Asupra recursurilor penale de faţă:
Prin sentinţa penală nr. nr. 270 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul C.G.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă C.S.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 29 iunie 2010 cu nr. 1711/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.G.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Totodată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii irrfr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. faţă de numitul S.E. şi neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public C.G.C. sub aspectul infr. prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. şi faţă de numitul S.E. sub aspectul infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3).
În fapt, s-a reţinut că, la data de 21 februarie 2005, partea vătămată C.S. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu o plângere penală în care arăta că, prin încheierea notarială nr. 1446/23 iulie 2004, notarul public C.G.C. a acceptat cu ştiinţă autentificarea contractului de cesiune prin care S.E., în calitate de mandatar al părţii vătămate, conform procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C. din Craiova, a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la SC A.O.I.E. SRL expres prevăzut în contractul de mandat, creându-i-se astfel un prejudiciu de 200.000 lei.
Plângerea a fost înregistrată, în mod succesiv, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova (21 februarie 2005), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova (23 martie 2005) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost constituit Dosarul penal nr. 499/P/2005.
În urma modificărilor competenţei după calitatea persoanei, prin Ordonanţa nr. 499/P/2005 din 07 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Odată cu următoarea modificare a competenţei după calitatea persoanei, prin Ordonanţa nr. 7423/P/2006 din 10 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, cauza a fost din nou declinată în favoarea Parchetului pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost constituit Dosarul penal cu nr. 1711/P/2007.
La data de 30 iulie 2009, s-a întocmit rechizitoriul nr. 1711/P/2007 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.G.C. şi S.E.
Prin ordonanţa din 14 august 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus mfirmarea rechizitoriului nr. 1711/P/2007 din 30 iulie 2009, în vederea completării probatoriului.
S-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 23 iulie 2004, în calitate de notar public în cadrul B.N.P., Asociaţi „S.C. şi C.G.C.”, C.G.C. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin autentificarea din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune părţi sociale intervenit între S.E. (în calitate de mandatar al părţii vătămate C.S., conform procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P. S.C.) şi numitul A.I., cu încălcarea prevederilor imperative ale mandatului.
Astfel, prin procura din 10 iunie 2004, partea vătămată C.S. îl împuternicise pe S.E. să cesioneze un număr de 8.250 părţi sociale pe care le deţinea la SC B.C.I.E. SRL, cui va crede de cuviinţă şi la preţul de 3.000.000.000 lei încălcând flagrant dispoziţia expresă referitoare la preţul cesionarii şi implicit voinţa şi interesele mandantului, notarul public C.G.C. a acceptat autentificarea contractului de cesiune părţi sociale, prin care mandatarul S.E. cesiona martorului A.I. cele 8.250 de părţi sociale la un preţ mult mai mic decât cel menţionat expres în mandat, respectiv pentru suma de 860.200.000 lei.
Încălcând cu ştiinţă dispoziţiile exprese ale mandatului, notarul public C.G.C. a încălcat implicit dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de notar public, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede că înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege. Or, notarul public C.G.C. a încălcat flagrant voinţa părţii vătămate C.S., astfel cum aceasta era exprimată prin procura din 10 iunie 2004, precum şi condiţiile legale referitoare la contractul de mandat cuprinse în C. civ. român, respectiv art. 1537 C. civ., conform căruia mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
S-a mai reţinut că prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu, notarul public C.G.C. a cauzat vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate C.S., prin aceea că, prin autentificarea din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune, s-au încălcat dispoziţiile exprese ale mandatului dat lui S.E., astfel partea vătămată fiind lipsită de posibilitatea de a obţine preţul stabilit, de 300.000 lei.
Din plângerea şi actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, în anul 2003, partea vătămată C.S. avea calitatea de acţionar majoritar la SC B.C.I.E. SRL, cu sediul în satul Linteşti, comuna Cotmeana, jud. Argeş, deţinând 8.250 părţi sociale, care reprezentau 55% din capitalul social.
În şedinţa A.G.A. din 20 mai 2003 s-a hotărât vânzarea societăţii, consemnându-se astfel angajamentul fiecărui acţionar de a vinde părţile sociale.Nu a fost avut în vedere un anume cumpărător căruia să-i fie cedate părţile sociale de fiecare asociat.
Prin procura specială autentificată prin încheierea din 10 iunie 2004 a B.N.P.,„S.C.”, din Craiova, partea vătămată C.S., în calitate de mandant, l-a împuternicit pe S.E., în calitate de mandatar „(...) ca în numele meu şi pentru mine să cesioneze cele 8.250 (opt mii două sute cincizeci) părţi sociale cu o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, pe care le deţin la SC B.C.I.E. SRL cui va crede de cuviinţă şi cu preţul de 3.000.000.000 lei (trei miliarde lei).
S-a prevăzut, de asemenea, că mandatul este cu titlu gratuit, iar mandatarul se poate adresa „la orice birou notarial competent, în vederea cesionării părţilor sociale (...)”, „va încasa în numele meu şi pentru mine contravaloarea acestor părţi sociale, va semna contractul de cesionare precum şi orice act adiţional, putând semna valabil în numele meu şi pentru mine unde nevoia o cere, pentru aducerea la mdeplinire a prezentului mandat, semnătura sa fiindu-mi opozabilă.”.
S-a precizat că, în acea perioadă, S.E., fusese angajat provizoriu ca paznic în cadrul SC B.C.I.E. SRL, astfel cum a rezultat din declaraţia părţii vătămate C.S., dar şi că şi ceilalţi acţionari mandataseră diferite persoane cu acelaşi scop, de a le cesiona părţile sociale.
