Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 303 din 9 iulie 2013, Tribunalul Iaşi a hotărât următoarele:
„Condamnă pe inculpatul A.I.P., necunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi), la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 6 (şase) ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „viol" în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului A.I.P.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen., din durata pedepsei principale de executat de 12 (doisprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A.I.P., scade timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 11 martie 2013, la zi.
În baza disp. art. 14, 15, 17 şi 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., obligă inculpatul A.I.P. să plătească părţii civile D.A.M., suma de 30.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul A.I.P. a cuţitului cu lungimea totală de aproximativ 21 cm, cu lama de 12 cm, cu mâner din tablă, ridicat de organele de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi-S.I.C.-B.C.I. P., cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 11 martie 2013, bun folosit la săvârşirea infracţiunii (f. 48, d.u.p.).
În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) şi (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. dispune luarea măsurii asigurătorii constând în in disponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A.I.P., până la concurenţa sumei de 30.000 lei, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (plata, către partea vătămată minoră lipsită de capacitate de exerciţiu, a sumei de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).
În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile privind luarea măsurilor asigurătorii, din paragraful anterior al prezentei sentinţe penale, sunt executorii.
Dispune luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor imobile sechestrate, sens în care se dispune a se face adresă la O.C.P.I. Iaşi.
În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen. dispune restituirea către numita D.L. a covorului tip traversă cu dimensiunile de aproximativ 1x2,5 m, ţesut, cu culori roşu, verde şi gri-o jumătate dintr-un covor-fila 48 d.u.p., şi către partea civilă D.A.M. a obiectelor de vestimentaţie, respectiv o pereche de pantaloni de pijama de culoare albă, cu model floral de culoare verde, cu elastic în talie, o pereche de chiloţi de culoare galbenă, o pereche de pantaloni de trening de culoare bleumarin închis, din fâş, cu buzunare în faţă şi cu şiret în talie, fila 47 d.u.p.-, ridicate, ambalate şi sigilate de organele de politie poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi-S.I.C.-B.C.I. P., cu obligaţia pentru acestea să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J. dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.I.P. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J. aduce la cunoştinţa inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma totală de 350 lei reprezentând onorarii pentru avocaţii din oficiu, în faza de judecată (200 lei, delegaţia din 03 aprilie 2013 şi 150 lei-delegaţia din 11 aprilie 2012), va fi suportată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul A.I.P. să plătească statului suma de 2.134,88 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 350 lei reprezintă onorarii pentru avocaţii din oficiu, potrivit paragrafului precedent."
Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
„La data de 11 martie 2013, numita D.L., mama minorei D.A.M. s-a prezentat la organele de poliţie, unde a reclamat faptul că, la data de 08 martie 2013, inculpatul A.I.P. i-a agresat fata, cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale normale împotriva voinţei acesteia.
Probele cauzei au relevat că că partea vătămată minoră D.A.M. a fost de două ori victima abuzurilor sexuale exercitate asupra ei de către inculpatul A.I.P., persoană în îngrijirea şi ocrotirea căreia se afla copilul în vârstă de 14 ani.
Astfel, la data de 12 noiembrie 2012, martora D.L. s-a deplasat în localitatea Victoria, pentru a ridica ajutoru financiar de care beneficiază ca urmare a handicapului partea vătămată minoră D.A.M., lăsând-o pe aceasta în grija şi supravegherea inculpatului A.I.P. şi a mamei acestuia, martora A.A.
La un moment dat, în cursul dimineţii, fiind singur în cameră cu victima D.A.M. şi profitând de faptul că mama sa plecase, inculpatul s-a hotărât să întreţină raporturi sexuale cu minora, sens în care a agresat-o, aplicându-i lovituri peste faţă şi corp, forţând apoi victima să se aşeze în patul în care dormea de obicei cu sora sa, situat pe partea dreaptă a camerei, a dezbrăcat-o de hainele purtate, după care a obligat-o să stea întinsă, cu faţa în sus.
În continuare, inculpatul A.I.P. şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii până la nivelul genunchilor, iar victima minoră, fără a înţelege ce urmează să i se întâmple, a conştientizat totuşi că va fi un moment ruşinos, aşa că şi-a acoperit faţa cu cearşaful de pe pat. Inculpatul A.I.P. s-a urcat peste minoră şi a obligat-o la un act sexual normal, în sensul că şi-a introdus penisul în vaginul victimei, dezvirginând-o, iar după un timp a obţinut satisfacţie sexuală completă, ejaculând pe covorul de lângă pat.
Deşi în timpul raportului sexual partea vătămată minoră D.A.M. s-a plâns de durere şi l-a rugat pe agresor să înceteze atacul, acesta a continuat şi a finalizat actul sexual.
Ulterior consumării agresiunii, inculpatul A.I.P. a ameninţat-o pe minoră cu acte de violenţă în situaţia în care i-ar povesti mamei sale cele întâmplate însă, în jurul datei de 20 ianuarie 2013, victima minoră D.A.M. i-a povestit martorei D.L., că a fost violată de „tată".
