Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 240/PI din data 19 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5177/30/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 125/PI din 02 martie 2010 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul C.I., ca inadmisibilă.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la data de 23 aprilie 2013, revizuentul condamnat C.I. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 125/PI din 02 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5654/59/2006.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul condamnat a contestat modul în care s-au apreciat probele, reclamând abuzuri ale magistraților care s-au pronunțat în dosar. De asemenea, a contestat starea de fapt reținută în rechizitoriu, făcând o apreciere proprie a probatoriului administrat deja. A arătat că a fost și el parte vătămată, acuzațiile aduse împotriva sa sunt nedovedite, în cauză impunându-se reanalizarea probelor și achitarea sa
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa din 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, din data de 23 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 5177/30 la data de 23 aprilie 2013.
În probațiune, au fost atașate la dosarul cauzei, Dosarul nr. 5654/59/2006 al Tribunalului Timiș și dosarele atașate acestuia.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Revizuentul condamnat C.I. a fost trimis în judecată, alături de inculpații C.C., C.C., C.T., C.I. și M.A. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la instanță sub nr. 12881 din 22 decembrie 2003, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat și violare de domiciliu, prev. de art. 174 C. pen. rap. la 175 lit. a) C. pen., 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., respectiv art. 192 alin. (2) C. pen.
În primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 698 din 07 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în Dosar nr. 12881/P/2003, a fost achitat petentul revizuient în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. a), i C. pen.
În baza art. 322 alin. (3) teza I C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de încăierare.
În baza art. 322 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat la 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 09 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, a fost desființată această sentință și .s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, a fost pronunțată sentința penală nr. 443 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Timiș, în Dosarul nr. 3939/P/2006, prin care s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile reținute în actul de sesizare în aceea de încăierare prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
A fost reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării cu referire la infracțiunile de omor simplu, tentativă de omor simplu și lovire, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 8 ani.
Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de procuror și inculpat, prin Decizia penală nr. 50 din 27 februarie 2007, iar prin Decizia penală nr. 5097 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006 s-au admis recursurile declarate în cauză și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
În ultimul ciclu procesual, în rejudecare, s-au reaudiat persoanele prezente în curtea părților vătămate M.A. și M.Z., respectiv martorii B.O. și B.D., care și-au menținut declarațiile anterioare. Martorul F.O. a revenit asupra declarațiilor anterioare, arătând că nu a văzut incidentul.
I.P.J. Timiș - Serviciul Criminalistic a comunicat că au fost verificate cele două urme papilare ridicate de pe obiectele corp delict cu ocazia cercetării la fața locului rămase în studiu, rezultatul fiind negativ.
Vodafone România a comunicat că nu deține stocate apeluri din anul 2003.
A fost încuviințată cererea inculpaților de suplimentare a probatiunii și în sensul audierii în apărare a martorilor F.V. și N.P.
Prin sentința penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5654/59/2006 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de încăierare.
În baza art. 174 C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., precum și art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat revizuentul la pedeapsa de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Instanța de fond a înlăturat circumstanța premeditării în comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor, reținând în favoarea inculpatului starea de provocare în care s-au comis faptele.
Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a admis apelul procurorului și a înlăturat circumstanța atenuantă a provocării, reținând corectă încadrarea juridică din rechizitoriu care includea circumstanța premeditării cu referire la infracțiunile contra vieții, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu și lovire, fapte prev. de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
Decizia a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpatul C.I., prin Decizia penală nr. 3353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006.
În recurs, inculpatul a solicitat achitarea pentru toate faptele reținute în sarcina sa, susținând că nu a participat la încăierarea din data de 05 august 2003.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținând cuantumul pedepsei rezultante la 18 ani închisoare, apreciind că starea de fapt a fost judicios dovedită printr-un probatoriu complet, iar pedepsele au fost corect individualizate.
În baza acestor hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen., instanța va respinge cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat ca inadmisibilă.
Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Instanța a constatat că în speță revizuentul condamnat nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.
Instanța a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință.
În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situații, astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect.