Printre acestea, alături de partea vătămată C.S., s-a numărat şi numitul M.D.I., ce deţinea 352 părţile sociale 2,35%) şi care l-a mandatat pe numitul M.D.I., să se ocupe de cesionarea părţilor sale sociale (conform procurii din 02 aprilie 2003, certificată de Notar H.M.P., cu sediul în Wolfsburg, Germania, tradusă şi legalizată din 23 iulie 2004 la B.N.P. Asociaţi „S.C. şi C.G.C.”). De asemenea, asociatul B.F.S. l-a mandatat pe numitul M.H.H. (şi el asociat la rândul său, să cesioneze cele 2.295 părţi sociale ale sale, reprezentând 15.30% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL (conform procurii autentificate de Notar M.W., cu sediul în Retie, Belgia, la data de 10 aprilie 2003, apostilată la data de 28 aprilie 2003, de către Serviciul Public Federal al Afacerilor Externe Comerţ Exterior şi Cooperare Dezvoltare din Belgia). Asociatul P.M.V., prin mandatar G.Ş., a cedat cele 1.628 de părţi sociale pe care le deţinea, către asociatul M.H.H., potrivit contractului de cesiune autentificat din 31 august 2009 la B.N.P.A. „S.C. şi C.G.C.”
Părţile sociale aflate în portofoliul părţii vătămate C.S. şi asociaţilor M.D.I., B.F.S. şi P.M.V., au trezit interesul cumpărătorului A.I.
S.E., în calitate de mandatar al părţii vătămate C.S., a ales ca actul de înstrăinare a părţilor sociale să fie autentificat de un birou notarial din municipiul Bucureşti, respectiv B.N.P., Asociaţi „S.C. şi C.G.C.” Sub aspectul competenţei teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 36/1995, notarul public are competenţă generală, cu unele excepţii care nu se referă la actul de mai sus.
În aceste împrejurări, la data de 23 iulie 2004, S.E., alături de numitul D.C.Ş. - ambii mandatari - însoţiţi de numitul A.I., în calitate cumpărător, s-au prezentat la biroul notarial de mai sus unde au solicitat notarului public C.G.C. să redacteze şi să autentifice contractul de cesiune.
Contrar prevederilor din mandatul pe care trebuia să îl execute, S.E. a stabilit un alt preţ de cedare a părţilor sociale ale mandantului, respectiv 825.000.000 lei lei, în loc de 3.000.000.000 lei lei, cât se prevedea expres în mandat, fără posibilitatea ca mandatarul să-l poată negocia în vreun fel. Deşi nu avea dreptul să încalce voinţa mandantului, aşa cum era prevăzută în mandat, notarul public C.G.C. a acceptat voinţa mandatarului, exprimată manifest împotriva intereselor mandantului.
Prin contractul de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004, notarul public C.G.C., confirmând legalitatea cesiunii, a luat în considerare exclusiv voinţa mandatarului, ignorând total voinţa mandantului al cărui drept a fost brutal încălcat.
Astfel, părţile sociale aparţinând părţii vătămate C.S. (55% din capitalul social) au fost vândute cesionarului A.I. cu suma de 825.000.000 lei, în loc de 3.000.000.000 lei, creând astfel părţii vătămate o vătămare a intereselor legale constând în lipsirea sa de posibilitatea obţinerii preţului integral de 3.000.000.000 lei.
Prin acelaşi act, cesionarul A.I. a achiziţionat de la mandatarul D.C.Ş. şi cele 352 de părţi sociale aparţinând acţionarului M.D.I. (2,35%), devenind astfel acţionar majoritar cu 57,35% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL, sat. Linteşti, com. Cotmeana, jud. Argeş. Ulterior, numitul A.I. a cesionat şi de la asociaţii B.F.S. (prin mandatar M.H.H.) şi P.M.V. (prin mandatar G.Ş.) părţile sociale deţinute de aceştia (2295 şi respectiv 1628 părţi sociale, reprezentând 15.30% şi respectiv 10,85% din capitalul social al firmei), potrivit contractului de cesiune autentificat din 01 septembrie 2004 la B.N.P. Asociaţi „S.C. şi C.G.C.”, notar public S.C. şi, respectiv, a contractului de cesiune autentificat din 31 august 2004 la B.N.P. Asociaţi „S.C. şi C.G.C.”, notar public S.C. S.E. nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate C.S. faptul că a executat mandatul cu încălcarea voinţei exprese a acestuia.
Ulterior, la data de 28 iulie 2004, S.E. a participat, în calitate de mandatar al părţii vătămate C.S., la adunarea generală extraordinară a asociaţilor SC B.C.I.E. SRL, ocazie cu care s-a decis cooptarea în societate ca asociat a numitului A.I., ca urmare a cesionării către acesta a 10.897 părţi sociale (inclusiv a celor aparţinând părţii vătămate C.S.), precum şi numirea în funcţia de administrator al societăţii a lui S.E.
Necunoscând că mandatul a fost executat şi alarmat de faptul că mandatarul S.E. nu a mai putut fi contactat, la data de 06 septembrie 2004, partea vătămată C.S. a revocat procura specială autentificată prin încheierea din 10 iunie 2004 a B.N.P., „S.C.” din Craiova, potrivit încheierii de autentificare din 06 septembrie 2004 a B.N.P., „S.C.”
Revocarea mandatului special a fost însă fără obiect întrucât acesta îşi produsese deja efectele şi valabilitatea încetase de drept la data încheierii şi semnării contractului de cesiune, respectiv 23 iulie 2004.
Partea vătămată C.S. a aflat despre existenţa contractului de cesiune în luna ianuarie 2005, când s-a adresat atât organelor de urmărire penală, cât şi instanţei de judecată pentru constatarea nulităţii absolute a respectivului act ce i-a nesocotit voinţa.
Pe de altă parte, S.E. nu s-a descărcat de gestiune, alegând să nu înmâneze părţii vătămate C.S. nici suma de bani rezultată în urma cedării părţilor sociale, împrejurare ce rezultă atât din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, cât şi din convenţia civilă încheiată între partea vătămată şi numitul A.I. la data de 02 februarie 2005, prin care acesta din urmă se obliga să îi achite părţii vătămate suma de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea a 55% din capitalul social al SC B.C.I.E. SRL
Drept „recompensă” pentru efortul depus, S.E. a fost numit administrator al societăţii pe termen de trei ani, potrivit actului adiţional la actul constitutiv al SC B.C.I.E. SRL, autentificat din 01 septembrie 2004 la B.N.P. Asociaţi „S.C. şi C.G.C.”, notar public S.C.