Cu toate că nu a dat crezare unei astfel de situaţii, mama victimei i-a cerut totuşi explicaţii inculpatului, însă acesta nu a recunoscut cele relatate şi a reacţionat violent faţă de concubina sa şi faţă de copil, în familie urmând o perioadă tensionată, martora D.L. povestindu-i şi martorei Acasandra Adela, mama inculpatului, despre bănuiala care o marca, şi anume că inculpatul A.I.P. ar fi violat-o pe minoră. în aceste condiţii, fiind convins că era o ocazie potrivită de a-şi dovedi nevinovăţia, putându-se astfel disculpa de bănuielile mamei victimei, datorită faptului că la acel prim contact sexual minora nu a sângerat, inculpatul A.I.P. i-a propus concubinei sale să ducă victima la un control ginecologic.
Astfel, la data de 22 ianuarie 2013, partea vătămată D.A.M. a fost consultată la cabinetul de obstetrică-ginecologie a medicului L.V. din Iaşi, unde i s-a eliberat o scrisoare medicală din care rezultă că minora ar fi fost virgină, din acel moment martora D.L. liniştindu-se, însă cu ocazia vizitei efectuate martorei D.E. -bunica victimei, a povestit întregul incident şi despre examenul medical care i-a înlăturat temerile, de faţă fiind şi martorii D,L, şi D,D, (cumnata, respectiv fratele martorei D.L.).
La data de 08 martie 2013, în jurul orei 11.00, martora D.L. a plecat spre şcoala unde învăţa cealaltă fiică minoră - D.C.I. -deoarece urma să participe la serbarea organizată cu ocazia zilei femeii, partea vătămată D.A.M. rămânând acasă în grija şi supravegherea inculpatului A.I.P. şi a. mamei acestuia;Ja fel ca prima dată.
La un moment dat, martora A.A. a ieşit din casă şi s-a dus în curte să taie lemne, iar inculpatul A.I.P. a rămas în cameră cu minora, pe care a certat-o şi lovit-o iar în timp ce victima plângea, inculpatul A.I.P. a simţit nevoia să o consoleze, imediat venindu-i şi ideea că ar putea fi şi momentul potrivit unei noi agresiuni sexuale.
Întrucât se simţea încurajat de rezultatul consultaţiei medicale efectuate după primul raport sexual, inculpatul s-a hotărât să o violeze din nou pe partea vătămată D.A.M., în acest scop aplicându-i mai multe lovituri victimei peste faţă şi burtă, dezbrăcând-o de pantalonii de trening şi de chiloţi, după care a aşezat-o pe acelaşi pat cu spatele la el, cu fundul în sus, apoi inculpatul şi-a introdus penisul în vaginul victimei şi a întreţinut un act sexual normal neprotejat. Şi de această dată, în timpul raportului sexual, victima D.A.M. şi-a acoperit din nou faţa cu cearşaful de pe pat, a plâns, şi-a strigat mama, iar când nu a mai suportat durerea a încercat să se ridice pentru a scăpa, însă inculpatul A.I.P. a lovit-o cu pumnul şi i-a spus „stai aşa cu spatele!". După un timp, inculpatul a obţinut şi satisfacţia sexuală, ejaculând pe acelaşi covor.
Ulterior finalizării actului sexual, minora D.A.M. s-a îmbrăcat, iar inculpatul a luat un cuţit aflat în partea dreaptă a sobei cu care ameninţat-o pe victimă că-i va tăia gâtul în situaţia în care va mai relata mamei ceva din cele întâmplate.
În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 13.30, martora D.L. a revenit la domiciliu şi a observat că minora D.A.M. era speriată şi parcă ar fi vrut să povestească ceva, dar nu îndrăznea, motiv pentru care a ieşit în curtea casei. Abia după ce inculpatul A.I.P. a plecat la serviciu la ora 16.00, partea vătămată D.A.M. a revenit în casă, unde i-a povestit mamei despre agresiunea a cărei victimă fusese şi i-a arătat urmele de violenţă de pe corp, imediat martora D.L. chemând-o şi pe mama inculpatului, căreia i-a împărtăşit trauma copilului.
După două zile, respectiv în dimineaţa zilei de 10 martie 2013, martora D.L. şi-a luat fetele şi a plecat la domiciliul mamei sale din satul Icuşeni, comuna Victoria, de unde a doua zi s-a deplasat în municipiul Iaşi, prezentându-se cu partea vătămată D.A.M. la I.M.L. Iaşi. Astfel cum rezultă din certificatul medico-legal din 11 martie 2013, s-a constatat că minora prezintă o deflorare completă mai veche de 5-7 zile, timp după care nu se mai poate stabili cu exactitate de când datează. Certificatul medico-legal constată, aşadar, la trei zile de la al doilea act sexual, că deflorarea este mai veche de 5-7 zile, ceea ce duce la concluzia că aceasta se datorează primului act material, după cel dintâi intervenind deflorarea completă. Potrivit aceluiaşi certificat, pe partea stângă a mandibulei victima prezenta o echimoză, ce s-a putut produce prin lovire cu corp contondent la data de 08 martie 2013.