Totodată, instanța a reținut că petentul condamnat a mai formulat anterior a cerere de revizuire pe motive asemănătoare, în acest sens pronunțându-se sentința penală nr. 206 din 22 mai 2013 de către Tribunalul Timiș prin respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel că, și în acest sens, cererea de revizuire a petentului este inadmisibilă, potrivit Deciziei nr. 36/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secții unite, date în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul C.I., apelul nefîind motivat în scris ci doar oral în ziua judecății de către revizuent, arătând că a fost condamnat la 18 ani închisoare, că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de omor, el fiind victimă, sens în care solicită să se stabilească nevinovăția sa, că a venit din Italia în România tocmai pentru a-și dovedi nevinovăția, s-a prezentat singur în fața organelor judiciare, dorește să se arate concret care sunt ceilalți făptuitori întrucât numai el apare în mandat, că a crescut pe aceeași stradă cu victima, că a ieșit în stradă când a auzit gălăgie și că s-au avut în vedere declarațiile martorilor falși, care nu au fost la fața locului, împotriva cărora el a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă. De asemenea, susține că instanța nu a ținut cont de concluziile comisiei medico-legale, de faptul că el nu a fost un vagabond, a avut firma sa din care a obținut venituri și are o familie compusă din 13 persoane.
Prin Decizia penală nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr. 240/PI din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5177/30/2013.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
S-a constatat că apelul formulat de către condamnatul C.I. este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Din examinarea probelor dosarului s-a reținut că revizuentul C.I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, tentativă de omor calificat, violare de domiciliu și lovire, prev. de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
Analizându-se motivele invocate în cererea de revizuire formulată de către condamnatul C.I., s-a constatat că motivele invocate de către acesta nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., aspectele invocate și în motivele de apel oral expuse vizând judecarea fondului cauzei, acesta susținându-și nevinovăția, invocând existența unor martori mincinoși în cadrul procesului penal, însă nu a putut aduce vreo dovadă în acest sens în afară de niște simple afirmații, astfel că instanța de fond în mod judicios a apreciat că cererea formulată de condamnatul C.I. este inadmisibilă.
Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire, în primul rând motivul sau motivele de revizuire trebuie să fie printre cele enumerate în mod expres de art. 394 C. proc. pen., iar apoi acel motiv trebuie să fie temeinic, dovedit prin mijloace de probă, iar doar dacă instanța apreciază că cererea de revizuire este admisibilă se va relua judecata pe fond a cauzei, însă revizuentul nu a dovedit existența nici a unei situații prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acesta reluând aspecte de fond ale cauzei cu privire la nevinovăția sa, despre situația sa personală, aspecte care însă în acest moment procesual nu pot fi puse în discuție datorită faptului că cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Această constatare este esențială întrucât hotărârea de condamnare a revizuentului C.I. a dobândit autoritate de lucru judecat, iar în aceste condiții aspectele legate de starea de fapt, de vinovăția, de individualizarea judiciară a pedepsei și alte aspecte legate de fondul cauzei nu mai pot fi rediscutate în căile extraordinare de atac, doar în anumite situații dacă în prealabil ar fi fost admisă o cerere de revizuire, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat C.I. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul recurentului revizuent condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi. reluate.
Examinând recursul declarat de recurentul revizuent condamnat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
În speță, Înalta Curte a constatat că recurentul revizuent condamnat deși a dezvoltat anumite critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare și nici nu se identifică incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.
Totodată, în acord cu instanța de prim control judiciar, s-a reținut că recurentul revizuent condamnat nu a făcut referire la vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci a reiterat susținerile formulate cu ocazia judecării cauzei în fond și în căile de atac și prin care a susținut nevinovăția sa.
Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esență la o prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanțele de fond și recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuentului și, prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care și le-a făcut cu acea ocazie.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca și cale extraordinară de atac, motivele invocate de către recurentul revizuent condamnat nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., aspectele invocate referitoare la nevinovăția sa și existența unor martori mincinoși, astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatului a fost respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea nu este întemeiată nici critica referitoare la incompatibilitate, hotărârea atacată fiind pronunțată în condiții de legalitate neregăsindu-se îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 176/R din data de 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2014.