Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 483 din 30 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6121/2/2013 (nr. 3024/2013), a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petenta D.C. cu privire la sentinţa penală nr. 393 din 12 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 10 septembrie 2013, a fost înregistrată sub nr. 6121/2/2013 contestaţia la executare formulată de D.C. împotriva sentinţei penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 5854/2/2010.
Contestatoarea a susţinut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 461 lit. c) C. proc. pen. anterior, cu privire la dispoziţia din sentinţa penală nr. 393 din 12 octombrie 2011 şi anume: „constată că prin sentinţa civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vanzare-cumpărare atestat din 14 august 2011 de inculpată;
- contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D.F.A. şi D.C., autentificat din 14 iulie 2006;
- desfiinţează şi menţiunile din registrele de atestare cu privire la aceste contracte şi încheieri;
- desfiinţează şi declaraţia pe proprie răspundere dată de inculpată în faţa notarului, din 1 octombrie 2008, autentificată".
De asemenea, contestatoarea a mai susţinut că nu a fost legal citată pe parcursul procesului, iar sentinţa civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului Bucureşti, cât şi Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu o privesc şi nu se referă la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006.
în consecinţă, contestatoarea, prin apărător, a solicitat lămurirea hotărârii contestate, cât şi constatarea faptului că în mod flagrant i s-a încălcat dreptul la apărare, fără a i se acorda posibilitatea efectivă de a-şi formula apărările.
Contestatoarea D.C., prin apărător, a solicitat totodată şi suspendarea sentinţei penale nr. 393 din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte latura civilă.
Examinând contestaţia la executare formulată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, or cererea contestatoarei D.C., care a fost citată pentru opozabilitate în cursul procesului penal la domiciliul său din com. Boldeşti - Grădiştea, sat. Boldeşti, judeţul Prahova, citaţia fiind semnată de către mama acesteia (a se vedea termenul din 28 ianuarie 2011), cât şi împrejurarea că sora acesteia - F.L. - a fost audiată în calitate de martor cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006, nu se încadrează în dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior.
De asemenea, s-a reţinut că nici susţinerea contestatoarei D.C., prin apărător, în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare, nu se încadrează în dispoziţiile legale mai sus invocate.
Aşa fiind, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petenta D.C. cu privire la sentinţa penală nr. 393 din 12 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010.
Împotriva sentinţei penale nr. 483 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs contestatoarea D.C., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie.
La termenul din 3 februarie 2014, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013, a procedat la recalificarea căii de atac promovate în cauză ca fiind apel.
În susţinerea orală a apelului, apărătorul ales al apelantei contestatoare a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată în cauză, întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, făcând referire la o serie de împrejurări care, în opinia sa, se încadrează în dispoziţiile legale anterior menţionate şi care au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând apelul declarat de contestatoare prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Cazul de contestaţie prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior (în prezent art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), se referă doar la nelămuriri ivite cu ocazia punerii în executare a hotărârilor penale, cauzate, în cele mai multe situaţii, de redactarea greşită a dispozitivului hotărârii sau la împiedicări la executare, care trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea hotărârii.
Pe de altă parte, regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat. Aşadar, prin contestaţia la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.
În cauză, contestatoarea D.C., în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, a formulat contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 393 din 12 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5854/2/2010, susţinând că nu a fost legal citată pe parcursul procesului, iar sentinţa civilă nr. 3617 din 07 mai 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, cât şi Decizia civilă nr. 500 din 06 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu o privesc şi nu se referă la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006 şi, de asemenea, că i s-a încălcat dreptul la apărare, solicitând astfel să se procedeze la lămurirea hotărârii contestate.
Criticile au fost reluate şi cu prilejul susţinerii căii de atac, în plus făcându-se referire la dispoziţiile art. 19 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., referitoare la titularii acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal şi, respectiv, la modalitatea de reparare a prejudiciului.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că, deşi în susţinerea contestaţiei au fost invocate dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, împrejurările la care s-a făcut trimitere nu se încadrează în aceste dispoziţii legale şi, în plus, nemulţumirile contestatoarei generate de pierderea dreptului de proprietate asupra unui imobil nu puteau fi valorificate pe calea contestaţiei la executare, având în vedere şi faptul că prin hotărârea contestată nici nu s-a lămurit situaţia juridică a imobilului, în acest sens făcându-se trimitere la o hotărâre civilă, rămasă definitivă.
Astfel fiind, constatând că instanţa de fond a procedat în mod corect respingând, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoare.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea D.C. împotriva sentinţei penale nr. 483 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2014.