fond care au stat la baza condamnării inculpatului, la care achiesează întrutotul, ci va analiza hotărârea prin prisma criticilor formulate de apelantul inculpat.
Susținerile inculpatului în sensul că a primit diverse sume de bani de la partea civilă cu titlu de împrumut sunt contrazise prin declarațiile părții vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor B.C.A., G.M. și B.V. Aceștia au susținut, în mod constant, că partea civilă a angajat pe inculpat în calitate de avocat să o reprezinte juridic în niște procese și că în mai multe rânduri aceasta i-a remis diverse sume de bani cu titlu de onorariu. în același sens sunt și conversațiile pe email dintre partea civilă și inculpat, precum și documentele scanate transmise de inculpat părții civile (cerere de repunere pe rol și contestație la executare) care atestă fără echivoc că modul de comitere a faptelor este cel descris de partea civilă.
Totodată, contrar celor învederate de inculpat, declarațiile părții vătămate confirmate de concluziile raportului de expertiză criminalistică din data de 23 mai 2013, informațiile furnizate de Judecătoria sectorului 3 București, Judecătoria Timișoara și A.F.P. sector 3 demonstrează că acesta a falsificat patru înscrisuri oficiale, respectiv chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, și din data de 13 iulie 2009, toate pretins emise de Trezoreria sectorului 3 București și respectiv actul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara" și a folosit aceste înscrisuri în scopul inducerii și menținerii în eroare a părții vătămate.
Examinând conținutul întregului material probator, Înalta Curte constată că acesta atestă, fără echivoc împrejurarea că inculpatul a indus-o și a menținut-o în eroare pe partea civilă cu prilejul încheierii și executării unei convenții verbale de asistență juridică, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase privind desfășurarea unor acțiuni în realizarea obiectului convenției, în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust, în cuantum de 21.359,7 lei. In realizarea acțiunii de inducere în eroare inculpatul a falsificat înscrisuri oficiale și înscrisuri sub semnătură privată și a folosit aceste înscrisuri.
Pentru considerentele mai sus menționate, Înalta Curte apreciază că cererea inculpatului de a fi achitat este neîntemeiată.
Cu privire la încadrarea juridică dată faptelor ce fac obiectul acuzației, Înalta Curte reține următoarele:
În mod corect, instanța de fond a dispus în temeiul art. 334 din C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și respectiv de art. 291 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, apreciind că înscrisurile au fost întrebuințate de inculpat exclusiv ca mijloace frauduloase de inducere și menținere în eroare a părții vătămate, iar nu pentru producerea unor consecințe juridice de altă natură, context în care fapta de uz de fals este absorbită în infracțiunea continuată de înșelăciune, constituind varianta agravată a acesteia, astfel cum este reglementată de art. 215 alin. (2) C. pen. anterior.
Prin urmare, fapta inculpatului care, în perioada iulie - august 2009, cu intenție, prin mai multe acte materiale, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, a indus-o și a menținut-o în eroare pe partea vătămată B.C.M., folosind mijloace frauduloase (înscrisuri oficiale falsificate și înscrisuri sub semnătură privată plăsmuite), cu ocazia încheierii și executării unei convenții verbale de asistență juridică, prezentându-i ca adevărate fapte mincinoase privitoare la pretinse acțiuni desfășurate de el în executarea acelei convenții, în scopul dobândirii, pentru sine, a unui folos material injust, cu consecința cauzării unei pagube materiale în patrimoniul acesteia, în cuantum de 21.359,7 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Totodată, fapta inculpatului care, în aceeași perioadă, cu intenție, prin mai multe acte materiale, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții, a falsificat patru înscrisuri oficiale, respectiv chitanțele pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din data de 10 iulie 2009, și din data de 13 iulie 2009, toate pretins emise de Trezoreria Sectorului 3 București și respectiv actul denumit „sentința civilă nr. 33916 din data de 04 august 2009 a Judecătoriei Timișoara", întrunește, elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prevăzută de art. 288 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Încadrarea juridică dată faptelor de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale de către instanța de fond corespunde incriminărilor din legea penală în vigoare la data comiterii infracțiunilor și a pronunțării sentinței.