În ziua următoare, la data de 11 martie 2013, martora D.L. însoţită de fiica sa, partea vătămată D.A.M., s-a prezentat la I.P.J. Iaşi, unde a depus plângerea penală împotriva inculpatului A.I.P.
Pentru a retine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate D.A.M. (filele 11-12, d.u.p., fila 83 d.i.), certificatul medlco-legal martie 2013 emis de LM.L. Iaşi (fila 15 d.u.p.), scrisoare medicală emisă de doctor L.V. (fila 16 d.u.p.), fişa de evaluare psihologică întocmită de către D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi din data de 25 martie 2013 (filele 17-18 d.u.p.), copia certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap din 26 martie 2013 şi hotărârea de aprobare a eliberării certificatului (filele 20-21 d.u.p.), declaraţiile martorilor D.L. (filele 24-26 d.u.p., filele 84-85, d.i.), A.A. (filele 27-29 d.u.p.), D.E. (filele 30-31 d.u.p., fila 86 d.i.), D.L. (filele 32-33 d.u.p., fila 87 d.i.), D.D. (filele 34-35 d.u.p., fila 88 d.i.), reconstituirea traseului parcurs de inculpat şi planşa fotografică (filele 37-38, 40-46 d.u.p.), declaraţiile inculpatului A.P.I. (filele 56-59, 62-64, 66-67 d.u.p., filele 42, 89-90 d.i.),
Instanţa de fond a precizat că, probaţiunea în astfel de cauze (infracţiunile la viata sexuală se desfăşoară, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinităţii), cunoaşte anumite particularităţi date de limitarea în mod obiectiv a capacităţii organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului si lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind si mai dificila în condiţiile în care victimele sunt minori sub 15 ani.
Cu toate aceste neajunsuri, prezente şi în cauza de fata, in care natura relaţiilor dintre subiecţii infracţiunii si intarzierea in denunţarea faptelor a împiedicat prelevarea unor probe materiale sau constatarea unor urme fizice ale faptelor imputate, cel puţin pentru primul act sexual, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise si concordante situează probaţiunea vinovăţiei inculpatului dincolo de orice indoiala rezonabila.
Astfel, partea vătămată a relatat în mod repetat si constant împrejurările în care a fost abuzată de inculpat, declaraţiile sale coroborandu-se in cele mai mici detalii cu ansamblul probelor adminsitrate in cauza si lămurind cauzele care au condus la intarzierea denunţării celui dintâi act material.
Instanţa retine că în cursul urmăririi penale, victima minoră D.A.M. a fost ascultată în prezenţa psihologului clinician specialist din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, iar în cursul judecăţii, şi în prezenţa unui consilier de probaţiune, şi, în ciuda handicapului psihic de care suferă, a relatat în amănunt împrejurările in care a fost silita sa-i producă satisfacţie sexuală inculpatului, prin obligarea acesteia la suportarea a două acte sexuale.
Potrivit declaraţiilor acesteia (filele 11-12, d.u.p., fila 83 d.i.), inculpatul a suspus-o de două ori unor agresiuni sexuale, descrise de copil potrivit propriei experienţe de viaţă şi propriului nivel intelectual, cu dificultăţile inerente stării de sănătate precare a victimei. Cu toate acestea, copilul victimă a reuşit să descrie fidel modul în care s-au desfăşurat cele două agresiuni sexuale, fapt confirmat de detaliile cuprinse în declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale (filele 56-59, 62-64 d.u.p.).
Victima a relatat prezenţa agresiunilor fizice cu ocazia consumării fiecăruia dintre cele două acte materiale de viol, precizând că inculpatul a lovit-o cu pumnul în burtă, în cap, în barbă, a tras-o de mână, de păr, a lovit-o cu pumnul în coaste şi a împuns-o cu parul în zona gâtului, sub bărbie, partea stângă.
De asemenea, victima a arătat şi modalitatea de consumare a constrângerii, fizice apte să conducă la realizarea scopului urmărit de către inculpat, respectiv că inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni şi de chiloţi, a pus-o cu spatele în sus, pe pat, cu faţa în sus, pe pat.
Ameninţările care însoţeau şi urmau consumării fiecăruia dintre cele două acte materiale de viol au fost descrise de victima în contexte credibile, aceasta arătând că inculpatul a luat un cuţit dintr-un borcan de la sobă, i l-a pus victimei la gât şi i-a spus că dacă îi va spune ceva mamei sale, îi taie capul.
