Asupra plângerii de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. 160/P/2009 din 17 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (4) C. proc. pen. și art. 42 și 45 C. proc. pen., motivat de calitatea persoanelor.
Petiționara M.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prin procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni și a procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava - C.C.A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia soluționării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008.
În motivarea plângerii, petiționara a susținut că „declar plângere penală la ancheta făcută de procuror C.A. și în mod greșit s-a clasat Dosarul cu numărul 173/VII/2008 cu L.E. și M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcție că este aprobat și de procurorul general V.M. al județului Suceava”.
Cu privire la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O., petiționara apreciază că acesta a comis mai multe infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin modul de instrumentare și de soluționare a unor dosare penale privind disputarea unei moșteniri.
Prin rezoluția nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casație și Justiție și C.C.A., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluții, petiționara M.M. a formulat plângere la conducerea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, solicitând desființarea soluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi procurori pentru faptele reclamate.
Prin rezoluția nr. 21/227/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu o plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și tragerea la răspundere penală a celor doi procurori, care au comis grave abuzuri, afectându-i interesele.
Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementare în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate.
În speța de față, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de petiționar nu există, cei doi procurori îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limitele competențelor ce le reveneau potrivit legii, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat, a cărei concluzie logică incontestabilă o reprezintă.
Astfel, în prezenta plângere persoana vătămată este nemulțumită de activitatea procurorilor reclamați, însă nu își întemeiază plângerea pe probe, ci doar pe starea de nemulțumire datorată modului de soluționare a dosarelor în care petiționara este parte, apreciind că, dacă nu i s-a dat dreptate, procurorii au comis „un abuz de putere”.
Activitatea procurorului F.O.N. nu a fost individualizată, nefăcând referire la lucrări sau dosare determinate, abuzul de putere fiind exprimat generic, ceea ce a condus la imposibilitatea analizării în lipsa elementelor concrete.
Așa încât, corect s-a constatat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea sa, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
În consecință, în lipsa unui minim de indicii care să poate forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Înalta Curte constată că soluția procurorului este temeinică și legală, neimpunându-se desființarea ei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționară.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.M. împotriva rezoluției nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.
Obligă petiționara la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2010.