După acest moment, în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat și partea civilă, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele și în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, precum și modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune dar și pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Modificările ivite în cursul judecării cauzei în apel, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.
Demersul apare ca fiind necesar întrucât principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru acestea să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptelor, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapte comise anterior intrării ei în vigoare.
Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În concluzie, dacă regula este neretroactivitatea legii penale, excepția o constituie retroactivitatea legii penale mai favorabile, în sensul textului constituțional.
Ca atare, excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.
Expresie a principiului constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Pentru a face aplicarea legii penale mai favorabile este necesară alegerea acesteia dintre legile succesive, ceea ce implică evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale care își găsesc aplicarea în speță.
Prin urmare, în opinia instanței, mecanismul de alegerea a legii penale mai blânde presupune într-o primă etapă stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul condițiilor de incriminare, a cerințelor privind tragerea la răspundere penală și a condițiilor de sancționare. In etapele următoare, independent de legea care a fost identificată ca fiind mai blândă în prima fază, legea penală mai favorabilă trebuie determinată, distinct, pentru fiecare dintre celelalte norme penale incidente în cauză, între ele existând, de asemenea, autonomie.
Alegerea legii penale mai blânde cu privire la celelalte norme penale care, în speță, vizează individualizarea pedepsei, unitatea infracțională, concursul de infracțiuni se va face separat, pentru fiecare dintre aceste instituții penale în parte. Identificarea acestor instituții autonome se realizează ținând seama de caracteristica lor esențială de a fi reglementate distinct și astfel, de a funcționa pe baza unor reguli proprii care le asigură independența.
Aceeași particularitate a acestor instituții penale de a funcționa autonom impun aplicarea legii mai favorabile în mod unitar, global, pentru fiecare dintre acestea, vizând deopotrivă condițiile proprii de existență și tratamentul sancționator, pentru a nu se ajunge la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor mai blânde din legile succesive cu privire la aceeași instituție de drept penal.
Modalitatea de determinare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu într-o manieră globală, astfel cum a solicitat procurorul, se întemeiază pe interpretarea atât a dispozițiilor legale (art. 5 alin. (2) și art. 173 C. pen. care demonstrează că noțiunea de „lege penală" se referă la norme de drept cu caracter individual și nu lege în integralitatea ei) cât și a normelor tranzitorii în materia tratamentului pluralității de infracțiuni, a pedepselor complementare și accesorii, a suspendării condiționate a executării pedepsei și a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei (art. 10, art. 12, art. 15 și art. 16 din Legea nr. 187/2012).
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă, cu suficientă evidență, voința legiuitorului de a consacra mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.
De altfel, această manieră de interpretare este majoritară în doctrină, fiind exprimată în mod constant din 1923 și până în prezent în lucrări de referință ale unor autori cum ar fi T.P. (Drept penal comparat, Cluj, 1923, p.121), V.D. (C. pen. "Regele Carol II" adnotat, vol.I, Ed. Librăriei S.O.C.E.C., București, 1937, p.10 și 12, Drept penal, București, 1939, pag. 132-133), G.A. (C. pen. al R.S.R. comentat și adnotat, Partea generală, Editura Științifică, București, 1972, pag. 64 și Practica judiciară penală, vol. I, Ed. Academiei, București, 1988, pag. 37), T.V. (C. pen. al R.S.R. comentat și adnotat, vol. I, București, 1972, pag. 66), C.B. (Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007, pag. 139) și F.S. (Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1999, pag. 366 și urm, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H.B., București, 2008, pag. 283 și un Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a Noului C. pen." - Legea nr. 286/2009, material întocmit la solicitarea Ministerului Justiției, publicat pe site-ul oficial).