Notarul public C.G.C. nu a recunoscut comiterea vreunei fapte penale, arătând că a interpretat procura specială în consens cu actul autentificat, aşa încât voinţa părţii vătămate C.S. nu a fost încălcată.
Recunoscând totuşi că părţile sociale au fost cedate la un alt preţ decât cel stipulat de mandant, C.G.C. a precizat că părţile sociale nu puteau fi cedate decât la valoarea lor nominală, potrivit dispoziţiilor art 11 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, şi nicidecum la valoarea stabilită de proprietar, deoarece s-ar ajunge la majorarea capitalului social. Insă, notarul nu a putut să justifice de ce a autentificat contractul din moment ce preţul stabilit era inferior celui prevăzut în mandat şi de ce, dacă aceasta a fost convingerea sa, nu a refuzat autentificarea contractului.
Având în vedere susţinerile notarului public C.G.C. în sensul că părţile sociale sunt titluri nenegociabile şi, implicit, că nu pot fi vândute decât la valoarea lor nominală, s-au făcut următoarele distincţii:
Cesiunea părţilor sociale reprezintă operaţiunea prin care se transferă dreptul de proprietate asupra părţilor sociale la o societate comercială. Practic, se vând - în întreg sau în parte - părţile sociale la o societate comercială, transmiţându-se, evident, şi drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asociat. Transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social, potrivit art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep. în 1998 (actualmente art. 202 alin. (2)).
Potrivit Dicţionarului economic şi financiar, este considerat „instrument negociabil” titlul de credit care poate să fie transferat de la un proprietar la altul fără consimţământul emitentului (în speţă, al societăţii emitente). Deţinătorul mstrumentului negociabil la purtător dobândeşte dreptul de proprietate asupra activului pe care instrumentul respectiv îl reprezintă. Sunt socotite instrumente negociabile: cecul, certificatul de depozit, biletul la ordin, obligaţiunea la purtător, bancnotele, etc.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, iar potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990 (actualmente art. 200), societatea cu răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că noţiunile de părţi sociale şi titluri de valoare nu sunt echivalente, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 însemnând că părţile sociale nu pot fi cotate la bursă sau pe piaţa extrabursieră, iar nu că ar putea fi cedate la o valoare diferită de valoarea lor nominală.
S-a precizat că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale rep. în 1998, nu prevede în art. 202-203 (referitoare la reducerea sau majorarea capitalului social) nimic cu privire la modul cum se transferă părţile sociale, cu plată sau cu titlu gratuit, astfel că, potrivit principiului „ubilex non distinguitnecnosdistingueredebemus” (unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să distingă), transferul proprietăţii asupra părţilor sociale se poate realiza la o valoare diferită de cea nominală.
În sprijinul acestei interpretări, s-au mai indicat şi alte dispoziţii legale din care a rezultat posibilitatea transferului părţilor sociale atât cu titlu gratuit, cât şi la orice altă valoare diferită de valoarea nominală a părţilor sociale. S-a făcut trimitere în acest sens la art. 70 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 - C. fisc. (actualmente art. 66 alin. (3)), potrivit căruia „în cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, câştigul (ce va fi supus impozitării, n.n.) din înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi valoarea |nominală/preţul de cumpărare”.
De asemenea, s-a indicat şi Decizia nr. 788 din 28 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, din care reiese clar că părţile sociale se pot transmite inclusiv cu titlu gratuit (chiar dacă această decizie este ulterioară încheierii contractului de cesiune care face obiectul prezentului rechizitoriu, aceasta se referă la texte legale care nu au fost judecate substanţial.
Din interpretarea sistematică a textelor legale şi practicii judiciare menţionate a rezultat că transferai proprietăţii asupra părţilor sociale se poate realiza la o valoare diferită decât cea nominală, iar ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile şi nu negocierea părţilor sociale.
În concluzie, apărarea notarului public C.G.C. în sensul că părţile sociale sunt titluri nenegociabile şi că, implicit, nu pot fi vândute decât la valoarea lor nominală, a fost înlăturată, interpretarea dată de acesta textului legal indicat nefiind corectă.
S.E. s-a apărat arătând că nu avea cum să cedeze părţile sociale ale părţii vătămate la preţul stabilit în procura specială întrucât societatea comercială se afla în mari dificultăţi financiare, izvorâte din datorii, aşa încât a hotărât să le cedeze la valoarea lor nominală de 100.000 lei fiecare, fără a mai cere acordul mandantului, întrucât acea posibilitate era prevăzută în procură. Susnumitul nu a putut indica unde este prevederea din procura specială care-i putea permite posibilitatea cedării părţilor sociale pentru un preţ alternativ.
S-a mai reţinut că la acuzaţia adusă de partea vătămată C.S. că S.E. nu i-ar fi remis suma rezultată în urma cesiunii, acesta a dat declaraţii contradictorii, arătând fie că a remis-o, fie că a fost folosită la acoperirea unor datorii ale societăţii. în sprijinul versiunii că a remis suma către partea vătămată a fost audiat martorul H.N., din declaraţia căruia a rezultat, pe de o parte, că nu cunoaşte nimic în legătură cu modul de executare a procurii speciale, iar pe de altă parte, că martorul nu se află în relaţii bune cu partea vătămată.
Partea vătămată C.S. şi-a menţinut acuzaţiile formulate, solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public şi a mandatarului său.
Cu privire la soluţia instanţei de judecată asupra contractului de cesiune, prin sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 al Tribunalului Argeş, secţia comercială, a fost admisă acţiunea părţii vătămate C.S. şi a fost constatată nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004 în privinţa cesionării părţilor sociale aparţinând părţii vătămate. în cauză, in calitate de pârâţi au fost citaţi S.E., A.I. şi B.N.P. „C.G.C.
Pârâţii au declarat apel, acesta fiind respins prin Decizia nr. 49/A-C din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În final, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, au fost respinse recursurile formulate de S.E. şi A.I., aşa încât nulitatea absolută a contractului de cesiune a fost constatată irevocabil.