Declaraţiile coroborate ale părţii vătămate şi inculpatului (acestea din urmă, date în cursul urmăririi penale) au relevat că, după cea de-a doua agresiune sexuală, inculpatul, într-adevăr a folosit un cuţit pentru a determina minora, care oricum era speriată de întregul atac a cărei victimă tocmai fusese, să nu povestească mamei cele întâmplate, pentru a încerca şi o eventuală exonerare de răspundere penală.
Mai mult, la reconstituirea traseului parcurs de inculpat, în camera unde locuiau părţile, în locul indicat de acestea, a fost găsit şi ridicat cuţitul folosit de către inculpat pentru a ameninţa minora (filele 37-38, 40-46, 48 d.u.p.). Totodată, a fost găsit şi ridicat covorul din cameră, fiind obiectul pe care inculpatul A.I.P. a arătat că a ejaculat în datele de 12 noiembrie 2012 şi 08 martie 2013, la finalizarea fiecăruia dintre actele sexuale.
Iniţial, inculpatul a recunoscut comiterea celor două acte materiale de viol, arătând că la data de 12 noiembrie 2012, fiind singur acasă cu minora, s-a gândit să întreţină cu aceasta raporturi sexuale, profitând de faptul că minora era bolnavă şi nu va spune nimănui, mai ales că, potrivit propriei susţineri, minora „era dezvoltată fizic pentru vârsta ei", dezbrăcând-o pe aceasta de pantaloni şi de chiloţi, urcând-o pe pat cu faţa în sus, inculpatul şi-a dat pantalonii şi chiloţii până la genunchi, s-a urcat deasupra minorei, introducându-şi penisul în vaginul acesteia.
Inculpatul a precizat că victima nu s-a opus, întrucât nu şi-a dat seama şi nu înţelegea ce i se întâmplă şi că era virgină, inculpatul ,,chinuindu-se să o defloreze aproximativ 10 minute", după care a ejaculat jos pe covor, confirmând susţinerile victimei în sensul că atunci când se producea deflorarea, minora a început să plângă şi striga să o lase în pace că o doare.
Inculpatul a confirmat că fetiţa nu a povestit imediat cele întâmplate dar, până la urmă, după două săptămâni i-a spus mamei sale despre agresiunea sexuală, din acel moment inculpatul având scandal în casă cu concubina sa, fără a recunoaşte însă ceea ce făcuse.
Inculpatul a recunoscut şi cel de-al doilea act material de viol, precizând că la data de 8 martie 2013, concubina sa a plecat la şcoală cu fetiţa cea mică, inculpatul rămânând singur cu victima, mama inculpatului fiind ieşită în curte, făcând treabă prin grădină. în acest context, potrivit susţinerilor inculpatului, a certat-o pe minoră pe motiv că aceasta pusese nişte oase într-un ceaun, apoi a apucat-o cu mâna de gulerul bluzei şi a zgâlţâit-o, lovind-o în zona mandibulei, a împins-o pe pat, i-a dat jos pantalonii şi chiloţii şi a întreţinut cu ea un raport sexual normal timp de 10 minute, ejaculând pe covor, la final ameninţând-o să nu spună mamei sale cele petrecute, în caz contrar o va bate.
În ceea ce priveşte motivaţia actelor sale, inculpatul a arătat că la niciunul dintre cele două acte materiale de viol nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice dar crede că din cauza faptului că nu întreţinea raporturi sexuale cu concubina sa, atât de des cum ar fi dorit el, a încercat să-şi împlineasca viaţa sexuala cu minora. De asemenea, inculpatul a arătat că la vârsta de 8 ani a fost el însuşi agresat sexual anal de concubinul de atunci al mamei sale, persoană pe care nu a reclamat-o şi care în prezent este decedată.
Inculpatul a precizat că, a realizat că după controlul la care victima minora a fost dusă de către mama sa, se va descoperi că aceasta nu mai este virgină, inculpatul punându-şi în gând să se spânzure, rezoluţie pe care s-a pregătit să o pună în practică, confecţionându-şi un ştreang pe care l-a legat de o grindă din interiorul camerei unde locuia, însă, în momentul în care l-a pus la gât, a fost strigat de mama sa care l-a anunţat că a venit poliţia, inculpatul renunţând la hotărârea de se se sinucide şi predându-se organelor de poliţie.
În faţa instanţei, deşi iniţial a precizat că doreşte să recunoască săvârşirea faptei sale, intenţionând să uzeze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a revenit asupra poziţiei de recunoaştere, avansând, în. mod neplauzibil, teza că declaraţiile de la poliţie au fost date sub ameninţarea organelor de poliţie care l-au bătut în ficat şi care i-au spus că dacă recunoaşte va primi 2 ani de închisoare cu suspendare, context în care a fost de acord să recunoască fapta.
Inculpatul a mai arătat că mama minorei a învăţat-o pe aceasta să spună că el a violat-o.