În legătură cu mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, o precizare se impune în legătură cu opinia, exprimată de V.D. în lucrarea Explicații teoretice ale C. pen. român, Editura Academiei Române și AII Beck, Ediția a II-a, vol. I, pag. 71, potrivit căreia „dintre legile succesive urmează să se aplice numai una dintre ele, cu exclusivitate " ceea ce ar conduce la concluzia unei aplicări globale a legii penale mai blânde. Examinând contextul acestei aserțiuni, se constată că se referă la etapa în care este necesar a se stabili „care lege - dintre cele succesive - prevede o sancțiune mai ușoară", când, potrivit aceluiași autor, „ trebuie să se țină seama de pedeapsa care - în cazul concret și în raport cu toate agravările și atenuările prevăzute de lege - poate fi aplicată potrivit fiecăreia dintre legile penale succesive." In continuare, în cuprinsul aceleiași secțiuni din lucrarea anterior menționată, este analizat separat modul de determinare a legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor continue, continuate și de obișnuință, al pedepselor complementare, al legilor intermediare și temporare precum și al măsurilor de siguranță și educative. In situația acestora din urmă autorul menționat arată că au o natură juridică diferită de cea a pedepselor, așa încât și determinarea legii mai favorabile implică aspecte deosebite.
Prin urmare, natura juridică diferită a unor instituții de drept penal substanțial poate conduce la abordări diferite în ceea ce privește determinarea legii penale mai favorabile.
Totodată, practica judiciară din perioada interbelică a Curții de Casație (V.P., I.S., G.P., C. pen. al R.P.R. adnotat, Editura de Stat, București, 1948, pag. 21, 23, 27, Cas. II, Decizia nr. 2154/1937 Cas. II, dec. 4021/1938, Cas. II, Decizia nr. 4486/1940) dar și cea ulterioară a fostului Tribunal Suprem (Decizia nr. 939/1969, în V ., Curs de drept penal, partea generală, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2010, pag. 89, Decizia nr. 4044/1970, în Culegere de decizii, 1970, pag. 275, Decizia nr. 1802/1971, în Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, pag. 362) au pus în evidență o astfel de interpretare în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.
Curtea Constituțională, cu referire la aplicarea art. 15 alin. (2) din Constituție și a dispozițiilor art. 13 C. pen. anterior, a statuat că aceste dispoziții legale „care consacră principiul legii penale mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii (...) privesc atât legea, în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate" (Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997)
Jurisprudența anterior menționată are, de asemenea, rolul de a face previzibilă interpretarea cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.
În concret, aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome în cazul inculpatului B.D.C. presupune compararea dispozițiilor incidente sub aspectul soluționării laturii penale în cauză din legile succesive, stabilirea legii penale mai favorabile pe fiecare dintre instituțiile autonome și aplicarea acestor norme mai blânde care prin efectele lor să conducă la crearea unei situații mai ușoare pentru apelantul-inculpat.
Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiții, se constată că faptele de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, în modalitățile concrete în care au fost comise de inculpat, continuă să fie incriminate în noul C. pen., ambele având, așadar, corespondent în noua reglementare.
Astfel, la momentul comiterii faptei de înșelăciune, în modalitatea descrisă, aceasta era incriminată în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior iar, potrivit noului C. pen., se încadrează în art. art. 244 alin. (1) și (2).
Potrivit alin. (10 al art. 215 C. pen. anterior, „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani."
Alin. (2) stipulează că „înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani iar dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."
Alin. (3) prevede o variantă specială a modalității tip și anume „inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, tară această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate."
În noul C. pen., în prezent în vigoare, infracțiunea de înșelăciune este incriminată în art. 244, după cum urmează:
„(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată â unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(3). Împăcarea înlătură răspunderea penală."
În primul rând se impune observația că legea nouă prevede posibilitatea împăcării părților, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale însă, în cauză, nu poate opera acest motiv de încetare a procesului penal dat fiind faptul că nu a existat o astfel de manifestare de voință din partea inculpatului și a părții civile.