Faţă de apărările pârâţilor în sensul că reclamantul nu putea să solicite un preţ peste valoarea nominală a părţilor sociale, în considerentele hotărârii judecătoreşti s-a arătat că „ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile şi nu negocierea părţilor sociale” şi că „(...) cedentul şi cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preţ de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacţie „să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nici o dispoziţie legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului preţul de 3.000.000.000 lei pentru părţile sociale deţinute, exprimat ferm şi nu prin aproximaţie sau trimitere la valoarea nominală a unei părţi sociale”.
În legătură cu încheierea contractului de cesiune, s-a concluzionat că „înţelegerea dintre mandatar şi terţul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicita, aceea a depăşirii mandatului şi a fraudării mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenţia încheiată”
Sub aspectul valabilităţii contractului de cesiune şi, implicit, a modului în care mandatarul a respectat voinţa mandantului, aşa cum a izvorât din procura specială, hotărârea judecătorească de mai sus are puterea lucrului judecat.
Referitor la atribuţiile notarului public, aşa cum sunt stabilite prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si activităţii notariale, s-a reţinut că notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.
Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător.
În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.
Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe vor să-1 încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să dea îndrumările necesare asupra efectelor juridice.
În situaţia în care se refuză întocmirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părţile stăruie în cerere, după ce li s-a atras atenţia că actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri. încheierea va cuprinde şi motivarea refuzului, calea de atac la judecătorie şi termenul de exercitare.
Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică.
înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor si în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor (art. 60 alin. (1) din Lege).
Dispoziţiile legii se completează cu prevederile C. civ. şi cele ale C. proc. civ. (art. 104 din Lege).
Cu privire la contractul de mandat C. civ. român, s-a reţinut că mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea (art. 1532 C. civ.).
Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului (art. 1535 C. civ.).
Mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său (art. 1537 C. civ.).
Mandatarul este răspunzător nu numai de doi, dar încă şi din culpa comisă în executarea mandatului (art. 1540 C. civ.).
Atribuţiile de serviciu ale notarului public sunt prevăzute în Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale şi, în respectarea condiţiilor de fond ale actelor supuse autentificării notariale, prevederile legii sunt completate cu cele C. civ., de care notarul public trebuie să ţină seama.
În contractul de cesiune, S.E. avea doar calitatea de mandatar şi, prin urmare, nu avea dreptul să modifice în vreun fel voinţa mandantului C.S. care avea calitatea de parte în contract.
Or, negociind un alt preţ decât cel prevăzut expres în procura specială, S.E. s-a plasat în afara mandatului şi, prin urmare, nu a mai respectat voinţa părţii, a cedentului, acţionând pentru o cauză ilicită, ce nu putea fi opozabilă mandantului.
În acelaşi sens, s-a reţinut că notarul public C.G.C., deşi a luat la cunoştinţă de voinţa expresă a cedentului, nu a ţinut cont de aceasta, inserând în contract doar voinţa mandatarului (S.E.), pusă abuziv, fără vreo bază sau justificare, pe seama cesionarului ce, în acele condiţii, nu mai putea fi reprezentat din moment ce, cu intenţie, mandatul special a fost încălcat într-unui din elementele sale esenţiale - preţul.
Notarul public C.G.C. a fost de acord cu cererea lui S.E. de a fi autentificat contractul de cesiune prin încălcarea grosolană şi flagrantă a voinţei mandantului, creând acestuia vătămarea intereselor sale legale, prin lipsirea de posibilitatea de a obţine preţul menţionat în procură, respectiv 300.000 lei.
Aceasta în condiţiile în care notarul public C.G.C. avea obligaţia ca, văzând atitudinea dolosivă a mandatarului, să refuze redactarea şi autentificarea contractului, iar în cazul în „care acesta ar fi insistat, avea obligaţia ca refuzul să facă obiect al unei încheieri”.
S-a reţinut în acest sens că notarul public C.G.C. cunoştea că mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor stabilite de mandant şi, cu toate acestea, a acceptat încălcarea acestuia pe argumentul, fără fundament, că părţile sociale nu pot fi cedate cu un preţ mai mare decât valoarea lor nominală şi care, chiar dacă ar fi fost adevărat, ar fi făcut imposibilă redactarea şi autentificarea contractului (datorită lipsei de voinţă a părţii), născând obligaţia acestuia de a refuza autentificarea unui contract de cesiune cu preţ ilicit.
Cu privire la latura civilă a cauzei, partea vătămată C.S. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 300.000 lei, deşi a reintrat în posesia părţilor sociale cesionate ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de cesiune, prin sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 al Tribunalului Argeş, secţia comercială, definitivă şi irevocabilă, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În cauză au fost administrate următorele mijloace de probă: plângeri şi declaraţii parte vătămată C.S.; declaraţii învinuit C.G.C.; declaraţii învinuit S.E.; copie contract de cesiune părţi sociale autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P., A. „S.C. şi C.G.C. autentificat prin sentința nr. 1900 din 10 iunie 2004 la B.N.P., „S.C.”, copie declaraţie de revocare a procurii, autentificată din 06 septembrie 004 la B.N.P., „S.C.”, act adiţional al SC B.C.I.E. SRL, declaraţii martor H.N.; sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş în Dosarul nr. 369/2005, Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 894/46/2006 (număr în format vechi 238/Com/2006), Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 5241/1/2007; alte înscrisuri în copie.