De asemenea, a susţinut că nu putea comite fapta, invocând starea de impotenţă sexuală, sens în care a şi solicitat efectuarea unei expertize în acest sens, probă care nu a putut fi administrată, deşi fusese încuviinţată de către instanţă, din cauza refuzului inculpatului se a se supune unor probe absolute necesare, apoi că avea erecţie, dar nu era totală, descriind maniera în care se desfăşura viaţa sa sexuală alături de concubina sa şi împrejurările în care minorele care dormeau în aceeaşi cameră puteau asista la scenele de amor desfăşurate de adulţi sau puteau viziona filme cu caracter pornografic la televizorul aflat în aceeaşi cameră, dovedind promiscuitatea morală care marca viaţa cotidiană a membrilor acestei familii, şi la care adulţii supuneau minorele.
Netemeinicia apărărilor inculpatului rezultă atât din contradicţia propriilor susţineri (inculpatul a recunoscut că i-a spus concubinei sale că dacă o va duce pe minoră la I.M.L. se va descoperi că nu este virgină, dar a motivat că a spus acest lucru în glumă şi pentru a-şi dovedi nevinovăţia (?), din ansamblul declaraţiilor concubinei sale şi ale martorilor, cât şi al trăirilor, sentimentelor si tensiunilor manifestate de minoră, imprejurari de care au luat cunoştinţa si unii dintre martorii audiaţi in cauza.
Astfel, martorii A.A. (filele 27-29 d.u.p.), D.E. (filele 30-31 d.u.p., fila 86 d.i.), D.L. (filele 32-33 d.u.p., fila 87 d.i.) şi D.D. (filele 34-36 d.u.p., fila 88 d.i.) confirmă cele două agresiuni ale inculpatului asupra victimei minore, astfel cum le-au fost povestite de către martora D.L. (filele 24-26 d.u.p., filele 84-85 d.i.) sau chiar de partea vătămată D.A.M.
Astfel, cea dintâi martora a precizat în detaliu evenimentele la care a asistat şi de care a luat cunoştinţă, confirmând că inculpatul a recunoscut verbal în faţa organelor de poliţie sosite la faţa locului, că în luna noiembrie 2012 şi la data de 8 martie 2013 a întreţinut relaţii sexuale cu minora D.A.M., conducând organele de poliţie în camera sa şi indicând patul în care a agresat-o sexual pe A.M.
Martora D.E., bunica minorei D.A.M. a observat personal, că victima era vânătă în zona feţei, apoi că aceasta era lovită la bărbie, după fiecare din cele două acte materiale de viol, bănuite la acel moment de mama victimei. Totodată, martora a relatat că a văzut şi anumite „momente de tandreţe" între inculpat şi victimă în vara anului 2012, împrejurări pe care martora le-a considerat nepotrivite.
Din declaraţiile mamei victimei, martora D.L., rezultă că minora i-a relatat prin luna ianuarie 2013 că o doare în zona genitală, şi că inculpatul o pipăie în acea zonă şi la sâni, iar la data de 8 martie 2013 aceeaşi victima i-a spus că o doare în aceeaşi zonă şi că tatăl ei i-a făcut „ceva la fund", martora verificând personal şi constatând că acea zonă era înroşită, ulterior constaându-se de către I.M.L. Iaşi că fetiţa îşi pierduse virginitatea.
Martora a confirmat că minora mai rămânea singură cu inculpatul când ea pleca la piaţă sau cu vreo treabă, inclusiv fetiţa a rămas singură cu inculpatul în ziua în care martora a plecat să-i ridice ajutorul financiar, în com. Victoria, jud. Iaşi, în cursul anului 2012.
Aceasta a confirmat că, în momentul în care s-a întors acasă în data de 8 martie 2013, a găsit-o pe fiica sa plângând, aceasta spunând că inculpatul „i-a făcut ceva la spate şi o doare", descriindu-i mamei sale poziţia în care a fost agresată sexual de către inculpat.
În ceea ce priveşte starea de impotenţă sexuală sau nivelul erecţiei invocate de către inculpat, martora a infirmat aceste apărări ale inculpatului, arătând că dimpotrivă, acesta nu prezenta nicio problemă de dinamică sexuală sau de dorinţă sexuală.
Din perspectiva probelor ştiinţifice, specialiştii legişti au constatat că, la data examinării, partea vătămată D.A.M. „prezintă o deflorare completă ce este mai veche de 5-7 zile, timp după care din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când anume datează" (certificat medico-legal eliberat de I.M.L. Iaşi din 11 martie 2013), menţiuni ce atestă fără urmă de dubiu faptul că inculpatul a întreţinut raporturi sexuale normale, cu intromisiune vaginală completă.
Realitatea agresiunilor sexuale suferite de victima este atestată nu doar de dovezile materiale ci şi de concluziile examinării psihologice a minorei, realizate de specialişti din cadrul D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Potrivit fişei de examinare psihologică în fişa de examinare psihologică specialistul arată că „din discursul copilului se desprinde un paragraf ce apare repetitiv, rostit precipitat: Aşa mi-a- dat cu pumnii, mi-a dat jos pantalonii! Mi-a spus, dacă spun ceva îmi taie gâtul! - hiperprosexie selectivă. A.M. nu are suficiente informaţii de educaţie psihosexuală şi nu poate descrie ce anume s-a petrecut, însă are conştiinţa ruşinii şi relatează desfăşurarea unui act de molestare sexuală prin masturbarea pe corpul fetei." Psihologul clinician specialist concluzionează că „minora D.A.M. este victimă a abuzului fizic şi sexual din partea concubinului.