În continuare, comparând dispozițiile legale anterior menționate, se constată că dispozițiile art. 244 alin. (1) C. pen. au corespondent în art. 215 alin. (1) C. pen. anterior, conținutul acestuia fiind preluat cu excepția sintagmei „folos material injust" care a fost înlocuită cu „folos patrimonial injust", în timp ce alin. (2) ale ambelor texte sunt identice.
Totodată, se observă că înșelăciunea săvârșită în condițiile încheierii unui contract sau al executării acestuia nu a mai fost menținută prin noua reglementare, însă acesta nu conduce la concluzia dezincriminării faptei.
Înșelăciunea în varianta specială este dată de săvârșirea infracțiunii tip în anumite condiții, extrinseci conținutului constitutiv dar atașate laturii obiective, respectiv cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Realizarea acestei condiții nu este necesară pentru existența infracțiunii tip și nu afectează conținutul incriminării.
Condiția este adăugată pentru a crea o variantă specială a infracțiunii tip iar existența acesteia din urmă, așa cum am arătat, nu depinde de îndeplinirea acestei condiții ci doar existența variantei speciale.
Ca atare, înșelăciunea comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract va fi încadrată în art. 244 alin. (1) sau art. 244 alin. (1), (2), după caz.
Potrivit legii vechi, fapta de înșelăciune, astfel cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.
Aceeași faptă, potrivit legii noi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Din compararea limitelor de pedeapsă din cele două legi succesive rezultă că, în mod evident, legea nouă este mai favorabilă inculpatului, întrucât a fost redus atât minimul cât și maximul prevăzute de legea veche.
Cea de-a doua faptă, de fals material în înscrisuri oficiale, era incriminată, la data comiterii, în art. 288 alin. (1) C. pen. anterior potrivit căruia „ falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani"
În noua reglementare, în conformitate cu art. 320 alin. (1) C. pen. „falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani"
Comparând cele două texte care incriminează aceeași faptă în legi succesive, se constată că sunt identice sub aspectul conținutului singura deosebire vizând cuantumul pedepsei întrucât minimul special al pedepsei prevăzute de legea nouă a fost majorat de la 3 luni la 6 luni închisoare iar maximul special menținut, ceea ce ar conduce la concluzia că legea veche este mai favorabilă inculpatului.
Cu toate acestea, compararea limitelor speciale de pedeapsă din legile succesive nu este suficientă pentru alegerea legii mai favorabile întrucât nu cuantumul abstract al pedepselor prevăzute de legile succesive este hotărâtor, ci pedeapsa concretă ce ar putea fi aplicată ca urmare a individualizării pedepsei.
Așadar, individualizarea pedepsei precede operațiunii de determinare a legii penale mai favorabile.
În raport cu efectul devolutiv integral al apelului, instanța are posibilitatea să examineze cauza din perspectiva modului de individualizare a pedepsei.
Totodată, are în vedere că prin motivele de apel, partea civilă a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului, împrejurare ce dă posibilitatea instanței de a aprecia asupra aplicării unor pedepse mai aspre, însă în limitele prevăzute de legea stabilită ca fiind mai favorabilă.
Ca atare, sub aspectul individualizării pedepselor, Înalta Curte apreciază că argumentele instanței de fond referitoare la gradul de pericol social al faptei de fals material în înscrisuri oficiale sunt pertinente și constată că pedeapsa de 2 ani închisoare, orientată către maximul special prevăzut de lege pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, ce i-a fost aplicată inculpatului reflectă preponderent criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
Astfel, în procesul de stabilire a pedepsei anterior menționate, instanța de fond a realizat un echilibru între datele ce exprimă gravitatea faptei, prin raportare la conținutul elementului material și prin examinarea tuturor împrejurărilor anterioare ori concomitente comiterii ei, precum și a circumstanțelor personale ale inculpatului.