Cu privire la încadrarea juridică, s-a menţionat în cuprinsul rechizitoriului că fapta notarului public C.G.C. care, la data de 23 iulie 2004, în exercitarea atribuţiilor: de serviciu, cu ştiinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, a redactat şi autentificat contractul de cesiune din 23 iulie 2004, prin care a fost încălcată voinţa expresă a părţii vătămate C.S., care avea calitatea de cedent, determinând ca părţile sociale pe care acesta le deţinea la SC B.C.I.E. SRL - sat. Linteşti, com. Cotmeana, jud. Argeş, să fie cedate unui terţ cu suma de 825.000.000 ROL, în loc de 3.000.000.000 lei, creând acestuia o vătămare a intereselor legale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii a constat în mdeplinirea defectuoasă de către notarul public C.G.C. a contractului de cesiune părţi sociale, autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P.A. „S.C. şi C.G.C.”, act îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale. Astfel, notarul public C.G.C. a încălcat dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin aceea că, la încheierea contractului de cesiune ar fi trebuit să respecte voinţa părţii vătămate C.S., exprimată în mod clar în cuprinsul procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C., cu privire la preţul cesiunii părţilor sociale, şi, de asemenea, ar fi trebuit să respecte dispoziţiile art. 1537 C. civ., potrivit căruia mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
Urmarea imediată a faptei săvârşite de notarul public C.G.C. a constat în vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate C.S., prin aceea că, prin autentificarea sub din 23 iulie 2004 a contractului de cesiune, s-au încălcat dispoziţiile exprese ale mandatului dat lui S.E., astfel partea vătămată C.S. fiind lipsit de posibilitatea de a obţine preţul dorit, de 300.000 lei.
Legătura de cauzalitate între fapta notarului şi urmarea imediată produsă este directă şi a rezultat din îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către învinuit.
Sub aspectul vinovăţiei, s-a reţinut că notarul public C.G.C. a acţionat cu intenţie indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale însă, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, notarul a autentificat contractul de cesiune ştiind că încalcă clauza referitoare la preţul cesiunii, aşadar prevăzând că partea vătămată va fi lipsită de posibilitatea obţinerii sumei prevăzute în procură, însă nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate, acceptând totuşi această posibilitate.
În ceea ce priveşte calitatea subiectului activ s-a precizat că potrivit art. 147 alin. (1) C. pen., prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu. în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., adică tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, legea notarilor publici şi a activităţii notariale, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. Actul mdeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege (art. 4 din lege). Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător (art. 14 alin. (1) din Lege).
Coroborând dispoziţiile legale sus-menţionate, s-a constatat că notarul public are calitatea de funcţionar public.
În ceea ce priveşte necesitatea existenţei unei plângeri prealabile, având în vedere calitatea de funcţionar public a notarului public, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 258 alin. (2) C. pen. S-a reţinut în acest sens că partea vătămată C.S. a formulat plângere penală la data de 21 februarie 2005, ca urmare a luării la cunoştinţă, în luna ianuarie 2005, a împrejurării că S.E. a cesionat părţile sale sociale la un alt preţ decât cel prevăzut în cuprinsul mandatului.
Instanţa de fond a. procedat la audierea inculpatului C.G.C., declaraţia sa fiind ataşată la dosar. De asemenea, s-a procedat la audierea martorilor H.N. şi S.E.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin procura autentificată din 10 iunie 2004 de B.N.P., „S.C.”, partea vătămată C.S. l-a împuternicit pe numitul S.E. să cesioneze un număr de 8.250 părţi sociale pe care le deţinea la SC B.C.I.E. SRL, cui va crede de cuviinţă şi la preţul de 3.000.000.000 lei.
La data 23 iulie 2004, mandatarul S.E. a încheiat în numele şi pentru partea vătămată C.S. contractul de cesiune părţi sociale, prin care acesta a cesionat numitului A.I. cele 8.250. de părţi sociale la un preţ mult mai mic decât cel menţionat expres în mandat, respectiv pentru suma de 860.200.000 lei.
Contractul de cesiune de creanţă a fost încheiat şi autentificat la data de 23 iulie 2004 la B.N.P., Asociaţi S. C. C.G. C.”, inculpatul fiind cel care s-a ocupat personal de acesta.
S-a reţinut că din lecturarea procurii rezultă cu evidenţă că la încheierea contractului de. cesiune de creanţă mandatarul a. încălcat voinţa mandatului, partea vătămată C.S., înstrăinând părţile sociale ce făceau obiectul contractului la un preţ mult mai mic decât cel stipulat în convenţie.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C.G., Curtea a constatat că acesta a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile exprese ale mandatului, încălcând totodată dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de notar public, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, prin care se prevede că înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege.
Curtea a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că acesta ar fi respectat voinţa părţii vătămate exprimată în procura prezentată, în sensul că prevederea „cui va crede de cuviinţă şi la preţul de 3.000.000.000 lei”, ar da posibilitatea ca vânzarea să se fi realizat şi alt preţ decât cel stipulat îfi contract. Aceasta deoarece, printr-o interpretarea gramaticală a clauzei respective rezultă că în cuprinsul acesteia s-a folosit conjuncţia copulativă „şi”, iar nu una disjunctivă „sau, ori” care să permită o altă opţiune. Aşadar, în opinia instanţei textul este foarte clar şi nu lasă posibilitatea unei alte interpretări, în nici un caz a celei propuse de către inculpat.
De asemenea, Curtea a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi putut să încheie contractul cu un alt preţ decât valoarea nominală a părţilor sociale, întrucât prin cesionarea părţilor sociale la un preţ diferit de valoare lor nominală, nu se putea aduce atingere capitatului social al societăţii comerciale, cesionarul primindu-le astfel cum au fost ele la cedent şi cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea, întrucât preţul cesiunii nu se confundă cu valoarea nominală a creanţei cesionate (părţile sociale).
Pe de altă parte, având în vedere că beneficiile pe care le pot aduce titularului părţile sociale ale unei societăţi profitabile, este firesc ca acestea să poată fi vândute la un preţ mai mare decât valoarea lor nominală (tot aşa cum, în cazul unei societăţi care nu înregistrează profit, preţul cesiunii poate fi mai mic decât valoarea nominală a părţilor sociale).
De altfel, C. civ. reglementează o astfel de posibilitate în dispoziţiile art. 1397, care prevăd că vânzătorul sau cedentul unei creanţe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decât dacă s-a îndatorat anume la aceasta şi numai până la suma preţului de dânsul primit. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii rezultă că cesionarea se poate face şi la un preţ care este diferit de valoarea nominală a creanţei cesionate.
În plus, Curtea a reţinut că ulterior încheierii cestui contract, partea vătămată C.S. a solicitat în faţa instanţei civile constarea nulităţii absolute a contractului de:cesiune de creanţă astfel încheiat.
