Asupra contestației în anulare de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 23 august 2013, contestatorul L.D. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. nr. 2418 din 12 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 45992/3/2009, susținând că „pe toată durata procesului în care a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune la o pedeapsă de 10 ani închisoare nu a fost citat la adresa la care a locuit cu chirie, nefiind înștiințat legal despre desfășurarea procesului."
În raport de aspectele invocate a solicitat admiterea contestației și rejudecarea dosarului în care s-a dispus condamnarea sa.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Analizându-se, în principiu, contestația în anulare, se constată că, potrivit disp. art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanța are obligația de a examina prioritar dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prev. de art. 386 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Potrivit disp. art. 386 lit. a) din C. proc. pen. „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Conform disp. art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. a)-c), trebuie sa se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acesteia.
În sensul celor anterior menționate, verificându-se actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că, deși motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de contestație prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen., acesta nu a depus la dosar și nici nu a invocat dovezi care s-ar afla la dosar în sprijinul contestației.
Astfel, potrivit disp. art. 177 intitulat „Locul de citare",
(1) „Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează.
(2) Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
(3) In caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
(4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. „
Înalta Curte, verificând susținerile invocate în cererea de contestație în anulare, constată că, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este în sarcina inculpatului ca în cazul schimbării adresei să încunoștințeze instanța despre această împrejurare.
Or, câtă vreme contestatorul, în speță inculpatul L.D. nu a indicat pe parcursul procesului penal la momentul intervenirii schimbării adresei noul loc unde să fie citat, citarea s-a realizat la adresele din rechizitoriu, respectiv în București, sect.1, în București, și prin afișare la Consiliul Local al Sectorului 6 București, procedura de citare pe întreg parcursul procesului penal fiind legal îndeplinită.
În consecință, contestația în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă și urmează a se respinge ca atare și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 2418 din 12 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 45992/3/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2014.