Și în cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea instanţei, a fost desemnat de către D.G.A.S.P.C. Iaşi un psiholog pentru a consilia victima minoră, pentru a lua legătura cu acestea în vederea audierii şi a fi prezente în instanţă în momentul audierii părţii vătămate minore.
De precizat că din declaraţiile victimei şi ale inculpatului rezultă că inculpatul a folosit la consumarea actelor materiale de viol (inclusiv când s-a produs deflorarea) atât violenţa fizică, cât şi constrângerea psihică, în acest din urmă caz folosindu-se de ascendentul dat atât de constituţia sa fizică, cât şi de frica imprimată minorei in aceste condiţii.
Cu privire la actele materiale de viol ulterioare, constrângerile exercitate de către autor s-au exprimat în principal în plan moral şi au derivat din elemente precum: ascendentul inculpatului, derivat din diferenţa de sex şi de vârstă, asupra minorei în vârstă de doar 14 ani; temerea indusă victimei prin posibilitatea ca, descoperindu-se fapta, minora va avea de suferit sau frica de inculpat alimentată victimei de comportamentul anterior al inculpatului.
Inculpatul folosind la început atât violenţa fizică, cât şi constrângerea psihică si ulterior profitând de imposibilitatea victimei de a se apară, în condiţiile in care' orice posibilitate de riposta era anihilata prin disproporţia vădita intre constituţiile fizice, a adus victima intr-o vădita stare de vulnerabilitate, creând contextul favorabil consumării actelor materiale după propria voinţa, obligand-o pe minoră să întreţină relaţii sexuale, în pofida rugăminţilor victimei de a fi lăsată în pace.
Nu trebuie ignorate nici vârsta fragedă si vulnerabilitatea psihica a minorei, accentuată în mod deosebit de handicapul său, elemente de natură a plasa victima intr-o situaţie in care orice încercare de opoziţie era sortita eşecului.
În ceea ce priveşte vârsta copilului şi imposibilitatea ei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, s-a reţinut faptul că inculpatul A.I.P. locuia de la data de 17 ianuarie 2010 împreună cu partea vătămată D.A.M., despre care ştia că are 14 ani şi este un copil cu handicap grav, care necesită asistent personal, fapt ce rezultă şi din ultima Hotărâre nr. 861/R1 din 26 martie 2013 de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi certificatul aferent (filele 20-21). Starea sănătăţii victimei era evidentă, iar inculpatul cunoştea despre deplasările lunare -ale martorei D.L. în localitatea Victoria, de unde ridica alocaţia. De altfel, în luna noiembrie 2012, inculpatul a agresat sexual copilul în momentul în care mama era plecată să încaseze ajutorul financiar (filele 24-26 d.u.p.).
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că probatoriul administrat în cauză, oferă elemente de detaliu credibile si coroborabile care formează un ansamblu probator ce dovedeşte pe deplin vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.
Instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A.P.I., care, pe datele de 12 noiembrie 2012 şi 8 martie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică, dar şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a obligat-o pe partea vătămată minoră D.A.M., în vârstă de 14 ani, căreia îi datora îngrijire şi ocrotire în calitate de concubin al mamei, să suporte două acte sexuale normale, cu intr omisiune, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de „viol" în formă agravată şi continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - două acte materiale.
Circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor de către inculpat, gradul de participaţie a acestuia conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracţiunii menţionate.
Instanţa de fond a precizat că, la dezlegarea în drept a faptelor descrise mai sus, au fost avute în vedere considerentele cuprinse în Decizia nr. 3 din 23 martie 2005, pronunţată de secţiile unite, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care oferă un instrument juridic extrem de util în identificarea actelor sexuale de orice natură ce intră sub incidenţa art. 197 C. pen.
Astfel, în interpretarea obligatorie a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în "acrul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa".
Rezultă deci că, în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual.
Actul sexual înseamnă, în primul rând, penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin si ca dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menţionate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracţiunea de viol.
Or, în speţă, s-a realizat tocmai intromisiunea vaginală a victimei minore, privită ca modalitate clasică de consumare a actului sexual, ceea ce conturează pe deplin conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol.
Mai mult, suma acţiunilor întreprinse de inculpat (gesturi şi acte materiale propriu-zise) denotă explicit intenţia de a obţine satisfacţia sexuală.
