Hearings: July | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Sentința nr. 972/2009

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.

Asupra cauzei penale de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La 5 ianuarie 2009, petentul A.I., domiciliat în Arad, a formulat plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, împotriva rezoluţiei nr. 14349/5879/2007 din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins, ca neîntemeiat, memoriul înregistrat sub nr. 14379/5879/2007 la organul judiciar sus-menţionat.

Prin memoriul formulat, petentul se plânge că „este tratat cu bestialitate” de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de subordonaţii acestuia, atrăgând atenţia asupra admiterii de către C.E.D.O. a înscrierii Gărzii Antimafia din România, cu sediul în Arad, organizaţie căreia îi va prezenta în viitor rezoluţiile primite de la procuror.

În acest context, procurorul procedând la soluţionarea acestei lucrări, a reţinut că o cauză a nemulţumirilor exprimate de petent a constituit-o nesoluţionarea tuturor demersurilor petentului în termenul de rezolvare a plângerilor formulate împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, prevăzut de art. 277 C. proc. pen.

Dar sub acest aspect, s-a învederat distincţia ce trebuie făcută între plângerea penală, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. şi plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, prevăzută de art. 275 C. proc. pen., numai pentru acest din urmă demers procedural legiuitorul stabilind, în mod expres, un termen de realizare.

Ca atare, prin rezoluţia atacată, memoriul petentului a fost respins ca neîntemeiat, fiind făcută în acest sens şi o comunicare cu adresa nr. 14349/5879/2007 din 18 ianuarie 2008.

Examinând plângerea dedusă judecăţii în primă instanţă îndreptată împotriva rezoluţiei nr. 14349/5879/2007 din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, se constată, în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care instituie această procedură specială, că este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:

După parcurgerea procedurii prevăzută prin dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen., în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate în instanţă cu plângere doar acele rezoluţii şi ordonanţe ale procurorului de caz, prin care s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată.

Cum în cauză nu s-a atacat o astfel de soluţie, ci o rezoluţie prin care procurorul a respins un memoriu al petentului, demersul procesual al petentului A.I. se plasează în afara prevederilor limitative şi imperative ale art. 2781 C. proc. pen., sancţiunea fiind aceea a inadmisibilităţii plângerii sale formulate cu încălcarea normei procesuale penale.

De altfel, pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept, prin sentinţa penală nr. 580 din 25 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, definitivă prin decizia penală nr. 581 din 27 octombrie 2008 a Completului de 9 Judecători, petentului A.I. i s-a respins o plângere îndreptată împotriva aceleiaşi rezoluţii a procurorului.

Drept urmare, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului se va respinge, ca inadmisibilă.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.

Obligă petiţionarul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2009.