S-a reţinut în acest sens că prin sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeş, secţia comercială, a fost admisă acţiunea părţii vătămate C.S. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat prin încheierea din 23 iulie 2004 în privinţa cesionării părţilor sociale aparţinând părţii vătămate. În cauză, în calitate de pârâţi au fost S.E., A.I. şi B.N.P., C.G.C.
Împotriva acesteia au declarat apel pârâţii, acesta fiind respins prin Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În final, prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, au fost respinse recursurile formulate de S.E. şi A.I., aşa încât nulitatea absolută a contractului de cesiune a fost constatată irevocabil.
Curtea a reţinut că sunt relevante sub aspectul analizat considerentele hotărârii judecătoreşti în cuprinsul cărora s-a reţinut că „ceea ce interzice legiuitorul este emiterea de titluri negociabile şi nu negocierea părţilor sociale” şi că „(...) cedentul şi cesionarul pot stabili în urma negocierii inclusiv un preţ de cesiune superior sau inferior valorii nominale fără ca o astfel de tranzacţie să fie prohibită de lege, iar reclamantul nu a încălcat nici o dispoziţie legală atunci când a înscris în procura specială dată pârâtului preţul de 3.000.000.000 lei pentru părţile sociale deţinute, exprimat ferm şi nu prin aproximaţie sau trimitere la valoarea nominală a unei părţi sociale”.
În legătură cu încheierea contractului de cesiune, s-a concluzionat că „înţelegerea dintre mandatar şi terţul dobânditor s-a bazat pe o cauză nelicită, aceea a depăşirii mandatului şi a fraudării mandantului, apreciindu-se ca lipsită de efecte convenţia încheiată”
S-a reţinut în acest sens că sub aspectul valabilităţii contractului de cesiune şi, implicit, a modului în care mandatarul a respectat-voinţa mandantului, aşa cum a izvorât din procura specială, hotărârea judecătorească de mai sus are puterea lucrului judecat.
Curtea a reţinut astfel că, potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. pen.,hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
În raport de aceste argumente, Curtea a constatat că apărările formulate de către inculpat sunt nefondate.
Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut că inculpatul C.G.C. a acţionat cu intenţie indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale însă, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acesta autentificând contractul de cesiune ştiind că încalcă clauza referitoare la preţul cesiunii.
Referitor la chestiune necesităţii plângerii prealabile a părţii vătămate C.S., ca o condiţie punere în mişcare a acţiunii penale şi în final de tragere la răspundere penală a inculpatului, Curtea a reţinut următoarele:
La data de 21 februarie 2005, partea vătămată C.S. a formulat plângere penală împotriva numiţilor S.E. şi C.C.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., respectiv complicitate la înşelăciunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Urmare a acesteia, prin rezoluţia nr. 1711/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus începerea urmăriri penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. rap, la art. 2481 C. pen., faţă de notarul public C.C.G., iar prin Ordonanţa nr. 1711/P/2007 din data de 28 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.G.C. din infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., a fost trimis în judecată.
În legătură cu acest text, s-a reţinut că prin Legea nr. 58/2008 la art. 258 C. pen. a fost introdus alin. (2) care prevede că situaţia prevăzută la alin. (1) (adică atunci când sunt săvârşite de alţi funcţionari) pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. (1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen.
În legătură cu natura funcţiei exercitate de către un notar public, Curtea a reţinut că, potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome. Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege (art. 4 din Lege). Astfel, notarul public are calitatea de funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 258 alin. (2) C. pen., care prevăd necesitatea formulării unei plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală.
Faţă de aceste considerente, Curtea a respins ca nefondate susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului ar fi fost necesară existenţa unei plângeri prealabile a persoanei vătămate.
Constatând că fapta există, este infracţiune, a fost săvârşită de către inculpat şi nu. există vreun impediment pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, Curtea a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare la a cărei individualizare Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepselor stabilite pentru infracţiunea săvârşită, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani, forma vinovăţiei (intenţia indirectă), gradul de pericol social al faptei, apreciat ca fiind mediu, faţă de modalitatea concretă de comitere, urmarea produsă, contractul astfel încheiat fiind în final anulat, nemaiproducând efecte juridice, părţile fiind repuse în situaţia anterioară. În plus, s-a avut în vedere şi faptul că de la momentul săvârşirii acestei infracţiuni a trecut o perioadă foarte mare de timp, dosarul aflându-se pe rolul organelor de urmărire penală peste 5 ani.
Totodată, Curtea a reţinut faptul că inculpatul nu este recidivist, are studii superioare, are un loc de munca, este căsătorit şi are un copil.
Faţă de aceste elemente, Curtea a apreciat că prin aplicarea unei pedepse orientate către mmimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia se poate atinge scopul pedepsei.
S-a mai reţinut că din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi la o pedeapsă de 1 an închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, aplicându-i-se în final pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Sentinţa a rămas definitivă la data de 31 octombrie 2006 prin nerecurare, moment de la care începe să curgă termenul de încercare, conform art. 82 alin. (3) C. pen.
Reţinând că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită înainte de a se fi pronunţat o hotărâre definitivă pentru infracţiunile arătate mai sus, Curtea a constatat că acestea sunt concurente şi că în această situaţie, conform art. 85 C. pen., ar fi trebuit ca prin hotărâre să se dispun anularea suspendări executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi să se contopească pedeapsa aplicată prin prezenta, cu cele din condamnarea anterioară, urmând în final să se stabilească modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Reţinând însă că termenul de încercare de 3 ani a început să curgă la data de 31 octombrie 2006, data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare, şi că acesta s-a împlinit la data de 30 octombrie 2009, conform art. 154 C. pen., Curtea a apreciat că în cauză a intervenit şi reabilitarea de drept pentru condamnarea suferită prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 86 C. pen.
S-a reţinut în aceste sens că efectul reabilitării de drept se produce dacă inculpatul nu a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a dispus revocarea sau anularea suspendării, după caz. În opinia instanţei, acestea (anulare/revocare) pentru a împiedica producerea efectului prevăzut de lege, (reabilitarea de drept) trebuie să se fi efectuat înaintea împlinirii termenului de încercare, după acest moment fiind şterse toate consecinţele ce decurg din condamnare, conform art. 133 C. pen.