Prin urmare, apreciindu-se că pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, este just individualizată, legea mai favorabilă ar fi legea veche, lese care a fost aplicată inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunea continuată de înșelăciune prin aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare orientată către minimul special, de 3 ani închisoare, prevăzut de legea veche, instanța de fond, în mod evident, nu a realizat o corectă adecvare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.
Înalta Curte apreciază că funcția de reeducare a pedepsei poate fi realizată numai printr-o justă individualizare a acesteia, ceea ce presupune stabilirea ei într-un cuantum care să țină seama, în egală măsură, de natura și gravitatea faptei dar și de persoana inculpatului.
Astfel, modalitatea în care a acționat în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune denotă o periculozitate deosebită a inculpatului. Tot astfel, atitudinea sa procesuală trebuie să se reflecte în cuantumul pedepsei aplicate.
Prin urmare, apreciază că pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege, cum, de altfel, a fost stabilită de către instanța de fond și pentru infracțiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale.
Pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, mai favorabilă potrivit legii noi, se impune a fi stabilită în limitele speciale prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.,care sub aspectul limitelor de pedeapsă constituie legea penală mai favorabilă.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. apreciază că o pedeapsă orientată către maximul special prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și anume 4 ani închisoare, răspunde scopului pedepsei dar și funcției de reeducare.
În ceea ce privește pedeapsa complementară, conform normelor tranzitorii, respectiv art. 12 din Legea nr. 187/2012, „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă".
Dispozițiile art. 244 C. pen. nu prevăd obligativitatea aplicării unei pedepse complementare iar instanța de apel apreciază că nu mai este necesară o asemenea pedeapsă.
Totodată, potrivit art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 C. pen. în vigoare, „pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară". Din interpretarea textului menționat rezultă că pedepsele accesorii pot fi aplicate numai dacă a fost stabilită o pedeapsă complementară. Prin urmare,aplicarea unei pedepse accesorii nu este posibilă.
În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale pedepsele complementară și accesorie au fost aplicate potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă.
Determinarea și aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu celelalte instituții penale autonome se va face, în continuare* distinct, în raport cu fiecare dintre acestea.
Forma continuată a infracțiunilor de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale impune o analiză distinctă sub aspectul identificării legii mai blânde.
În cazul ambelor infracțiuni, potrivit legii vechi, faptele inculpatului constituie o unitate legală de infracțiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, potrivit cărora infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
Tratamentul sancționator este reglementat în art. 42 din același cod, pedeapsa pentru infracțiunea continuată fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani, potrivit art. 34 C. pen.
Instanța de fond a aplicat inculpatului, pentru ambele infracțiuni pedepse, în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite fără a aplica un spor de pedeapsă.
Potrivit legii noi, respectiv dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.
Tratamentul sancționator prevăzut de legea nouă în art. 36 alin. (1) C. pen. este de asemenea, mai blând, în. raport cu cel aplicabil potrivit legii vechi, întrucât infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.
În cauză, condiția unicității subiectului pasiv este îndeplinită în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, faptă care deși este compusă din mai multe acte materiale, toate au un singur subiect pasiv, partea vătămată B.C.M. și, având în vedere că tratamentul sancționator este cel prevăzut de art. 36 alin. (1) C. pen., din perspectiva mitior lex, legea mai favorabilă este noul C. pen.
În ceea ce privește infracțiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale, subiectul pasiv este diferit (Trezoreria sectorului 3 București și Judecătoria Timișoara), astfel că nu mai este îndeplinită condiția unicității subiectului pasiv și, în consecință, ar corespunde unei pluralități respectiv 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale.