Raportându-se la aceste consideraţii, instanţa de fond a constatat că cele două acte sexuale au fost realizate de către inculpat cu intromisiune vaginală, ceea ce a dus în primul caz la deflorarea victimei - minoră ce nu a împlinit vârsta de 15 ani. De asemenea, inculpatul A.P.I. a profitat de starea precară de sănătate a victimei, atât pentru a o supune nevoilor sale sexuale, cât şi cu speranţa că handicapul grav al acesteia îl va ajuta să scape eventual de rigorile legii. Şi cea din urmă este agravantă în sensul ca partea vătămată D.A.M. se afla în îngrijirea şi ocrotirea inculpatului, ce era concubinul mamei copilului şi cu care convieţuia de circa trei ani.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale, ce a fost stabilită pentru infracţiunea reţinută şi, ulterior, aplicată, şi a modului său de executare, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a reţinut că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale a unei fetiţe de nu mai mult de 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore.
Prin raportare mai ales la vârsta frageda a părţii vătămate, instanţa de fond a reţinut această experienţă şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echihbrului socio - afectiv al acestuia.
Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanta unor acte cu conotaţie sexuală şi chiar a trăit semnificaţia reală a raporturilor sexuale săvârşite de inculpat.
S-a apreciat că toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine. Nu în ultimul rând, starea ei de teamă a fost accentuată, chiar şi după consumarea evenimentelor.
La rândul său, inculpatul, prin întreaga sa conduita, a prezentat detaşare emoţională in raport de cele întâmplate, poziţia sa conturandu-se în limita oscilărilor, ignorând orice limitare sau cenzura pe care statutul său de tată vitreg ar fi trebuit sa i-o impună în relaţia cu victima minoră.
Instanţa de fond a apreciat că nu există date sau aspecte de natură să antameze reţinerea vreunei circumstanţe atenuante raportat la caracterul abominabil al faptelor inculpatului.
Asa cum a statuat si Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu pot fi reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. întrucât aceste împrejurări, în cazul concret, nu au relevanţa şi consistenţă unor împrejurări care să atenueze răspunderea penală.
Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii, ca circumstanţe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute in vedere de instanţă reduc in asemenea măsură gravitatea faptei in ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşita in concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Aceste aspecte au fost însă criteriu de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege.
Valorificând toate elementele, decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi regimul de sancţionare a infracţiunii săvârşite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracţiunea comisă, vârsta fragedă a părţii vătămate la momentul activităţii infracţionale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părţii vătămate care, aşa cum s-a reţinut, a suferit o traumă puternică cu efecte pe termen lung, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpatului, instanţa de fond a stabilit acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndrepateasca aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.
În baza dispoziţiilor imperative ale art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, instanţa a stabilit inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani.
La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanţa de fond a avut în vedere tocmai perseverenţa comportamentului ilicit al inculpatului, atitudinea lui în relaţiile cu persoanele de sex opus, în relaţiile de familie, relevată de probele menţionate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu exercitarea acestor drepturi.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date către instanţa supremă în soluţionarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti în temeiul art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa de fond a ţinut seama şi de jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Hirst contra Marii Britanii, cauza Sabou şi Pârcălab c. României, Cumpănă şi Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern o dată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, cu ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa de fond a apreciat că inculpatul este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. dar şi a dreptului de natură civilă prev. la lit. e a aceluiaşi articol.
Criteriile avute în vedere de instanţă la individualizarea cuantumului de pedeapsă, au fost luate în considerare şi la individualizarea regimului de executare, astfel: raportându-se la persoana inculpatului, la lipsa conştientizării de către acesta a consecinţelor negative ale faptei sale, la perspectiva de reintegrare socială, precum şi la particularităţile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului şi împrejurările cauzei, instanţa consideră că scopul educativ, represiv şi preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectiva a pedepsei privative de libertate.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.I.P., apreciind ca temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri subzista in continuare, facand necesara prezervarea ordinii de drept, prin privarea de libertate a inculpatului, in raport cu interesul particular al acestuia de judecare in stare de libertate.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată D.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă, din oficiu, în temeiul art. 17 C. proc. pen., instanţa, constatând că persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu, a pornit şi exercitat,,ex oficio" acţiunea civilă, pronunţându-se din oficiu asupra reparării daunelor morale.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa apreciază că partea vătămată a trăit semnificative suferinţe ca urmare a faptelor inculpatului, umilinţele nejustificate poduse prin abuzurile sexuale la care a fost supusă creându-i, incontestabil, traume psihice cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând repartie fiind unul evident.
Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ. (în vechea reglementare) şi art. 1357 C. civ. (porivit noii reglementări), şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.
Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială este stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferenţă, în plus şi nici o diferenţă în minus.
În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la convieţuirea- socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, a integrităţii fizice şi psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din probele cauzei.
Astfel, este de reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.
Sunt evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi vârsta foarte fragedă a victimei minore şi de numărul de agresiuni sexuale săvârşite asupra victimei minore) şi fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viaţa socială şi la care instanţa a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.