În plus, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 86 C. pen., reţinând în acest sens că infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar nu a fost săvârşită înăuntrul termenului de încercare, fiind comisă înaintea infracţiunii pentru care inculpatul C.G.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 154/2006.
Faţă de aceste considerente, Curtea nu a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C.G.C. prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Privitor la pedepsele accesorii, Curtea a reţinut că, faţă de natura faptei săvârşite, se impune interzicerea drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi. ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care a interzis exerciţiul acestora pe perioada executării pedepsei.
Curtea nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele C.E.D.O., reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabou şi Pîrcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispusă în funcţie de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotaţie electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanţa apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a respins acţiunea civilă formulată de către partea vătămată C.S., constatând că prin sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeş, secţia comercială, s-a constata nulitatea absolută a contractului de cesiune, acesta reintrând în posesia părţilor sociale ce au făcut obiectul contractului, părţile fiind repuse în situaţia anterioară.
Acestea au fost argumentele pentru care solicitarea părţii vătămate de plată de către inculpat a contravalorii părţilor sociale a fost apreciată ca fiind lipsită de temei, motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.G.C.
Parchetul a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen. în raport de condamnarea anterioară a inculpatului, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul aplicării art. 85 alin. (1) C. pen., respectiv a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată anterior inculpatului prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul penal nr. 5709/2/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, şi a contopirii pedepsei de 1 an închisoare cu cea de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa primei instanţe, eventual şi a unui spor.
Inculpatul C.G.C. şi-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prev. de art. prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în sensul că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., pct. 13 - în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu conform art. 246 C. pen., deşi, în realitate, lipsesc mai multe elemente ale acestei infracţiuni, în speţă fiind vorba despre o abatere disciplinară, pct. 6 din C.E.D.O. în sensul că inculpatului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. în sensul că în cauză este oportun a se face aplicarea disp. art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., argumentele expuse în susţinerea acestor critici fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, dar şi din oficiu, potrivit art 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.G.C. este fondat, în limitele ce se vor arăta, iar recursul parchetului este nefondat, pentru următoarele considerentele:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, detaliat prezentată în reţinerile anterioare, este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, astfel încât instanţa supremă nu o va mai relua.
Trecând la analiza criticilor formulate în recurs, înalta Curte reţine următoarele:
1. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. a fost invocat de inculpatul C.C.G. şi argumentat pe aspectul că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu conform art. 246 C. pen., deşi, în realitate, lipsesc mai multe elemente ale acestei infracţiuni, respectiv calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii, vătămarea intereselor legale, latura subiectivă şi prejudiciul cauzat prin xaptă.
Critica este neîntemeiată.
Se reţine în acest sens faptul că din actele dosarului, respectiv: plângerile şi declaraţiile părţii vătămate C.S., declaraţiile inculpatului C.G.C. date în faza urmăririi penale şi în primă instanţă, declaraţiile numitului S.E., copia contractului de cesiune părţi sociale autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P.A., S.C. şi C.G.C., copie procură autentificată din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C., copie declaraţie de revocare a procurii, autentificată din 06 septembrie 2004 la B.N.P., S.C., act adiţional al SC B.C.I.E. SRL, declaraţii martor H.N.; sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş în Dosarul nr. 369/2005, Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 894/46/2006 (în format vechi nr. 238/Com/2006), Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 5241/1/2007, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că, la data de 23 iulie 2004, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, notarul public C.G.C. a redactat şi autentificat contractul de cesiune din 23 iulie 2004 prin care a fost încălcată voinţa expresă a părţii vătămate C.S., care avea calitatea de cedent, deteirninând ca părţile sociale pe care acesta le deţinea la SC B.C.I.E. SRL - sat. Linteşti, com. Cotmeana, jud. Argeş, să fie cedate unui terţ cu suma de 825.000.000 lei, în loc de 3.000.000.000 lei, şi creându-i acestuia o vătămare a intereselor legale.
Această faptă întruneşte elementele constitutive ale Infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen., atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, fiind, deopotrivă, îndeplinite condiţiile privind calitatea de subiect activ calificat a infracţiunii, vătămarea intereselor legale şi prejudiciul cauzat prin faptă.
Se reţine în aceste sens că elementul material al laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul C.G.C. constă în redactarea defectuoasă a contractului de cesiune părţi sociale, autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P.A., „S.C. şi C.G.C.”, act îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale.
Prin acest act, notarul public C.G.C. a încălcat dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 3 6/1995, întrucât la încheierea acestuia nu a respectat voinţa părţii vătămate C.S., exprimată în mod clar în cuprinsul procurii autentificate din 10 iunie 2004 la B.N.P., S.C., cu privire la preţul cesiunii părţilor sociale, şi, de asemenea, dar şi dispoziţiile art. 1537 C. civ., potrivit căruia mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
Urmarea imediată a faptei săvârşite de notarul public C.G.C. a constat în vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate C.S. care a fost lipsită de posibilitatea de a obţine preţul dorit pe părţile sociale deţinute, de 300.000 lei, aşa cum a stipulat în mod expres în mandatul dat lui S.E. Această urmare a rezultat din îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către notarul C.G.C.
Sub aspectul laturii subiective, din actele dosarul rezultă cu certitudine faptul că notarul public C.G.C. a autentificat contractul de cesiune ştiind că încalcă clauza referitoare la preţul cesiunii, prevăzând, aşadar, că partea vătămată va fi lipsită de posibilitatea obţinerii sumei prevăzute în procură, însă nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale părţii vătămate, acceptând totuşi această posibilitate.
Împrejurarea că, ulterior, contractul de cesiune părţi sociale autentificat din 23 iulie 2004 la B.N.P.A. „S.C. şi C.G.C. a fost anilat prin sentinţa comercială nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeş, secţia comercială, rămasă definitivă prin Decizia ur.49/A/C din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii lui, nu îl exonerează pe inculpat de răspundere penală, împrejurarea anterior menţionată având efect numai cu privire la latura civilă a cauzei, aşa cum corect a apreciat instanţa de fond.