În etapa a doua, având în vedere că în raport cu condițiile de existență stabilite de reglementarea nouă, pluralitatea de acțiuni în dauna unor subiecți pasivi distincți nu mai poate fi calificată ca infracțiune continuată, pentru determinarea legii mai favorabile aplicabile ansamblului de acțiuni se va compara tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. anterior pentru infracțiunea continuată cu tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. în vigoare pentru concursul de infracțiuni. Regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este mai sever decât tratamentul sancționator al infracțiunii continuate C. pen. anterior, întrucât în cauză, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în mod evident ar îngreuna situația inculpatului.
Prin urmare, infracțiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale reținută în sarcina inculpatului este mai favorabilă în varianta normativă prevăzută de C. pen. anterior, dispoziții ce au fost aplicate cu prilejul condamnării inculpatului în primă instanță.
Concursul de infracțiuni existent între infracțiunea continuată de înșelăciune și infracțiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale impune, de asemenea, o evaluare separată sub aspectul identificării legii mai blânde.
Sub acest aspect se constată că instanța de fond a aplicat pentru concursul de infracțiuni anterior menționat dispozițiile art. 331 lit. a) și 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.
Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Conform legii noi, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Cum în cauză instanța de fond a contopit pedepselor și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea vreunui spor, se constată că în materia concursului de infracțiuni, legea veche este mai favorabilă.
În ceea ce privește individualizarea modului de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casație de Justiție apreciază că executarea sancțiunii în regim de detenție este necesară pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptelor comise.
Totodată, Înalta Curte constată că a fost just soluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
Analizând acțiunea civilă formulată de părțile civile, Înalta Curte constată că prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului s-au produs prejudicii în sensul vizat de dispozițiilor art. 998 C. civ., prejudicii atât de natură materială, cât și de natură morală și față de considerentele reținute pe latură penală, apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv există fapta ilicită, există prejudicii, între fapta ilicită și prejudiciile suferite de partea civilă există legătură de cauzalitate, iar inculpatul a săvârșit fapta ilicită cu vinovăție sub forma intenției, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia.
Sub aspectul întinderii prejudiciului material suferit de partea civilă, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora repararea prejudiciului material și moral se va face potrivit dispozițiilor legii civile, trebuie coroborate cu prevederile art. 998-999 C. civ. anterior, în reglementarea în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, care prevăd condițiile în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală și dispozițiile art. 1169 C. civ. anterior potrivit căruia cel ce formulează o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească.
La stabilirea întinderii prejudiciului material suferit de partea civilă, în mod just, Curtea a avut în vedere, că prejudiciul material aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă a fost dovedit, cu înscrisuri și prin proba testimonială numai în limita sumei de 21.359,7 lei.
Totodată, în mod just, Curtea a apreciat că acordarea unor daune morale în sumă de 10.000 lei este echitabilă și suficientă pentru a asigura o compensare justă a prejudiciului nepatrimonial reclamat.
Acordarea daunelor morale au reprezentat o compensare a consecințele negative suferite de partea civilă și intensitatea cu care au fost percepute consecințele faptei.
Pe de altă parte, însă, Curtea a avut în vedere finalitatea instituirii daunelor morale, faptul că aceste daune morale se acordă într-un cuantum suficient pentru a realiza o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în același timp nu trebuie să se transforme într-o sursă de venit nejustificată, respectiv într-o îmbogățire fără just temei.
În consecință, în mod corect, a admis, doar în parte, acțiunea civilă alăturată celei penale, obligându-1 pe inculpat să plătească părții vătămate (constituită,. în mod legal, parte civilă), cu titlu de daune materiale și morale, sumele anterior menționate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile, va desființa în parte, sentința atacată și rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. și va dispune condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior, va contopi pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza, a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3^ă1rfintefzîcerea'exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D E C I D E
Admite apelurile declarate de inculpatul B.D.C. și de partea civilă B.C.M., desființează în parte sentința penală nr. 497/F din 2 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Face aplicarea art. 5 C. pen. și dispune condamnarea inculpatului B.D.C. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 și art. 35 C. pen. anterior, contopește pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (cu referire la dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. anterior.
Menține celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2014.