Faţă de cele arătate, instanţa a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta abominabilă comisă, apreciază ca justificată acordarea de daune morale şi, statuând în echitate, în baza disp. art. 14, 15, 17 şi 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., va obliga inculpatul A.I.P. să plătească părţii civile D.A.M., suma de 30.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa a dispus confiscarea de la inculpatul A.I.P. a cuţitului cu lungimea totală de aproximativ 21 cm, cu lama de 12 cm, cu mâner din tablă, ridicat de organele de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi-S.I.C.-B.C.I. P., cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 11 martie 2013, bun folosit la săvârşirea infracţiunii (fila 48, d.u.p.).
În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) şi (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în in disponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A.I.P., până la concurenţa sumei de 30.000 lei, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune (plata, către partea vătămată minoră lipsită de capacitate de exerciţiu, a sumei de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).
În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen., instanţa a dispus restituirea către numita D.L. a covorului tip traversă cu dimensiunile de aproximativ 1x2,5 m, ţesut, cu culori roşu, verde şi gri-o jumătate dintr-un covor, fila 48 d.u.p., şi către partea civilă D.A.M. a obiectelor de vestimentaţie, respectiv o pereche de pantaloni de pijama de culoare albă, cu model floral de culoare verde, cu elastic în talie, o pereche de chiloţi de culoare galbenă, o pereche de pantaloni de trening de culoare bleumarin închis, din fâş, cu buzunare în faţă şi cu şiret în talie, fila 47 d.u.p., ridicate, ambalate şi sigilate de organele de politie poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Iaşi S.I.C., B.C.I.P., cu obligaţia pentru acestea să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.I.P. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat, având in vedere soluţia asupra cauzei si principiul potrivit căruia plata cheltuielilor judiciare avansate de stat revine celui in sarcina căruia a fost reţinuta culpa infractională sau culpă procesuală de instanta, s-a dispus ca în baza art. 189 C. proc. pen., suma totală de 350 lei reprezentând onorarii pentru avocaţii din oficiu, în faza de judecată (200 lei, delegaţia din 03 aprilie 2013 şi 150 lei-delegaţia din 11 aprilie 2012), să fie suportată iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat iar în baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., va obliga pe inculpatul A.I.P. să plătească statului suma de 2134,88 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 350 lei reprezintă onorarii pentru avocaţii din oficiu, potrivit paragrafului precedent."
În termenul legal, sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost apelată de inculpatul A.I.P., care a solicitat în principal achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol şi în subsidiar redozarea pedepsei aplicate .
Prin Decizia penală nr. 185 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.I.P. împotriva sentinţei penale nr. 303 din 9 iulie 2013 a Tribunalului Iaşi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 9 iulie 3013.
A fost obligat apelantul să achite statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei către Baroul de Avocaţi, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate şi a individualizat pedeapsa aplicată cu luarea în consideraţie a tuturor criteriilor generale enumerate la art. 72 C. pen. Probele administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, respectiv declaraţiile martorilor, certificatul medico-legal şi fişa de examinare psihologică a victimei, declaraţiile inculpatului din cursul urmăririi penale şi prima declaraţie din cursul judecăţii, coroborate stabilesc fără echivoc existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului. Revenirea inculpatului asupra declaraţiilor de recunoaştere este nejustificată, motivul invocat, ameninţare şi lovire de către organele de poliţie, nu subzistă, aceasta dacă avem în vedere că şi în cursul judecăţii a avut iniţial o poziţie procesuală de recunoaştere a faptei.
De asemenea, s-a reţinut că, la individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social deosebit, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă şi, nu în ultimul rând, urmările produse asupra dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore care are doar vârsta de 14 ani,
Pedeapsa, aşa cum a fost stabilită de prima instanţă şi modalitatea de executare trebuie să conducă la finalitatea cerută de art. 52 C. pen., astfel că reducerea acesteia nu este posibilă faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, gravitatea acesteia şi conduita generală incorectă a inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.I.P.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare;
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurentul nu a motivat recursul în scris, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea, potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanţă din oficiu.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din N.C.P.
Astfel, examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, se constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Sub aspectul incriminării, infracţiunea de viol, astfel cum a fost săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., se regăseşte în N.C.P. în dispoziţiile art. 218 alin. (1), (3) lit. a) şi c) C. pen.
În condiţiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă pentru această infracţiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 10 la 25 de ani închisoare.
Respectând principiul proporţionalităţii pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de apel.
Potrivit hotărârii de condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. anterior, care în prezent au corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Înalta Curte va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai-favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi în consecinţă va reduce proporţional şi pedeapsa complementară în raport de noua reglementare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul A.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 303 din 9 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, aplicarea art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei şi rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi, reţinând art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 12 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., la 9 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 martie 2013 la 17 martie 2014.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.I.P. împotriva Deciziei penale nr. 185 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 303 din 9 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, aplicarea art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi, reţinând art. 5 C. pen., reduce pedeapsa de la 12 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., la 9 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 martie 2013 la 17 martie 2014.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2014.