Prin urmare, se constată că apărările.formulate de inculpat în sfera cazului de casare analizat, invocate şi în fond, sunt neîntemeiate, argumentele detaliat expuse de prima instanţă cu privire la îndeplinirea condiţiei privind calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii găsindu-şi pe deplină aplicabilitate şi în faţa instanţei de recurs, astfel încât acestea nu vor mai fi reluate.
În strânsă interdependenţă cu cazul de casare anterior menţionat, Înalta Curte va analiza şi:
2. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat exclusiv de apărare care a solicitat aplicarea disp. art. 10 lit. b)1 coroborat cu art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în raport de gradul foarte scăzut de pericol social al faptei, de datele privind persoana inculpatului care are vârsta de 45 de ani, nu are antecedente penale, are o starea precara a sănătăţii (iminenta unei operaţii de menise la piciorul stâng, contuzie forte bazin, fractura cu deplasare de clavicula dreapta operata, discopatie vertebrala lombara si diabet incipient), este căsătorit, cu un copil minor, dar şi de consecinţele unei soluţii de condamnare asupra carierei profesionale ireproşabile a inculpatului.
Solicitarea apărării este întemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în concordanţă cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului C.G.C. nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracţiuni, aceasta fiind în mod vădit lipsită de importanţă, având în vedere intervalul scurs de la săvârşirea faptei, modalitatea săvârşirii faptei la data de 23 iulie 2004, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, notarul public C.G.C. a redactat şi autentificat contractul de cesiune din 23 iulie 2004 prin care a fost încălcată voinţa expresă a părţii vătămate C.S., care avea calitatea de cedent, determinând ca părţile sociale pe care acesta le deţinea la SC B.C.I.E. SRL, sat. Ţinteşti, com. Cotmeana, jud. Argeş,să.fie cedate unui terţ cu suma loc de 3.000.000.000 lei, statuările cu autoritate de lucru judecat ale instanţelor civile cu privire la reaua-credinţă a cesionarului mandatar S.E. şi a terţului dobânditor A.I., elemente care au stat la baza constatării nulităţii absolute a contractului de cesiune, împrejurările în care aceasta a fost comisă, valoarea prejudiciului care a fost recuperat ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară ca urmare a anulării contractului de cesiune de creanţă, dar şi profilul socio - moral a inculpatului care şi-a construit o carieră profesională de notorietate, gradul de integrare socio-profesională a acestuia, lipsa antecedentelor penale.
În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile disp. art. 181 C. pen., motiv pentru care, în baza art. 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen., va dispune achitarea inculpatului C.G.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., iar în baza art. 91 lit. c) C. pen., va aplica acestuia sancţiunea amenzii administrative de 1.000 lei.
2. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a fost invocat deopotrivă, de apărare şi acuzare, inculpatul invocând în cuprinsul acestuia, în strânsă interdependenţă cu criticile subsumate pct. 13 al art. 3859 C. proc. pen., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. proc. pen., iar procurorul neaplicarea dispoziţiilor art. art. 85 alin. (1) C. pen. în raport de condamnarea anterioară a inculpatului.
Deşi soluţia menţionată la subpct. 2 face de prisos analiza criticilor anterior prezentate, trecând peste aceasta, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte critica apărării, Înalta Curte constată că, aşa cum în mod just a constatat şi prima instanţă, considerentele sentinţei comerciale definitive nr. 18/C din 17 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul comercial nr. 369/2005 de Tribunalului Argeş, secţia comercială, rămasă definitivă prin Decizia nr. 49/A/C din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi prin Decizia nr. 1276 din 27 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5241/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin conţinutul concluziilor pe care le cuprind, au putere de lucru judecat numai sub aspectul valabilităţii contractului de cesiune şi, implicit, a modului în care mandatarul a respectat voinţa mandantului, aşa cum a izvorât din procura specială, iar nu asupra vinovăţiei inculpatului.
Se reţine în acest sens că paragrafele din hotărârea anterior menţionată invocate de apărare, altele decât cele reţinute de primă instanţă, deşi fac vorbire despre reaua credinţă a mandatarului S.E., precum şi a cesionarului terţ dobânditor S.E., nu exclud vinovăţia inculpatului.
În consecinţă, se constată că în cauză, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. proc. pen., constatând că hotărârea definitivă a instanţei civile are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale numai în limitele anterior menţionate, criticile apărării fiind neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt şi criticile formulate de parchet în sfera aceluiaşi caz de casare, Înalta Curte apreciind, în concordanţă cu prima instanţă că, dat fiind faptul că termenul de încercare de 3 ani în raport-de-pedeapsa-anterioară aphcatăJbiculpatului a început să curgă la data de 31 octombrie 2006, data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare, şi că acesta s-a împlinit la data de 30 octombrie 2009, conform art. 154 C. pen., în cauză a intervenit şi reabilitarea de drept pentru condamnarea suferită de inculpat prin sentinţa penală nr. 154 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 86 C. pen. în consecinţă, în cauză nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 8 6 C. pen., întrucât infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar nu a fost săvârşită înăuntrul termenului de încercare, fiind comisă înaintea infracţiunii pentru care inculpatul C.G.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 154/2006. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen.
Deopotrivă neîntemeiate sunt şi criticile privind durata aşa zis nerezonabilă a procesului penal, desfăşurarea procedurilor judiciare fiind direct influenţată de modificările legislative succesive ale dispoziţiilor care reglementează competenţa materială a unităţilor de parchet.
În consecinţă, în raport de argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 270 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa, în parte, sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte latura penală, iar în rejudecare, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen., va dispune achitarea inculpatului C.G.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., aplicându-i acestuia, conform art. 91 lit. c) C. pen., sancţiunea amenzii administrative de 1.000 lei şi menţinând în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Totodată, Înalta Curte va respinge recursul parchetului, ca nefundat.
Având în vedere şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 270 din 2 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează, în parte, sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte latura penală şi, în rejudecare:
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. dispune achitarea inculpatului C.G.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul de declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2012.